Articole conf 2005

CAI, TEHNICI SI METODE IN RECUPERAREA KINETICA IN ALGONEURODISTROFIE

Prof. univ. dr. Vasile MARCU

Asist. Univ. drd. Emilian TARCAU

FEFS- Kinetoterapie- Universitatea Oradea,

Cuvinte cheie: algoneurodistrofie, exercitiu fizic, tehnici kinetice

Keywords: physical exercises, kinetics techniques

Algoneurodistrofia- notiuni generale

Algoneurodistrofia (AND) este o entitate nosologica de data relativ recenta. Conturarea acestei afectiuni intr-o notiune bine definita nefiind cunoscuta multor specialisti, a determinat multa vreme considerarea sa doar ca un sindrom. Si astazii unii specialisti recunoscuti in domeniul respectiv considera AND ca ,un raspuns particular la un agent agresor"¹. Acest raspuns semnifica pentru unii notiunea de sindrom, pentru altii de boala.

Algoneurodistrofia, fiind o forma de boala care se prezinta printr-o mare diversitate de aspecte clinice, a generat numeroase dispute vizand diferite laturi care definesc cadrul ei nosologic.

Disputele s-au desfasurat in jurul definirii notiunii, identificarii multitudinilor de cauze etiologice declansatorii, a conturarii mecanismelor patogenice antrenate in constituirea simptomatologiei complexe a afectiunii, precum si in precizarea obiectivelor, a mijloacelor terapeutice prin care acestea intercepteaza procesele ce constituie simptomatologia polimorfa a bolii.²

O incursiune in istoria medicinii o face in 1976 Vandenabelle, care prezinta in felul urmator evolutia descrierilor si completarilor facute in AND, denumirile care s-au dat, care cuprind in general contributiile etiopatogenice , si fiziopatologice realizate cronologic de autori:

paralizie de nervi vasomotori (1967 - Chevalier) ;

osteoartropatia posttraumatica (1898 si 1904 - Destot);

atrofia osoasa acuta (1900 - Sudeck);

osteoporoza algica posttraumatica (1941 - Leriche);

distrofia reflexa (1936 - de Takats);

reumatism neurotrofic (1946 - Ravault);

sindrom umar-mana (1947 - Steinbrocker);

maladie Sudeck-Leriche (1948 - Ducasson);

sindrom neurotrofic (1949 - Lucherini);

algodistrofie simpatica a membrelor (1955 - De Seze, Harif).

In ceea ce priveste debutul, se descriu trei modalitati:

Debutul acut- se intalneste la 30-40 % din bolnavi. In plina sanatate, dupa saptamani, mai rar dupa luni de la un episod traumatic sau o afectiune organica, se constituie in 24 ore sau maximum 35 zile un sindrom algoneurodistrofic cu toata simptomatologia caracteristica. In formele cu debut acut, simptomatologia locala este foarte intensa, iar rasunetul general asupra organismului este important ;

Debutul subacut- se apreciaza a fi caracteristic pentru 40-50% din cazuri, fiind practic, forma cea mai frecventa. In 5-7 zile sau maximum 10 zile, se instaleaza sindromul dureros si vasomotor. Simptomatologia locala si generala este mai putin zgomotoasa ca in forma acuta, dramatica, de debut ;

Debutul cronic- se intalneste in general la varste mai inaintate, la bolnavii neurologici si la persoane mai putin reactive. In aproximativ 15-20 zile, se contureaza treptat un sindrom dureros si vasomotor estompat de foarte multe ori dificil de diagnosticat (Degeratu C. citat de Marcu V. si Tarcau E.).³

Principalele cai, tehnici si metode in recuperarea kinetica a algoneurodistrofiei

1. Exercitiul fizic: consta in repetarea sistematica a unor cicluri de miscari cu scopul influentarii dezvoltarii fizice si a capacitatii de miscare a individului, fara producerea unor modificari morfologice vizibile. In schimb, prin exercitiu cresc capacitatile coordinative: echilibrul, orientarea spatiala, precizia etc.⁴

Gh. Carstea considera exercitiul fizic ca fiind actul motric repetat sistematic si constient in vederea indeplinirii obiectivelor educatiei fizice si sportului, fiind mijlocul specific principal, de baza.

Indiferent de modalitatea de definire a exercitiului fizic, acesta prezinta unele caracteristici inconfundabile:

Are la baza o intentie deliberat conceputa;

Este un gest motric cu structura proprie;

Pentru obtinerea efectelor scontate exercitiul fizic trebuie repetat sistematic dupa reguli metodice specifice;

Influentele exercitiului fizic se rasfrang atat asupra sferei biologice cat si asupra celei spirituale a omului care-l practica;Efectuarea exercitiului fizic presupune intotdeauna depunerea unui efort fizic si psihic.⁵

In kinetoterapie analiza pedagogica a exercitiului terapeutic urmareste doua obiective:

Sa arate viitorului specialist tehnicile miscarii, adica, cum trebuie sa procedeze pentru ca pornind de la un material simplu sa-i poata invata pe pacienti un anumit exercitiu;

Sa le dezvolte viitorilor kinetoterapeuti capacitatea de a-i indruma pe pacienti sa execute corect exercitiul propus.⁶

In ceea ce priveste structura unui exercitiu kinetoterapeutic (kinetic), acesta este format din trei parti:

Pozitia de start (initiala) si miscarile efectuate in cadrul acestei posturi;

Tipul de contractie musculara din timpul efectuarii exercitiului (concentrica, excentrica, izometrica);

Elementele declansatoare ale unui stimul senzorial, cu scopul facilitarii sau inhibarii raspunsului dorit.⁷

2. Tehnici de baza in kinetoterapie: in kinetologie avem de-a face cu doua categorii de tehnici: anakinetice sau akinetice si tehnici kinetice. Tehnicile akinetice sunt reprezentate de imobilizare (care la randul ei poate sa fie de punere in repaus, de contentie si de corectie) si de posturare (corectiva sau de facilitare).

Imobilizarea este o tehnica anakinetica ce se caracterizeaza prin mentinerea, mai mult sau mai putin prelungita, a corpului in intregime sau doar a unei parti in nemiscare, cu sau fara ajutorul unor instalatii sau aparate.⁸

Posturarea, postura sau pozitionarea reprezinta pozitii, ale intregului corp sau ale unor parti ale acestuia, impuse sau mentinute voluntar, pentru un anumit timp, in scop profilactic sau terapeutic.⁹

Tehnicile kinetice se impart in statice si dinamice.

Tehnicile kinetice statice se refera la contractia izometrica si la relaxare.

Contractia izometrica se caracterizeaza prin realizarea unui travaliu muscular in care muschiul nu-si schimba lungimea (sau foarte putin), dar in schimb ii creste tensiunea. Deci, contractia izometrica apare atunci cand forta exterioara (rezistenta) opusa miscarii depaseste forta de contractie musculara.

Relaxarea este o tehnica psihoterapeutica si autoformativa, prin care se poate induce decontractia musculara si nervoasa, care va avea ca efect cresterea rezistentei organismului la stres si diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat.¹⁰

Tehnicile kinetice dinamice se realizeaza cu sau fara contractie musculara, ceea ce transeaza diferenta dintre tehnicile active si cele pasive.¹¹

Kinetoterapia pasiva este indicata atunci cand organismul fie nu are la dispozitie resursele biologice care sa comande si sa execute miscarea, fie exista contraindicatii absolute, ce nu permit executarea miscarii de catre pacient, desi restantul functional intruneste conditiile.¹²

Kinetoterapia activa consta in realizarea contractiilor musculare cu deplasarea segmentelor mobilizate. Ea poate fi reflexa, cand contractia musculara se realizeaza in mod involuntar, fara control din partea pacientului, si voluntara, cand pacientul controleaza miscarea.

3. Tehnicile de facilitare neuroproprioceptiva (FNP): facilitarea proprioceptiva neuromusculara reprezinta usurarea, incurajarea sau accelerarea raspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din muschi, tendoane, articulatii. La aceasta se adauga stimularea extero- si telereceptorilor.¹³Tehnicile FNP se impart in functie de cele patru stadii ale controlului motor (respectiv mobilitate, stabilitate, mobilitate controlata si abilitate), la care se adauga cele fundamentale si cele speciale cu caracter general.

Tehnicile FNP fundamentale se executa cu sau fara cooperarea pacientului. Acestea sunt: prizele mainilor, intinderea, tractiunea si compresiunea, rezistenta maximala, secventialitatea normala, secventialitatea pentru intarire, miscarile de decompensare.

Tehnicile FNP speciale cu caracter general sunt reprezentate de: inversarea lenta (IL), inversarea lenta cu opunere (ILO), contractiile repetate (CR) si inversarea agonistica (IA).

Tehnicile FNP cu caracter specific sunt: pentru promovarea mobilitatii: initierea ritmica (IR), miscarea activa de relaxare opunere (MARO), relaxare – opunere (RO), relaxare – contractie (RC), stabilizare ritmica (SR); pentru promovarea stabilitatii: contractie izometrica in zona scurtata (CIS), izometria alternanta (IZA), stabilizarea ritmica (SR); pentru promovarea mobilitatii controlate: constau in capacitatea de a realiza miscari ale segmentelor in cadrul posturii incarcate, partile distale fiind fixate, capul sau trunchiul rotindu-se in jurul axei longitudinale; pentru promovarea abilitatii: progresia cu rezistenta (PR), secventialitatea normala (SR).

Ipoteza de cercetare si sarcinile cercetarii

Algoneurodistrofia fiind un sindrom ce poate da in cazul trecerii spre stadiul III invaliditate (prin anchiloza), necesita o atentie deosebita din partea echipei de recuperare, un rol hotarator avandu-l kinetoterapeutul. Realizarea unei evaluari cat mai exacte si mai complete contribuie la stabilirea cu certitudine a diagnosticului functional urmand apoi gasirea acelor tehnici si metode care sa permita o recuperare rapida si eficienta a bolnavului cu AND.

In realizarea cercetarii de fata incercam sa stabilim o parte dintre tehnicile si metodele de recuperare care vor fi utilizate apoi pentru definitivarea tezei de doctorat.

Designul cercetarii

La realizarea acestui studiu au participat 12 pacienti cu AND in perioada decembrie 2004- mai 2005. Selectia lor a fost facuta la Spitalul de Recuperare din Baile Felix, ei aflandu-se in diferite stadii ale recuperarii functionale. Fiecare pacient a urmat un program de kinetoterapie adaptat stadiului in care se afla, restul procedurilor fiind identice pentru toti pacientii si stabilite de medicul balneolog.

Programul de recuperare a constat in:

hidrokinetoterapie la o temperatura a apei de 36^º C;

dus subacval la o presiune de 2,5 atmosfere;

bai galvanice partiale a segmentului afectat;

bai alternative cu temperaturi alternante ale apei de 36-18^ºC;

masaj de drenaj limfatic;

kinetoterapie individuala.

Evaluarea pacientilor

Pentru realizarea acestui studiu a efectuat doua testari (una initiala si una finala), si am luat in considerare: aspectul radiologic, durerea, tulburarile circulatorii, mobilitatea articulara, forta musculara si mersul.

Programul kinetic

Programul de recuperare l-am realizat pornind de la urmatoarele obiective:

Combaterea durerii;

Combaterea edemului si a procesului inflamator;

Recastigarea fortei musculare si a stabilitatii:

Recastigarea mobilitatii articulare;

Recastigarea coordonarii;

Reluarea mersului.

Programul de recuperare a fost diferit in functie de stadiul AND – ului. Astfel in stadiul I, cand predomina tulburarile circulatorii, edemul si durerea s-au utilizat posturarile antideclive, cu membrul inferior ridicat la 25 - 30^º fata de planul patului. Posturarile au fost diferite, pacientul schimbandu-si pozitia corpului si a segmentelor la anumite intervale de timp pentru a preveni aparitia escarelor. Posturile utilizate au fost cele de DD si DL cu membrul inferior afectat usor flectat din sold si din genunchi si cu extremitatea distala ridicata la 25 - 30^º fata de suprafata de sprijin (SS). Sub genunchi, la nivelul spatiului popliteu li s-a aplicat pacientilor o perna cu scopul realizarii unei usoare flexii a genunchiului, pozitie in care durerile sunt diminuate (pozitie antalgica). Tot in stadiul I s-au realizat baile alternante la temperaturi de 36 - 18^ºC.

Scopul se regaseste in efectele bailor alternante si anume:

Maresc fluxul sanguin local;

Activeaza trecerea lichidului din compartimentul extracelular in vase favorizand astfel resorbtia edemului;

Determina contractii si relaxari ale musculaturii netede a vaselor, in special a limfaticelor usurand astfel circulatia de intoarcere.¹⁴

De asemenea, tot in scopul combaterii edemului si pentru a marii fluxul circulator la nivelul extremitatii distale a membrului inferior am folosit metoda Burger.

Pentru pacientii din stadiul II AND am utilizat:

dus subacval la o presiune de 2,5 atmosfere;
bai galvanice partiale a segmentului afectat;
bai alternative cu temperaturi alternante ale apei de 36-18ºC;
masaj de drenaj limfatic;
kinetoterapie individuala, folosind tehnicile de mobilizare si decoaptare (detractie), precum si programul de exercitii kinetice propriu – zis.

Concluzii

Lucrarea de fata reprezinta o incercare de a stabilii cateva tehnici si metode de recuperare a pacientilor cu algoneurodistrofie care sa duca la eficientizarea recuperarii, iar rezultatele obtinute in urma cercetarii ne permit sa tragem niste concluzii:

Pacientii cu algoneurodistrofie la nivelul distal al membrului inferior reprezinta o categorie aparte in cadrul sectiilor de recuperare, care, datorita multitudinii factorilor etiologici care o determina si a complexitatii recuperarii, necesita o atentie deosebita din partea echipei de recuperare;

Este obligatorie realizarea unor evaluari intermediare pe baza carora sa se stabileasca in mod concret daca trebuiesc aduse modificari programului kinetic initial;

Pentru combaterea redorilor articulare si implicit a mobilitatii articulare, utilizarea tehnicilor de mobilizare si de decoaptare articulara este obligatorie, necesitand o buna cunoastere a acestor tipuri de manevre;

In general forta musculara nu este prea afectata, valorile inregistrate fiind de cel putin F4-la majoritatea pacientilor;

Realizarea zilnica a mersului pe diferite suprefete si in diferite variante pentru a ajunge cat mai repede la independenta de miscare, iar o data cu aceasta creste increderea in sine si in reusita recuperarii.

Pentru a creste eficienta in reusita recuperarii propunem:

La selectarea pacientilor sa avem in vedere si alte unitati de recuperare medicala pentru a avea in studiu un numar cat mai mare de pacienti;

Completarea tehnicilor si metodelor de recuperare cu altele noi, adaptate necesitatilor pacientilor;

Realizarea a doua sedinte de recuperare zilnice, pentru a vedea in ce masura dublarea numarului de sedinte pe perioada internarii (14 zile) duce la reducerea timpului necesar recuperarii AND – ului.

Abstract

According to the etiology, to the multitude of factors that conducts to the apparition of AND, and to the complexity of problems determined by this condition, the rehabilitation involves a fundamental knowledge of foot's anatomy and biomechanics of these techniques and methods which finally lead to a decrease of the rehabilitation period.

Bibliografie

ALBU, C., VLAD, T.L., ALBU, A. Kinetoterapia pasiva. Ed.Polirom, Iasi, 2004

CORDUN, M., Kinetologie medicala. Ed. Axa, Bucuresti,1999

DEGERATU C., Algoneurodistrofia. Editura Medicala, Bucuresti, 1983)

FLORA, D., Tehnici de baza in kinetoterapie. Ed. Universitatii din Oradea, 2002

MARCU, V., Bazele teoretice ale exercitiilor fizice in kinetoterapie. Ed. Universitatii din Oradea, 1998

MARCU, V., TARCAU, E., Studiu privind evaluarea pacientilor cu algoneurodistrofie. Ed. Universitatii din Oradea, 2005

PALAS, F., HAGRON, E., Kinetoterapie activa. Ed. Polirom, Iasi, 2001

SBENGHE, TUDOR, Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti, 1987

¹Lenart, G., (1975)- Seltene posttraumatiche Zustande des kindlichen Fusses, pag.22

² Degeratu, C., (1983)- Algoneurodistrofia, Ed. Medicala, Bucuresti, pag.17

³Marcu, V., Tarcau, E.(2005)- Studiu privind evaluarea pacientilor cu algoneurodistrofie, Ed. Universitatii din Oradea, pag. 26-27

⁴ Cordun, Mariana (1999) – Kinetologie medicala, Ed. Axa, Bucuresti, pag.197

⁵ Marcu, V. (1998)- Bazele teoretice ale exercitiilor fizice in kinetoterapie, Ed. Universitatii din Oradea, pag.33

⁶ Palas, F., Hagron, E., (2001)- Kinetoterapie activa, Ed. Polirom, Iasi, pag.143

⁷ Sbenghe, Tudor (1987)- Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti, pag.187

⁸ Sbenghe, Tudor (1987)- Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti, pag.169

⁹ Cordun, Mariana (1999) – Kinetologie medicala, Ed. Axa, Bucuresti, pag.256

¹⁰ Cordun, Mariana (1999) – Kinetologie medicala, Ed. Axa, Bucuresti, pag.302

¹¹ Flora, D., (2002)- Tehnici de baza in kinetoterapie, Ed. Universitatii din Oradea,pag. 26

¹² Albu, C., Vlad, T.L., Albu, A.(2004)- Kinetoterapia pasiva, Ed.Polirom, Iasi, pag.9

¹³ Cordun, Mariana (1999) – Kinetologie medicala, Ed. Axa, Bucuresti, pag.325

¹⁴Degeratu C., (1983)- Algoneurodistrofia, Editura Medicala, Bucuresti, pag. 53