ARTICOL CONFERINTA 2007

SCHIUL PENTRU COPIII CU DIZABILITATI

Conf. univ. dr. Florin PELIN Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport

 

Cuvinte cheie: schi, special olympics, dizabilitati

Keywords: ski , special olympics, disabilities

 

Rezumat

Acest studiu reprezinta o experienta placuta pe care am avut-o alaturi de copiii SPECIAL OLYMPICS. Pentru copiii cu dizabilitati invatarea schiului nu reprezinta ceva imposibil. Pentru invatarea schiului exista un program variat si o multime de posibilitati, dar avem nevoie de multa rabdare.

 

Introducere

Scopul acestui eseu este de a reliefa faptul ca sporturile de iarna, in general si schiul alpin in special, reprezinta alternativa credibila de integrare sociala pentru copiii cu dizabilitati. De asemenea, nevoia unei linii metodice de abordare a invatarii schiului la aceasta categorie sociala este necesara.

Este tot mai evident faptul ca, in ultimul timp, sporturile de iarna, in general si schiul alpin in special, ocupa tot mai mult din timpul liber al celor care doresc sa stea in mijlocul naturii. Ideea de la care am plecat este aceea de a reusi prin mijloacele de invatare a schiului si prin succesiunea abordarii procedeelor tehnice sa acceleram procesul de invatare pentru copiii cu dizabilitati. Abordarea procedeelor se face diferit, in functie de particularitatile cursantului (varsta, sex, nivel de pregatire, dorinta, echipament etc.)

Prin lucrarea de fata impartasesc experienta acumulata in predarea schiului atat la nivelul studentilor cat si in cadrul scolii de monitori din F.R.S.B., dar in ce priveste lucrul efectiv cu copii cu dizabilitati experienta pe care o am este de aproximativ 5 ani. Pot spune ca am avut deosebita placere de a-i invata sa schieze pe sportivii de la SPECIAL OLYMPICS care au reprezentat in premiera ROMANIA la a VIII-a editie a JOCURILE MONDIALE SPECIAL OLYMPICS – NAGANO – 2005, unde au fost cucerite 8 medalii de catre cei trei sportivi care au participat. In fiecare sezon de iarna, prin colaborarea pe care A.N.E.F.S. o are cu SPECIAL OLYMPICS, organizam in PARANG stagii de pregatire pentru sporturile de iarna.

  • O caracterizare generala a psiho-motricitatii la deficientul mintal,conform celor spuse de Teodorescu si colaboratorii, indica urmatoarele aspecte :
  • ''lipsa de coordonare in miscarile segmentelor corpului ;
  • calitati motrice slab dezvoltate ;
  • dificultati in coordonarea activitatii motorii prin intermediul limbajului;
  • dificultati in derularea actului respirator.''
  • Urmarind ce se intampla la nivelul scolilor de schi cu renume pe plan mondial si prin experienta acumulata am constatat urmatoarele;

  • algoritmii capacitatii de a invata sunt mentinerea echilibrului, incarcarea si descarcarea schiurilor si pivotarea schiurilor;
  • in primele zile de invatare trebuie insistat pe mentinerea echilibrului;
  • trebuie renuntat la unele procedee intermediare;
  • prin exercitiile pe care le folosim sa avem acces spre tehnica carv.
  •  

    Metodologia instruirii

    In orientarea continutului activitatii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte:

  • acesta se stabileste in functie de conditiile cursantilor in limitele posibilului;
  • sa corespunda dorintelor cursantului;
  • sa raspunda in mod obligatoriu la doua probleme fundamentale:
  • care sunt particularitatile cursantului;
  • care sunt dorintele cursantului.
  • In functie de nivelul de pregatire la schi, continutul activitatii va urmarii:

    Pentru cei care nu au mai practicat schiul alpin:

  • educarea echilibrului in alunecare;
  • insusirea pozitiei pe schiuri;
  • insusirea globala a unor mecanisme din tehnica de baza a schiului, cu accent pe pivotarea schiurilor si a elementelor care favorizeaza pivotarea;
  • capacitatea de a rezolva eficient problemele care se nasc la nivelul contactului schiurilor cu zapada.
  • Pentru cei care au mai practicat schiul alpin:

  • perfectionarea deprinderilor dobandite anterior;
  • capacitatea de a schia liber pe toate terenurile;
  • capacitatea de a parcurge trasee in montare variata (marcaj).
  •  Traseele metodice corespunzatoare specificului cursantilor pot cuprinde doua categorii: „a"- pentru cei care se abordeaza calea directa de invatare si „b"- pentru cei care se abordeaza calea indirecta de invatare a schiului.

    Categoria „a" cu durata instruirii de 10 zile de activitate continua cu Obiectiv general dobandirea capacitatii de a parcurge pe schiuri, terenuri plate si usor denivelate.

    Teme tehnice principale: oprirea si ocolirea prin pivotare cu balans.

    Succesiunea abordarii procedeelor tehnice: acomodarea; coborarea directa; oprire prin pivotare; ocolirea prin pivotare; ocolirea prin pivotare cu balans; legare de procedee, aplicatii.

    Categoria „a" cu durata instruirii 20 zile, de activitate continua cu Obiectiv general dezvoltarea capacitatii de a rezolva eficient, in alunecare, problemele ce se nasc la nivelul contactului schi-zapada.

    Tema tehnica principala: cristiania spre vale prin rotatie.

    Succesiunea abordarii procedeelor tehnice: acomodarea cu schiurile; coborarea directa; oprirea prin pivotare; ocolirea prin pivotare; ocolirea prin pivotare cu balans; trecerea peste denivelari de teren prin amortizare; coborarea oblica; franare prin derapaj; cristiania spre vale prin rotatie; aplicatii, schi liber, schi in trasee simple.

    Categoria „b" cu durata instruirii 6 zile de activitate continua cu Obiectiv general dezvoltarea capacitatii de deplasare pe terenuri plate si denivelate.

    Teme tehnice principale: ocolirile prin franare in plug si jumatate plug.

    Succesiunea abordarii procedeelor tehnice: acomodarea; coborarea directa; franare in plug; ocolire prin franare in plug; coborarea oblica; franare in jumatate plug; ocolirea prin franare in jumatate plug; aplicatii.

    Categoria „b" cu durata instruirii 12 zile de activitate continua cu Obiectiv general dezvoltarea capacitatii de deplasare pe terenuri denivelate, la viteze crescute.

    Teme tehnice principale: cristiania spre vale cu deschidere.

    Succesiunea abordarii procedeelor tehnice: acomodarea; coborarea directa; franarea in plug; ocolirea prin franare in plug; coborarea oblica; franarea in jumatate plug; ocolirea prin franare in jumatate plug; aplicatii; ghirlanda cu deschidere; cristiania spre vale cu deschidere, spre deal si spre vale;

     

    Indicatii metodice

  • In activitatea cu aceste categorii de subiecti, obiectivele generale, temele propuse, trebuie sa fie stimulatoare, accesibile, realiste;
  • Trebuie sa acordam o atentie deosebita perioadei de acomodare, care trebuie sa fie complet diferita de acomodarea celor fara probleme;
  • Nu trebuie urmarita perfectionare analitica a deprinderilor. Perfectionarea deprinderilor specifice schiatului in teren variat, repetarea in aceste conditii, este ceea ce corespunde mai bine dorintelor si posibilitatilor subiectilor;
  • In lucru tehnic se va insista mai mult pe aspectele de eficienta, pe dobandirea miscarilor corecte la nivelul picioarelor, mai putin se va urmari aspectul estetic al miscarilor;
  • Manifestarea unui deosebit tact pedagogic, introducerea progresiva a procedeelor in activitate, inlaturarea fricii;
  • Individualizarea instruirii;
  • Introducerea formelor stimulatoare de activitate, de la jocuri la intreceri;
  • Inlaturarea cauzelor care conduc la aparitia accidentelor;
  • Convingerea ca: „si pentru mine exista o posibilitate de a practica schiul"
  • Schiul este accesibil tuturor varstelor, nivelurilor de pretentii, si ,,antecedente sportive" deoarece:
    • nu exista o tehnica unica de a schia, ci mai multe posibilitati de a schia bine, sigur, chiar frumos;
    • mentinerea formelor vechi de schiat este utila in foarte multe situatii;
    • accesibilitatea „formelor moderne" de schiat, este favorizata de progresele din tehnologia instruirii si de calitatile noilor materiale de schi.

    Mijloace folosite:

  • prin structura lor sa se adreseze direct mecanismelor fundamentale ale tehnicii abordate, localizate la nivelul trenului inferior al subiectului;
  • prin structura lor sa corespunda metodei globale de exersare;
  • prin structura data, nu se urmareste exersarea analitica a unor principii specifice mecanismelor tehnice, ci se introduce subiectul, direct in miscarea in cadrul careia se pot descoperii aceste principii (ex.: nu plug pe loc, pentru schimb de greutate, ci ocolire cu diferite raze si pe pante de diferite inclinatii).

     

    Concluzii

    Trebuie reliefata importanta celor trei algoritmi ai invatarii schiului.

    Folosirea metodei globale reprezinta accesul spre performante remarcabile in tehnica schiului. Tinand cont de faptul ca schiul la copiii SPECIAL OLYMPICS implica in invatare categorii de toate varstele, copiii invata mai repede imitand- deci trebuie sa aiba imaginea completa a procedeului, iar pentru adulti nu pot fi demonstrate procedeele la viteza redusa pentru a fi invatate descompus.

    Chiar si cu schiurile clasice pot fi folosite exercitii care se pot transfera in invatare tehnicii carv.

    Sprijinul afectiv si efectiv trebuie sa fie permanent.

    Contactul intre copiii cu dizabilitati si mediul studentesc a fost mereu stimulativ. Prezenta copiilor cu dizabilitati la cursurile de schi din PARANG a fost una in care integrarea sociala era simtita din plin.

    La aceasta categorie, cand pornim in invatare trebuie sa putem raspunde la urmatoarele probleme:

  • care este nivelul de perceptie si de pregatire al cursantului ?
  • care sunt aspiratiile cursantului ?
  • care este timpul alocat invatarii ?
  • care sunt materialele folosite de cursant ?
  • care este terenul pe care se lucreaza ?
  • ce metoda trebuie sa folosim ?
  • Ca o concluzie generala pot spune ca nu exista o singura cale de acces spre performante remarcabile in schi, ci acest lucru se datoreaza in primul rand instructorului de schi, acesta alegand mijloacele in mod corespunzator in functie de particularitatile cursantilor.

     

    Abstract

    This study represents a good experience in working with SPECIAL OLYMPICS children. For children with disabilities to learn to ski it is not impossible. For ski learning there are a lot of various programs and a lot of possibility, but we need a lot of patience.

     

    Bibliografie

    CARSTOCEA, & col., SCHI - Teorie si metodica. Edit. Printech, Bucuresti, 2001, pag. 153;

    TEODORESCU, S., BOTA, A., STANESCU, M., Educatie fizica si sport adaptat - pentru persoane cu deficiente senzoriale, mintale si defavorizate social. Edit. Semne, 2003, pag. 149

    bannersportscsus
    Numai pe SPORTSCIENCE.RO
    @ 2007, INCS. Toate drepturile rezervate
    Webdesign SUPERFIT EXPERT