 |
 |
 |
 |
DINAMICA EFORTULUI IN ANTRENAMENTUL DE GIMNASTICA
Lector univ. drd. Costin NANU
Asistent univ. Germina COSMA
FEFS Craiova
Cuvinte cheie: adaptare, efort, gimnastica
Keywords: adaptation, effort, gymnastics.
Introducere
Efectele adaptarii la efort sunt strans legate de natura, intensitatea, durata, complexitatea si densitatea efortului prestat, stimulii biologici produsi determinand specificitatea adaptarii, aceasta constituind unul din principiile metodologiei moderne de antrenament. Efortul specific in gimnastica de performanta este de intensitate variabila, intensitatea si durata fiind determinate de gradul de dificultate al exercitiilor, de numarul de repetari, de durata pauzelor. Varietatea mare a elementelor si legarea lor intr-o suita de exercitii, alternarea efortului cu pauze scurte, care asigura o refacere partiala a potentialului de efort, solicitarea cu predilectie a trenului superior, precum si alternarea activitatii statice cu cea dinamica, sunt principalele particularitati ale gimnasticii sportive, de care se va tine seama in procesul de antrenament.
Ipoteza
Prin prezenta cercetare am dorit sa constatam care este raportul densitatii pedagogice cu densitatea motrica de catre 4 gimnasti, categoria a II-a, de la Liceul cu Program Sportiv ″Petrache Triscu″, precum si natura solicitarilor la care acestia sunt supusi in raport cu capacitatea lor functionala. De asemenea, am urmarit diferentierea intre etapele de pregatire si cele competitionale in privinta densitatii si a continutului acesteia pe antrenament.
Metoda
Explorarea si determinarea efortului si a parametrilor sai presupune obiectivizarea acestor elemente de care va depinde solicitarea organismului, iar aceste elemente se traduc prin volumul, intensitatea, densitatea si durata efortului. Raportul elementelor mentionate determina dinamica efortului, adica manifestarea cantitativa si calitativa a factorilor antrenamentului. In gimnastica, volumul efortului se diferentiaza atat pentru fiecare antrenament, cat si pentru cicluri intregi de antrenamente (anuale, semestriale, lunare, saptamanale). In ceea ce priveste volumul efortului pe cicluri de antrenamente, acesta va consta in suma volumului fiecarui antrenament raportata la numarul de antrenamente zilnice, saptamanale, lunare, etc., in functie de ciclul luat in consideratie. In privinta efortului la fiecare antrenament, in gimnastica el rezulta din aprecierea numarului de repetari (urcari pe aparat) si a numarului de elemente. Dupa unii autori acest mod de apreciere ar avea inconvenientul ca nu tine seama de dificultatea elementelor, dar, noi consideram ca acest lucru este mai important in aprecierea intensitatii efortului.
|
|||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||
Comparand aceste date cu cele ale gimnastilor seniori, se poate constata ca, intr-un antrenament din perioada precompetitionala, juniorii nostri executa in medie 282 de elemente (doar exercitii liber ales) fata de 494 de elemente ale seniorilor (inclusiv exercitii impuse). Acestea se executa prin 42 de urcari pe aparat (cu o frecventa de 1,2/min), comparativ cu 69 de urcari(2,7/min) in dreptul seniorilor.
Pentru aceasta perioada consideram ca densitatea de lucru este buna la acest nivel de pregatire, mai putin siguranta in executii data de un numar destul de mare de ratari.
In perioada competitionala, situatia se prezinta astfel: 32 de urcari pe aparat (frecventa de 2,8/min) la juniorii nostri, comparativ cu 45 de urcari (frecventa de 3/min) la seniori; frecventa elementelor este de 8,7/min din totalul de 222 de elemente la gimnastii nostri, fata de 15 elemente/min din totalul de 252 in cazul seniorilor. Si in aceasta perioada se pastreaza nesiguranta in executii a integralelor, juniorii nostri avand nevoie de mai multe urcari pe aparat pentru realizarea scopului propus. In gimnastica, aprecierea intensitatii efortului are nuante cu totul aparte, ce creeaza unele dificultati de apreciere si, de aici, unele controverse. Astfel, intensitatea se poate exprima prin viteza de executie, incarcatura, complexitate a exercitiului si durata pauzelor intre exercitii. In antrenamentul din gimnastica, calculul rapid si exact al intensitatii efortului este de mare importanta atat pentru fixarea parametrilor intensitatii in functie de varsta, sex, grad de antrenament, cat si pentru o modelare a antrenamentului cu folosirea unor game variate de intensitati, predominand intensitatea efortului solicitat de concurs. Dintre formulele propuse, foarte utila ni se pare cea care exprima valorile temporale ale intensitatii prin raportarea greutatii ridicate pe unitatea de timp, dat fiind ca la majoritatea aparatelor (4 din 6) efortul este fara deplasare:
I = (Nr urcari pe aparate * greutate corporala * Nr elemente) / timp, cu rezultatul in Kg/min
Pentru sol si sarituri se foloseste formula care introduce si valorile spatiale ale efortului:
I = (Nr urcari pe aparate * greutate corporala * Nr elemente * distanta) / timp, cu rezultatul in Kg/m/min
|
O alta modalitate de a aprecia intensitatea efortului este pulsometria. Aceasta presupune determinarea pulsului inainte, in timpul si dupa efort, si apreciaza intensitatea efortului in functie de valorile de puls capatate la sfarsitul efortului, raportate la clasificarea eforturilor dupa scara intensitatilor. Subliniem ca este vorba de valoarea pulsului dupa efortul singular al executiei la aparate, si nu de valorile de la sfarsitul antrenamentului. Se apreciaza ca pulsul peste 180 p/min corespunde unui efort anaerob, intre 155-180 p/min unui efort mixt aerob-anaerob, iar intre 130-155 p/min unui efort aerob.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Trebuie specificat ca frecventa cardiaca, inainte de efort, avea o valoare medie de 72p/min, ceea ce indica o stare de antrenament optima. Daca in probele de sol, sarituri si bara diferentele dintre juniorii craioveni si datele de referinta nu sunt semnificative, nu acelasi lucru putem spune despre proba de paralele unde, datorita solicitarii intense de la acest spectaculos aparat, intalnim cele mai mari diferente (168p/min la juniori, fata de 136p/min la seniori). Diferente semnificative apar si in probele de cal si inele, in acest caz, datorita dificultatii elementelor, care se apropie chiar de nivelul maestrilor. Indiferent care ar fi modul de calcul, aprecierea intensitatii efortului trebuie diferentiata in functie de o serie de elemente metodice. Unul dintre acestea se refera la evaluarea intensitatii fiecarei executii in parte la aparate, comparativ cu intensitatea globala a antrenamentului. Un alt aspect se refera chiar la intensitatea fiecarei executii in parte la aparate, care difera dupa cum este vorba de executarea unor exercitii integrale bine si clar alcatuite sau este vorba de o executie oarecare.
Densitatea efortului reprezinta variabila cantitativ-calitativa. Ea se calculeaza prin raportarea timpului de lucru efectuat la durata integrala a lectiei de antrenament sau prin raportul dintre durata efortului si durata pauzelor. Asadar, in aprecierea acestui indicator al efortului mai apare un parametru, si anume durata. In gimnastica se impune luarea in considerare a duratei antrenamentului, a duratei efective de lucru (totale si pe aparate) si a duratei executiilor.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Raportat la datele de referinta, durata antrenamentului este in minus cu 30 de minute, iar ca timp efectiv remarcam o diferenta de 12min in perioada precompetitionala si de 9min in perioada competitionala, toate in defavoarea gimnastilor nostri. Avand in vedere conditiile materiale existente si orarul salii noastre de gimnastica, unde exista un singur aparat pe proba si lucreaza doi antrenori la diferite nivele de pregatire, antrenamentele nu pot atinge parametrii ideali.
In urma repartizarii pe probe se observa ca o mare parte din durata antrenamentului este alocata pentru probele de sol si paralele, urmate imediat de bara si inele. Raportandu-ne la datele de referinta, se constata ca timpul alocat pentru proba de sol este insuficient. Acelasi lucru se poate spune si despre bara si sarituri. La celelalte probe, datele noastre se apropie de cele indicate de specialisti, fapt demonstrat si de rezultatele bune obtinute de gimnastii nostri in competitii, la aceste aparate (aceste aparate – inele, cal, paralele – nu necesita un spatiu mare de lucru). In urma celor prezentate, am constatat ca, desi elementele executate sunt dificile, siguranta realizarii acestora nu a fost intotdeauna eficienta, sportivii inregistrand ratari, chiar cate 2-3 pe aparat. De aceea, o prima propunere pe care am facut-o a fost ca volumul de antrenament sa scada in favoarea densitatii, iar numarul de antrenamente pe saptamana sa creasca.
De asemenea, recomandam ca in perioada pregatitoare efortul sa creasca treptat, adica volumul, intensitatea si complexitatea exercitiilor, folosindu-se din plin perioada de supracompensare. O data cu intrarea in perioada precompetitionala, volumul si complexitatea vor ramane la un nivel relativ constant, in timp ce intensitatea va creste progresiv, putand s-o depaseasca pe cea de concurs. In perioada competitionala se va apela la eforturi care sa asigure mentinerea formei sportive, intensitatea va fi in permanenta peste cea de concurs, fara sa se renunte la cizelarea exercitiilor.
Abstract
The remarkable progresses of the sport performance in the past years have become possible especially because of the human body to the growing solicitation in the training effort.
Bibliografie
AVRAMOFF E., Probleme medico-sportive in gimnastica, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1982
GEORGESCU M. Valoarea si limitele densitatii si complexitatii efortului pentru cresterea capacitatii de efort. 1981
KORENBERG V., Siguranta executiei in gimnastica. Ed. Stadion, 1972
