CONCEPTUL DE RECUPERARE IN NEUROLOGIE SI FORMARE – IN CONTEXT – A KINETOTERAPEUTILOR ROMANI

Vasile Marcu, Agneta Marcu, Mirela Dan, Corina Matei

Universitatea din Oradea

MATERIAL SI METODA

Pregatirea studentilor in kinetoterapie se realizeaza pe parcursul a patru ani si este oglindita in curriculumul universitar care cuprinde trei discipline:

- fundamentale;

- de specialitate;

- activitati practice.

In formarea ca specialisti in recuperarea neurologica, studentii primesc informatii, in primii doi ani de studiu, din cadrul disciplinelor fundamentale astfel:

- anatomia si fiziopatologia sistemului nervos – 42 ore;

- semiologie – 14 ore;

- fiziologie – 28 ore;

- bazele generale ale kinetoterapiei – 98 ore.

Disciplinele de specialitate sunt parcurse in anul III si IV de studiu si sunt reprezentate de:

- tehnici si metode kinetice in afectiunile neurologice – 28 ore;

- kinetoterapia in afectiunile neurologice – 112 ore.

Cunostintele teoretice obtinute pe parcursul anilor de studii sunt valorificate in activitatea practica desfasurata in diferite centre de recuperare cu specific pentru toate categoriile de varsta. Activitatea practica presupune participarea activa si constienta a studentilor la programele de recuperare.

Avand la baza curriculumul universitar, am conceput un chestionar/baterie de intrebari, care a fost aplicat la 20 de kinetoterapeuti care si coordoneaza activitatea practica desfasurata de catre studenti.

Analizand si interpretand chestionarul, am ajuns la urmatoarele rezultate:

1. In Romania, in intervalul celor 7 ore de activitate, kinetoterapeutii lucreaza cu 28 de pacienti dintre care 16 sunt cu afectiuni neurologice.

2. Cauzele cele mai frecvente care dau patologie neurologica sunt reprezentate in figura numarul 1:

3. Patologia neurologica cu care se confrunta kinetoterapeutii este reprezentata astfel in figura numarul 2:

4. In functie de importanta acordata, cei chestionati au stabilit urmatoarea ordine a etapelor procesului de evaluare :

• evaluarea tonusului muscular;
• evaluarea motilitatii active si a fortei segmentare;
• evaluarea reflexelor si sensibilitatii;
• coordonare si control motor;
• evaluarea functiilor de autoingrijire (ADL-uri );
• evaluarea mersului;
• evaluarea functiilor cognitive;
• evaluarea deglutitiei;
• evaluarea tulburarilor trofice;
• evaluarea functiilor sfincteriene.

5. Cele mai frecvente metode utilizate in recuperarea neurologica sunt: Bobath, Kabat, Frenkel si Margaret Rood. Aceste metode sunt prezentate in figura nr. 3:

6. Pentru desfasurarea activitatii in recuperarea neurologica, cei chestionati au considerat ca suficiente informatiile primite in timpul facultatii in proportie de 15%, un procent de 50% le considera insuficiente, iar 35% le considera partiale.

7. In ceea ce priveste interventia kinetoterapeutului in recuperarea bolnavilor neurologici, cea mai mare parte a celor chestionati, 90%, a considerat ca aceasta trebuie sa fie imediata, de asemenea, 70% dintre ei indica continuarea tratamentului kinetic si dupa spitalizare, in ambulator.

8. Sursele folosite pentru informare/perfectionare de catre specialisti, sunt reprezentate in figura 4:

CONCLUZII

Cel mai important neajuns pe care il intampina kinetoterapeutii in abordarea bolnavilor neurologici se refera in primul rand la un numar mare de pacienti care ii revin pe zi.

Un kinetoterapeut trebuie sa raspunda solicitarilor de asistenta kinetica a peste 8000 de pacienti (raportul numar kinetoterapeuti la numar de cetateni in Romania este 1:8000).

Asocierea bolilor neurologice cu alte afectiuni precum si lipsa de comunicare constituie un obstacol in constientizarea pacientilor in vederea obtinerii efectelor scontate.

Prezentarea tardiva in serviciile de recuperare kinetica, uneori dupa 3-10 luni este un alt impediment major.

Peste 60% dintre kinetoterapeutii practicieni considera ca ar trebui extinsa practica studentilor prin stagii clinice saptamanale, ceea ce s-a si introdus in invatamantul superior de kinetoterapie, din anul universitar 2001-2002.

Consideram ca lipsa unui sistem de formare continuu, de perfectionare in specialitate reprezinta unul dintre neajunsurile noastre. Din cauza unor motive independente de vointa noastra, cursurile de perfectionare pentru tehnici si metode kinetice, precum si participarile la sesiuni internationale sunt sporadice, iar la acestea participa un numar redus de specialisti.

Deficitar este si sistemul organizatoric, avand in vedere ca doar 218 kinetoterapeuti sunt membrii in Federatia Romana a Asociatiilor de Kinetoterapie (FRAK).

BIBLIOGRAFIE

1. Bobath, B., Adult hemiplegia – Evaluation and Treatment. Butterworth Heinemann, Third Education, Oxford, 1990.

2. Margarit, M., Margarit F., Heredea, G., Aspecte ale recuperarii bolnavilor neurologici. Universitatea din Oradea, 1998.

3. Robanescu, N., Reeducarea neuro-motorie. Editura Medicala, Bucuresti, 1992.

4. Sbenghe, T., Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei. Bucuresti, Editura Medicala, 1999.