STUDIU PRIVIND EXISTENTA JOCURILOR IN EUROPA CENTRALA IN TIMPUL EVULUI MEDIU

DIONISIE MARIAN TURCU UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

Keywords: games, sport, ball

Cuvinte cheie: jocuri, sport, minge

Rezumat

Punerea in evidenta a unor date si fapte care infatiseaza evolutia educatiei fizice si a sportului din timpul Evului mediu, contribuie la imbogatirea tezaurului privind istoria educatiei fizice. In aceasta lucrare cu referire la o importanta arie geografica si temporala, am dorit sa prezentam doar o parte a evolutiei jocurilor traditionale din unele regiuni ale Europei, care consideram ca sunt "leaganul nasterii" unor sporturi mai putin cunoscute si publicate in tara noastra.

Radacinile sportului modern mai ales cele ale majoritatii jocurilor nu le gasim in Grecia, ci in Franta feudala a evului mediu, mai precis in regiunea franco-flamanda.

"La soule"(stramos al fotbalului) exista sub doua forme, "la soule" propriu-zis, unde jucatorii purtau jambiere pentru protejarea picioarelor si "la soule a la crosse" in care taranul medieval se folosea de bata sa de cioban. "La soule a la crosse" este stramosul hokey-ului modern (pe iarba) si al hokey-ului pe gheata, dar acest joc a evoluat in asa fel incat astazi il intalnim ca joc modern: criket-ul, jocul national al Marii Britanii.

Informatii pretioase despre acest joc in Franta au fost gasite intr-o carte "Les jeux des jeunnes garçons avec une explication et une devise morale" (Jocul tinerilor insotite de o explicatie si de o deviza morala) al carei exemplar (o reeditare facuta la Paris in 1807) se pastreaza in muzeul suedez al sporturilor cu mingea. Aici jocul este descris astfel: "unul dintre jucatori se afla langa doua pietricele aflate una fata de cealalta la o distanta de aproape 1 m. In aceasta pozitie inarmat cu o paleta de lemn rotunjita la un capat, el trebuie sa il impiedice pe adversarul sau, aflat la o anumita distanta, sa paseze mingea printre cele doua pietre pe care le pazeste si trebuie sa o degajeze cat mai departe posibil (Bernard Jeu, 1986). O imagine care ilustreaza descrierea jocului (si care de altfel o suta de ani mai tarziu avea sa fie imprumutata si adaptata de Henry Rene d'Allemagne in cartea sa "Sporturi si jocuri in vechea Franta"(De Genst H.,1949) este insotita de urmatoarea morala:

"D'un coup d'oeil juste et sur faisant sans cesse usage, Sachez a l'ennemi defendre le passage"

Pe de o parte, in textul citat mai sus se face aluzie la crosa ("baton courbe") care, cu toate ca nu este prezenta la cricket-ul modern, este atat de caracteristica pentru vechiul "soule a la crosse". Pe de alta parte, morala, reflecta chiar ideea care se afla la originea turnirurilor medievale, adica atacul la poarta care, spre sfarsitul evului mediu, in secolul XV, avea sa devina o disciplina individuala a turnirului cunoscuta sub numele de pas d'armes (pat de arme).

In raspandirea cricket-ului a existat un intermediar, regiunea franco-flamanda, asa cum reiese din etnologia termenului "cricket". Cricket deriva din verbul flamand "Ketsen", un cuvant imprumutat din termenul picaresc (Picardia – regiune din Franta) "cadrier" = a urmari. Expresia "met de crik" (sau crek) Ketsen, a urmari mingea cu crosa, a fost introdusa in Anglia intre sec. XV si XVI unde a reaparut sub forma "Kreketts" spre mijlocul sec. XVI. Cricketul a aparut prin urmare destul de tarziu in evolutia jocurilor din familia "soule a la crose": De-a lungul acestei evolutii elementul ludic al apararii portii a fost abandonat in favoarea elementului indemanare - de aceea au fost reduse dimensiunile scopului, adica ale portii. Se pare ca jucatorii, cu intentia de a gasi termenul potrivit pentru acest scop diminuat si fiind, in acelasi timp constienti de originea jocului lor, au ales deliberat cuvantul "Wicket" pentru ca pastra conotatiile razboinice ale portii. Wicket, cuvant picaresc (Picardia) ce corespunde termenului "guichet" (usita / vizeta) din franceza moderna, desemna in evul mediu intrarea mica din poarta, din zidul de fortificare al unui castel (Gillmeister,H.). Folosierea acestui termen este ilustrata intr-un fragment din romanul de engleza veche despre regele Richard Inima de Leu (Chiritescu, Ct., 1964 ) si cea de-a 3-a cruciada unde sarazinii dupa ce au fost expulzati din orasul lor d'Orglyous, au reusit sa se intoarca printr-o intrare din zid, cu ajutorul unui conspirator din interior (Gllmeister,p.118)

<Golful> este un alt joc a carui origine se afla in jocul "la soule". Ca si cricket-ul, el se distinge de inaintasul sau prin importanta pe care o dobandeste elementul indemanare si eliminarea aproape completa a elementului forta.

Cu toate acestea, instrumentul de joc atat de caracteristic al jocului "soule a crosse" crosa, se pastreaza. O eroare comuna a cercetarilor facute asupra acestui joc consta in plasarea originii sale premature in sec. XIV si chiar in sec. XIII sub pretextul ca termenul flamand "Korf" sau "Kolve", baza etimologica a termenului modern, se intalneste in sursele literare sau istorice din acele epoci. In 1261 scriitorul flamand Jacob van Maerlant a reusit sa traduca in flamanda "Cartea lui Merlin" ("Livre de Merlin") de Robert de Baron (Gillmeister,120). In aceasta carte, trimisii regelui Vortigern il intalnesc pe tanarul Merlin, faimosul profet si magician, jucand un joc cu mingea impreuna cu prietenii sai in fata portii unui oras. Pentru a atrage atentia trimisilor aflati in cautarea unui copil orfan, Merlin ii da o lovitura de crosa in tibie unui jucator care, astfel provocat il numeste "bastard fara tata". Cuvantul "Kolf" folosit de Maerlant in traducerea sa nu dovedeste ca ar fi existat in sec. al XIII-lea, in Flandra un inaintas al golfului din zilele noastre. Comparatia cu textul francez al lui Robert de Baron, dovedeste clar ca era vorba de jocul "soule a la crosse". Acesta se aplica in toate cazurile in care cuvintele Klof sau golf (in limba-ecoseza) sunt folosite pentru a desemna jocuri in documentele medievale de pana la jumatatea secolului al XVI-lea Chiar daca terminologia sa este de origine flamanda, ceea ce presupune ca Flandra este tara lui de origine, totusi nordul Frantei ocupa un loc foarte important in geneza lui. Documentul cel mai vechi despre jocul de golf este o miniatura dintr-o carte "d'Heures" de origine picarda, realizata la mijlocul sec XV (idem,p.130)

Jocul cu mingea care prezinta trasaturile cele mai pregnante ale turnirului medieval este "jeu de paume"(Kiritescu,C.,1964) prin urmare, jocurile traditionale la originea carora se afla acesta s-au raspandit in lumea intreaga printr-un proces de migrare de mai multe sute de ani. Printre acestea din urma trebuie sa mentionam: jocul lui Saterland (Germania), foarte vechi, cu cei doi descendenti ai sai – jocul "frison" de "keatsen" si "párkspel", joc cu mingea traditional din insula suedeza Gotland – jocul cu mingea "au tamis picard" (sita picarda) si varianta acestuia, jocul cu mingea "wallon" (numit Kaatsen in flamanda), jocul "jo de paumo" (Spania), traditionalul joc cu mingea din Toscana (Italia), numit "palla", varietatile de joc basc "pelota"(Kiritescu, p160) numite "bote luzea" si "lachoa" jocul din Insulele Canare. Lanzarote si in final, jocurile de peste ocean cele din Mexic, Columbia si din Ecuador "pelote mixteque" si "juego de la chaza" (jeu de paume).

Jocul cu mingea era mai intai de toate o varianta a "jeu de soule" jucat in manastirile nordice incepand cu mijlocul sec. al XII-lea. Caracteristica arhitecturala a manastirilor consta in galeria cu acoperis inclinat care inconjura curtea patrata. Deschizaturile coloanelor au fost inlocuite cu porti, adica cu tintele folosite in "jeu de soule". Acoperisul inclinat le dadea calugarilor impresia unei extrem de mari importante in raport cu jocul medieval; ideea de a arunca cu mingea pentru a marca inceputul jocului. Spatiul dintre coloane, aparat impotriva mingilor venite de la adversar in conformitate cu modelul turnirului, era cunoscut sub numele de "dedans" (inauntru/interior). De asemenea, serviciul pe acoperis a fost mentinut de catre jucatori cu un conservatorism remarcabil, chiar si atunci cand jocul, destul de devreme, avea sa paraseasca zidurile manastirilor pentru a se stabili pe strazile oraselor sau la tara. Astfel, pe strazi, se alegea varful unui acoperis al unei case burgheze aflate la strada, in timp ce la tara se ridica un stalp. In cele din urma, se folosea o sita (in Picardia numita "sas"), sau chiar o suprafata inclinata de lemn sau de piatra, sau pur si simplu placa de deasupra caminului, pentru a servi la punerea mingii in joc.

Valoarea istorica a acestor jocuri traditionale derivate din "jeu de la paume" – printre care si "jocul cu sita" ("jeu de tamis"), tine de conservatorismul lor terminologic. Generatia cea mai veche a acestor jocuri traditionale o reprezinta un grup de jocuri a caror trasatura comuna este pastrarea termenului "parc" pentru a desemna terenul inchis, termen imprumutat de la turnir. Aceste jocuri au trecut din patria lor picarda la vecinii apropiati din Nord, triburile frisone care, in evul mediu, se aflau la malul marii nordice pana la inaltimile din Brüge. Dintre cele trei varietati cunoscute ale acestei grupe, "arhetipul" era un joc practicat pana la mijlocul sec. XIX in Saterland – enclava geografica din vestul marelui ducat de Oldemburgului, singura regiune din Germania unde limba frisona s-a pastrat pana in zilele noastre, dovada graitoare a izolarii locuitorilor sai fata de vecinii lor germani, vorbitori ai germanei de jos. Cum am mentionat deja, acest joc pastra vechea denumire de "parc", si de asemenea distinctia dintre pozitiile "amont" si "aval" pe care le-am intalnit in romanul lui Hem (Sarrasin) Aceasta distinctie a reusit sa supravietuiasca in Italia prin jocul "palla" si in "juego de la chaza" in Columbia (America Latina) cu toate ca, in cazul ultimului, ideea cuceririi unei inaltimi atat de caracteristica pentru turneele medievale a disparut din memoria jucatorilor care folosesc termenul "arriba" (deasupra) pentru partea care ar trebui numita "abajo" (dedesubt)" si invers.

Toate jocurile traditionale mentionate pastreaza fara exceptie termenul folosit in turnirurile medievale pentru a desemna atacul cu calul, "chasse" (urmarire), care in jocurile cu mingea, denota o regula speciala.

In jocurile traditionale exista doua particularitati care intriga pe orice istoric al sporturilor. In jocul basc "bote luzea" locul unde, in turnirurile medievale se afla poarta se numeste "paso". Aceasta pare sa faca aluzii la "patul de arme", aceasta disciplina a turnirului din sec. XV, dupa care, se punea in scena cucerirea portii. In jocul "parkspel" din Gotland, regulile impun sa se marcheze limitele "parck-ului" (terenul) cu scanduri de lemn. Acest procedeu este nepotrivit pentru ca liniile ar putea fi trasate mai usor cu creta

"Jeu de balle" care isi are originea intr-un turnir, a initiat sau cel putin a influentat, la randul sau jocurile de copii. Exista o intrebare care a cauzat o dezbatere indelungata pentru istoricii sportului, aceea a originii numelui jocului de tenis. O teza deja depasita considera ca (aceasta origine) numele provine dintr-o regula care in jocul medieval paume (jeu de la paume) impunea ca jucatorul care lansa prima minge sa strige "tenez !" anuntandu-si astfel serviciul. Dovada a fost gasita intr-o varianta a jocului "jeu de batonnet" care a fost introdusa in Renania Palatina in timpul razboaielor napoleoniene. Dar dupa cel de al II-lea razboi mondial copiii din Palatinat la schimbarea serviciului strigau intotdeauna "tenez!", strigat mostenit de la "jeu de balle" medieval. Au contribuit chiar la sporirea cunostintelor noastre despre "jeu de la paume" folosind raspunsul "oui" (adica s'il vous plait – va rog), informandu-ne astfel ca in evul mediu era obligatoriu, nu numai din partea celui care servea dar si din partea celui care primea mingea sa anunte ca era gata sa inceapa jocul(Marshall)

Jocul cu mingea a fost din secolul XVI pana in secolul XVIII cel mai mult practicat, de la mica burghezie pana la familia regala. Pentru orice gentilom de la oras si pentru cei care-l imitau era la moda sa stie sa se joace cu mingea, insa nu erau campionate in adevaratul sens modern al cuvantului si nu cunoastem liste cu invingatorii.

In orase maestrii jucatori, fabricantii de mingi si rachete adesea si proprietarii de jocuri cu mingea erau constituiti in ghilde (asociatii) ca si ceilalti meseriasi. Salile de joc, impreuna cu bisericile si manejurile erau localurile cele mai mari din oras. In 1789 "juramantul jocului cu mingea de Versailles" a fost unul din evenimentele majore ale revolutiei franceze.

Enciclopedia descrie mai intai jocul lung care se juca afara in strada, fara limite precise, echipele fiind alcatuite de la patru la cinci jucatori dotati cu rachete. Jocul scurt se practica cu racheta in sala, la adapostul intemperiilor.

Abstract

The revealing of some data and facts while emphasize the evolution of sports from the Middle Ages, contributes to the enrichment of the thesaurus regarding the history of sport.

In this paper, referring to an important geographical and temporal area, we wanted to present just a part of evolution of traditional games from some regions of Europe, which we consider to be "the cradler of birth" of some less known and published in our country"

Bibliografie:

Bernard Jeu, Mythologie et politique dans la Premiere Glyrapique de pindar., (Detalii despre acest sport vom oferi la capitolul La soule – un stramos al fotbalului).1986, p.187-191.

De GenSt H., Histoire de l'education physique., Maison d'edit. A. de Boeck, Bruxelles, 1949, 2 volume

Gillmeister H., The Golf of a Tennis Ball in the Secunda Pastorum a Sports Historian's Vie. p.105-119.

Hebert G. La culture virile et les devoirs physiques de l'officer combattant, ed. Vuibert, Paris 1913, p. 40.

KIRITESCU C-tin., Palestrica. Bucuresti Editura Cultura fizica si sport, C.F.S

Turcu Dionisie Marian, Educatia fizica in Europa si Transilvania din secolul XV pana la al doilea razboi mondial. Teza de doctorat, Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu, 2001