ASPECTE PRIVIND PROIECTAREA CURRICULARA IN EDUCATIA FIZICA A COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

Conf.univ.dr. Monica STANESCU Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport

Cuvinte cheie: educatie fizica adaptata, educatie fizica incluziva, curriculum, proiectare, cerinte educative speciale

Keywords: adapted physical education, inclusive physical education, curriculum, planning, special educational needs

Introducere

In ultimii ani, se constata in teoria si didactica domeniului o preocupare constanta de analiza a particularitatilor educatiei fizice si sportului care se adreseaza copiilor cu dizabilitati. Rezultatele muncii specialistilor, valorificate la diferite niveluri – comisii metodice, sesiuni de comunicari stiintifice, reviste de specialitate, manuale, etc., sunt menite sa optimizeze activitatea practica, scolara si extrascolara.

Pastrand aceeasi intentie, in prezenta lucrarea optam si pentru utilizarea sintagmei „cerinte educative speciale" (CES), prin care se aspira la depasirea traditionala a separarii copiilor in diferite categorii, printr-o abordare non-categoriala. Aceasta sintagma contureaza un "continuum" al problemelor speciale in educatie, care cuprind un registru larg, de la deficientele profunde la tulburarile/dificultatile usoare de invatare, care pot apare la copii din scolile obisnuite. In acest fel consideram ca poate fi abordata mai explicit problematica educatiei fizice adaptate si a celei incluzive.

O formula alternativa pentru CES este cea de cerinte/nevoi speciale, cu o sfera semantica mai larga, incluzand, pe langa categoriile amintite mai sus, si alte categorii precum: copii proveniti din medii sociale si familii defavorizate, copii institutionalizati (din centrele de plasament), copii delincventi, copii apartinand unor minoritati etnice sau religioase, copii ai strazii, copii abuzati sau maltratati fizic si psihic, copii care sufera de afectiuni cronice (HIV-SIDA, diabet etc.). Indiferent de categoria de copii careia ne adresam, toti au aceleasi trebuinte de baza in crestere si dezvoltare.

Cu siguranta ca domeniul educatiei fizice si sportului de la noi din tara are o traditie importanta in ceea ce priveste practicarea exercitiilor fizice de catre copiii cu dizabilitati. Activitati specifice s-au desfasurat cu consecventa in scolile speciale, care au constituit si principalele furnizoare de sportivi pentru competitiile „speciale". La ora actuala insa, politicile educationale prevad integrarea copiilor cu cerinte educative speciale in invatamantul de masa. Educatia incluziva se refera la ridicarea tuturor barierelor in invatare si la asigurarea participarii tuturor celor vulnerabili la excludere si marginalizare (OCED, 2005). Inainte de orice, este o abordare strategica menita sa faciliteze succesul in invatare pentru toti copiii.

Unei asemenea provocari este chemata sa raspunda si educatia fizica, disciplina de invatamant prevazuta in curriculum-ul national, atat in invatamantul de masa, cat si in cel special. Desigur ca dificultatile generale ale procesului de integrare (pornind de la perceptia sociala a copiilor in cauza si terminand cu asigurarea profesorilor de sprijin) vor avea repercusiuni si asupra predarii disciplinei noastre.

Scopul lucrarii. In aceste conditii, prin lucrarea de fata ne-am propus sa contribuim la crearea cadrului teoretic necesar proiectarii curriculare eficiente in domeniul educatiei fizice adaptate si incluzive, ridicand o serie de probleme si propunand unele solutii.

Problematica lucrarii. Importanta proiectarii curriculare a serviciilor educationale oferite persoanelor cu CES a fost recunoscuta de numerosi specialisti (Cloninger, C.J., et al., 2001) Se considera ca aceasta problematica, reflectata la nivelul politicii educationale promovate de factorii de decizie, trebuie sa ramana permanent in atentia cercetatorilor pentru ca este strans legata de respectarea principiilor normalizarii si integrarii persoanelor cu CES. Pornind de la respectarea acestor principii, si disciplina de invatamant educatie fizica si sport, este nevoita sa se alinieze noilor exigente.

Modele de proiectare in educatia speciala. Proiectarea curriculara reprezinta activitatea de concepere a demersului instructiv-educativ pe patru dimensiuni: conceptuala (valori de referinta, concepte, teorii, semnificatii conceptuale ale termenilor utilizati, relatiile intre elementele ce asigura proiectarea), tehnologica sau procedurala (principii, etape, proceduri, metode de proiectare), descriptiva (libertatea profesorului in constructia curriculum-ului, activitati) si evaluativa (rezultate inregistrate prin curriculum, strategii de evaluare a curriculum-ului) (Jipa, L., 2004). In aceasta lucrare, ne-am oprit mai ales asupra primei componente, considerand ca aceasta sta la baza intregului demers metodologic.

Modelele educationale din domeniul abordarii copiilor cu cerinte educative speciale sunt promovate pentru a ghida specialistii din domeniu in desfasurarea unei activitati de predare/invatare eficienta, bazata pe resursele de care dispun acesti copii. Aceste modele stau la baza curriculumul-ului destinat copiilor cu CES si sunt promovate la ora actuala in invatamantul din diferite tari europene (Hubbard, S., 2004):

a. modelul medical – abordeaza dizabilitatea din perspectiva etiologiei si considera ca persoana cu deficiente trebuie abordata ca un pacient care trebuie vindecat sau adus la parametrii functionali cat mai aproape de cei normali;

b. modelul limitarii functionale – se concentreaza asupra interactiunii dintre limitarile fizice sau mentale cu factorii sociali si de mediu;

c. modelul economic, bazat pe conceptul angajabilitatii, subliniaza limitarea abilitatii de a muncii a individului cu deficiente;

d. modelul sociopolitic – vede dizabilitatea din punct de vedere a drepturilor civile si politicilor sociale promovate in domeniul persoanelor cu cerinte educative speciale.

O atentie deosebita se acorda modelului de proiectare centrat pe competente care a evoluat ca urmare a solicitarilor vietii socioprofesionale si a postulat ideea ca toti elevii pot avea succes in scoala. Acest model are la baza urmatoarele principii: focalizarea asupra rezultatelor invatarii (ce stiu elevii si ce pot face cu ceea ce stiu); proiectarea activitatilor pornind de la rezultatele finale; asteptari inalte de la toti cei ce invata, prin elaborarea setului de standarde de performanta; crearea oportunitatilor de invatare pentru asigurarea succesul elevului.

Eficienta modelelor, analizate separat ofera prilejul a numeroase comentarii. Este evident insa ca un proces de invatamant modern trebuie sa tina seama de toate problemele mentionate si sa gaseasca solutii pentru cele mai multe dintre ele. Specialistilor din domeniul nostru le revine sarcina sa creeze un model de abordare care sa corespunda traditiilor si specificului invatamantului romanesc.

Perspective educationale in educatia speciala din Romania. Ca urmare a evolutiei conceptuale din domeniul psihopedagogiei speciale si a reformei invatamantului, in prezent, in Romania pot fi identificate doua perspective care abordeaza problematica educatiei speciale: perspectiva individuala asupra copilului si perspectiva curriculara.

Perspectiva individuala asupra copilului cu CES este aceea care defineste dificultatile scolare sub aspectul caracteristicilor individuale ale copiilor (deficiente, context social sau particularitati psihice). Aceasta perspectiva a determinat modalitati diferite de abordare a copiilor cu dificultati de invatare. De exemplu, un grup de copii poate fi identificat ca "special" atunci cand nu realizeaza acelasi progres cu ceilalti si necesita o educatie de remediere intr-o scoala speciala. Perspectiva individuala de abordare a copiilor sta la baza invatamantului special, segregat.

Perspectiva curriculara este definita in termeni de sarcini si activitati furnizate copiilor si de situatii de instruire create in clasa. Aceasta perspectiva incorporeaza ideea ca orice copil poate intampina dificultati in invatare, si sta la baza educatiei incluzive. Dificultatile tin de normalul procesului de invatare si nu indica in mod necesar existenta unei deficiente. Asemenea dificultati pot conduce la modalitati specifice de ameliorare a procesului de predare-invatare, deoarece ele provin din unele decizii, sarcini, resurse oferite de profesori, dar insuficient adaptate nevoilor copilului. Ameliorarile vor conduce la crearea unor conditii mai bune de invatare pentru toti elevii, ca urmare a mobilizarii suplimentare a cadrelor didactice.

In domeniul nostru, prima perspectiva este evident aplicata atunci cand vorbim despre educatie fizica adaptata. Cea de-a doua se aplica pentru colectivele de copii din invatamantul de masa, a caror abordare diferentiata se realizeaza doar pe baza criteriului biomotric. Aplicarea si a altor criterii ar oferi posibilitatea realizarii primilor pasi pe calea educatiei fizice incluzive.

Educatia fizica a copiilor cu CES. Curriculum-ul pentru disciplina educatie fizica si sport a fost conceput si aplicat cel mai frecvent ca un curriculum centrat pe elev, ceea ce a determinat folosirea unor modele de proiectare care mentin ca principale doua tipuri de activitati: lectiile de educatie fizica si lectiile de activitati sportive. Aceste abordari isi dovedesc limitele in conditiile in care nu toti profesorii care lucreaza cu copii cu deficiente au beneficiat de o formare in domeniul educatiei fizice adaptate si se orienteaza in demersul practic pe baza curriculum-ului formal sau a celui elaborat in functie de particularitatile si interesele elevilor. (Turnbull, H.R., et al., 2003) Aceasta situatie este valabila si pentru tara noastra, specialistii din domeniul educatiei fizice adaptate valorificand pe scara larga programele de educatie fizica si sport, din invatamantul de masa. Am putea spune ca se remarca o abordare de tip colaborativ a instruirii, astfel incat elevii cu deficiente sa aiba acces si la solicitarile din cadrul curriculumului national. Desigur aceasta atitudine trebuie sa reprezinte o alternativa, si nu o practica exclusiva, consecutiva lipsei unei programe de specialitate adecvata.

Respectarea principiului normalizarii in domeniul educatiei fizice ar presupune, conform opiniei lui J. Genolini (2002), aplicarea modelelor curativ si readaptativ. Conform modelului curativ, interventiile corective, readaptative, reeducative se inscriu in demersul integral al normalizarii, in timp ce modelul readaptativ presupune un cadru conceptual mai larg in care individului ii sunt valorificate disponibilitatile fizice, motrice si intelectuale.

O influenta importanta asupra educatiei fizice o are si perspectiva actuala asupra deficientei considerata a fi una ecologica, dat fiind faptul ca ea pune accent pe factorii externi si barierele pe care le ridica in calea invatarii. Atentia specialistilor care adera la aceasta perspectiva se indreapta catre calitatea mediului de instruire si catre identificarea schimbarilor de natura structurala. Accentul se pune pe cunoasterea influentelor mediilor fizic si social asupra copilului si modificarea acestora in beneficiul lui (Mitchell, D., 2000; Davis, P., 2002).

Din prezentarea anterioara se constata ca predarea educatiei fizice va fi influentata in mare masura de atitudinea pe care, in general, educatia speciala o stabileste ca fiind dominanta in abordarea copiilor cu CES. Evident ca orientarea predominant medicala sau psihopedagogica va marca modul in care specialistul va proiecta procesul didactic.

Metodologie de instruire. Indiferent de abordare se opteaza pentru elevii cu nevoi speciale pentru o didactica aparte, bazata pe mai multe resurse si promovand pe scara larga individualizarea. Este recunoscut ca metoda de predare frontala, in care profesorul este doar o sursa de informatii, nu este intotdeauna cea potrivita si ca se impune o trecere catre ideea de profesor ca organizator al procesului de invatare al elevilor. Aceasta metoda de predare foloseste o abordare mai independenta a procesului de invatare al elevilor, axata pe cautarea de informatii, rezolvarea de probleme si urmareste implicarea lor prin stimularea independentei in invatare, a gandirii critice (desigur acolo unde particularitatile morfo-functionale permit acest lucru) etc.

Invatarea prin cooperare este de asemenea stimulata prin acest proces si, in plus, incurajeaza si confirma importanta lucrului in echipa si a colaborarii.

Punerea la dispozitia copiilor cu CES a unor abordari multiple este o inovatie importanta, menita sa sustina efortul de a invata, mentinand totodata contactul cu diferentele lor individuale. Aplicarea acestor strategii le permite profesorilor sa inteleaga dificultatile de invatare pe care le au elevii si sa utilizeze aceste informatii in proiectarea si in conceperea unor noi materiale didactice.

Dezvoltarea unor practici incluzive la educatie fizica. Profesorul de educatie fizica, asa cum mentionam si anterior este solicitat sa creeze situatii de instruire care sa corespunda nevoilor educative speciale ale copiilor, fie in sistemul de invatamant segregat, fie in cel integrat. Dat fiind ca pentru prima varianta exista o metodologie de instruire bine pusa la punct, pentru cea de-a doua situatie, mai sunt inca numeroase aspecte de ameliorat.

Astfel abordarea incluziva se regaseste ca tendinta nu numai la nivelul sistemului de educatie, ci si la nivelul procesului didactic. Principalele trasaturi ale procesului didactic de tip incluziv sunt cele care tin de adaptarea lui la diferentele dintre copii. Profesorii care au o experienta bogata in viata personala si sociala folosesc relatia cu parintii si cu alti membri ai comunitatii pentru a-si imbunatati metodele folosite in predarea - invatarea la clasa. Relatiile dintre profesori reprezinta o alta sursa de invatare si un schimb de experienta continuu.

Ca urmare, atunci cand se proiecteaza activitatea didactica se au in vedere toti elevii. Lectiile vor dezvolta sentimentul de respect pentru diferente. Elevii sunt incurajati sa-si asume raspunderea pentru propria lor invatare, sunt incurajati sa lucreze impreuna si sa vorbeasca despre modul in care invata in timpul lectiilor. Profesorii proiecteaza continutul instruirii in functie de raspunsul elevilor. In cazul unor dificultati intampinate de elevi, intreg personalul didactic al scolii participa la solutionarea problemelor aparute.

Formarea personalului didactic. Pana acum, numai un numar limitat de scoli de masa au devenit scoli integratoare pentru copii cu CES. Conform rapoartelor prezentate de diverse organizatii, nu avem inca in Romania scoli incluzive in adevaratul sens al cuvantului. Serviciile educationale de sprijin sunt ineficiente si prea putin dezvoltate, iar mentalitatea comunitatii nu s-a imbunatatit prea mult in ceea ce priveste incluziunea tuturor copiilor in orice scoala. Cu toate acestea, in cursul ultimilor ani, au fost derulate o serie de proiecte, coordonate de organisme neguvernamentale, care au avut drept scop creare scolilor incluzive in Romania. In ciuda acestor eforturi, societatea romaneasca are inca o abordare segregationista in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati, iar aceste experiente nu au putut fi generalizate la nivel national.

In aceste conditii, formarea continua a cadrelor didactice va avea in vedere perspectiva lucrului la clase unde diversitatea elevilor va fi pe primul plan. Desigur se va beneficia si de prezenta cadrului didactic itinerant. Dar experientele de pana acum au scos in evidenta faptul ca rezultatele activitatii sale sunt destul de modeste la nivelul dezvoltarii copilului. Sunt insa mult mai evidente la nivelul mentalitatii scolii integratoare si a parintilor copiilor din aceste scoli.

Concluzii

Educatia fizica se confrunta cu nevoia de a clarifica o serie de aspecte teoretice si metodice privind desfasurarea ei in conditiile in care se lucreaza cu colective mixte de copii, din care pot face parte elevi cu CES. Modelele de abordare a educatiei acestora marcheaza diverse pozitii, a caror existenta sustine ideea complexitatii temei si nevoii de cercetare aprofundata.

Pe de alta parte, se pune problema abordarii celor care vor ramane in scolile speciale, al caror grad de deficienta va ridica probleme insemnate privind experientele de invatare pe care le va furniza educatia fizica, ca disciplina de studiu. Cu siguranta ca solutii se vor gasi, dar lucrul in echipa interdisciplinara va fi decisiv in delimitarea atributiilor fiecarui specialist. Si chiar a continutului fiecarei discipline.

 Domeniul educatiei fizice trebuie sa vina in intampinarea acestor provocari cu personal didactic al carui nivel de competenta sa elimine suspiciunile desfasurarii unei activitati de calitate indoielnica. Oferta educationala a centrelor de formare si efortul fiecarui cadru didactic vor fi decisive pentru reusita demersului instructiv-educativ destinat copiilor cu CES.

Abstract

According to the actual educational policy in Romania, children with special educational needs have to benefit of adequate conditions for learning. The main tendency is to integrate the children in normal school, but it is obvious that the profound deficiencies have to be approached in a special educational system. So physical education, as a school matter, has to be ready to respond to these requests. Its answer will be illustrate at the level of curricular planning, a large concept that suppose to elaborate the conceptual frame, the methodology, the assessment system. In this paper we bring a contribution to the conceptual frame, having in mind the process of building a valuable theory and didactics of adapted and inclusive physical education. The complexity of this problem is reflected in the existence of different approaches concerning the children with special educational needs. The specialists in physical education have to take part to this challenge, as a member of the interdisciplinary teaching staff.

Bibliografie

CLONINGER, C.J., DENNIS, R.E., GIANGRECO, M.F., WILLIAMS, W., Quality of life as context for planning and evaluation of services for people with disabilities. In: Exceptional Children, Vol. 59, 2001

GENOLINI, J., Activite physique adaptee. Axiologie de l'integration sociale et representations. In: Revue EPS, no.293, 2002

HUBBARD, S., Disability Studies and Health Care Curriculum: The Great Divide. Journal of Allied Health, Fall, 2004

JIPA, L., Perspective comparative asupra proiectarii curriculum-ului. Eficienta legalitate, etica. Simpozion stiintific, Universitatea Spiru Haret, Brasov, 2004

MITCHELL, D., Special Educational Needs and Inclusive Education. European Journal of Special Needs Education Vol 19 (Vol. 3), 2000

TURNBULL, H.R., TURNBULL, A.P., WEHMEYER, M.L., PARK, J., A quality of life framework for special education outcomes. Remedial and Special Education, 24, 2003

*** Politici in educatie pentru elevii in situatie de risc si pentru cei cu dizabilitati din Europa de sud-est si din Romania (raport), Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OCED), 2005