 |
 |
 |
 |
VALORI ALE OLIMPISMULUI SI PRACTICILE SPORTIVE LA COPII
as. c. Bogdan MITA, c.p. III Letitia MICLESCU
Institutul National de Cercetare pentru Sport
Key words: olimpism, child development, social values
Cuvinte cheie: olimpism, dezvoltarea copiilor, valori sociale
In 2000, Catalin Haldan (capitanul echipei Dinamo) moare pe teren.
In 2004, dupa un sir de infrangeri, galeria dinamovista il apostrofeaza pe actualul capitan Florentin Petre „Mai bine te duceai dupa Haldan"
Valorile sociale si morale ale sportului reprezinta un subiect foarte dezbatut in sfera publica moderna. Desi este unanim recunoscut ca olimpismul contine un ansamblu de percepte dezirabile social, confruntarea acestor idealuri cu realitatile cotidianului si a practicii sportive conduce la scaderea semnificativa a ponderii practicilor de miscare in formarea tinerei generatii a stilurilor de viata orientate catre activitate fizica, a interiorizarii valorilor si mesajelor transmise de discursurile formale ale instructiei sportive.
Clivajul dintre valorile oficial (general) promovate si realitate determina o minimalizare a importantei percepute a sportului pentru dezvoltarea individuala si sociala, ca urmare a acestui fapt argumentele si avertismentele specialistilor din domeniul medical, sportiv, educational, cultural, care afirma rolul pe care acesta il poate avea in crearea unei societati sanatoase, combaterea criminalitatii, discriminarii, maririi solidaritatii sociale sau in cadrul schimburilor interculturale.
Se poate afirma ca in momentul de fata, exista un esec al implantarii valorilor olimpismului datorita existentei unor disonante de comunicare si de continut intre mesajele receptate de catre tanara generatie, si cele formale, datorita in primul rand neadaptarii persoanelor implicate in transmiterea acestora, precum si neacordarii de importanta studierii transformarilor survenite in ultimii 15 ani in Romania. Trei elemente se detaseaza in acest tablou: problematica motivatiei pentru sport a copiilor, a sanatatii si formarii copiilor ca performeri si a violentei asociate sportului.
Studiile Asociatiei Americane a Pediatrilor (AAP) arata ca practicarea unui sport monodisciplinar la copii sub 11-12 ani poate fi periculos pentru acestia atat la nivelul dezvoltarii fizice cat si psihice.
In SUA costurile de sanatate pentru 29 de discipline sportive la copii intre 0-14 ani in 1997 au fost de 49,192,781,832 dolari. Sportivii sunt predispusi la probleme de alimentatie, accidente, fracturi de stres, tulburari de comportament, agresivitate verbala si turmentare, lipsa de interes, suprasolicitare, intarzierea perioadei menstruale, neadaptare la mediul social. Recomandarea AAP este de a evita specializarea intr-o singura disciplina sportiva pana la adolescenta. Copii trebuie incurajati sa fie aiba o viata activa fizic, fara a-i impinge catre excese competitionale. Studiul arata ca acei copii care participa in forme variate de activitati sportive si se specializeaza doar in adolescenta sufera mai putine accidentari si obtin performante constante o perioada mai lunga de timp; specializarea prea timpurie poate conduce la tulburari emotionale ce pot afecta performanta.
O prima cauza este implicarea emotionala mult prea directa a persoanelor mature, parinti si antrenori ; un procent prea mare de parinti exercita o presiune mult prea mare asupra copiilor ce practica sport, predicand asupra importantei de a castiga cu orice pret, multi dintre acestia proiectandu-si vietile prin urmasii lor. Un al doilea fenomen este acela al incercarii adultilor de a-i pregati mult prea devreme pe tineri pentru viata adulta, aplicand acelasi tip de presiune pe care o resimt ei in momentul maturitatii pentru a-si atinge (mentine) succesul.
Atletii care exceleaza intr-o disciplina sportiva la varsta matura au practicat cu mare probabilitate o varietate de sporturi an mica copilarie; statisticile arata ca doar un procent mic din specializatii la varsta frageda ajung sa fie in top mai tarziu in marea performanta. Exemple precum Tiger Woods, Chris Evert, au contraexemple precum Jenifer Capriati, Dominique Moceanu, Florin Raducioiu sau Alin Stoica.
Specialistii occidentali sustin intarzierea specializarii sportive pana la varsta minima de 12-13 ani, moment in care copii sunt mult mai dezvoltati emotional si fizic, suficienti de maturi ca sa poata urma o cale ce ii intereseaza cu adevarat, sa aiba u motivatie proprie, intrinseca, mai degraba decat sa urmeze visele parintilor sau a antrenorilor. Nivelul de submotivatie ca si si cel de supra-motivare sunt la fel de putin performante atunci cand ne referim la sport « profesionist », optim este o conjunctie dintre motivatia intrinseca si sentimentul de satisfactie in practicarea unei discipline sportive, aceasta din urma fiind esentiala pentru a putea avea o cariera indelungata la cel mai inalt nivel (exemplul Svetlana Horkina fiind unul dintre cele mai bune in acest sens).
Din frageda copilarie sportivii afla ca succesul este echivalent cu a castiga si esecul cu a pierde, astfel ca ei isi definesc propria reusita in termenii performantei pure mai degraba decat in evaluarea cresterii nivelului abilitatilor sau al realizarilor individuale. Aceasta proiectie poate fi extrem de daunatoare copiilor, determinand o stare confuzionala, de disonanta cognitiva.
Studii americane si din Romania (Mita B., Miclescu L. 2003) arata ca principala motivatie pe care o au copii in practicarea unui sport este aceea de distractie, urmata de ce a invatarii de noi aptitudini, si de petrecere a tipului liber cu prietenii, astfel identificarea necesitatii de a invinge cu ratiunea sportului este nenaturala, si provine mai degraba de la persoanele adulte, care in preocuparea lor asupra succesului exercita o presiune mare asupra celor mici, riscand sa-i indeparteze de practicile de miscare. O abordare mai eficienta este aceea a evaluarii performantei individuale, in termenii propriilor standarde de performanta, in aceasta perspectiva chiar daca castiga sau pierd, copii pot continua sa se pregateasca deoarece ei isi evalueaza rezultatele in functie de ultimele performante avute, putand astfel sa progreseze in mod real.
Socializarea este precara, si apartenenta exclusiva la grupuri formate pe criterii false conjuncturale, de tip casta profesionala in ciuda faptului ca nu exista o reprezentare mentala a notiunii de profesie la acea varsta. Mediul in care evolueaza copiii impinsi prea timpuriu catre performanta este unul enclavizat, dispar relatiile cu mediile primare de socializare, familia, scoala, grup de prieteni si dezvolta un puternic individualism sustinut si de legaturile formale de comunicare, ritualism si de o lipsa de empatie datorata tocmai acestui deficit de comunicare. Acestor elemente li se mai adauga si conditionarea (de cele mai multe ori) a aprecierii de catre parinte prin prisma performantei, ceea ce conduce la o fortare peste limita normal tolerata de frustrare specifica varstei, aceasta avand o sursa exterioara, alimentata de temerea in fata unui esec (frica) si la un bioritm nefiresc varstei.
Problema scolara ramane un element important, de cele mai multe ori pregatirea scolara este precara, atipica, ceea ce virtual genereaza dificultati de integrare, – ulterioara abandonarii sportului –, intrun colectiv eterogen constituit pe criterii "normale" (universal valabile) grup ce este in general eterogen, si nu pe criterii de performanta pura. Totodata, incompatibilitatea intre active necesare obtinerii performantei si cerintele curriculei scolare sunt destul de serioase. Ca urmare, la varsta matura, reusita sociala este aparenta si este adesea insotita de o frustrare afectiva si de neadaptare, manifestata prin cautarea companiei performerilor (casatorie, prietenie, relatii de munca) putandu-se vorbi mai degraba de o izolare sociala.
O a doua problema majora a sportului la copii o reprezinta violenta, care in sfera sportului este una social acceptata, si chiar in unele cazuri incurajata, fenomen reflectat si de media, ce prezinta in principal aspecte legate de violenta, ca valoare in sine subjugata unei logici competitionale de tip comercial. Astfel se asociaza sportul cu fenomene violente (total combat etc.) sau de modele nocive pentru tanara generatie: loviri intentionate, violenta verbala, simbolica, acte de violenta sau agresiune in afara arenei sportive, dispret fata de valorile sociale general acceptate, blaturi, violenta economica. Valorile in sine promovate nu tin de fair-play sau armonie spirituala (flacara olimpica, citius altius fortius) ci mai degraba de un univers murdar macinat de tensiuni interioare si profund marcat de interese colaterale ce promoveaza o forma de subcultura determinate de mediul sportiv, in care poate fi inclus si acela al galeriilor sportive si al suporterilor. Sportul poate deveni astfel o sursa de tensiuni sociale, conflict social sau de fapte antisociale (incendierea stadionului Dinamo, tragedia de la Heysell), in cazul sportului la copii un fenomen deosebit de grav reprezentandu-l violenta parintilor ca spectatori in momentul competitiei fiind actorii unor agresari fizice si verbale la adresa oficialilor.Putem vorbi despre o hegemonie a masculinitatii, forta fizica, fiind descrisa ca: forma de realizare profesionala, iar valorile raman de tip patriarhal, marcate de heterosexualitate, si cutezanta ca forme distinctive.
Este o forma idealizata cultural, care asociaza masculinitatea cu vigoarea, competivitatea, subordonarea femeii si excluderea alteritatii. Sportul este un element (practica sociala) central in constructia si perpetuarea modelului masculinitatii clasice, ca proces istoric, dinamic. Trujillo afirma in 1996 ca "nici o alta institutie nu a influentat perceptia masculinitatii mai mult decat sportul". El actioneaza pe trei directii: privilegiaza imaginea masculina in opozitie cu cea feminina sau homosexuala, asociind-o cu un sens pozitiv in termenii valorilor culturale, natural sau conventional, o data cu prezentarea celorlalte imagini ca neconforme sau deviante. Personalizarea cea mai frecventa a acestor valori este cea a eroului (eroismului).
Ca o reprezentare a starii rele chiar si jocurile pe calculator prezinta violenta sportiva ca fiind social acceptata, ea fiind adesea utilizata impotriva oponentilor, ca namijloc de a castiga. Acelasi tip de violenta este de obicei neacceptat in alte medii sau chiar pedepsit de lege, dar in aceste cazuri acest mod de comportament face parte dintr-un adevarat cod al masculinitatii pe care copiii si-l insusesc de la varste foarte fragede. Acest fapt este subliniat si de modul in cre sunt realizate comentariile sportive care insista asupra aspectelor violente ca fiind asteptate, admirate in unele cazuri sau moduri firesti integrate manifestarii sportive. Daca violenta din jocurile de calculator este una virtuala, defulativa nu acelasi lucru il putem spune despre cea din arene, acest tip de violenta avand influente serioase in formarea generatiilor tinere. Tabelele urmatoare ne dau o imagine asupra amplorii fenomenului in Romania, fenomen ce are un trend ascendent
 |
|
 |
Concluzii
Fenonenul sportiv la copii nu se indreapta catre o directie care intra in contradictie cu scopurile declarate ale sportului
Mesajele si valorile sportului percepute de copii din lumea reala pot fi de multe ori in opozitie cu cele ale olimpismului.
Reflectarea media a sportului accentueaza problemele violentei din aceasta sfera.
Sportul ca fenomen social complex si mijloc de formare si educare al copiilor ar trebui reformat pe baze adaptate realitatilor contemporane.
Implicarea persoanelor adulte in viata tinerilor performeri ar trebui monitorizata mult mai atent.
Desconsiderarea valorilor culturale traditionale devine o trasatura caracteristica pentru un numar din ce in ce mai mare de ramuri sportive.
Abstract
This paper analyze the relations between sport and young people, values of physical practice among youngsters, and violence that accords in the fields. Adults implication in young sports is also a key to this paper. The conclusions of the authors are that sport as a social phenomenon have to be reformed in order to maintain the Olympic and moral accepted values.
Bibliografie
Bourdieu, P. Program for a Sociology of Sport, Sociology of Sport Journal 2: 1988.
Bourdieu, P. Jeux olympiques: Programme pour une analyse. Actes de la Recherche en Sciences Sociales 103, 1994
Coakley, J. J.. Sport in society: issues and controversies. Boston: Irwin McGraw-Hill. 1998
Connell, R. W. Masculinities. Los Angeles: University of California Press. 1995
Elias, N. The Genesis of Sport as a Sociological Problem, E. Dunning (ed.) The Sociology of Sport: A Selection of Readings. London: Cass. 1971
Elias, N. and Dunning, E. (1986) Quest for Excitement, Sport and Leisure in the Civilizing Process.Oxford: Basil Blackwell.
Messner, M..When bodies are weapons. Masculine violence in sport. International. Review for the Sociology of Sport 1990
Trujillo, N. Hegemonic masculinity on the mound: Ed. S. K. Foss , Rhetorical criticism:Exploration and practices:. 1996
Young, K.. Violence, risk, and liability in male sports culture. Sociology of Sport Journal1993
