PARTICULARITATILE STRESULUI IN CONTEXTUL ACTIVITATII SPORTIVE DE PERFORMANTA

Asist. univ. drd. Dana CIOCAN Universitatea Bacau

Cuvinte cheie: stres, anxietate, sport de performanta, coping-ul

Keywords: stress, anxiety, top performance, coping

Comportamentul sportivului in competitie are caracter adaptiv si in acelasi timp, creativ si urmareste, in primul rand, atingerea scopurilor propuse prin rezolvarea situatiilor propuse, prin rezolvarea situatiilor specifice. Aceste situatii pot fi simple, stereotipe (probele de alergari sau aruncari din atletism) sau foarte complexe (jocurile sportive). Daca avem in vedere situatiile organizatorice (meciuri de calificare, eliminatorii, recalificarii, turnee, play-off etc.), ne putem inchipui usor cat de solicitanta este functia interpretativ-decizionala a psihicului sportivului.

Putem considera ca rezolvarea situatiilor tactice din timpul competitiei este o problema majora a comportamentului sportivului. El aplica in intrecere nu numai elementele si actiunile de ordin tehnic si tactic pe care le-a invatat, dar si capacitatile psihice si fizice – si ele rezultate ale invatarii, intre care, deosebit de importanta, este capacitatea anticipativa si creatoare.

Deciziile sportivului in competitie pot fi luate:

In jocurile sportive, deciziile sunt in proportie covarsitoare de tip stocastic, dar de tip colaborare cu partenerii si concurare cu adversarii.

Factorii de stres – atat cerinte de ordin exterior, obiectiv, cat si autoexigentele (aspiratiile, dorinta de a excela, de a realiza o performanta deosebita, de a castiga) - formeaza un complex de factorii stresanti, care pun intregul sistem psihocomportamental in stare de tensiune pentru mobilizarea resurselor energetice si pentru aparare. Activitatea sportiva de performanta, mai ales aceea de inalta performanta, este stresanta in totalitatea ei:

- antrenamentele prin durata si intensitatea lor, prin suma de sacrificii pe care le impune sportivului;

- competitiile prin nivelul emotional ridicat si angajarea motivationala, individuala si sociala, la care se adauga relatiile sociale – pe care sportivul le genereaza.

Toate acestea produc incordare, tensiune psihica, pretinzand eforturi fizice si psihice de adaptare si echilibrare. Spre deosebire de antrenament, competitia are o foarte mare incarcatura emotionala care duce sistemul psihocomportamental in stare de limita.

Factorii stresanti se reflecta in sistemul psihic al sportivului, fie la nivelul deplinei constientizarii, fie in plan subconstient, determinand reactii adaptive si de aparare pe care o buna pregatire stiintifica le organizeaza concentrat pentru o eficienta conduita competitionala. (Epuran M. 1990)

Situatiile solicitante proprii competitiei pot fi foarte intense sau mai putin intense si in raport cu capacitatea psihica a sportivului, cu experienta sa competitionala si cu nivelul de aspiratie. Oricum, ele sunt generatoare de tensiuni psihice, exprimate, mai ales, in domeniul emotional, dar cu ecou asupra intregului sistem psihic.

Anxietatea - se considera ca, in general, concursul rupe echilibrul emotional al sportivului. Anxietatea, definita ca teama fara obiect, este in sport o stare emotionala cu cauze bine determinate si se exprima ca o reactie de tip adaptativ la situatiile care pot constitui amenintari pentru echilibrul eului sportivului.

Anxietatea se prezinta sub doua aspecte:

- Ca trasatura, fiecare individ avand prin structura lui genetica un nivel mai ridicat sau mai scazut al ei

- Ca stare, raspuns a carui intensitate este dependenta de nivelul anxietatii constitutionale, dar in relatie cu insemnatatea subiectiva a factorilor stresanti. Complexitatea fiintei umane se intalneste astfel cu situatii de o mare varietate, ceea ce va oferi un evantai foarte larg de manifestarii psihocomportamentale, unele favorabile, iar altele mai putin favorabile performantei.

Anxietatea comportamentala are doua forme fundamentale:

- Teama de esec – cea mai frecventa

- Teama de succes – cea mai putin frecventa si cu mecanisme mai subtile.

Principala problema a antrenorilor si sportivilor este de a controla nivelul anxietatii pentru a putea evita efectele nedorite ale hipo- si hipermanifestarii acesteia. Tehnicile de reglare si autoreglare a starilor psihice (relaxarea, desensibilizarea, antrenamentul psihoton, antrenamentul mental), cunoscute si utilizate in practica, reusesc sa rezolve chestiunile intr-o maniera satisfacatoare. (Epuran M. 1990)

Situatiile de succes si de esec in sport ca si in alte activitatii sunt apreciate, de regula, in functie de rezultatele obiective obtinute de sportivi, dar uneori si in raport cu situatia individuala si aspiratia subiectului. Astfel, desi nu castiga si nici nu urmareste victoria, sportivul poate fi fericit si apreciaza ca un succes o anumita performanta, un anumit comportament sau o anumita pozitie in clasament. Evident succesul este cautat si esecul evitat, dar atat unul, cat si celalalt pot genera in activitatea ulterioara activare, stimulare, indarjire, cautare a progresului, ca si delasare, inhibare, lipsa de energie. Psihologia sportului are in vedere psihoterapia sportivilor atat dupa succes, cat si dupa esec.

In majoritatea ramurilor de sport, se poate presupune ca anxietatea este mai curand legata de aspecte sociale decat de eventualitatea unui traumatism. Deci, trairea anxietatii tine mai degraba de trairea insuccesului, decat de nevoia individului de performanta. (Epuran M. 2001)

In cazul anxietatii dinainte de competitie, Epuran M sustine ca nivelul anxietatii e mai ridicat datorita asteptarii situatiei stresante (competitia), dupa contactul cu situatia stresanta nivelul de anxietate, are tendinta de a scadea.

Modificarile nivelului de anxietate depind si de unele caracteristici ale activitatii anterioare. Anumite tipuri de activitatii sportive unde se solicita mai mult forta si rezistenta tind sa duca la descresterea anxietatii in timpul desfasurarii activitatii, spre deosebire de alte ramuri de sport unde in procesul competitional supraincordarea determina tendinta de crestere (tir cu arcul, anumite probe din atletism, faze cu incarcatura psihologica ridicata din jocurile sportive etc.). Dupa competitie, se remarca, de regula, o crestere a starii de anxietate oarecum asemanatoare cu cea dinaintea starii de start. Sportivii si antrenorii tind sa retraiasca mental ore si chiar zile intregi episoade din evolutiile anterioare. Se considera ca indivizii aflati la capetele scalei de anxietate nu au rezultate deosebite in plan performantial. La indivizii foarte anxiosi, probabilitatea dezorganizarii activitatii in conditii de stres este mult mai mare decat la cei cu nivel scazut de anxietate, dar cu toate acestea actiunea cronica a unor factorii de stres puternici poate dezorganiza chiar si un sportiv rezistent. Pe cand actiunea unor factori de stres cu intensitate moderata poate conduce la o crestere a rezistentei la stres a sportivului. Epuran (2001) recomanda ca sportivii si antrenorii sa cunoasca foarte bine pana la ce intensitate de stres poate suporta sportivul si, tinand seama de aceasta, sa nu-l suprasolicite deoarece exista riscul unei decompensarii de tip nevrotic.

Datele experimentale au demonstrat ca un nivel moderat de anxietate ii ajuta pe sportivi sa obtina rezultate inalte. Pentru sportivii cu nivele ridicate de anxietate, trebuie luate masuri deosebite in ceea ce priveste pregatirea psihologica. Excesul de anxietate influenteaza capacitatea fizica a sportivului. Atitudinea de genul lupti sau fugi (fight or flight) este o reactie autonoma de protectie a organismului. Apropierea competitiei este insotita de fenomenul de activare. Daca la el se adauga si anxietatea legata de teama de succes sau amenintarea statutului social sau a imaginii de sine, vom constata o exacerbare a activarii, cresterea secretiei de adrenalina, ceea ce va conduce la pierderea coordonarii, preciziei si luciditatii.

Efectele excesului de anxietate sunt:

Pe plan psihologic, efectele excesului de anxietate se concretizeaza in:

Anxietatea, definita de dictionare ca teama fara obiect, este in sport o stare emotionala cu cauze bine determinate si se exprima ca o reactie de tip adaptiv la situatiile care pot constitui amenintari pentru echilibrul eu-lui sportivului.

Legata de domeniul pregatirii fizice, tactice si psihologice, refacerea la nivel psihic se ocupa de ceea ce ajuta sportivul sa-si restabileasca starea de echilibru postcompetitionala. Ea se caracterizeaza prin ganduri si comportamente orientate spre diminuarea stresului si atenuarea emotiilor pe care competitia le-a provocat firesc si le-a exacerbat (frustrare, dezamagire, furie, agresivitate, entuziasm, bucurie) pentru a atinge un sentiment de buna dispozitie personala.

Daca aspectele pregatirii psihice in vederea competitiei incep sa fie avute serios in vedere, nu acelasi lucru este valabil in ceea ce priveste consecintele stresului competitional asupra comportamentului postcompetitional, asupra reluarii antrenamentului si asupra performantelor ulterioare.

Reglarea stresului competitional si postcompetitional se bazeaza pe capacitatea de control efectiv sau perceput de sportiv fata de mizele competitiei si consecintele care pot rezulta pentru el. „Controlabilitatea„ este definita ca fiind probabilitatea subiectiva ca situatia sa poata fi modificata intr-o mai buna reactie a individului. Se pare ca, atunci cand acesta are senzatia ca poate controla situatia, impactul stresului e mai slab.

Controlul se poate exercita asupra sursei insasi a stresului: de amintit ca unul dintre primii „predicatorii" ai stresului postcompetitional este esecul.

Remedierea priveste antrenamentul, constand din adaptarea stricta a resurselor sportivului la obiectivele competitionale. In acelasi timp, stabilirea obiectivelor de performanta, adaptate corect la competenta sportivului, prezinta caracteristicile acestei logici. Controlul poate consta, de asemenea, in reducerea efectelor competitiei, permitand individului sa-si adapteze comportamentul la situatia respectiva sau dandu-i senzatia ca poate sa faca fata acestei: adica, sportivul percepe consecintele rezultatului sau competitional ca fiind modificabile, el va avea tendinta sa caute niste strategii instrumentale pentru a face fata acestui esec (Fleurance P. 1996).

Capacitatea de a face fata stresului la nivelul sportivilor de inalta performanta a devenit un domeniu destul de vast atat pentru sportivi, cat si pentru antrenorii lor. Principala preocupare a constituit-o efectul diferitelor tehnici de management a starii de stres in favoarea performantei, precum si relatia dintre activare si performanta. Sunt foarte putine studii si cercetari pe tema surselor stresului, perceperii stresului si dezvoltarii unor strategii de a face fata stresului la nivelul sportivilor de performanta (Gould D. 1993, Anshel M.H. 1990). Astfel, intelegerea stresului si capacitatii de a face fata acestuia este un domeniu inca de studiat in psihologia sportului. Hardy in 1996 subliniaza, de asemenea, importanta ca aceste concepte sa fie studiate separat, precum si o clara operationalizare si definire. Cu toate acestea, se pare ca sunt comune opiniile asupra stimulului (cel mai adesea referitor la agentii stresori), care este evaluat de individ in mod particular, iar raspunsul nu este o functie liniara in functie de stimul. Raspunsul in sine poate fi definit ca o reactie de activare neurofiziologica, ca proces cu intensitate crescatoare a SNC si cu mentinerea la intensitate crescuta (Levine S., Ursin H. 1991). Toate acestea sunt acompaniate de schimbari determinate de insomnii si activitati cognitive si determina schimbarii la nivel metabolismului cerebral, comportamentului, tonusului muscular, precum si la nivelul sistemului endocrin, vegetativ si imunitar. Impactul stimulului asupra individului depinde de nivelul de asteptare (de expectatie) asupra situatiei si de modul de tratare, sau de a face fata acestei situatii.

Perspectivele sunt asociate partial cu stimulul, partial cu rezultatul. Aceasta constituie fundamentul a doua mari filtre implicate in evaluarea starilor de amenintare si a celor periculoase in ceea ce priveste capacitatea de aparare si capacitatea de a face fata (coping-ul).

Nu se stie bine ce efecte are folosirea in exces a apararii in cazul sportivilor de performanta. Apararea in anumite cazuri poate facilita performanta, ca atunci cand sportivul neaga ca pierde si atunci continua sa faca efort mare (Apitzsch E.1995). Coping-ul poate fi definit ca un raspuns pozitiv la o perspectiva anticipata.

Ea poate fi, de asemenea, rezultatul procesului de invatare. Coping-ul este dependent si de controlul si perceptia buna a situatiilor, precum si de starile de stres mental si fiziologic redus sau stari de activare anticipate. Cand un subiect cunoaste o provocare in conditiile mentionate mai sus, atunci se afla intr-o stare de activare fazica. Cand subiectul nu se asteapta sa faca fata unei situatii, atunci se afla in starede activare tonica. In acest caz, pot aparea doua tipuri de raspuns (Ursin H. 1993).

Neajutorarea – care descrie situatia in care individul nu percepe relatia dintre raspunsul optim si ce i se intampla.

Disperarea – care descrie situatia in care subiectul evalueaza ca orice raspuns va determina un rezultat negativ (Ursin H.1993).

Se cunosc doua teorii asupra relatiei dintre activare (tensiune, motivatie, aspiratie) si performanta: teoria impulsului, care postuleaza relatia directa dintre nivelul activarii si performanta (la activare slaba – performanta slaba, la activare puternica – performanta inalta) si teoria lui „U" inversat (pana la un punct – optim – al activarii, performanta creste ca urmare a cresterii activarii, apoi scade, desi activarea este mai intensa) Epuran M. 2001.

Facand o relatie intre nivelul activarii, exprimat prin „nevoia de performanta" – „need of achievement" – si nivelul anxietatii, Cratty, in 1973, emite ipoteza urmatoare: performantele isi pastreaza valoarea in cazul in care activarea este slaba atat atunci cand anxietatea este mare, cat si atunci cand este scazuta;

performanta este deteriorata la anxiosii puternici si cu activare mare; performanta creste numai in cazul subiectilor cu anxietate redusa si cu nivel ridicat de activare.

De aici, putem obtine cel putin doua concluzii:

1. Nu este suficient sa cunosti nivelul anxietatii sportivului intr-un moment oarecare; trebuie sa cunosti, in acelasi timp, si alte coordonate (variabile) care directioneaza si controleaza comportamentul acestora

2. Reglarea nivelului anxietatii devine o chestiune de mare importanta, daca dorim sa obtinem rezultate corespunzatoare aspiratiei.

Performanta nu depinde intotdeauna in mod liniar de activare. Weinberg si Gould (1995) formuleaza astfel relatiile dintre activare si performanta:

Teoria catastrofei si teoria inversarii atrag atentia asupra importantei interactiunii dintre activarea fiziologica si cea psihica, ceea ce nu este acelasi lucru cu nivelul absolut al fiecareia.

Concluzii

Stresul competitional este caracterizat de forme de manifestare a anxietatii greu de anticipat si, de cele mai multe ori, cu influente negative asupra sferei motivationale.

Coping-ul poate reprezenta un reper important in alcatuirea schemelor motric- comportamentale manifestate in situatii limita de joc sau care necesita alegerea rapida a raspunsului inteligent motric optim.

Imbunatatirea si perfectionarea constanta a fondului psihomotric individual impiedica agentii stresori in a-si gasi rezonante comportamentale negative.

Abstract

The manner in which athletes cope with stressors is an important factor that influences adaptive patterns of growth and development performance.

Bibliografie

APITZSCH, M. H., Psyhodynamic Theory of Personality and Sport Performance. Biddle SJH (ed.).

European Perspectives on exercice and sport Psyhology. Champaign, Human Kinetics, IL, 118- 128, 1995

CRATTY, B.J., Psyching in sport: guidelines for choaches and athletes. New Jersey, Pretince Hall, 1973

EPURAN, M., Modelarea conduitei sportive. Bucuresti, Edit. Sport-Turism, 1990

EPURAN, M., Psihologia sportului de performanta. Bucuresti, Evrika, 1996

EPURAN, M., Psihologia sportului de performanta. Teorie si Practica. Bucuresti, Edit. Fest, 2001

GOULD, D., Coping strategies used by national champion figure skatiers. Res Quart Exerc Sport. 1993, p.64: 456- 468

GOULD, D., Participarea intensiva in sport: stres competitional si epuizare totala. In: SCJ, vol. I, Bucuresti, CCPS, 1998 , p. 47- 87

GOULD, D., EKLUNd, R. C., Coping strategies used by U.S. Olympic wrestlers. Res Quart Exerc Sport. 64: 83-93

HARDY, L., Understanding psychological Preparations for Sport. Chichester, Willez, 1996

LEVINE, S., URSIN, H., What is stress? Neurobiology and Neuroendocrinology. New York, 3-21, 1991

URSIN, H., OLFF, M., Psychology of coping and defence strategies. Neuropsychology, 28: 68-71, 1993

WEINBERG, S.R., GOULD, D., Foundation of sport and Exercise Phychology. Champaign, Human Kinetics Publischers, Il, 1995