INFLUENTA ANTRENAMENTULUI AEROB ASUPRA ELECTROCARDIOGRAMEI LA ATLETII FONDISTI – BRADICARDIA SINUSALA

Carmina Liana Musat (Tarabas) Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Universitatea „Dunarea de Jos" Galati

Cuvinte cheie: bradicardie sinusala, fondisti, hipertonie vagala.

Introducere

Bradicardia sinusala este o tulburare de automatism sinusal, in care unda P este normala, intervalul PR<0,21sec., ciclul P-P (R-R) regulat sau variabil, dar intotdeauna <0,15sec., frecventa cardiaca <60b/min. (Dudea, 1988).

Particularitatea cea mai cunoscuta care apare la sportivul antrenat este bradicardia, cauzata de hipertonia vagala. Pentru a o putea aprecia nu se poate apela la statistici deoarece totul depinde de calitatea subiectilor examinati. Venerando (1979) a gasit la 11000 de subiecti examinati in decursul a 10 ani, la 859 de cazuri de bradicardie respectiv 7,8%. Acelasi autor apreciaza ca bradicardia nu e legata in totalitate de antrenamentul sportiv si ca exista adesea un factor constitutional de hipervagotonie. Un alt aspect il reprezinta natura sporturilor care produc incetinirea ritmului cardiac. Anumiti sportivi sunt mai predispusi la bradicardie decat altii si anume alergatorii de fond pentru Venerando (1979) si maratonistii si ciclistii pentru Reindell (1994).

Reindell (1994) afirma ca mai mult decat cifra care indica ritmul cardiac, este important sa se cunoasca caracteristicile bradicardiei si modul de instalare.

Bradicardia sinusala, cu un ritm de 45 b/min si cu spatiu PR>20 sutimi de secunda, semnifica inceputul excitatiei de la nodulul sinoatrial. Timpul de propagare atrioventriculare, apreciat prin durata spatiului PR, ramane cel mai adesea in limite normale (intre 12 sutimi de secunda si 17 sutimi de secunda). Reindell (1994) gaseste valori medii de 17 sutimi de secunda. Landry et al (1985) apreciaza ca in 5% pana la 20% din cazuri, spatiul PR poate depasi 20 sutimi de secunda. Mark Worth (1994) semnaleaza ca in 5,5% din cazuri apare un spatiu PR de 22 sutimi de secunda pana la 40 sutimi de secunda. Venerando (1979) pe 3000 de atleti distinge doar 1% din subiecti la care PR depaseste 21 de sutimi de secunda si din 343 cu bradicardie, 6,7% dintre subiecti au spatiul PR peste 21 de sutimi de secunda. Este utilizat termenul de bloc atrioventricular de gradul I, daca alungirea spatiului PR depaseste 24 sutimi de secunda (Dudea,1988).

Daca se admite o toleranta pentru durata spatiului PR, mergand pana la 20 de sutimi de secunda atunci inseamna ca, bradicardia sportivului are doua componente. Componenta sinusala, de origine vagala, prin care se admite ca repetarea frecventa a unui efort intens, face sa creasca tonusul parasimpatic, care provoaca bradicardia de repaus, asupra tonusului simpatic antagonist. Componenta nodala a lui Reindell (1994), care afirma ca bradicardia s-ar datora cresterii volumului cardiac. Aceasta teorie nu rezista deoarece bradicardia precede cresterea volumului cardiac. Aparitia blocului atrioventricular de gradul I si II nu se poate explica decat prin actiunea exagerata a zonei pneumo-gastrice asupra nodulului sinusal si asupra nodulului atrioventricular.

Studiul cardiografic sistematic al atletilor facut in 20 de ani i-a permis lui Plas (1999) sa stabileasca ca, bradicardia putea intr-un prim timp la anumiti subiecti fi cu un ritm sinusal inca rapid intre 60-70 b/min si un ritm nodal de 44 b/min, inainte de a deveni bradicardie obisnuita cu un spatiu PR putin alungit.

Avand in vedere faptul ca, modificarile electrocardiogramei datorate efortului sportiv dinamic pot aprecia activitatea inimii, am studiat prin analiza morfologica a electrocardiogramei evolutia undei P si a intervalului PR, in doua perioade competitionale succesive, in repaus la atletii fondisti, pentru a stabili cum evolueaza starea de sanatate, gradul de antrenament si forma sportiva.

Subiectii

Pentru formarea esantioanelor necesare acestei cercetari am folosit metoda de desemnare aleatoare a subiectilor pe grupe, in interiorul esantionului. S-au facut cercetari pe doua esantioane de sportivi, unul de 30 de sportivi pe care am notat-o cu GB(grupa de baieti) si unul de 30 de sportive pe care am notat-o cu GF (grupa de fete) selectionati din atleti si atlete cu varste cuprinse intre 18 si 28 de ani legitimati la Cluburile Sportive din Galati.

In interiorul esantioanelor am realizat desemnarea aleatoare obtinand cate doua grupe de cate 15 sportivi pe care le-am notat cu: GB50 = grupa de baieti antrenata a o intensitate a efortului din antrenament de 50% din VO₂max.; GB70 = grupa de baieti antrenata a o intensitate a efortului din antrenament de 70% din VO₂max.; GF50 = grupa de fete antrenata a o intensitate a efortului din antrenament de 50% din VO₂max.; GF70 = grupa de fete antrenata a o intensitate a efortului din antrenament de 70% din VO₂max.

Organizarea cercetarii

Cercetarea s-a desfasurat pe o perioada de 2 ani din septembrie 2001 pana in septembrie 2003 la Centrul de Cercetare pentru Performanta Umana organizat de Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Universitatea „Dunarea de Jos" din Galati.

In cadrul cercetarii am folosit: o variabila independenta (intensitatea antrenamentului) cu doua trepte, prima treapta la care intensitatea antrenamentului este de 50% din VO₂max. si a doua treapta la care intensitatea antrenamentului este de 70% din VO₂max.; o variabila categoriala (varsta) si variabila dependenta frecventa respiratorie de repaus.

Intensitatea efortului din antrenament obtinuta in functie de frecventa cardiaca am calculat-o pentru fiecare subiect in parte dupa metoda Karvonen, iar subiectul a putut sa-si controleze intensitatea efortului urmarind valoarea frecventei cardiace pe care o arata si o inregistreaza pe toata durata alergarii puls-tester-ul. Metoda Karvonen (metoda rezervei functionale cardiace) permite calcularea frecventei cardiace de lucru la o intensitate dorita respectiv la un anumit procent din VO₂max. la care sportivul trebuie sa lucreze in antrenament. Sportivul citeste periodic frecventa cardiaca pe puls-tester, care trebuie sa indice valori foarte apropiate de pulsul calculat prin urmatoarea formula:

FCL = FCR + RFC x X/100

FCL = Frecventa cardiaca de lucru (conform intensitatii dorite)

FCR = Frecventa cardiaca de repaus

RFC = Rezerva functionala cardiaca = FCM – FCR

FCM = 220 – varsta la sportivi.

Supravegherea este exercitata prin reglarea ritmului, tempoului de lucru.

Desfasurarea cercetarii

Atat grupa de baieti (GB) cat si grupa de fete (GF) au avut acelasi program de pregatire si anume doua antrenamente pe zi de cate 2 ore (dimineata 10.00-12.00, dupa-amiaza 16.00-18.00), 6 zile pe saptamana, 10 luni si acelasi plan de antrenament, conform planului anual de pregatire al atletilor fondisti.

Pentru realizarea cercetarii am propus, de comun acord cu antrenorul in toate perioadele de pregatire ale planului anual, la antrenamentul de dimineata, 30 de minute la sfarsitul antrenamentului, de 6 ori pe saptamana, sportivii celor doua grupe sa efectueze alergarea la frecventa cardiaca stabilita pentru fiecare sportiv prin formula propusa de Karvonen, intensitatea antrenamentului fiind controlata dupa cum urmeaza: GB50 = intensitatea antrenamentului este de 50% din VO₂max.; GB70 = intensitatea antrenamentului este de 70% din VO₂max.; GF50 = intensitatea antrenamentului este de 50% din VO₂max.; GF70 = intensitatea antrenamentului este de 70% din VO₂max.

Sportivilor supusi cercetarii, le-am fixat centura si ceasul Puls-testerului si in cele 30 de minute cat au alergat le-am explicat ca trebuie sa mentina constanta valoarea frecventei cardiace stabilite, prin reglarea ritmului, tempoului de lucru, urmarind cadranul ceasului Puls-testerului.

Puls-testerul inregistreaza si monitorizeaza valoarea frecventei cardiace pe toata durata alergarii astfel incat la sfarsitul alergarii am putut verifica daca sportivul supus cercetarii a respectat indicatiile.

Recoltarea datelor s-a realizat in perioada competitionala in luna august, atat la testarea initiala (TI) din 2002 cat si la testarea finala (TF) din 2003, dimineata inainte de antrenament. Pe baza datelor individuale ale frecventei respiratorii de repaus recoltate s-au calculat indicatorii statistici (media, deviatia standard, dispersia selectiei, eroarea standard, intervalul de incredere), s-au trasat graficele de variatie ale valorilor medii ale frecventei respiratorii de repaus, si s-a facut analiza dispersionala ANOVA simpla.

Inregistrarea datelor s-a realizat in perioada competitionala, in luna august atat la testarea initiala (TI) din 2002, cat si la testarea finala (TF) din 2003, dimineata inainte de antrenament.

Din datele individuale obtinute in urma testarilor am ales imaginile electrocardiografice cele mai reprezentative ale tulburarilor de automatism sinusal (Fig.1, Fig.2)

Fig.1. Bradicardie sinusala la 43 b/min

Fig.2. Bradicardie sinusala la 45 b/min

Din analiza ECG-lui facuta in repaus, atat la testarea initiala cat si la testarea finala, s-a constatat instalarea bradicardiei la atletii supusi cercetarii, dupa cum urmeaza: la GB 50 la testarea initiala in 2 cazuri (6%) si la testarea finala in 8 cazuri (26%) si la GB 70 la testarea initiala in 4 cazuri (13%) si la testarea finala in 8 cazuri (26%). La GF 50 la testarea initiala in 2 cazuri (6%) si la testarea finala in 8 cazuri (26%) si la GF 70 la testarea initiala in 5 cazuri (16%) si la testarea finala in 13 cazuri (43%).

Imaginile electrocardiografice ale bradicardiilor sinusale cele mai expresive la un ritm de 43 b/min se observa in Fig.1 si a unui ritm de 45 b/min in Fig.2 .

Discutii

Bradicardia sinusala se datoreaza hipertoniei vagale si se instaleaza la atletii de mare performanta specializati in probele de fond si mare fond.

Pentru a studia influenta antrenamentului aerob asupra automatismului cardiac am intreprins cercetari ce au vizat analiza morfologica a electrocardiogramei, in repaus la atletii fondisti supusi studiului.

Antrenamentul aerob a determinat instalarea bradicardiei sinusale, ceea ce demonstreaza importanta sa in aprecierea gradului de antrenament si a formei sportive.

Datele existente in literatura de specialitate sustin ca, un ritm de 45 b/min si cu spatiu PR>20 sutimi de secunda, semnifica inceputul excitatiei de la nodulul sinoatrial. Timpul de propagare atrioventriculare apreciat prin durata spatiului PR, ramane cel mai adesea in limite normale (intre 12 si 17 sutimi de secunda). Reindell (1994) gaseste valori medii de 17 sutimi de secunda. Landry et al. (1985) apreciaza ca in 5% pana la 20% din cazuri, spatiul PR poate depasi 20 sutimi de secunda. Mark Worth (1994) semnaleaza ca in 5,5% din cazuri apare un spatiu PR de 22 sutimi de secunda pana la 40 sutimi de secunda. Venerando (1979) pe 3000 de atleti distinge doar 1% din subiecti la care PR depaseste 21 de sutimi de secunda si din 343 cu bradicardie, 6,7% dintre subiecti au spatiul PR peste 21 de sutimi de secunda. Este utilizat termenul de bloc atrioventricular de gradul I daca alungirea spatiului PR depaseste 24 sutimi de secunda.

In urma cercetarii efectuate de noi se observa ca ,la analiza morfologica a electrocardiogramei in repaus, bradicardia sinusala la testarea initiala s-a inregistrat la GB50 in 2 cazuri (6%), la GB70 in 4 cazuri (13%), la GF50 in 2 cazuri (6%) si la GF70 in 5 cazuri (16%), ceea ce este previzibil deoarece toti subiectii supusi studiului sunt atleti cu stagii in atletismul de performanta de 5 ani si de 10 ani. La testarea finala, s-a constatat ca bradicardia sinusala s-a inregistrat la GB50 in 8 cazuri (26%), la GB70 in 8 cazuri (26%), la GF50 in 8 cazuri (26%) si la GF70 in 13 cazuri (43%). Dupa un an de antrenament aerob, stiintific dirijat, am constatat instalarea bradicardiei sinusale la un numar mai mare de atleti, numarul fiind mai mare, la cei antrenati la o intensitate mai mare a efortului. Bradicardia sinusala se instaleaza datorita cresterii dominantei parasimpatice a tonusului vegetativ (hipertonie vagala).

Concluzii

Antrenamentul aerob determina instalarea bradicardiei sinusale datorita hipertoniei vagale.

Bradicardia este cu atat mai mare, cu cat componenta aeroba a efortului este mai mare.

In ceea ce priveste evolutia frecventei cardiace de repaus, nu s-au inregistrat diferente intre atleti si atlete.

Abstract:

The aerobian training induces the sinusal bradycardia due to the vagal hypertonus, the bradycardia being the more so as the aerobian constituent of effort is bigger.

Bibliografie

Karpmann V. L.. Inima si sportul, studiu de cardiologie sportiv, Bucuresti, Editura Medicala, 1984

Karvonen J., Medicine in Sports Training and Coaching. CT, S. Karger Publishers Inc., Farmington, 1992

Kavalenco D., L'electrocardiogramme du sportif dans le surmenage cronique du systeme cardiovasculaire. Paris, Medicine du Sport, T. 47, 1993, 4: 20-190

Laiken N., Interpretation of Electrocardiograms: A self Instructional Approach. New York, Raven Press, 1988

Plass F., Guide de cardiologie du Sport. Paris, Ed. J. B. Baillere, 1999

Plass F., Leclercq J., Troubles de la conductibilite et de l'excitabilite caediques provoques par la pratique sportive. Med. Educ. Phys. Et Sport, Paris, m1981, 3: 133-146

PlassF, Talbot P., Electrocardiography in Sport medicine. Journal of Sports, Medicine and Physical Fitness, 1991, 2: 28-39