Articole conf 2005

REPERE METODICE PRIVIND EDUCATIA FIZICA SI SPORTUL ADAPTAT LA PERSOANELE CU DEFICIENTE NEUROMOTORII SI MOTORII

Conf.univ. dr. Aura BOTA

Conf.univ.dr. Silvia TEODORESCU

A.N.E.F.S. BUCURESTI

Cuvinte cheie: educatie fizica si sport adaptat, deficienta motorie

Keywords: adapted physical education and sport, motric deficiency

Programele adaptate de educatie fizica, activitatile recreative de timp liber, participarea la activitatile sportive, reprezinta modalitati eficiente de compensare a dizabilitatii, de defulare si de construire a unei noi identitati bazata pe capacitatile existente, prin care subiectii isi multiplica optiunile de reintegrare in mediul de

provenienta.

Prezenta dizabilitatii nu anuleaza dreptul de a duce o viata normala, chiar daca subiectul resimte dificultati importante in a-si accepta noua identitate corporala si limitarile impuse de aceasta. In acest context, programele complexe de readaptare vor include:

programe educationale in centrele comunitare;

adaptari ale deprinderilor motrice utilizate de subiect anterior aparitiei afectiunii;

invatarea de noi deprinderi motrice - sportive si orientarea spre noi sfere de interes;

ameliorarea abilitatilor functionale care se pot utiliza in activitatile de timp liber;

Practica sportiva (chiar in caruciorul cu rotile) desfasurata in scop recreativ si competitional constituie o modalitate de descarcare a agresivitatii, de socializare si de obtinere a excelentei intr-un context in care relatiile de coeziune ale grupului sunt suportul intregii activitati.

Dobandirea unei "noi" experiente motrice si includerea acesteia in activitati sistematice vor exercita efecte constructive pe termen lung. Ca in toate aspectele readaptarii, decizia de practicare a exercitiilor fizice intr-un scop sau altul, apartine persoanei care va opta asupra stilului de viata pe care doreste sa il adopte.

Pornind de la premisa ca toti subiectii cu deficiente neuromotorii si motorii pot beneficia de efectele educatiei fizice si sportului adaptat, in functie de gradul dizabilitatii, educabilitatea motrica, interese, obiective educationale etc., prezentam cateva repere generale in aplicarea acestor programe :

asigurarea posibilitatii de lucru in echipa interdisciplinara;

asigurarea unui cadru ambiental confortabil care sa prezinte cat mai multe facilitati materiale, menite sa favorizeze angajarea subiectilor in activitati adaptate, de explorare si valorificare a propriului potential. Pentru subiectii cu afectiuni severe, se vor utiliza dispozitive – suport pentru mentinerea unor pozitii corective, platforme pentru mentinerea pozitiei bipede corecte, orteze si proteze pentru executia diferitelor deprinderi motrice;

pentru cei care au dificultati in pastrarea pozitiei stand sau pentru paraplegicii in carucioare rulante, se vor utiliza pozitii de lucru diferite (asezat, culcat ventral, culcat dorsal, culcat costal);

datorita problemelor de tonus muscular si a limitarii miscarilor, profesorul va asista subiectii in intrarea si iesirea din diferitele pozitii si ii va sprijini fizic pe parcursul miscarii;

profesorul va pozitiona segmentele subiectilor prin aplicarea de presiune asupra: capului, gatului, coloanei, umerilor, coatelor, coapselor, pelvisului, genunchilor si gleznelor. Mentionam ca aceste manevre se vor utiliza dupa.

instruire prealabila de specialitate. Scopul final al manipularii, pozitionarii, sustinerii acestor subiecti este de a-i incuraja permanent sa se angreneze in miscare, cat mai independent posibil.

progresiv, sprijinul fizic al profesorului se va reduce doar la anumite segmente cheie;

profesorul va pune accent pe exersarea deprinderilor de aruncare si prindere, elemente care pot fi transferate in activitatile cotidiene;

se vor incuraja activitatile de tip ritmic, care cresc controlul motric;

se vor incuraja activitatile acvatice, pentru relaxare-destindere;

se recomanda initierea unor miscari sustinute de „plutire" pentru copiii cu spasticitate;

se va acorda ajutor suplimentar la atetozici, in exersarea tehnicilor de relaxare;

se vor evita activitatile complexe de echilibru si coordonare la copiii cu ataxie;

profesorul va organiza instruirea utilizand formatii care sa permita lucrul in grup, in vederea socializarii.

Subiectii cu paralizie cerebrala resimt intarzieri grave in dezvoltarea motrica si in controlul miscarilor, datorita lipsei abilitatilor specifice ca urmare a afectarii diferitelor zone cerebrale, dar si insuficientei implicari a acestora in experiente motrice. De asemenea se evidentiaza retarduri in dezvoltarea fortei si rezistentei

necesare executiei deprinderilor fundamentale. Prin urmare, programele recuperatorii ale educatiei fizice vor accentua dezvoltarea secventiala a deprinderilor motrice de baza ca fundament in practicarea jocurilor dinamice, activitatilor sportive si de timp liber. Specialistii vor fi preocupati in mod special de adaptarea miscarilor si mai putin de rezultatul sau efectul acestora.

Prezentam in cele ce urmeaza doua exemple de jocuri dinamice imaginate de trei instructori sportivi, care se adreseaza copiilor deficienti motor in scopul de a-i initia in sporturile de echipa.

Lansarea mingii

Obiective motorii: posibilitatea de a sta asezat cu picioarele intinse, departate, incrucisate, pe genunchi sau pe o coapsa. Din aceste pozitii copilul va deplasa o minge prin conducere sau prin lansare.

Obiective social-relationale: spirit de intr-ajutorare si de echipa.

Dimensiuni teren: 2x4x5m

Fiecare echipa va fi formata din 4 jucatori plasati in doua linii (2 in fata, 2 in spate).

Pozitia jucatorilor va fi confortabila si presupune libertatea de miscare a mainilor.

Durata jocului 2x15 min., pauza 5min. Dupa pauza se schimba liniile intre ele. Se considera punct marcat lansarea mingii spre linia de fund a echipei adverse, daca jucatorii acesteia nu o intercepteaza.

Reguli:

mingea poate rula pe intreaga suprafata a terenului;

regula de 5 sec. opereaza pentru a evita ezitarile prelungite ale copiilor si pentru a dinamiza jocul;

cartonasul galben, cartonasul rosu – apropie continutul jocului de cel al unui sport propriu-zis. Cel galben sanctioneaza interventiile neregulamentare si limbajul neadecvat intre jucatori .

Doua cartonase galbene cumulate antreneaza primirea celui rosu. Primirea celui rosu inseamna eliminarea jucatorului timp de 3 min., echipa sa ramanand in inferioritate numerica.

mingea se paseaza cel putin de doua ori intre coechipieri, dar niciodata celui care tocmai a pasat-o;

Tactica jocului: desi jucatorii din prima linie au prima sansa sa marcheze punctul, doar al treilea jucator care atinge mingea o poate face; jucatorii vor fi amplasati in teren, in functie de forta si precizia lansarii mingii.

Sunt permise si miscari inselatoare. Materiale: o minge de baschet.

conf2005_10_1

cand o echipa marcheaza un punct, jocul este reluat de catre aceasta echipa;

jucatorii nu pot depasi linia centrala, cu nici o parte a corpului;

jucatorii nu au voie sa se deplaseze cu mingea;

daca un jucator comite o greseala , mingea revine celeilalte echipe.

Jocul in patru labe, pe care il vom descrie in continuare, este de asemenea un tip de activitate adaptata deficientilor motor. Acesta pastreaza unele aspecte comune jocului precedent (lansarea mingii), dar introduce si unele noi (inlocuirea pozitiilor cu deplasarea), menite sa favorizeze o coordonare superioara si o relationare mai dinamica in cadrul grupului.

Obiective:

elaborarea unei strategii minimale de joc;

obisnuirea cu lucrul in echipa.

Durata: 2x10 min., pauza 3min.

Dimensiuni teren: 12x9m; distanta dintre linia de poarta si linia aparatorilor 3,30m; distanta dintre linia aparatorilor si cea centrala 2.70m., latimea culoarului de lansare 0,80m., Lungimea culoarului de lansare 2x2,70m.

conf2005_10_2

Reguli: - fiecare echipa este compusa din 4 jucatori: 1 portar, 1 aparator, 2 atacanti; - fiecare jucator acopera o zona bine de limitata in teren: aparatorul este plasat intre linia de fund si cea intermediara si se poate deplasa pe toata latimea terenului; atacantii se plaseaza in partea centrala, intr-un sector delimitat de linia centrala, linia laterala, o linia aparatorului si culoarul de lansare;

jucatorii stau in patru labe, nefiindu-le permisa ridicarea in picioare.

arbitrul indica echipa care incepe jocul, portarul acesteia lansand mingea in teren, spre propriul atacant; acesta urmareste lansarea mingii spre poarta adversa prin evitarea aparatorului advers;

aparatorul are doua posibilitati sa lanseze mingea catre atacantii proprii:

cand mingea ramane in sectorul sau, el poate sa o lanseze pe culoar si dupa ce aceasta a depasit linia centrala, poate fi interceptata de atacantul advers;

sau mingea poate fi lansata direct catre proprii atacanti, fara utilizarea culoarului de lansare.

dupa fiecare gol marcat portarul relanseaza mingea in joc; daca mingea iese in afara terenului, se considera aut, si arbitrul de linie da mingea in sectorul de unde aceasta a iesit, fara sa tina cont de persoana care a atins-o ultima.

daca atacantii celeilalte echipe intercepteaza mingea, intrand in culoarul de lansare, arbitrul acorda un penalty;

daca atacantii depasesc propriul spatiu de actiune, vor primi un punct penalizare si mingea este acordata celeilalte echipe;

cand o echipa cumuleaza trei puncte de penalizare, cealalta echipa primeste un penalty;

Materiale necesare:

doua porti de minifotbal;

minge de volei;

genunchiere de protectie pentru fiecare copil;

doi arbitrii de linie.

In planul conditiei fizice, programele de lucru se vor adresa tuturor componentelor fitness-ului, intrucat la testele de rezistenta si forta, de exemplu, tinerii cu paralizie cerebrala au obtinut performante cu una-doua deviatii standard sub nivelul mediei populatiei de aceeasi varsta.

Aceleasi diferente au fost identificate (1-2 abateri standard peste medie) si la nivelul compozitiei corporale (determinata prin metoda plicilor). La tinerii paraplegici, valorile fortei sunt limitate in ceea ce priveste forta flexorilor palmari, a muschilor anteriori ai bratului si cei abdominali.

Daca in mod normal castigul de forta vine odata cu varsta, la deficientii motor severi intalnim un regres al acesteia, pe masura maturizarii individului, motiv pentru care se impune lucrul sistematic pentru dezvoltarea acestei calitati. Din punct de vedere al dozarii efortului, profesorul va stabili atent parametrii externi ai acestuia – volum, intensitate, durata, densitate, frecventa, deoarece starile de oboseala accentuata apar mult mai repede si pot provoca indepartarea subiectului de acest gen de activitate.

Observarea atenta a acestor subiecti in timpul efortului fizic pune in evidenta faptul ca, pentru aceeasi sarcina motrica, deficientii consuma o cantitate mai mare de energie, motiv pentru care durata exersarii va fi mai scurta. Cu toate acestea, profesorul va acorda o importanta deosebita dezvoltarii rezistentei in general si a celei musculare locale, in special.

Una dintre finalitatile activitatilor fizice urmarita in programele individualizate de lucru este cresterea increderii in fortele proprii, a nivelului de motivatie si o percepere realista si pozitiva a imaginii de sine.

Chiar daca profesorul nu asteapta performante remarcabile din partea subiectilor, micile progrese vor fi valorizate in mod corespunzator, in conditiile in care acest tip de activitati sunt resimtite ca modalitati de satisfactie, bucurie, placere.

Alegerea unei ramuri sau probe sportive de catre persoana cu deficiente neuromotorii sau motorii depinde de mai multi factori.

De fapt, persoanele cu nevoi speciale practica sportul pentru ca doresc sa-si depaseasca conditia, sa stabileasca contacte interumane, cu indivizii cu aceleasi probleme, cu cei valizi si nu in ultimul rand pentru ca vor sa reuseasca, sa devina campioni.

Momentul introducerii activitatilor sportive in cadrul procesului de readaptare este conditionat de depasirea momentului de criza si de dobandirea unei motivatii care sa sparga monotonia activitatii kinetoterapeutice.

In practica, profesorul va introduce elementele proprii sportului respectiv, in etape:

in prima etapa se vor exersa elemente analitice - gesturi sportive; de exemplu, in tenisul de masa, invatarea loviturii se va realiza cu accent pe miscarea din poignet;

in a doua etapa, se vor organiza jocuri cu tema,

in a treia etapa, se poate introduce jocul competitional.

Cu cat sporturile apar mai curand in programul de readaptare, cu atat sansele de integrare psiho-sociala sunt mai crescute. Unii subiecti vor ramane in zona sportului-distractie sau sportului-mijloc de comunicare; altii vor valoriza sportul prin rolul sau in readaptare-dezvoltare; altii vor fi atrasi de sportul-competitie, prin (re)gasirea gustului performantei si al victoriei.

Abstract

The importance of the motor and neuromotor disability domain as a first concern in educating those with serious dysfunctions is stressed across the components of posture, motor, fitness and play development. In addition, such training is viewed within the context of specific special education thrusts which are particularly relevant for these subjects. These thrusts include attention to age appropriate programming, functional skill usage, task analysis, life-long social and psychomotor skill programming, attention to subject's choice, inclusion/integration, work in natural settings, team playing and the use of best practice findings from the data based research.

Bibliografie

W. STAAS, C. FORMAL, M. FREEDMAN, M SCHMIDT, Spinal cord injury and spinal cord injury medicine. In: Rehabilitation Medicine – principles and practice, 1998

CROWE, W., AUXTER, D., Principles and methods of adapted physical education and recreation, 1991.

SHERRILL, C., Adapted physical education: a multidisciplinary approach, 1981.

WISEMAN, D., A practical approach to adapted physical education, Addison-Wesley, 1982.

BLOCK, M., RIZZO, L., Attitudes and attributes of physical educators associated with teaching individuals with severe and profound disabilities. APAQ, 9, 1992