MARI OAMENI DE CULTURA SI RELATIA LOR CU SPORTUL

Carmen Isac

Universitatea de Nord, Baia Mare

Istoria omenirii datoreaza mult activitatii atletice, a merge, a alerga, a sari, a arunca, activitati ce reprezinta cateva etape primare in evolutia umana, iar multiplicarea acestor miscari a condus la evolutia cotidiana a bipedului.

Memoria musculara a insotit memoria cerebrala determinand, in timp, evolutia umana prin dezvoltarea ansamblului de miscari si evolutia gestica traditionala. Descarcarea unui surplus de forta vitala, destindere dupa incordare, compensatie pentru moment de practica serioasa, jocul nu poate fi despartit de mersul omenirii.

Jocul era cunoscut de timpuriu vechilor popoare orientale, dar grecii sunt primii in lume care creeaza un sistem de educatie fizica. In conceptia lor de pedagogie sportiva, palestra si gimnaziul sunt trepte educative.

Admiratia pentru trupul format al atletilor a starnit idealul frumosului in sine, al armoniei in toate, distingandu-se astfel agonistica, ansamblul intrecerilor, ideea de masurare a fortelor etc.

Semnificatia pentru importanta educatiei fizice in gandirea greaca este si interesul pe care marii filosofi si medici ai vremii il aratau culturii fizice. In istoria educatiei fizice, evul mediu e controversat, traditiile educatiei cavaleresti si turnirurile de curte revendica, adesea, primul loc, lasand in uitare serbarile populare, jocurile si exercitiile oamenilor de rand.

Epoca umanistilor readuce cultul corpului in limitele educatiei generale, anuland vechea separatie dintre trup si suflet

Descoperirea gimnasticii din antichitate trece de momentul interesului arheologic si devine o rampa pentru propulsarea exercitiilor fizice in lume. Sporturile moderne au astazi, in medie, aproximativ 120-130 de ani.

Sfarsitul secolului trecut da nastere ideii care avea sa revolutioneze intreg edificiul sportiv mondial: Jocurile Olimpice.

Pierre de Coubertin spunea :"Fara sport, tineretul s-ar atrofia intr-o formatie pur intelectuala".

In secolul XX, incepe cu adevarat drumul sportului in lume, Johan Huizinga, parintele spiritual al lui "homo ludens", deschide drumul sportului spre taramul culturii pana la un punct cand crede ca in sport "vechiul factor ludic s-a stins", datorita interventiei socialului care refuza sportului din zilele noastre calitatea de joc."

Pe de alta parte, filosoful francez Roger Callois (in „Jocuri si oameni") incorporeaza "agonul spectacular" in categoria jocului, socotind sportul un act cultural intemeietor de conditie umana.

Cercetatorul Florian Georgescu, intr-un discurs tinut de domnia sa, isi punea urmatoarea intrebare": De ce Discobolul lui Miron este cultura spirituala, iar modelul care l-a inspirat pe artist, creatie a unui indelungat exercitiu fizic, n-ar apartine culturii? Filosoful Gabriel Liiceanu are o viziune mai larga, el vede in omul fiinta ludic-culturala, concomitent un creator si un subiect de spectacol.

Considerand sportul si educatia fizica drept "discipline umane cu functie sociala si rol in formarea si desavarsirea personalitatii", Renee Maheu afirma ca radacinile sportului si culturii sunt identice. Prin efectele sale cantitative si calitative, exercitiul fizic sistematizat "stimuleaza, echilibreaza, compenseaza si innobileaza fiinta umana", iar activitatea sportiva poate pretinde dreptul de integrare in patrimoniul cultural al societatii, aparand astfel notiunea de cultura fizica.

O alta conceptie despre sport apartine filosofului francez Bernard Jeu –"Sportul este cultura in masura in care performanta sportivului este creatie". In aceste conditii, dupa cum afirma cercetatorul Nicu Alexe, nu trebuie sa ne surprinda aparitia notiunii de cultura sportiva ". Se spune despre un individ ca are o cultura muzicala, dar tot asa de bine poate s-o aiba si pe cea a miscarii, a sportului, daca le realizeaza constant si le intelege sensul, le cunoaste esenta".

Sportul evoca experiente exclusiv umane si independente de formele schimbatoare, modelele sau traditiile civilizatiei.

Elita intelectuala, influentata de neintelegerea relatiei suflet-trup a avut mereu tendinta de a crede ca formele educatiei fizice conduc exclusiv la hipertrofia musculara si a subestimat valentele spirituale ale unei institutii care si-a avut sursa in armonie, creand de la inceputuri expresia kalokagathiei, a binelui si frumosului sub acelasi acoperamant.

Voltaire, dimpotriva, recomanda ca o reteta a fericirii umane: trupul unui atlet si sufletul unui intelept, trupul si sufletul trebuie abordate ca un tot, ca o unitate indisolubila.

Revenind la zilele noastre, sportul este elementul ludic prin excelenta, este o activitate creatoare de cultura. Valorile care inalta exercitiul corporal, jocul, sportul la rang de cultura pot fi foarte bine fizice, intelectuale, morale sau spirituale.

In determinarea trasaturilor culturale ale sportului, se pot lua in considerare urmatoarele:

• Sporturile, prin efect direct sau secundar, pot conduce la plenitudinea umana, care este o forma a culturii.
• Sporturile se pot constitui intr-un tezaur transmisibil.
• Sporturile au istorie pe care multe sectoare de activitate umana o pot invidia: ex., J.O. care au traversat 12 secole.
• Sporturile pastreaza peste timp sacralitatea manifestata intr-un ritual propriu.
• Sportul este creator de mituri.
• Sporturile isi ilustreaza raportarea la cultura prin perpetuarea jocurilor traditionale (oina, tranta etc.).
• Sportul il initiaza pe practicant in canoanele unei anumite etici.

Dupa cum spune si Jean Giraudouse, "sportul delimiteaza propriul nostru corp de masa extrem de vaga a celorlalte corpuri; exercitiul gandirii face acelasi lucru pentru fiecare spirit."

§ - Sporturile se inscriu in sfera esteticului pentru ca sunt creatoare de frumos.

Prin exceptionalele rezultate in ameliorarea conditiei biofiziologice a omului, sportul contribuie la dezvoltarea spiritualitatii. Si in domeniul sportului au avut loc multe revolutii care au marcat evolutia societatii, 9 decembrie 1905. In „Adevarul", Constantin Bacalbasa publica la rubrica "Pareri libere" un articol din care citez urmatorul pasaj: "…se observa o puternica revolutiune in societatea inalta a Parisului, o pornire arzatoare spre toate sporturile (…).Toata lumea la Paris face sport (…) binecuvantati sa fie francezii ca au inteles ca mai multa sanatate si putere castiga organismul uman miscandu-se in aerul liber decat in spatiile marginite ale cabinetelor particulare etc., articolul incheindu-se cu propaganda sportiva „Sa carmim pe cararea sanatatii morale, intelectuale si fizice!".

Publicul stadioanelor cu strigatele, aclamatiile, „oftaturile" din suflet, acompaniament constant al spectacolului, joaca azi rolul corului antic. Adoratia suporterilor fata de vedetele arenei a ajuns azi la manifestari exagerate. Eugen Barbu spune ca "dupa actor, fotbalistul - daca nu cumva ordinea este inversa - este cel mai adulat personaj de catre public". In amintirea celor care au facut sport cu multi ani in urma propriile performante raman vii si iau proportii tot mai mari odata cu trecerea timpului.

Multi isi mai aduc aminte de rezultatele idolilor lor (de ex., Owens, Zatopek, Lia Manoliu, Elena Leustean etc.) si le reactualizeaza dandu-le ca exemple sportivilor pe care ii pregatesc.

Pierre de Coubertin spunea, intr-o conferinta tinuta la Paris, in 1929: "Sportul modern este o religie, un cult, un avant pasional susceptibil de a merge < de la joc la eroism>". Sportul exercita asupra multimilor un efect aproape magic, care era familiar doar religiilor.

Istoria sporturilor s-a scris si cu ajutorul "penei", Iliada si Odiseea lui Homer cuprind texte voluminoase despre jocuri funerare sau intreceri de ospat. Primul nume in Pantheonul poetilor sportului ar trebui sa fie Pindar, autorul liric al „Odelor olimpice", lista ar putea sa continue cu Platon, Aristotel, Euripide, pasaje din Horatiu, Metamorfozele lui Ovidiu.

In literatura medievala, se poate observa o pauza destul de lunga, exercitiile fizice au supravietuit doar ca modalitate de pregatire militara sau ca joc cavaleresc de curte. 

Literatura sportiva va aparea episodic, de exemplu, in „Nibelungii", sau probele de tir cu arcul al lui Robin Hood.

In perioada interbelica, numeroase studii au demonstrat nevoia intelectualilor nostri de frunte de a exprima prin articole de gazeta sau revista importanta sportului pentru societate, infiltrarea lui in viata sociala, devenind tot mai indispensabil, transformat din indeletnicire aristocrata in activitate de masa.

Marea literatura franceza arata cu mandrie, ca multi slujitori ai ei si-au inceput cariera in beletristica publicand texte sportive sau rubrici de sport, dintre acestia amintim doar cativa:

Clemenceau, Alain Fournier, Gilbert Prouteau, Albert Camus, Jean Cocteau, Jean Giraudoux; Victor Hugo etc. Dintre scriitorii si ganditorii romani, ii putem aminti pe: Tudor Arghezi, George Calinescu, Gala Galaction, Iuliu Hatieganu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu si multi altii. Scriitorii romani au abordat subiecte sportive inca inainte de primul razboi mondial. Amintim pe Ion Slavici cu brosura "Educatiunea fizica", Hortensia Papadat-Bengescu in romanul sau „Concert din muzica de Bach", unde personajul Ada era o „campioana la tenis", Mircea Eliade a publicat in nuvela sa „Fata capitanului" scene inedite despre lectii de box predate de batranul ofiter fiului sau, in romanul "Nunta in cer" unde se vorbeste despre schi, descoperind „voluptatea ….regasind atata libertate a trupului".

In publicistica noastra, se gasesc numeroase articole sportive purtand semnatura unor scriitori consacrati cum sunt: Eugen Barbu, Fanus Neagu, Adrian Paunescu, Radu Cosasu etc. Din putinele cuvinte scrise in aceasta lucrare, se pot trage cateva concluzii:

Prestigiul acestor autori care semneaza aceste texte au contribuit nemijlocit la consolidarea pozitiei sportului printre componentele importante ale vietii sociale. In raport cu saracia mare din literatura stiintifica in domeniul istoriei sportului orice contributie exterioara este foarte importanta.

Pentru cultura generatiilor prezente si viitoare, trebuie sa avem grija sa nu se piarda aceste texte valoroase ale unor creatori de seama care s-au aplecat asupra fenomenului sportiv. Aceste texte se constituie intr-un modest tezaur al istoriei sportului din tara noastra, ele abordeaza toate fetele: corp si spirit, educatie fizica si cultura fizica, istoria sporturilor, sport si teatru, sport si arta etc. In final, imi permit sa inchei cu un citat din Lucian Blaga: „Trebuie sa dam cetateanului o inima nobila si un corp viguros, caci numai cetatenii ce poseda aceste calitati vor sti sa se poarte nobil in timp de pace si, daca razboiul izbucneste, vor fi in stare sa apere statul, libertatea si avutul lor."

BIBLIOGRAFIE

1. Dragan, I., Pledoarie pentru sanatate. Bucuresti, Editura Albatros, 1983.

2.Ghibu, E., Todan, I., Sportul romanesc de-a lungul anilor. Bucuresti, Ed.Stadion,1970.

3. Holban, I., Realizarea personalitatii, hazard sau stiinta?. Bucuresti, Editura Enciclopedica Romana, 1971.

4. Jipa, I., Magda, S., Sanatate, forta, frumusete. Bucuresti, Editura Stadion, 1971.

5.Kiritescu, C., Palestrica. Bucuresti, Editura U.C.F.S., 1964. 

6. Ludu, V., Ritmul si performanta. Bucuresti, Editura Sport-Turism, 1983.