ANTRENAMENTUL INOTATORILOR DE PERFORMANTA LA ALTITUDINE

Narcis NEAGU

Asistent Univ. U.P.B. Bucuresti

Aceasta cercetare analizeaza relatia existenta intre antrenamentul la altitudine si performanta sportiva la nivelul marii in antrenarea inotatorilor de elita. Incercam sa definim anumite concepte importante ale temei si sa stabilim un punct de vedere al acesteia.

Opiniile despre eficacitatea antrenamentului la altitudine asupra performantelor la nivelul marii ale sportivilor foarte bine antrenati sunt impartite. Autoritati celebre in domeniul fiziologiei au acceptat ca dovezile relevate pana in prezent sunt insuficiente pentru a sustine un efect benefic categoric asupra acestei teme ( Broojs & Fahey, 1984; McArdle, Katch & Katch,1991; Noble, 1986; Rushall & Pyke, 1990; Sutton, 1994). Wilmore si Costill (1994) au pus sub semnul intrebarii eficienta antrenamentului la altitudine pentru inotatori.

Mai multi antrenori si specialisti in natatie sustin valoarea antrenamentului la altitudine in ciuda lipsei unor argumente evidente. Sustinatorii sunt neclintiti in privinta opiniilor lor. La Sports Science Committe of Australian Swimming Inc. (2001) a fost evaluat efectul procesului de antrenament din tabara de pregatire situata la altitudine asupra performantelor echipei de inotatori ai Australiei la Campionatele Pan Pacifice. Analiza rezultatelor nu a relevat nici un avantaj de performanta la campionatele amintite determinata de pregatirea la altitudine.

 Investigatiile stiintifice relateaza doua principale nivele ale reactiilor organismului sportivilor de adaptare la altitudine:

• mecanisme fiziologice (VO2 max., concentratia de hemoglobina);
• nivelul performantei (timpul necesar parcurgerii unei anumite distante intr-un anumit procedeu.

Desi modificari fiziologice cu ecou in performanta se manifesta in timpul exercitiilor de stimulare, trebuie evitata inducerea modificarilor fiziologice printr-un stimul neexperimentat. suficient la inot (altitudinea), care sa promoveze modificari de performanta intr-un mediu diferit (nivelul marii), (Wolski, McKenzie & Wenger 1996). Acest ultim concept de transferare a efectelor naste multe puncte de vedere antagonice.

Exista o puternica relatie intre antrenamentul la altitudine si performanta sportiva a aruncatorilor, saritorilor si sprinterilor ( Karvonen, Petola & Saarela 1996 ). Rezistenta diminuata si gravitatia permit practicarea marii performante ce nu ar putea fii posibila la nivelul marii, rezultand castiguri mecanice, care probabil ca depasesc performanta sportivului analizat. Cu toate acestea, mediul inconjurator mecanic al inotului este practic constant. Consideratiile acestei cercetari sunt diferite pentru probele de sprint si cele de semifond si fond. Includerea unor rezultate din cercetarile efectuate asupra probelor de alergare de fond si ciclism ne permit sa compensam intr-o mica masura literatura slab reprezentata referitoare la antrenamentul inotatorilor la altitudine.

Aclimatizarea umana la stresul pasiv serveste ca baza pentru intelegerea reactiilor fiziologice privind expunerea la altitudine.

Un punct de vedere este ca antrenamentul la altitudine nu faciliteaza imbunatatirea performantei sportive la inot, dar trebuie sa analizam si sa departajam ramurile de probe, tipurile de efort si calitatile motrice implicate in procente diferite. Alt punct de vedere sustine ca daca s-a realizat aclimatizarea completa la altitudine, nu va fi posibila antrenarea cu suficient volum si intensitate pentru a mentine un nivel ridicat de performanta la nivelul marii.

Bibliografie:

Astrand P. O., Shepard R. Endurance in sport, Blackwell Scientific Publication Oxford 1992

Colwin C. Swimming in 21 century, Human Kinetics Publiushers Champaign, Illinois, 1992

Bota C. Fiziologie 2, Ed. Globus, Bucuresti 2000

Cirla L. Inot aptitudinile psihomotrice si pregatirea tehnica, Ed. Printech, Bucuresti 1999.

Jivan I. Inot tratat metodic, Ed. Printech, Bucuresti, 1999

Phillips, J Cross ventilation of upper body powerpredictionin age group swimmers, official journal of the american college of sports, 1997

Stray-Gundersen Unethical alterations of oxigen-carrying capacity in endurance athlets, News Physiology 1988.

Rushall B, Buono M, Sucec A, Roberts A. Altitude training, San Diego State University, 2000; Cambera University, 2001

Abstract

Our research analyzes the proposal that altitude training benefits sea level performances in trained elite swimmers. It expains some important concepts, evaluates research weaknesses in field, and attempts to establish a definitive position on the topic.

The status of opinions about the effectiveness of altitude training on the sea level performances of highlytrained is one of division. Noted authorities in applied exercise physiology currently accept that there is insufficient evidence to support any beneficial effect (Brooks & Fahey, 1984; McArdle, Katck A. 1991; Rushall & Pyke, 1990; Sutton 1994). Well formed studies have not found such an effect.

There is a strong possibility that altitude training can assist throwers, jumpers and sprinters (Karvonen, Petola, 1996). The diminished air resistance and gravitational pull allows performance magnitudes to be practiced that are not possible at the sea level, resulting in mechanical gains which possibly exceed the body´s performance decrements. However, the mechanical environment of swimming is practically constant.

Human acclimatization to passive stresses serves as the basis for understanding spysiological responses to altitude exposure. Published research pertaining to swimming and endurance training is reviewed. It is argued that altitude training does not facilitate improved performances at sea level because of the specificity of the acclimatization response. It is argued that if complete altitude acclimatization was to occur, it would not be possible to train with sufficient volume and intensity to maintain high levels of performance.