 |
 |
 |
 |
ASPECTE TEORETICE SI METODICE PRIVIND DETENTA
Gloria RATA
Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Bacau
1. Aspecte conceptuale si cu caracter teoretic
Se poate afirma, chiar fara riscul de a gresi, ca in ceea ce priveste detenta, in relatia teorie-practica, aceasta din urma a luat-o inaintea teoriei. In timp ce teoria este detasata de practica, printr-o abordare „pro domo", practica a obtinut rezultate palpabile facand atletii (formulare poate prozaica) sa sara mai sus.
A sarii mai sus, a ridica CGG al corpului la o inaltime mai mare, este acceptata ca fiind manifestarea detentei, cu circumscrierea acestei manifestari la saritura pe verticala (vertical jump), de genul „squat jump", „counter-movement jump" si „drop jump".
Ca termen detenta are mai multe intelesuri, deci mai multe acceptiuni. In fizica este folosit frecvent si are inteles de destindere brusca a unui corp sau mediu elastic comprimat, peste dimensiunea starii de repaus a acestuia. In psihologie, faptul de a te relaxa, reducerea tensiunii spirituale, faptul de a-ti acorda clipe de ragaz, un moment de detenta. In sport termenul beneficiaza de numeroase incercari de a defini, cu unele formulari in context, care pot fi retinute ca determinari caracteristice: efort total si instantaneu; timpul ce tinde spre zero; punere fulgeratoare in actiune; extinderea brusca; a creste brusc; dexteritate si coordonare, iar cea mai potrivita acceptiune si care provoaca, poate mai putine reactii adverse este urmatoare formulare: „calitate nervoasa si musculara care se exprima printr-un efort total instantaneu".
Aspecte conceptuale privind detenta
Din punct de vedere didactic detenta este o marime artificiala conventionala, fara suport fizic, o caracteristica a unui model teoretic corespondent unui mecanism, corp elastic sau mediu elastic in fizica si a unui model al aparatului locomotor in biologie. Detenta nu este o proprietate exclusiva a muschiului scheletic, detenta insectelor fiind efectul unor mecanisme pneumatice, si nici o forma de manifestare specifica a fortei, detenta depinde numai de viteza finala de contractie a muschilor.
Sub aspect existential, neavand dimensiune fizica, metrica, detenta este parametrica. Din punct de vedere formal detenta poate fi absoluta si relativa (atunci cand se tine cont de tipul si marimea elanului).
Din punct de vedere modal detenta poate fi restransa numai la efectele deplasarii unor sarcini (greutatea proprie) pe verticala si numai la sarituri (masa constanta).
Rezulta ca din punct de vedere relational, in educatie fizica si sport se atribuie alt inteles detentei decat cel agreat in fizica si sunt rezerve in ceea ce priveste sinonimele acceptate in dictionarele de prestigiu (expansiune, dilatare, extensie), ca si sinonimia cu „forta exploziva", „forta in regim de viteza", „decompresie elastica" etc.
Cu toate ca efectul detentei este favorizat si la om, de componentele elastice ale muschilor si tendoanelor, sursa principala de energie este contractia musculara. Astfel detenta poate fi relationata cu structurile si regimurile contractile musculare si scheletice. Privind aspectul cantitativ, detenta poate fi masurata prin marimi indirecte, unitati de lungime sau unitati adimensionale (raporturi dintre marimi de aceeasi natura).
Aspecte cu caracter teoretic privind detenta
In general in domeniul practicii sportului, detenta este asociata cu pregatirea de forta, fiind considerata o forma de manifestare a fortei, respectiv o combinatie intre forta si viteza, care poate fi exprimata si in termeni de putere. Intereseaza din acest punct de vedere precizarea gasita in lucrarile lui Wilmore si Costill, 1998, precum, „Puterea musculara care prezinta aspectul exploziv al fortei este produsa prin viteza miscarii. Cum viteza este mai cu seama o calitate innascuta, care se amelioreaza relativ prin antrenament, mai ales forta este cea care permite ameliorarea puterii".
Raporturile forta – viteza – putere, exprimate concret in raportul dintre indicii de forta la principalele gesturi sportive, fac posibil ca detenta sa fie plasata, pe curba dintre forta maxima si viteza maxima, mai aproape de forta decat de viteza si astfel detenta pare ca depinde mai mult de forta decat de viteza.
Exercitiul sau gestul specific pentru manifestarea si evaluarea detentei, „saritura verticala" este o auto-proiectie, unde functioneaza numai legaturile mecanice cu sprijin. Astfel inaltimea unei sarituri verticale coincide cu inaltimea la care este ridicat CGG al corpului si depinde de viteza de desprindere si unghiul de desprindere, care teoretic, trebuie sa fie egal cu 900.
Angajamentului muscular pentru „saritura verticala" are urmatoarele caracteristicile:
grupe musculare angajate prioritar – trenul inferior;
particularitatile motricitatii – actiune dominanta extensia;
amplitudine partiala, unghiul specific 900;
coordonare asimetrica;
lant muscular deschis, cu sprijin proximal;
regim de contractie pliometric;
relatia postura – miscare: activitate posturala angajata in motricitatea propriu-zisa;
miscarea tipica tripla flexie – tripla extensie;
implicarea articulara principala: sold – genunchi – glezna;
manifestarea musculara: cedare-invingere sau „ciclul intindere-scurtare" sau varianta „ciclul intindere-detenta".
Consideram de asemenea ca detenta nu este o forma de manifestare a unor calitati motrice, a fortei, ca forta exploziva, sau a vitezei, ca varianta a vitezei de explozie, aceasta intrand in actiune abia in faza a doua.
Producerea detentei are loc in doua faze: prima faza, de pregatire este lenta, a doua este cea de explozie, acestea fiind legate printr-un moment critic al trecerii instantanee de la o faza la alta.
Caracteristica esentiala a detentei este structura ei discontinua si realizarea unei omogenitati perfecte intre cele doua faze.
Masura relativa a detentei este raportul dintre inaltimea sariturii pe verticala si amplitudinea elanului fara flexie rapida;
H/s = Eu/Fe
Relatia de mai sus exprima matematic faptul ca masura detentei este o marime adimensionala, care arata de cate ori este mai mare energia utila decat energia consumata de contractia musculara in elan (A. Gagea ).
Aspecte cu caracter morfologic si functional privind „saritura verticala"
Plecand de la proprietatile morfologice, biochimice si functionale ale musculaturii scheletice, a fost gasita o corelatie semnificativa intre timpul de zbor la: DJ, CMJ, SJ si suprafata musculara ocupata de fibre de tip II si procentajul de fibre de tip II.
Cea mai inalta corelatie a fost gasita la DJ, in special la DJ -20 cm. si DJ -40 cm. si mai mica la sarituri mai lente CMJ si SJ. Corelatia poate fi atribuita raspandirii peste tot a moleculelor de miozina rapida, care determina viteza sariturii.
Au fost gasite schimbari in strategia de recrutare a unitatilor motorii odata cu imbunatatirea fortei (in medie cu 21% la forta izometrica, la exercitiul test si 32% la bicepsi brahiali, dupa antrenament).
Analiza EMG la punctul „forta maxima" indica o scadere a procentajului de recrutare de la 74% din CMJ la 67% din CMJ. Recrutarea completa mai timpurie, poate lasa un timp mai lung pentru ca UM sa atinga o „rata de explozie" mai mare si poate juca un rol primar in acest timp de imbunatatire a fortei.
Studiul efectelor varstei calendaristice si varstei scheletului (varsta biologica), a dimensiunilor antropometrice, a antecedentelor de antrenament si interactiunea lor asupra inaltimii sariturii verticale, a pus in evidenta ca antecedentele de antrenament (stagiul de pregatire sau specializare sportiva) nu au avut nici un efect asupra inaltimii sariturii verticale, in timp ce procesele de maturizare si dezvoltare antropometrica, urmare a cresterii in anii calendaristici sau biologici au fost considerate de mare importanta.
Experimentele si simularea pe computer au aratat ca muschii mono-articulari sunt generatori de putere, in timp ce muschii biarticulari transfera puterea la articulatii, cand sunt folositi.
S-a constatat faptul ca saritorii abili demonstreaza o coordonare specifica. Energia maxima este generata pe calea de la secventa de miscare proximala la cea distala, vitezele de varf fiind atinse in ordinea: sold, genunchi, glezna.
Prin studii realizate de J., Wanterenterghem [i D.D., Clerq pe un model fizic al corpului uman si al miscarilor bidimensionale libere („Jumping Jache"), muschii monoarticulari fiind reprezentati de benzi de cauciuc, iar cei bi-articulari de benzi inextesibile, folosindu-se saritura tip CMJ, a fost demonstrata aceasta munca specializata a muschilor, saritura verticala umana fiind reprezentata in mod convenabil. Capacitatea de a genera putere a celor doi impulsori mono-articulari, in legatura cu rolul de distribuitori ai acesteia catre cei doi impulsori biarticulari, a demonstrat calea didactica care induce necesitatea fortificarii in primul rand a muschilor mono-articulari ai membrelor inferioare (lucru analitic pentru articulatiile sold, genunchi, glezna), apoi global (tripla extensie), pentru ameliorarea performantei in saritura verticala.
Aspecte cu caracter biomecanic privind „saritura verticala"
Rezultatele unor studii complexe privind influenta extremitatilor superioare asupra cineticii, extremitatilor inferioare, in timpul sariturii verticale cu contra miscare CMJ, arata ca:
In timpul sariturii verticale CMJ, balansul bratelor mareste capacitatea soldului si genunchilor de a crea un efort de extensie, in timpul fazei propulsive a sariturii, prin incetinirea vitezei de rotatie a trunchiului in sens opus acelor de ceasornic.
Faza impulsiva fiind initiata, balansul bratelor pune muschii extensori ai soldului in conditii fiziologice care favorizeaza generarea unei tensiuni mari musculare.
Efectele actiunii bratelor, in cinematica lineara, se pot rezuma la urmatoarele: inaltimea pozitiei CGG a corpului la desprindere a crescut cu 3% (6,1 cm in medie); viteza verticala a corpului la desprindere a fost cu 12,7% mai mare, iar deplasarea CGG a crescut cu 8.1 cm, intre desprindere si punctul maxim al sariturii; 43% din cresterea inaltimii sariturii s-a datorat bratelor prin inaltarea pozitiei de desprindere si 57% s-a datorat miscarii bratelor.
Balansarea bratelor a permis de asemenea cresterea efortului extensorilor genunchilor cu 28% intre momentul de deplasare minima a CGG si timpul t2, cand muschii extensori ai genunchilor erau in conditii concentrice.
Contributia membrelor libere (brate si dupa caz si picior de atac) la generarea vitezei verticale in activitatile sportive, cu aplicatii si la saritura verticala, a fost cantificata indirect prin masurarea „sistemului momentului", prin analiza cinematica.
In cazul sariturii verticale, contributia maxima a bratelor din valoarea totala a momentului vertical al corpului (224 Ns) este de 12,7 %.
2. Metode de pregatire cu implicarea fortei si puterii
Problema dezvoltarii „explosivitatii" este pusa in legatura, in primul rand, cu marimea incarcaturii, nefiind indicate incarcaturile mari (rezistenta ridicata) care prin recrutarea initiala a fibrelor lente pot avea ca efect ruinarea explosivitatii. Marimea incarcaturii trebuie sa permita ca forta generata de sistemul neuro-muscular sa declanseze miscarea cu cea mai mare viteza posibila, interesand astfel recrutarea in primul rand a fibrelor rapide, caracteristicile elastice fiind in principal responsabile de cantitatea de miscare transmisa incarcaturii.
Ca procedee:
Impulsia propulsiva, variante cu nivel de tensiune nula (forta-viteza sau contrast) – cu nivel de tensiune prealabila (statico-dinamic);
Impulsia frenatoare, variante pliometrie in contra-miscare, pliometrie in drop.
O noua metoda de pregatire, o replica la exercitiile pliometrice, exercitiul „leaganul pendul", care implica executarea de catre subiect a unui „ricoseu destindere" contra unui perete vertical. Efectul de antrenament este similar cu „drop jump", cu accentuare mai mare pe actiunea genunchilor si cu accent mai mic pe miscarea articulatiei soldului. „Leaganul pendul", care implica executarea de catre subiect a „ricoseu destindere" contra unui perete vertical. Efectul de antrenament este similar cu „drop jump", cu accent ceva mai mare pe actiunea genunchilor si accent mai mic pe miscarea articulatiei soldului. „Leaganul pendul" da o crestere mai mare in randamentul puterii. Se recomanda, mai ales, in cazul copiilor, juniorilor mici si mijlocii.
Studiul consacrat stabilirii comparative a efectelor antrenamentului de forta pentru membrele inferioare, folosind balansul pendulant si exersarea cu greutati, a dus la urmatoarele rezultate:
Antrenamentul cu greutati da o crestere semnificativa mai importanta a fortei de flexie si extensie a genunchilor si de flexie a soldului, ca leaganul pendul. Leaganul pendul da o crestere mai mare in randamentul puterii. Explicatia ar fi ca pozitia stabila in leagan reduce stimulii muschilor flexori, care in antrenamentul cu greutati sunt folositi pentru stabilizarea corpului. S-a considerat ca leaganul pendul are un efect de antrenament, care poate fi folosit la suplimentarea antrenamentului traditional cu greutati, pentru puterea musculara.
O alta metoda relativ noua si care priveste dezvoltarea fortei explosive, are la baza stimularea vibratorie, care induce o contractie musculara involuntara denumita ca termen „reflexul vibrator tonic". Vibratia este suprapusa fazei active a miscarii si se realizeaza la un aparat construit special in acest scop. Stimularea vibratorie suprapusa a permis o semnificativa facilitare a exercitarii fortei explosive.
Studiul relatiei dintre „puterea instantanee" (PI) si dintre „puterea medie" (PM) si inaltimea sariturii verticale, a stabilit o corelatie de 72 cu (Pm) si 92 cu (Pi), concluzia fiind „cu cat este mai mare Pi de varf, cu atat va fi mai mare viteza de desprindere, chiar daca Pm este posibil sa fie relativ putin afectata".
Un studiu care, atesta cele de mai sus este cel al lui A. Theodoru si C.B. Cooke, realizat in 1998. Scopul studiului a fost de evaluare a validitatii si reabilitarea „testului de 30 de sec." – sarituri verticale. S-a demonstrat, pe perioade de cate 7,5 secunde, ca inaltimea medie a sariturii (cm) si puterea medie scad continuu, ca si raportul cm/Kgcorp.
|
Perioade |
0-7.5s |
7,5-15s |
15-22,5s |
22,5-30s |
|
Inaltimea (cm) |
31,6 |
29,3 |
27 |
24,3 |
|
Cm/Kg corp |
1,2 |
1,1 |
1,0 |
0,9 |
|
Puterea (W) |
836 |
651 |
556 |
466 |
Concluzia finala a celor doua studii sugereaza ideea ca „puterea medie" nu poate fi pusa in relatie cu inaltimea „medie" a sariturii verticale, sau altfel spus, cu detenta. Numai Pi coreleaza cu inaltimea sariturii verticale.
Efectele antrenamentului de sprint deal-vale (uphill-downhill) asupra performantei in saritura verticala au pus in evidenta:
forta maxima isometrica creste semnificativ cu 26%, p<0,01;
CMJ dupa antrenament creste cu 9,7%;
DJ (40cm) creste cu 17,5%
Concluzia este ca forta isometrica si saritura verticala s-au imbunatatit prin antrenamentul de sprint deal-vale.
Un alt studiu la care mai facem apel, priveste randamentul puterii in saritura verticala, in conditiile in care saritura propriu-zisa a fost precedata de o scurta alergare cu pasi sariti (4-5), urmata de sarituri usoare sau cativa pasi peste garduri joase.
Media grupului cercetat privind randamentul puterii este 52W/Kg si este aproape maximul teoretic de 5-6 Cp (46-54W/kg) pentru miscarea intregului corp uman si induce explosia naturala cea mai mare a sariturii verticale.
Concluzia este ca, urmare a energiei elastice acumulate in timpul fazelor de amortizare in continuarea alergarii sarite, este posibil ca aceasta sa fie utilizata in timpul fazei de propulsie, rezultand o crestere a randamentului puterii.
Efortul maxim in saritura verticala, este o activitate in care randamentul puterii corpului uman poate fi maximizat.
3. Concluzii
In incheierea acestei prezentari a aspectelor teoretice si metodice, subliniem ca desi „detenta" este considerata o forma tipica si autentica de manifestare a combinatiei forta si viteza, transpare tendinta de a fi abandonata ca termen, in ciuda faptului ca, practica il promoveaza. Astfel in numeroase studii, care de fapt vizeaza detenta, termenul ca atare nu este utilizat.
Din acest motiv unul dintre obiectivele lucrarii a fost „Clarificarea de ordin terminologic in legatura cu principalele forme de manifestare a combinatiei forta si viteza in raport cu detenta".
Ca urmare a fost stabilita sarcina realizarii unei documentari stiintifice corespunzatoare si actuale privind problematica detentei.
Documentarea realizata ne-a permis efectuarea unei delimitari acceptabile intre termenii considerati sinonimi cu detenta, dar nu in raport cu detenta. Aceasta fiind considerata doar un „efect" si in lipsa cunoasterii mecanismului ei de producere, nu se poate defini.
In consecinta consideram ca toate definitiile date termenului detenta in EFS sunt discutabile si unele chiar nefondate. Nici una dintre definitiile care circula in lucrarile de specialitate, nu au vreo argumentatie bazata pe datele unor cercetari stiintifice, facute in numele detentei si in scopul definirii acestui termen.
In nici unul dintre studiile consultate, care constituie baza noastra de documentare stiintifica, obiectul cercetarii nu a fost „detenta" ci „saritura verticala" (vertical Jump), si care a fost analizata in raport cu o serie de indicatori obiectivi ca: putere maxima instantanee (W si W.Kg-1); viteza liniara (m sau cm.s-1); viteza unghiulara (rad.s-1); timpul de propulsie – tp(ms); timpul de zbor – ht(ms); hp(cm) deplasarea verticala a CGG in faza de propulsie; hf(cm) punctul maxim de zbor; h= hp+ hf ; sau randamentul puterii (W/tp), pentru a mentiona doar cativa dintre indicatorii utilizati, restul, mult mai multi, se gasesc in studiile cuprinse in lucrare.
Definitiile fara acoperire faptica neputand fi acceptate, noi consideram ca, pana cand nu se cunoaste precis mecanismul producerii detentei, termenul ca atare nu poate avea alt inteles decat „inaltimea sariturii verticale". Deci, prin consens, „detenta" sau „inaltimea sariturii verticale" sunt sinonime. Astfel expresiile „inaltimea sariturii verticale este de 35cm", sau „detenta este de 35 cm", exprima acelasi lucru sau acelasi fenomen si nu sunt temeiuri pentru a considera „detenta" cauza inaltimii sariturii verticale.
Avand in vedere ca in unele studii se afirma ca saritura verticala este o activitate in care randamentul puterii poate fi maximizat (ca si in cazul exercitiului „leaganul pendul"), se pot formula cateva ipoteze:
detenta este cresterea randamentului puterii prin utilizarea energiei elastice in timpul ciclului intindere-scurtare;
detenta este cresterea randamentului puterii prin rapiditatea trecerii de la contractia de cedare la contractia de invingere in timpul ciclului intindere-scurtare;
detenta este cresterea randamentului puterii printr-o coordonare perfecta intramusculara, intermusculara si intersegmentara in timpul ciclului intindere-scurtare;
Analiza biomecanica a ciclului intindere-scurtare din saritura verticala, cu mijloace de investigatie performante, ar putea clarifica problema detentei in E.F.S. Noi am folosit in continuare „detenta" in intelesul de mai sus.
BIBLIOGRAFIE
[1] Ae, M. and Shibukawa, K., A biomechanical method for the analysis contribution of the body segments in human movement, Japanese, Journal of Physical Education, nr.25, 233-243, 1980.
[2] Ardelean, T., Detenta la granita dintre capacitatile motrice conditionale si coordinative, (manuscris 2000).
[3] Feltner, M. E., Frascheti, D.J., Crisp R.J., Upper extremity augmentation of lower extremity kinetics during conter-movement vertical jumps, Journal of Sports Sciences, nr. 17, p. 449-466, 1999.
[4] Fowler, N.E., Less, A., Traskoma, Z., Wit, A., Iskra L., A comparison of the training using a pendulum swing and weight-training on lower limb strength, Journal of Sports Science, nr.1, 1996.
[5] Gagea, A., Detenta in sport, Bucuresti, ANEFS, 1999.
Hagbarth, K.E. and Eklund, G., Tonic vibration reflex (TVR) in spasticyity, Brain Reasserch, 2, 201-203, 1996.
[6] Hainaut, K., Duchateau, J., Neuromuscular electrical stimulation and voluntary exercise, Sports Med. 14 : 100 – 113, 1992.
[7] Les, A., Bacton, G.M, The interpretation of relative momentum data to assess the contribution of the free limbs to the gereration of vertical velocity in sports activities, Rev. Journal of Sports Sciences, nr. 14, p. 503-511,. 1996.
[8] Platonov, V.N., L'entra`nament sportif, théorie et méthodologie, Editions Revue EP.S, 1988.
[8] Rata, G., Studiu privind dinamica si dezvoltarea detentei la copii si juniori, teza de doctorat, 2001.
[9] Theodoru, A., and Cooke, C.B., Evaluation of the velocity and reability of a 30 s vertical jump test, Rev. Journal of Sports Sciens, nr. 1, 1998.
[10] Vanrenterghem, J., and Clerq, D.D., Jumping george: A physical model representing human vertical jumping, Rev. Journal of Sports Sciences, nr. 5, 1998.
Wilmore, J.H., Costill, D. L., Physiologie du sport et de l'exercice physique, De Boeck Université s.a. 1998 pour la traduction et l'adaptation française paris, Bruxelles.
ABSTRACT
THEORETICAL AND METHODICAL ASPECTS REGARDING THE SPRING
The spring is considered a typical and authentic manifestation way of the combination force-speed. The current trend is to abandon this term, although the practice promotes it. Thus, in a great number of studies, which actually deal with the spring, this term is not used. This is why one of the paper's objectives was the elucidation of the terminology regarding the main manifestation ways of the combination force-speed in comparison to the spring. The task of a suitable scientific and topical documentation was settled regarding the spring issue..
