 |
 |
 |
 |
PROLEGOMENE LA O FILOSOFIE A ACTIVITATILOR CORPORALE AUTOTELICE
Prof.univ.dr.psih. MIHAI EPURAN
Doctor Honoris Causa
INTRODUCERE
Daca pornim de la definitia filosofiei, care este conceptia generala despre lume si viata, "explicare generala si unitara a universului, a existentei" (P.P. Negulescu), filosofia activitatilor corporale este o filosofie a unei activitati cu specific propriu, destul de bine definit si deosebit de alte activitati ale omului. Atributele lui homo de: 'faber', 'sapiens', 'oeconomicus', 'ludens', 'atleticus' etc. nu sunt decât etichete prin care se evidentiaza una sau unele dintre caracteristicile acestei fiinte complexe, contradictorii si dornica de a-si depasi propriile determinari.
Problemele filosofiei nu sunt nici simple si nici putine. Daca filosofia este o conceptie de maxima generalitate, sinteza de multiple cunostinte, privite holistic sau, cum se exprima Zeigler, "O disciplina/stiinta/ care cerceteaza faptele, principiile si problemele realitatii in incercarea de a le descrie, analiza si evalua" (Zeigler, 1964, p. 17), vom intelege de ce devine dificil un demers privitor la o filosofie a unui domeniu considerat in cea mai mare masura orientat pragmatic.
Se mai adauga inca o dificultate: raportul dintre filosofia si stiinta activitatilor corporale.
Sunt numeroase afirmatiile pe care le fac cercetatorii din domeniu care deplâng chiar faptul ca 'stiinta educatiei fizice si sportului' n-a reusit sa "devina o disciplina unitara si incheiata" (O.Grupe, citat de Hagele, 1991). Fata de astfel de retinere, intelegem si rezervele fata de filosofie, fata de filosofie in general, si fata de ea in particular, ca filosofie a domeniului nostru de referinta.
Strean si Roberts, 1992 afirma clar ca oamenii domeniului sunt neincrezatori fie in filosofie, fie in fortele lor, in posibilitatile lor de a intelege si aplica aceasta filosofie. Rainer Martens (1987) un specialist in domeniul performantei, nu un filosof al domeniului activitatilor corporale, explica de ce este important ca profesorul si antrenorul sa faca si sa aplice filosofia. Desigur, este regretabil faptul ca filosofia a fost neglijata multe decenii in curricula liceelor si ca nici in facultati nu se mai preda. De unde sa cunoasca tinerii cercetatori si profesori problemele acestea ?
Progresele din ultimele cinci decenii ale domeniului (devenit "forta sociala") si ale teoriei acestuia au generat nevoia de generalizarile conceptuale ale filosofiei. Literatura din România este saraca, dogmatismul a 50-60 ani impiedicând si nestimulând filosofarea in afara canoanelor leniniste. Mai adaugam teama sau retinerea specialistilor din domeniu, care au putina sau deloc cultura filosofica (cei care vin din directiile celelalte nu inteleg sportul). Ultimul aspect este discutat de R. Martens (1979, 1987) si de W. Stearn si G. Roberts (1992).
Si totusi, inainte de 1980, s-au formulat nu numai nazuinte, dar au fost si incercari bine conturate pentru constituirea unui corp de asertiuni filosofice pentru domeniul educatiei fizice si sportului - E.C. Davis & D.M. Miller, 1967, E. Zeigler, 1977- pentru ca ulterior sa apara "Filosofia practica a sportului„ - S. Kretchmar, 1994, „Cercetari filosofice in sport„ -W. Morgan & K. Meyer, 1995, toate acestea in USA; europenii au 'filosofat' diferit; francezii au excelat prin prezentari eseistice (E. Loisel, R. Jeudon (1941), Rioux si Chappuis (1968, 1971) , in timp ce vest-germanii au procedat tematic si au studiat cu minutiozitate temele centrale - H.Lenk (1982 si 1987), O. Grupe & D.Kurz (1987), D. Hackfort (1990). Haag et al. (1992)
La noi, gasim germenii intelesului filosofic al educatiei fizice la C. Kiritescu si V. Rosala, in anii '40 ai secolului trecut. Abia in ultimul deceniu, se poate vorbi de incercari de clarificare si fundamentare specifica a teoriei domeniului educatiei fizice si sportului, a activitatilor corporale, sau a motricitatii. Nu sunt de neglijat eforturile facute in directia terminologiei, pentru stabilirea tezaurului de termeni si definirea celor mai importante concepte, incercari pe care le putem aseza la intemeierea unei gândiri logice si sistematice in domeniu.
Un prim inceput pentru formarea unor paradigme filosofice in domeniu este constituit de incercarile lui Bâtlan Ion cu probleme de olimpism si axiologie (1995,1996, 2000), N. Guidea - performanta, competitie, olimpism s.a. (1998) si Fl. Georgescu - praxiologia exercitiilor fizice (2000), precum si cele privind aspectele "metateoretice" (Epuran, 1999, 2000).
NEVOIA DE FILOSOFIE
Revenind la chestiunea rostului filosofiei, vom mentiona câteva directii in care aceasta are o functie practica. Am putea numi aceasta filosofie la purtator, fiind intr-o oarecare masura diferita de Filosofia "molara" (cu F), dar pendinte de aceasta.
In domeniul invatamântului si al activitatii profesorilor si managerilor institutiilor formative scolare
Vom insista asupra acestui punct de vedere din considerente de ordin practic, pe care le aflam din analiza modului cum este proiectata activitatea instructiv-educativa in domeniul activitatilor corporale, pornind de la cum inteleg profesorii sa o realizeze si evalueze, ajungând la modul cum factorii de decizie inteleg sa o directioneaze. Pentru profesor ca si pentru manager filosofia va fi inteleasa drept convingeri, concepte si atitudini fundamentale privitoare la activitatile si programele pe care le desfasoara. Alcatuirea planurilor si programelor trebuie sa se bazeze pe intelegerea acestei filosofii si a legaturii ei cu educatia. Este imperios necesar ca fiecare sa aiba o filosofie clara despre educatie si pregatire, inainte de a-si proiecta activitatile si organizarea lor. Tot atât de important este ca managerii si decidentii superiori sa aiba o filosofie solida, adica o conceptie realist-stiintifica despre menirea scolii si despre caile cele mai corecte de realizare a obiectivelor educationale ale ei.
In conditiile diversificarii orientarilor si formelor de organizare a multor institutii scolare, precum si a varietatii inca nesistemica a deciziilor de reforma a invatamântului, nevoia de filosofie este foarte mare, lipsa acesteia generând greseli grave de conceptie, directionare si organizare. Au trecut patru decenii de la precizarea obiectivelor instructional –educationale (asa- numita "proiectare didactica") si mai mult de zece ani de la eliberarea de sub dogma comunista, dar orintarea „educatiei fizice" din invatamântul de toate gradele a ramas tributara conceptiei dogmatice a „sportivizarii", orientarii spre sarcini tehnice si nu spre efecte functionale. Sistemul actual de evaluare a ramas in urma cu trei decenii !!
Dar o buna si practica filosofie nu se opreste numai la aspectele de orientare si atitudini, ci priveste si modul concret in care sunt formulate diferitele sarcini ale procesului: raportul dintre filosofia profesorului si modul cum stabileste caracterul "performantei' observabila a elevilor, dupa C.R.Bartel, 1976, precum si selectarea metodelor, mijloacelor si materialelor (Jinga,1983) propuse pentru realizarea comportamentului complex observabil-deschis (motric) si intern-inchis (cognitiv si afectiv-moral-social) al elevilor.
In activitatea de instruire, profesorul trebuie sa fie constient de faptul ca orientarea lui filosofica va cuprinde legi, principii, convingeri, concepte, atitudini care vor conduce oamenii aflati intr-o ambianta determinata, conducere diferentiata dupa tipurile, sarcinile si caracteristicile instruirii (C.R. Bartel, 1976, p. 25). Orientarea spre elev sau spre program poate fi usor observata din desfasurarea lectiei. Dar atât elevul, cât si atitudinile profesorului se schimba, este drept lent, reflectând experienta si maturizare psihocomportamentala a unuia si conceptuala a celuilalt.
Daca profesorul are o filosofie personala aceasta il obliga sa gândeasca logic si analitic, sa considere valorile adevarate ale activitatii. Daca nu are, este ca si cum ar calatori pe meleaguri straine fara harta si fara busola.
Câteva repere orientativ-filosofice in directia instruirii si educatiei din domeniul activitatilor specifice sunt furnizate de Bartel, Lumpkin, Davies & Miller, Bucher & Wuest:
- Educatia si diferitele forme de instruire trebuie sa fie continua, incepând de la nastere, pe toata durata vietii (in acest sens militeaza si Consiliul International pentru Stiinta Sportului si Educatiei Fizice (ICSSPE).
- Fiecare persoana trebuie sa primeasca educatie si pregatire echilibrate, care includ atât orientari generale in cunoastere, cât si pregatire pentru profesie, toate adecvate individualitatii si situatiilor.
- Toti subiectii trebuie sa aiba posibilitati egale pentru educatie si instructie, continuturile fiind adecvate nevoilor lor specifice.
- Cursurile si activitatile practice trebuie sa fie astfel structurate incât sa stimuleze experimentarea si creativitatea.
- Intre filosofie, scopuri si obiective trebuie sa existe o interrelatie permanenta, rationala.
In domeniul pregatirii profesorilor/formatorilor
Cum filosofia este, in primul rând, conceptie, atitudine fata de lume si viata, fiecare individ este indemnat sa fie liber in construirea ei. Conditia esentiala este aceea ca intreaga activitate a profesorului sa fie pusa in slujba idealului formarii corecte si utile a tinerei generatii.
Domeniul nostru de preocupari si activitate ne indreptateste sa consideram si sa recomandam abordarea atenta a filosofiei realismului, dublata de considerarea teoriei actiunii – a praxiologiei umaniste.
- Cunoasterea filosofiei diferitilor lideri din domeniu si care idei anume sunt mai compatibile punctului propriu de vedere.
- Folosirea diferitelor prilejuri de a discuta cu colegii despre filosofia lor.
- Exprimarea propriei filosofii, ca o cale de verificare a modului ei de structurare. Aceasta structurare poate fi considerata ca nu se sfârseste niciodata (Bucher & Wuest, 1987, p. 26-27).
Credem ca nu gresim daca sugeram un demers managerial curricular, adresat formatorilor de formatori, pornind de la constatarea ca foarte multi, indiferent de vârsta, nu au urmat cursuri de filosofie, iar unii, de la specialitati tehnice sau biologice, nu au urmat nici cursuri de psihologie, pedagogie si metodica instruirii (chestiune valabila pentru invatamântul superior de specialitate). Inca o data, se vadeste necesitatea insusirii filosofiei.
In domeniul cercetarii
Mai mult decât problematica filosofiei educatiei, filosofia stiintei s-a bucurat de atentie deosebita, atât pe planul generalizarii si abstractizarii, cât si pe acela al stiintelor empirice care fundamenteaza activitatile corporale. Amintim aici, printre altele, discutiile legate de paradigmele revolutiilor din stiinte (Th. Kuhn, 1976) si de pozitia cu caracter critic la adresa inductiei a lui Karl Popper (1981) si adeptilor lui, care considera stiinta ca un sistem de asertiuni acceptate de cei mai multi, sistem care, prin natura lui, va fi modificat prin formularea altor adevaruri (teoria falsificabilitatii). In legatura cu problemele filosofice ale cercetarii in domeniul activitatilor corporale, am facut consideratiuni destul de ample in lucrarea „Metodologia cercetarii" (Epuran, 1992).
In domeniul activitatilor corporale
Trebuie sa recunosc aici ce voi argumenta pro domo. In principal, este vorba de conceptul de activitati corporale pe care il sustin de aproape trei decenii si care consider ca este justificat, acoperind, prin cele cinci tipuri de activitati (ludice, gimnice, agonistice, recreative si compensatorii) intreaga gama de expresii motrice ale fiintei umane cu orientare autotelica si autoplastica.
Tabelul nr. 1
|
Tipurile de activitati corporale 1. Activitati corporale ludice , de joc (lat. - ludus) 2. Activitati corporale gimnice (lat. - gymnas) 3. Activitati corporale agonistice (lat.- agon) 4. Activitati corporale recreative si de timp liber (lat. – recreatio) 5. Activitati corporale compensatorii (lat. – compen- satio)
|
Activitatile corporale pot fi gândite si analizate atât independente, cu scopuri, obiective si manifestari proprii, cât si ca familie de activitati in care intrepatrunderea unor functii si finalitati determina varietatea mare de modalitati (chiar de sisteme) expresive. Dam aici un singur exemplu: sporturi cu caracter ludic si compensator sau recreativ, in functie de ambianta, conditii si nevoile individualitatii.
Conceptul si taxonomia. Activitatile corporale se diversifica din multiple puncte de vedere: "hormic" – al tendintelor si motivatiilor, al "valorilor", al "functiilor" ca alternative de satisfacere a nevoilor fiintei active, al cerintelor si „modelor" sociale.
Dintre activitatile corporale, cele sportiv-agonistice au cucerit adeziunea publicului. Celelalte sunt asezate pe o scala a valorii educational-formativa deasupra celor sportive.
Probleme deosebite vom intâmpina in domeniul acesta când vom trece la analiza filosofica si logic-metodologica a conceptelor si a efectelor de natura practica a intelesului acestora. Aici este cazul sa subliniem insemnatatea terminologiei, a limbajului acestei stiinte, care, desi la noi a numarat multi adepti, din nevoile practice ale diferitelor sporturi, este departe de a fi unitara. Se observa insa o interventie cu caracter stiintific, prin alinierea la sistemul international al tezaurului de termeni din domeniu educatiei fizice si sportului.
Nu revenim cu detalii asupra unei chestiuni prezentata nu de mult (Epuran, 2000, 2001), si anume, aceea a teoriilor din domeniul activitatilor corporale. Am considerat ca teoria generala a activitatilor corporale este o metateorie, careia i se subsumeaza, conceptual, patru tipuri sau clase de teorii. Sistemul teoriilor din domeniul activitatilor corporale poate constitui o baza de discutie pentru aspectul epistemologic al filosofiei acestui domeniu.
Reproducem aici un fragment dintr-o meditatie anterioara: "Este cunoscut faptul ca in domeniul teoriei "activitatilor corporale" s-au exprimat, in decursul anilor, si mai ales in ultimele doua decenii, mai multe puncte de vedere si paradigme, toate justificate din multiple ratiuni, dintre care cele mai importante, la noi, sunt: * relativ intârziata trezire a constiintei de sine-stiintifica a domeniului; * reactia la frustrarea produsa, in principal, de lipsa de informatii semnificative si * absenta apetitului pentru dezbateri teoretico-filozofice a multor slujitori ai sectorului universitar".
"Ne punem intrebarea daca dispunem de conditiile subiective ale angajarii in discutarea problemelor de ordin general-teoretic (filosofic, antropologic, metodologic) pentru realizarea unei intelegeri cât mai coerenta a acestora. Uneori, avem impresia ca suntem cantonati in Turnul Babel. Avem mare nevoie de "unitate in diversitate" (Epuran, 2000).
PARADIGME ALE FILOSOFIEI ACTIVITATILOR CORPORALE
Prezentam aici o incercare de clasificare a paradigmelor existente in filosofia domeniului nostru, pâna in momentul de fata:
1. Paradigma directiilor clasice ale filosofiei: ontologia (metafizica), gnoseologia si epistemologia, axiologia, logica si metodologia, etica, estetica (Kretschmar, 1995).
2. Paradigma conceptiilor sau curentelor filosofice constituite de-a lungul istoriei, pe care le consideram "punctul de vedere al punctelor de vedere", prin care temele principale ale domeniului sunt discutate analitic: idealismul, realismul/ nominalismul, pragmatismul, filosofia analitica, existentialismul, filosofia educatiei (Zeigler, 1977). Concluzia la aceasta paradigma este ca cititorul si profesorul trebuie sa inlature prin efort propriu contradictiile dintre diferitele sisteme de gândire.
3. Paradigma activitatilor corporal-motrice, exprimata, mai ales, sub forma metateoriei si pe care noi o sustinem (Epuran, 1999, 2000)
4. Paradigma filosofiei cultivata si aplicata de profesori, antrenori, manageri, ca ghid /busola/ pentru asigurarea eficientei activitatii lor practice (cel mai mult aplicata in activitatile performantiale energetice, euristice sau expresive). Ea poate fi etichetata ca filosofie eclectica, incomplet fundamentata si constientizata. Concluzia aici este ca viitorul poate apartine acestui punct de vedere, daca va avea sustinere metodologica.
EXEMPLIFICARI
In continuare, vom exemplifica unele aspecte pe care le pot prezenta principalele diviziuni clasice ale filosofiei: ontologia (vechea denumire de metafizica, data problemei existentei), epistemologia (ca teorie a cunoasterii stiintifice), axiologia (ca teorie a valorii). Caracterul acestor exemplificari este departe de a fi un „inventar" de probleme ale fiintei privita din punct de vedere corporal-motric. Celelalte diviziuni – logica si metodologia logica, etica si estetica vor fi discutate cu alt prilej.
1. Problema ontologica priveste existenta ca existenta ca atare; priveste realitatea materie-energie-informatie (Sahleanu 1976), precum si existenta sociala si constiinta sociala in contextul larg al actiunii umane.
Ontologia specifica domeniului activitatilor corporale este ontologia umanului, a omului ca fiinta actionala, a lui homo atleticus. Parafrazându-l pe Descartes cu al sau "Cogito, ergo sum - cuget, deci exist", H. Rohrs (1982) crede ca putem afirma ca un specific al omului „atletic" - "ma misc, deci exist".
Relatia corp-suflet este in centrul preocuparilor filosofilor. Dezvoltarea fiintei umane trebuie privita ca functie auxologica, antropologica. Discutiile teoretice se poarta in legatura cu diferitele conceptii si atitudini privind aceasta relatie in activitatile noastre specifice.
Exista parerea despre corpul obiect, corpul unealta sau instrument, asupra caruia „se lucreaza" in exercitii de body-buiding, relaxare, constientizare corporala, yoga s.a. cu scopuri foarte diferite: pregatire pentru performanta, fitness sportiv, fitness general, „impresie", „autoaparare" sau chiar „agresivitate".
Dar corpul nu este numai „instrument", el este ceea ce ne apartine, este "propriul", cum spune Allport. Personalitatea umana este un tot, privit sistemic si holistic, e intrupare a sistemului de trasaturi unice care-l caracterizeza pe om ca fiinta vie.
Si in domeniul nostru, ca si in psihologie si sociologie, vorbim despre spatiul personal, cu conotatii mult deosebite fata de cele din etologie (animalele isi marcheaza teritoriul) sau cele din antropologie, unde lupta pentru supravietuire sau proprietate conduce la agresiune sau crima, asa cum spune legenda fondarii Romei, Romulus ucigându-si fratele geaman care a cutezat sa treaca peste granita desenata de el.
Incalcarea intimitatii persoanei este invocata de cei care sunt impotriva probele biologice de sânge sau urina, in controlul antidoping.
Tot astfel, dar si cu conotatii de purism, in unele tari ca Anglia, Canada sau Olanda, profesorul nu are voie sa „atinga" elevul, asigurarea fiind facuta de colegii elevului.
Pe de alta parte, vorbim in sport de sociomotricitate si de spatiu sociomotric, de schimb de informatii neverbale in terenul sportiv, precum si de distanta de contact si duritatea acestuia, in rugby, fotbal sau handbal (Pierre Parlebas, 1978). In plus, Chappuis si Rioux (1970) fac tipologia sportivilor dupa cum accepta sau cauta contactul personal. Sub raport cultural, se considera ca exista diferente de aparare a spatiului personal la indivizii din SUA si occident-european.
Pe alt plan, se situeaza hartuirea de catre antrenori/oare asupra sportivelor/sportivilor, fenomen destul de frecvent si la noi, dar caruia nu i se acorda atentia cuvenita. (Se poate face legatura cu tematica eticii sportive).
Pentru educatie psihomotrica, se folosesc tehnicile constientizarii corporale, care conduc la precizarea kinesteziei, schemei corporale si a imaginii de sine. Constientizarea corporala (embodiment) are inca si alte functii, cum sunt cele de expresie, comunicare si semnificatie. Se cunoaste bine fenomenul de amplificare a trairilor provocate de miscare – satisfactia, bucuria trairii miscarii ("le veçu") si a excitarii prin exces si risc, tema foarte apropiata filosofilor fenomenologi. Din punct de vedere stiintific, biochimic, exista ipoteza ca enzima MAO – monoaminooxidaza – este raspunzatoare de manifestarile de curaj ale toreadorilor (cercetari spaniole) si de agresivitatea unor delincventi periculosi (cercetari efectuate in Anglia). Pe de alta parte, endorfinele, morfine endogene, sunt raspunzatoare de satisfactiile si senzatiile de confort si chiar euforie produse de miscare si de a nu simti durerea pe câmpul luptei sportive. (Leonrad Gavriliu, 1998, p 169 stabileste functia sinapselor dopaminergice, numite sinapse hedonice).
2. Epistemologia este metodologia obtinerii cunostintelor. Si in domeniul nostru, epistemologia este temeiul constituirii stiintei activitatilor corporale, a modului cum se construiesc teoriile domeniului, evolutia teoriilor in acord cu evolutia stiintei, construirea modelele „ipotetice" privind evolutia stiintei activitatilor corporale (Epuran, 1973, Ziegler, 1976). Exista mai multe modele epistemologice privind corpul de cunostinte in domeniile educatiei fizice, sporturilor, recreatiei, jocurilor etc. (Lumpkin, Ojime; Renson, Ziegler; Haag, Bouchard; Beck-Hopkins, Davis et al.; Coetzee, R. Thomas; Le Boulch, Sheedy, Whiting s.a.) O taxonomie sau cel putin o lista a temelor va fi foarte utila meditatiei filosofice specifice.
Teoria cognitivista a produs mutatii si in domeniul nostru, in modul de abordare a cunoasterii . Ea se completeaza cu tezele teoriei informatiei si ale ciberneticii, aducând un plus de certitudine si temei pentru asertiunile stiintifice.
Problematica stiintei activitatilor corporale si a dobândirii cunoasterii domeniului prin cercetari empirice a fost tratata si de noi in diferite lucrari (Epuran, 1973, 1992, 1995, 2000).
3. Axiologia. Sportul a fost etichetat de cineva ca "fleacul cel mai important al secolului"; ce valoare are o activitate care nu "produce" si care este calificata "neserioasa" ?; care sunt valorile extrinseci si intrinseci ale activitatilor corporale ?. Dintre activitatile corporale, sportul ridica cele mai multe probleme ca de ex.: fair-play-ul si agresivitatea, egalitatea femei-barbati, riscul extrem etc., care sunt proprii punctului de vedere axiologic.
Spre exemplificare, câteva considerente furnizate de Davis et al. (1991). Autorii considera mai multe categorii de valori ale activitatilor corporale: a) valori instrumentale, legate de performantele fizice: dezvoltare, sanatate/conditie, abilitati, dibacie; b) economice, cele utile in viata de fiecare zi si valabile pentru societate: pregatire pentru munca, timp liber, ergonomie, cariera, sport si recreere, aparare, sanatate; c) valori umaniste, care stau la baza dezvoltarii complete a personalitatii, ca autorealizare morala, cod al comportarii, posibilitati de conducere, disponibilitate de actiune si socializare; in plan emotional - sentimente sociale, control si expresie, nurturanta si colaborare; capacitate de decizie; d) calitatea vietii, aceea care depaseste normalitatea in privinta constientizarii si angajamentului in activitate: simt estetic, vitalitate, angajament, intrecere cu sine, intrecere cu altii, creativitate.
Ne oprim aici cu exemplificarile. In afara celorlalte sectoare ale filosofiei amintite mai sus, vom sugera posibilitatea de a privi din punctul de vedere al conceptiei generale despre lume si viata câteva teme care tin de domenii inrudite cu activitatilor corporale, si anume:
* Teme antropologice-biologice: specificul naturii umane; auxologia ca stiinta a dezvoltarii fizice si mentale a individului; legitatile dezvoltarii fiintei umane de-a lungul vietii.
* Teme sociologic-psihologice: dezvoltarea „umanista" a individului; caracterul voluntar al participarii omului in activitatile din timpul liber, autodezvoltare /fitness/, dans sau sport. Aceasta caracteristica nu este contrariata decât de devenirea profesionisa a sportului, in care subiectul este angajat prin cotract de munca. Un aspect particular il are educatia fizica scolara, devenita "obiect de studiu" obligatoriu, ca si alte discipline (matematica, fizica, limba materna si staina etc.), impuse de societate din grija de dezvoltare intelectuala, fizica si morala a generatiei tinere, care este forta de munca a societatii in devenire. Sa nu uitam ca "obiectul" "educatie fizica" este prevazut si printre disciplinele optionale. Incercând o explicatie a motivatiei subiectilor maturi pentru practicarea "voluntara" a activitatilor corporale, dansului, fitness-ului sau sportului, D.Siedentop (1991) considera ca acestia sunt constienti de binefacerile acestor activitati, pe care, in metalitatea lor, le considera forme de joc, activitati care au valoare in ele insele pentru ceea ce le ofera profitabil pentru moment si pentru calitatea vietii.
Daryl Siedentop (1991, p. 250) spune: "Jocul adultilor este foarte diferit de al copiilor (Caillois, 1961). Jocul adultilor este caracterizat de competenta /pricepere/, ritual, gustul pentru dificultatile impuse, organizare si afiliere, mai mult decât pentru spontanietate, lipsa organizarii si tulburenta care caracterizeaza jocul copiilor. Copiii sunt educati si socializati in mod gradat prin formele adulte ale jocului, in scoli, echipe, cluburi, saloane de dans si altele de acest fel. Ceea ce se intâmpla in aceste locuri este educatie, scopul dublu al acesteia fiind cresterea capacitatilor performantiale si predispozitia de a participa. Când aceasta educatie este realizata cu succes, adultii desfasoara participare in anumite forme institutionalizate de activitati corporale jucause (sub forma de joc)."
Socializarea si instrainarea, distorsiunile din comunicare, riscul, surmenajul, abandonul si retragerea, obligatiile si constrângerile sunt teme de interes filosofic.
* Stiintele actiunii, ca stiinte praxiologice, ale "actiunii eficiente" din care fac parte: pedagogia, medicina, ingineria, ergonomia, managementul, design-ul tehnic, logistica, „facilitatile" - toate in relatie directa cu aspectele cele mai diverse ale activitilor corporale, au fost incluse in preocuparile filosofiei in ultimele patru decenii.
* Stiinta sportului. Sintagma este discutabila, caci sportul este activitate agonistica, cu elemente ludice, gimnice, de timp liber si compensator. Eticheta este folosita din motive de economie si chiar de obisnuinta lingvistica. Pentru precizare, grupul de lucru instituit de Consiliul International pentru Stiinta Sportului si Educatiei Fizice (ICSSEP) a formulat urmatoarea definitie: "Termenul de „stiinta sportului" desemneaza o disciplina academica specifica ce are ca obiectiv activitatile fizice (corporale) umane, cum sunt sportul, jocul, jocurile sportive si exercitiile fizice, in contextul lor individual si social" (sublinierea noastra) (HAAG, H. et al.).
Intr-o discutie privind filosofia sportului, discutie pe care o rezervam altei ocazii, vom incepe prin a exprima un truism: "sportul e alta lume". Aspectele filosofice ale acestei lumi prezinta mare importanta pentru viitorul sportului, mai ales pentru cel de mare performanta. De câtiva ani, se vorbeste despre functii si disfunctii ale sportului, despre distorsiuni informationale, despre incalcarea principiilor deontologice , inselatorii, agresivitate etc. Distantarea este un nume dat unui proces care nu are nimic negativ in el si ne spune ca lumea corporalitatii traita e alta decât lumea lucrurilor si persoanelor obisnuite, dar instrainarea sau alienarea impreuna cu alte forme de antiumanism exprima in ele ceea ce cultiva sportul de mare performanta si sportul extrem, intr-un fel de inconstienta, pe care numai "goana dupa aur" o explica, dar nu o poate scuza. Exacerbarea scenelor de brutaliate extrema, dorinta unor spectatori de vizionare a scenelor horror (aici avem gradatii – de la elogiul fanilor la TV, la scenele de accidente grave reluate la nesfârsit) fac parte din"atitudinile si conceptiile filosofice antiumaniste a celor mai declasati manageri sportivi. O buna si sanatoasa filosofie trebuie sa contribuie la salvarea conceptiei umaniste din sport in ciuda tuturor provocarilor.
NOTE CONCLUZIVE:
1. Temele centrale ale nucleului activitatilor corporale sunt prezente, sub aspecte specifice, in toate punctele de vedere listate mai sus, de la cele fundamentale la cele mai aplicate.
2. Istoric, constatam un proces de continua dezvoltare-amplificare a fiecarei activitati si, in acelasi timp, de diferentiere, diviziune si de crestere a complexitatii (de ex.: aparitia de noi sporturi, modificari ale conditiilor si restrictiilor competitionale, interventia unor factori "nesportivi" etc.). Care este explicatia ? Raspunsul este: tendinta creativa a omului care insoteste legic procesele de autodezvoltare individuala si sociala. Cresterea capacitatilor psihice, a competentelor comportamentale si atractia noului il impinge inainte, chiar daca, la limita, provoaca si ignora spiritul de autoconservare.
3. Filosofia unei activitati ne trimite la considerente antropologice si psihologice.
Tema eficientei ne trimite la proiect, organizare, control – la cibernetica si neurocibernetica.
4. Rezulta ca filosofia unei activitati si a stiintei acesteia are o arie foarte larga, a carei cunoastere este hotarâtoare pentru analiza lor critica pentru cunoasterea adecvata a celor mai generale determinari, ca un ghid sigur in ceea ce intreprinde specialistul domeniului.
5. Este necesara dezvoltarea gândirii critice, fundamentata pe datele cunoasterii obiective a fenomenelor vietii, ale realitatii, paralel si simultan cu insusirea obisnuintei de a filosofa si a discuta filosofic problemele domeniului nostru.
BIBLIOGRAFIE
BARTEL, R. CARL, Instructional Analysis and Materials Development. Homewood, Illinois, American Technical Publischers, Inc., 1976
BÂTLAN, ION, Introducere in istoria si filosofia culturii. Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogica, 1995
BÂTLAN, ION, Stiinta nestiintei noastre.- Studii si eseuri filosofice. Bucuresti. Edit. Didactica si Pedagogica, 1996
BÂTLAN, ION, Valorile sportive. Incercare de intemeiere a axiologiei sportive. Bucuresti, Edit. Semne, 2000
BEYER, ERICH, Dictionary of Sport Science. Schorndorf, Karl Hofmann, 1987
BUCHER, A. CHARLES & WUEST, A. DEBORAH, Foundation of Physical Education and Sport. Tenth Edition. Times Mirror/Mosby, St Louis, Toronto, Santa Clara, 1987
COETZEE, N.A.J., In Search of a Founded Epistemology For Human Movement Science. In: International Journal of Physical Epucation, XXXI, 1, 1994
DAVIS, BOB ET AL., Physical Education and the Study of Sport. Frome, Somerset, England, Wolfe Publishin Ltd., 1991
DAVIES ELWOOD, CRAIG & MILLER, DONNA MAE, The philosophic Process in Physical Education. Second Edition, Lea & Febinger, Philadelphia, 1967
DRAGNEA, ADRIAN; BOTA, AURA, Kinatropologia - o alternativa la definirea stiintei despre miscarea umana. In: Revista Stiinta Sportului, Nr. 1, 1995
DRAGNEA, ADRIAN; BOTA, AURA, Teoria activitatilor motrice. Bucuresti, Edit. Didactica si pedagogica, 1999
EPURAN, MIHAI, Activitatile corporale in lumina stiintei educatiei fizice si sportului. In: Educatie fizica si sport, XXII, 10, 1969
EPURAN, MIHAI, Filosofie-Metodologie-Metateorie. Manuscris nepublicat./11 noiembrie 1999/
EPURAN, MIHAI, Teoria activitatilor corporale este o metateorie. Sesiune Jubiliara. Facultatea de Educatie Fizica si Sport a Universitatii "Babes-Bolyai" – Cluj-Napoca, 21-22 septembrie, 2000
EPURAN, MIHAI, Interdisciplinaritatea terminologiei domeniului activitatilor corporale. Cluj-Napoca/Arad. A II-a Conferinta nationala a decanilor Facultatilor de Educatie Fizica si Sport din tarile dunarene, 24-27 septembrie, 1998
EPURAN, MIHAI, Metodologia cercetarii activitatilor corporale. 2 vol. Editia 2-a. Bucuresti, ANEFS, 1992 (si reeditari la Universitatea Ecologica - Bucuresti, 1994, 1996, 1999.
EPURAN, MIHAI, Schita unei psihologii a activitatilor corporale compensatorii - Comunicare preliminara. Bacau, Sesiunea stiintifica jubiliara, cu ocazia implinirii a 35 ani de la infiintarea Universitatii Bacau- Sectia de kinetoterapie, 1996
EPURAN, MIHAI, Stiinta activitatilor corporale. In: Educatie fizica, XXVI, 7, 1973
EPURAN, MIHAI, Stiinta activitatilor corporale. Note definitorii. Cluj-Napoca, Acta Universitas Bogdan Voda. In: Educatie Fizica si Management in Sport, Nr. 1/2001, p. 5-22
EPURAN, MIHAI, Stiinta si sportul. In: Stiinta sportului, nr. 1, 1995
GAVRILIU, LEONARD, Dictionar de cerebrologie. Bucuresti, Edit. Univers Enciclopedic, 1998
GEORGESCU, FLORIAN, Introducere in praxiologia exercitiilor fizice. Bucuresti, Edit. Piatra Craiului, 2000
GUIDEA, NICOLAE, Filosofia educatiei fizice si sportului, Bacau, f.edit., 1998
HAAG, H. et. al. The Nature and Functions of Sport Science. In: International Journal of Physical Education, Vol.XXXII, Issue 3, 1995, p.29
JINGA, IOAN, Inspectia scolara. Aspecte metodologice ale cresterii calitatii si eficientei procesului de invatamânt. Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogica, 1883
KRETCHMAR, R. SCOTT, Practical Philosopyi of Sport. Champaign, Ill., Human Kinetics, 1994
KUHN, S. THOMAS, Structura revolutiilor stiintifice. Bucuresti, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, 1976
LENK, H., Prolegomena towards an analitic philosophy of sport. In: International Journal of Physical Education, XIX, 1, 1982
LUMPKIN, ANGELA, Physical Education. A Contemporary Introduction. Times Mirror/Mosby, St.Louis.Toronto.Santa Clara, 1986.
MARTENS, R., Coaches Guide to Sport Psychology. Champaign, Ill., Human Kinetics, 1987
POPPER, KARL, Logica cercetarii. Bucuresti, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, 1981
RENSON, R., From physical education to kinanthropology: A quest for academic and professional edentity. In: International Journal of Physical Education, XXVII, 1, 1990
SHEEDY, ARTHUR, Propos et propositions en vue de la formulation d'une theorie de l'activite physique. In: Physical Activity and Human Well-being, The International Congress of Physical Activity Science, Miami, 1978
SIDENTOP, DARYL, Developing Teaching Skills in Physical Education. Third edition. Mountain View, California, London, Toronto, Mayfield Publ. Co., 1991
STREAN, W.B., & ROBERTS, G.C., Directiile viitoare in cercetarea psihologica aplicata in domeniul sportului. In:The Sport Psychologist, Nr.1, 1992
TALABAN, DENISA, Antropologia sportului - aspecte naturale si culturale. In: Stiinta Sportului, nr. 13, 1998
ZEIGLER, E. F., A model for the optimum development of a social force known as sport. In: International Journal of Physical Education, XIII, 1, 1976
ZEIGLER, EARL F., Philosophycal Foundation for Physical, Health, and Recreation Education. Engelwood Cliffs, New Jersey, Prentice Hall Inc., 1964
WIDMER, KONRAD, Social Science of Sport and Sport Pedagogy as Part of Sport Science. In: International
