 |
 |
 |
 |
LUDOTERAPIA IN RECUPERAREA COPIILOR CU PARAPAREZA
Lector uiv. dr. Gabriela OCHIANA FEFS, Kinetoterapie, Bacau
Cuvinte cheie: ludoterapie, joc, parapareza
Keywords: game, play therapy, paraparesis
Rezumat:
Folosirea ludoterapiei in recuperarea copiilor cu parapareza are ca element de noutate atat suita de jocuri specifice pentru fiecare sarcina propusa cat si adaptarea acestora in functie de nivelul de dezvoltare neuro-motorie, cel de dezvoltare cognitiva, tipul de comunicare, comportament; programul ludoterapeutic fiind individualizat.
Filosofii si teoreticienii jocului au definit si caracterizat jocul in formulele cele mai diferite, subliniind caracteristicile esentiale, dar si particulare ale acestuia. Functia catarctica este considerata a fi proprie jocului copiilor normali. Pornind de la functia catarctica a jocului, expusa de Carr, medicii si psihopedagogii angajati in ingrijirea copiilor cu probleme speciale, a celor cu handicap intelectual sau motric, au gasit in joc insusiri terapeutice deosebit de valoroase, deschizand drumul constituirii unei discipline noi, ludoterapia sau, in expresie anglo-saxona "Play Therapy". Primele referiri la rolul terapeutic al jocului apartin psihoterapiei. "Bazandu-se pe functiile de exercitiu mintal si instinctual, de integrare a realului, de asimilare psihica a evenimentelor, de socializare, de descarcare, jocul este utilizat in terapia diverselor tulburari psihice. Fara a neglija virtutile sanogene ale jocului la adult, ludoterapia (play therapy) se refera in primul rand la o tehnica psihoterapeutica aplicata copiilor" (Gorgos, 1988 (vol II), p. 1079).
Ludoterapia constituie o forma de activitate accesibila, care rezolva una sau mai multe sarcini terapeutice pe baza imbinarii tehnicii de realizare a acestor sarcini cu elementul de joc.
Folosim ludoterapia pentru a rezolva o sarcina terapeutica intr-un chip nou, deosebit, atractiv. Fiecare joc in recuperare are un specific al sau si anume acela ca urmareste un scop intrisec, o activitate suficienta siesi insasi, constituind un mijloc pentru atingerea unui tel.
Prin exercitarea complexa stimulativa a miscarilor, caracteristica jocurilor de miscare, sportive, sau jocurilor simple de manuire a obiectelor, jocul determina la copiii cu deficiente antrenarea si realizarea unor acte motrice spontane pe care nu le pot realiza la comanda sau voluntar.
In zilele noastre ludoterapia este considerata utila, in mod egal, interventiilor in tulburarile de intelect si de psihomotricitate, functiile jocului exprimandu-si efectele prin cunoscutul mecanism al transferului. Functiile jocului sunt impartite in: esentiale (functia de cunoastere, exercitarea complexa stimulativa a miscarilor, functia formativ-educativa), secundare (functia de echilibrare si tonifiere, functiile catartice si proiective ce scot in evidenta caracterul compensator al jocului si au o importanta amprenta sociala) si marginale (functia terapeutica - este utilizata cu succes in cazurile copiilor cu diverse tipuri de handicap - in cazul de fata a celor cu parapareza - si functia de integrare in rol prin transfigurarea trasaturilor de personalitate individuala si comutarea lor in trasaturile personajelor substituite in joc). Sistemele psihice cognitive, afective si volitive, ca si trasaturile temperamentale si caracteriale sunt subiecte pentru organizarea si conducerea activitatilor ludice.
Se cunosc efectele activitatilor ludice, care pot fi de diferite feluri si care se exprima in sentimentul bucuriei, satisfactiei, incordarii si relaxarii placute, destinderii si distractiei, situatii in care activitatile au o participare benevola. Efectele acestor activitati sunt deosebite cand sunt organizate pentru copiii cu unele disfunctii motrice, stimulandu-i sa-si depaseasca inhibitiile si ameliorandu-le comportamentul general.
„Omul nu este intreg decat atunci cand se joaca" scria Schiller, citat de Chateau. In joc, „scapam de forta constrangerii exterioare, de povara trupului si punem in joc functii pe care actiunea practica le-ar fi lasat nefolosite si intrand in joc cu trup si suflet ne realizam pe deplin"(Chateau, 1967, p. 7). Considerandu-se diferitele atribute si functii ale jocului, cu reala influenta in formarea personalitatii omului, mai ales la varsta de crestere, acesta este utilizat ca un mijloc asociat tehnicilor kinetoterapeutice in reducerea deficientelor si chiar normalizarea functiilor psihomotrice si psihice ale copiilor cu parapareza. Parapareza este forma de paralizie cerebrala in care sunt afectate predominant membrele inferioare si partea inferioara a trunchiului. (C.f. Benga, I., p. 106-114).
Ludoterapia pe care am efectuat-o cu copii de 4-7 ani se incadreaza in conceptul general de invatare. Procesul terapeutic prin joc foloseste diferitele tipuri de invatare (de la conditionare, la invatare perceptiv-motrica, motrica, inteligent motrica, sociomotrica, verbala), folosind metodele pe care pedagogia le prezinta, cum sunt comunicarea, demonstratia, explicatia, indrumarea pentru invatare din experienta („ lerning by doing "), imitatia, folosirea metaforelor, motivarea prin lauda si confirmare (feed-back), convingerea, secvente de programare neuro lingvistica (prin solicitarea unor registre senzoriale predominante la copii : vizual, auditiv, kinestezic sau tactil), executii partiale si globale etc. Comunicarea autentica terapeut/copil s-a axat pe: congruenta – capacitatea copilului de a fi el insusi, prezent, deschis; atentie pozitiva - sa participe la orice joc, activ, de placere; empatie capacitatea terapeutului de a se transpune in locul copilului, pentru a selecta cele mai eficiente mijloace terapeutice (jocurile).
Toate jocurile au fost selectate si adaptate conform varstei, nivelului de dezvoltare neuro-motorie, cel de dezvoltare cognitiva, tipul de comunicare si a disfunctiei prezente; programul fiind individualizat. S-au folosit doar acele jucarii si materiale care prezentau interes pentru copii, apropiate varstei lor si in timpul desfasurarii activitatii am folosit comenzile verbale potrivite nivelului de intelegere a copilului.
Durata jocurilor a fost in concordanta cu starea copilului, ele nefiind prea scurte dar nici prea lungi pentru a nu plictisi copilul. Daca copilul constata ca terapeutului ii face placere sa se joace si el va participa (niciodata fortat sau mituit) la realizarea jocului tot cu placere si progresiv terapeutul va ghida jocul spre scopul pe care doreste sa-l atinga. Participarea adultului de placere la joc, constitue un factor motivational de reala valoare pentru copil ; jocul trebuie sa fie vesel, atractiv, folosind jucarii viu colorate care mai tarziu pot fi "simboluri" pentru realizarea altor jocuri. In timpul desfasurarii terapiei, copilul va fi incurajat sa vorbeasca despre jucarii, apoi sa comunice cu ele. Sentimentul de siguranta trebuie sa fie prezent pe tot parcursul derularii programului, siguranta fiind data atat de terapeut, cat si de locul unde se desfasoara acesta, materialele, jucariile, folosite. Atmosfera de desfasurare a jocurilor este relaxanta, placuta, atractiva, climatul afectiv-emotional este propice pentru derularea si reusita interventiei. In timpul desfasurarii activitatii am folosit comenzile verbale potrivite nivelului de intelegere a copilului, sau atingerile pentru a stimula o miscare, pentru a incuraja sau pentru a aprecia (mangaierea). La copilul care nu intelegea limbajul verbal, am folosit limbajul mimico-gestual atat pentru a demonstra un joc, pentru a-i explica sau pentru a corecta, incuraja etc. In functie de obiectivele operationale propuse, am structurat o serie de jocuri pe care le-am folosit in recuperarea copiilor cu parapareza asa cum reiese din tabelul de mai jos.
|
Prin folosirea categoriilor de jocuri amintite s-au obtinut urmatoarele:
Abstract
The play-therapy utilization in rehabilitation of children with paraparesis has the newest element, the specific games suite for every proposed task as well as there adaptation by cognitive limit, by the communication, comportment type, the playtherapeutic program as individualized theme.
Bibliografie:
BENGA, I., Introducere in neurologia pediatrica. Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
CHATEAU, Jean, Copilul si jocul /1967/. Trad. Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogica, f.a.
EPURAN, Mihai, Psihologia varstelor, a jocurilor si activitatilor de timp liber si recreative. Bacau, FEFS, 2005
EPURAN, MIHAI Comunicarea prin limbaj si reglarea si autoreglarea starilor psihocomportamentale ale sportivilor. Sesiunea Universitatii BACAU , 4 martie, 1995
EPURAN, M., Metodologia cercetarii activitatilor corporale. - Exercitii fizice, Sport, Fitness. Editia 2-a. Bucuresti, Edit. FEST, 2005
LE BOULCH, Jean, Le developpment psychomoteur de la naissance a 6 ans.Cosequences educatives - La psychocinetique a l'age prescolaire. Paris, Les editions ESF, 1981
MARGARIT, M., HERDELEA, G., Aspecte ale recuperarii bolnavilor neurologic. Edit. Universitatii din Oradea, 1998
PAUNESCU, Constantin si col., Terapia eductionala integrata. (Coord. Ionel Musu si Aurel Taflan),Bucuresti, Edit. Pro Humanitate, 1999
PEASE, Allan, Limbajul trupului.(Trad.), Bucuresti, Edit Polimark, 1992
SCHIOPU, Ursula si VERZA, Emil, Psihologia varstelor (ciclirile vietii). Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogica, 1981
VINCENT, Rose, Cunoasterea copilului. Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogica, 1972
