PROBLEME PSIHOLOGICE ALE DURERII IN SPORT

Prof.univ. dr. in psihologie Mihai EPURAN

Doctor Honoris Causa

Moto: "Natura i-a asezat pe oameni sub carmuirea a doi stapani suverani - durerea si placerea" (J. Bentham, 1789)

"A trai inseamna a suferi" (A. Schopenhauer, 1895)

1. Introducere

Daca acceptam punctul de vedere a lui Iohan Huizinga pentru care intreaga cultura a umanitatii este un joc, atunci si activitatile corporale, in care includem si sportul, sunt joc. Cata vremea acestea stau sub semnul "scopului in sine" (activitati autotelice), pastreaza caracteristicile de libertate, gratuitate si satisfactie. Cum timpul aduce transformari uneori nebanuite, sportul a dobandit caracteristici care-l indeparteaza, in multe privinte, de motivatiile naturale. A ramas in esenta tot "joc", dar mai diversificat, iar in anumite cazuri chiar „alienant".

Durerea sportivului este ceva mai altfel decat a omului obisnuit. Omul obisnuit are, de regula, intelepciunea de a evita factorii nocivi; sportivul ii intalneste in toata activitatea lui, intrucat efortul, baza dezvoltarii somatice, functionale, psihice este el insusi stimul dureros, cand este continuat dincolo de normal. Pentru cel antrenat si "normalul" este dus mai departe, intrucat "sportul este activitate de limita a posibilitatilor fizice si psihice ale individului".

Psihologia considera polaritatea starilor afective: placere-durere, relaxare-incordare, satisfactie-insatisfactie, buna stare-suferinta. Actul sportiv este mai mult decat afectivitate; este si cunoastere, este si vointa, bine corelate si cu caracteristici proprii agonismului.

Durerea nu e numai senzatie si perceptie e traire afectiva, atitudinala. Tratarea didactica a placerii si durerii din manualele de psihologie clasica trebuie sa fie facuta mai altfel in psihologia sportului, pentru ca in sport placerea si durerea pot fi simultane, nu la extremele scalei afectivitatii. Sportivul are satisfactia activitatii, chiar cand aceasta este dureroasa. Se poate vorbi chiar de durere pozitiva de antrenament (T. Addison & J. Kremer (1997, p. 59). Concursul este si el prilej de satisfactie si de durere, in acelasi timp. In finalul unei "probe", sportivul traieste simultan durerea efortului sau chiar a ranilor capatate in lupta, impreuna cu bucuria aplauzelor care-i recunosc efortul, chiar eroismul. Este si acesta un capitol care spune mai multe despre motivatia de realizare si despre dialectica si paradoxul durerii in sport. Limitele se ating pana la confundare: placere-dureroasa, durere-placuta.

2. Ce este durerea. E fenomen specific lumii vii, animate si, pe buna dreptate, considerata "apararea vietii". O lege biologica si psihologica fundamentala spune ca esenta vietii este apropierea de ceea ce este favorabil si indepartarea de ceea ce este nefavorabil existentei.

In caseta alaturata, am reprodus cateva din mai multele definitii ale durerii. De regula, este privita ca o reactie la stimuli nocivi; aceasta este caracteristica esentiala. Formele de manifestare, tipurile le vom discuta mai jos.

Tabelul nr. 1

Definitiile durerii

* Senzatie care contine o componenta afectiva penibila, mai mult sau mai putin puternica, de origine cutanata sau interna, cu o componenta perceptiva mai mult sau mai putin diferentiata; * Impresie penibila provocata de un eveniment, ca pierderea unei fiinte dragi, si mai mult sau mai putin durabila; este durerea morala (Henri Piéron)  *Stare fizica, in principiu dezagreabila; de altfel, orice senzatie, chiar placuta se transforma in durere peste o anumita intensitate (Julia Didier) *Sensibilitate algica, complex de senzatii semnalizand agentii si procesele de distrugere prin trauma, presiune, distensie, inflamatie, ardere, blocaj al tesutului organic. Reflecta atat stimulul nociceptiv, cat si insusi procesul distructiv. Se distinge de suferinta sau durere psihica, care reprezinta o reactie emotionala la o situatie data (P.Popescu-Neveanu) *Complex de senzatii semnalizand agenti nocivi (stimuli nociceptivi) si procese de distrugere sau blocaj functional al tesuturilor; ....... produce modificari somatice si psihice cu functiuni de alertare, avertizare, rezistenta; intre anumite limite este un fenomen util (V. Sahleanu) * Senzatie penibila, de origine fizica sau psihica, care provoaca o reactie a organismului, in general o conduita de evitare. Este un semnal, un mijloc de aparare a organismului, care are ca functie incetarea excitatiei dureroasa. (N. Silamy)  *Experienta senzoriala si afectiva negativa care provoaca comportamente de evitare si inlaturare a conditiilor care le-au produs. Durerea naste din stimularea nociceptorilor (J.M. Coquery, in Grand Dictionnaire de la Psychologie, 1999  * Senzatie mai mult sau mai putin neplacuta, mai mult sau mai putin suportabila, intermitenta sau permanenta, care exprima interventia incidentala a unui stimul nociv sau o modificare patologica in structura si functiile unui tesut sau organ (piele, stomac, intestine, ficat, rinichi, ganglioni, cord, vase sangvine, muschi, oase etc.) constituind la omul 0algonormal un util semnal de alarma in favoarea indepartarii de urgenta a stimulului nociv sau a restabilirii integritatii anatomofunctionale a organismului (L. Gavriliu)      * O senzatie particulara, de obicei dezagreabila, insotita de o serie de fenomene somato-vegetative reflexe si de o coloratura psihoafectiva negativa, determinata de actiunea unor stimuli nociceptivi asupra receptorilor specifici (sau asupra oricaror receptori, daca se depaseste un anumit prag de intensitate si durata) (O.Popa-Velea).

3. Domeniul senzatiilor de durere

Foarte multi autori considera durerea ca un termen polisemantic, cu multe si variate intelesuri. Lucrul poate fi constatat foarte simplu, prin lectura diferitelor tipuri, calitati si caracteristici ale DURERII.

Feluri de senzatii:

- dupa localizarea senzorilor nociceptivi: cutanate (de tact, presiune, temperatura); organice (organe interne); osteomusculare (periost, muschii scheletici; centrala-cefalica;

- dupa „calitati": durere, suferinta;

- dupa atribute: ascutita, taioasa, vie, clara, surda, mata, arzatoare, usturatoare, sfredelitoare, sfasietoare, patrunzatoare, iradianta, injunghietoare, zvacnitoare, percutanta, intepatoare, pulsatila, fulgeratoare, puternica, medie, slaba, vaga, scurta, persistenta, ritmica, superficiala, profunda, taioasa, sacaitoare, amortire, superficiala, profunda, iritanta, chinuitoare etc.

 - Un model al durerii in sport: 1) durere pozitiva de antrenament; 2) durere negativa de antrenament; 3) disconfort; 4) durere negativa avertizare, 5) durere negativa acuta; 6) amorteala (Addison & Cremer,1997 p. 59).

 - Suferinta psihomorala

 Vom rezerva aici cateva cuvinte despre suferinta, termen care este de multe ori sinonim cu durerea psihica, dar care este utilizat in mod special pentru a semnifica "impresia penibila, mai mult sau mai putin durabila, provocata de un eveniment trist". Durerea morala este tristete, depresie sau agitatie. In sport sunt cunoscute reactii cu aspect psihopatologic, ca depresia de succes si depresia de esec sau accident. Tot aici putem include sentimentul de vinovatie care se instaleaza dupa ce sportivul a accidentat, fara intentie, un coparticipant la intrecere.

Cele mai multe „dureri psihice" provin din infrangerile rusinoase, dispretul celor apropiati, umilirile de tot felul din pregatire sau concurs, agresiunile verbale defaimatoare sau jignitoare, intarzierea recuperarii dupa traume etc. si aici se vadeste deosebit de utila asistenta psihologica a specialistului, dar si a celor apropiati sportivului - antrenori, colegi, membrii ai familiei, prieteni.

4. General si specific in durere

Josefa Ioteyko reproduce, in monografia despre oboseala, cateva consideratii asupra durerii expuse de Ch.Richet, in 1909: 1) durerea este provocata de un excitant puternic; 2) excitatiile puternice dezorganizeaza tesuturile si sunt funeste vietii fiintelor si functiilor organelor; 3) amintirea durerilor persista cu extrema tarie in memorie si noi suntem astfel constituiti incat de ceea ce ne temem cel mai mult este durerea. 4) Prin urmare, suntem organizati in asa fel ca ne ferim de toate cauzele care pot distruge sau altera tesuturile" (citat de Ioteyko, 1930, p.168).

"Stimularea foarte intensa a oricarui organ sau nerv senzitiv va provoca diferite senzatii de durere. Daca ochiul primeste o lumina extrem de puternica, durerea va fi resimtita. Durerea cutanata este produsa de stimularea puternica a oricarei parti a pielii. Acesti stimuli pot fi mecanici, electrici, termici sau chimici. Exista insa 'puncte dureroase' ale durerii in piele, acolo unde fibrele nervoase sunt la suprafata pielii. Aici, chiar o stimulare usoara poate induce o durere ascutita. De cele mai multe ori, durerea este mai mare in regiunile vitale ale corpului si serveste la semnalizarea faptului ca se petrece ceva rau (Gilmer, B v. H., p. 155-560).

Ne vom referi acum la cum trebuie sa privim durerea sportivului, iar mai apoi cum sa o intelegem in formele ei chiar contradictorii de traire si exprimare.

Spre deosebire de ceilalti, in actul motric efectuat timp mai indelungat si cu efort, sportivul traieste senzatii care se extind pe o plaja larga, de la satisfactie -"bucuria muschiului", la oboseala, disconfort, pana la durere acuta, care-l obliga sa reduca sau sa inceteze efortul. Dar nu numai muschii sunt 'agresati' de efort, oasele, splina, ficatul, stomacul, capul devin dureroase si aceasta chiar in conditiile in care efortul - de alergare, ridicare, saritura etc. nu este dublat de alti stimuli nocivi ca lovituri sau raniri.

Aici, este cazul sa facem o demarcatie: durerile sportivilor provin din specificul efortului si al sportului practicat. Este firesc ca alergatorul de cursa lunga sa sufere, sa-l doara splina, plamanii, muschii; tot firesc este ca boxerul, hocheistul, rugbistul sa primeasca lovituri dureroase, firesti prin specificul sportului. Mai putin firesc este sa primeasca lovituri din actiunile agresive ale oponentilor; mai putin firesti sunt traumatismele provocate de „accidente".

Prin definitie, accidentul este un eveniment fortuit, imprevizibil, rezultat al intalnirii a doua fenomene intamplatoare, cu urmari proaste asupra diferitelor parti sau segmente ale corpului si chiar asupra vietii individului.

In sport, terenul accidentat, echipamentul nepotrivit, actiunile neasteptate si brutale ale adversarilor, neatentia sau lipsa de pregatire fizica sau psihica pot avea astfel de urmari.

Intr-un paragraf special vom vorbi mai pe larg despre accidente si traumatisme

Durerea musculara - crampa, curbatura. Psihologii si unii fiziologi nu listeaza durerile musculare printre tipurile de durere. Wilmore & Costill (1994) descriu doua tipuri de dureri musculare consecutive efortului intens: a) durerile acute care apar in timpul sau la scurt timp, cateva minute sau ore de la terminarea unui efort intens /Acute Muscle Soreness, engl./, fiind cauzate de acumularea de produse de consum, ca H+ sau lactat, impreuna cu edemul tesutului provocat de trecerea plasmei sanguine in tesut. Sportivul constientizeaza durerea care apare; b) durerile intarziate, la o zi sau doua, a caror explicatie nu este inca suficient de clara. Autorii considera ca in mod deosebit ele sunt cauzate de eforturile excentrice, de intindere, ca urmare a efectelor distructive asupra membranei musculare (enzimele cresc de 2 la 10 ori fata de nivelul normal). Aceste dureri intarziate /Deleyed-Onset Muscle Soreness, engl./, asa-numita "curbatura", apar in urma unui efort mai mare facut de un subiect putin antrenat. Se crede ca afectarea muschilor este in mare parte responsabila de durerea musculara, de sensibilitatea crescuta si de inflamatiile care insotesc "durerile intarziate". Inca nu au fost gasite drogurile care sa poata reduce procesul inflamator al acestui tip de durere.

 Prevenirea durerilor musculare este importanta pentru cresterea efectelor antrenamentului. In primul rand, se recomanda ca exercitiile excentrice sa fie mai reduse la inceputul perioadei de pregatire. Pe de alta parte, efectuarea de exercitii intense, cu efort deosebit, va provoca dureri mari in primele zile, dar practica arata ca in antrenamentele urmatoare durerile musculare se vor diminua (Wilmore &Costill, 1994, pp. 77-80).

T. Sbenghe descrie crampa musculara (Strain Injurie) ca durerea acuta care apare chiar in timpul efortului si care consta in scurtarea involuntara a muschiului, ce blocheaza continuarea efortului si care dispare odata cu relaxarea acestuia (1999, p. 369-370).

Din observatiile noastre facute pe sportivi-atleti, relaxarea muschiului este urmata de durere inca o perioada, de la cateva ore chiar la zile, insotita de teama de recidiva. Mai grave sunt insa rupturile de fibre musculare, foarte dureroase si care-l scot pe sportiv din activitate pentru o mai lunga perioada.

Psihologia medicala acorda atentie deosebita durerii consecutiva traumatismelor, discutand reactiile subiectilor la suferinta, reactiile lor la tratament si la relatia cu terapeutul. Despre acestea vom spune, mai departe, cateva cuvinte, in cap. 9.

• 5. In focul luptei nu simti durerea

Endorfine si creier. " In dialectica durerii intervin atat substante algogene (bradikinina, prostglandine), antagoniste ale acestora, substante antalgice (endorfine), cat si importante componente emotionale de stres, precum si elemente culturale, ceea ce presupune implicarea a multiplii neurotransmitatori si neuropeptide" (L. Gavriliu, 1998, p. 154-155) Endorfinele, impreuna cu enkefalinele constituie clasa endomorfinelor, morfine endogene si au rolul de a anihila senzatia de durere si chiar de a procura senzatii de confort sau chiar euforie. Phillipe Meyer, 1984, citat de L. Gavriliu, presupune ca practicarea sporturilor si efortul prelungit produce secretia opioidelor endogene si ca starea de satisfactie a sportivilor si chiar "dependenta" care-i determina sa practice exercitiile cu orice pret rezulta din drogarea cu propriile morfine endogene (subl.noastra) relief 79-80, 109-110, 116; sensitivity, 78.

Teoria "portii care controleaza" (Gate Control Theory), formulata de Melzak si Wall in 1965, completeaza vechea intelegere a durerii ca un simplu fenomen senzorial, ea fiind considerata acum ca un rezultat al interactiunii la diferite niveluri ale axului cerbrospinal, mesajelor centripete cu cele de control centrifuge. Aceste interactiuni integreaza, alaturi de factori pur senzoriali, factori cognitivi si motivationali precum cultura, educatia, atentia, anxietatea, sugestia etc. (J.-M. Coquery, 1995). Este necesar sa amintim ca numai explicatia neuronala nu este suficienta si ca trebuie sa includem aici si mecanismul psihic al anticiparii momentului critic care faciliteaza procesul modificarii pragului sensibilitatii dureroase.

6. Individualitate

Reactivitatea diferentiala la durere a constituit subiectul predilect al multor cercetatori din psihologia sportului: W.P. Morgan, D.F. Sabo, S. Gordon, J. Gundersheim, B. Kozar & R. Lord, K. Ellison & J. Freischlag, J. Crosman & J. Jamieson, A. Honer, Heil, Pargman si multi altii. Este cunoscut faptul ca fiecare dintre noi percepe diferit durerea, fie pentru ca sensibilitatea la stimulii nociceptivi este diferita, fie pentru ca experienta de viata si atitudinile sunt, de asemenea, diferite. Varsta si sexul sunt variabile care reduc sau cresc pragul perceptiei durerii. Copiii plang si in cazul unor traume minore, unii adolescenti braveaza, mai ales daca ambianta cultiva „rezistenta la durere"; la fel, prin ritualizarea durerii creste toleranta, tot asa cum sportivii de varf suporta mai usor durerea sau chiar o cauta.

Un alt aspect care merita sa fie subliniat este acela al reducerii sensibilitatii dureroase ca efect al conditionarii experentiale si anticiparii factorilor care pot cauza traume. Astfel, inca din 1951, S.I. Beknazarov a constatat ca inainte de antrenamente si de meciuri, sensibilitatea tactila si dureroasa a boxerilor este mai redusa decat in restul timpului, explicand aceasta prin mecanismul conditionarii reflexe. De altfel, practica sporturilor in care loviturile, caderile si alti stimuli nociceptivi au frecventa mare, sportivii suporta durerile cu stoicism. Cum aratam mai sus, teoria neurofiziologica explica si mecanismele prin care 'in focul luptei' sportivii sau soldatii nu percep traumele.

Crossman & Jamieson (1985) au cercetat aspectul perceperii de catre sportivi si antrenori a seriozitatii si efectelor distructive ale traumei. Supraestimarea seriozitatii traumatismelor coreleaza semnificativ cu perceperea mai mare a durerii, cu nivelul ridicat de anxietate, sentimentul puternic de suparare, izolare si neadaptare. Toate acestea justifica nevoia ca sportivii sa primeasca o atentie mai mare din partea antrenorilor.

Particularitatile individuale sunt prezente in nivelul sensibilitatii si in modul de exprimare a durerii. Arthur Schopenhauer (1885) a dezvoltat problematica filosofiei si psihologiei durerii. El scrie: "Fiecare individ are o masura a durerii, caracteristica vietii sale, fixata definitiv in natura sa" /Vol. 1, p. 504/ „...un individ capabil de retraire excesiva a bucuriei va resimti si durerea in exces; ele sunt conditionate una de cealalta." /Vol.1, p. 507. "Dar durerea este esenta vietii, determinata in proportiile sale de natura individului, o schimbare brusca nu poate deci sa-i modifice intensitatea, intrucat ea vine din afara" /Vol. 1, p. 508/ "Durerea si trebuintele sunt singurele pe care le consideram pozitive si se fac simtite in ele insele: starea de bine este pur negativa" /Vol. 2, p. 872/.                

Expresia durerii. Lumea sportului este obisnuita cu grimasa efortului, care exprima sfortarea pentru depasirea limitei personale, fiind la granita durerii. Marele campion care a fost Emil Zatopek, de trei ori campion olimpic, in 1972, la 5000, 10000 m si maraton, "purta" de inceputul pana la sfarsitul probei masca expresiva a efortului. Expresia durerii o aflam mai ales in probele de efort prelungit (un eseist compara expresia durerii cu momentele de paroxism ale actului sexual, in care suferinta si placerea stau in relatie dialectica!). Se considera ca efortul de vointa se manifesta atunci cand sunt depasite limitele obisnuitului, cand individul se ambitioneaza sa-si depaseasca propria conditie (Epuran, 1968). In cercetarea activitatii la ergograf, se poate observa cum oboseala degetului sau a mainii este urmata de contractarea celorlalti muschi, ai bratului si trunchiului, insotita de grimasa specifica, urmare a iradierii excitatiei neuromusculare. Durerea psihica este si ea foarte familiara: dezamagirea sau disperarea sportivului care, dupa luni si chiar ani de pregatire, pierde startul sau este invins in mod neasteptat.

7. Cautarea senzatiilor "tari", sau asumarea riscului

Sportul este si prilej de satisfacere a nevoilor de trairi puternice, emotionante. Multi practicanti cauta in diferitele sporturi senzatii tari, asumandu-si riscuri, in mod mai mult sau mai putin constient.

 Intr-o cercetare facuta pe un mare numar de sportivi si sportive din baseball, gimnastica, lacrosse, atletism, inot si lupte si pe barbati si femei nesportive din aceeasi comunitate universitara, J. Gundersheim a concluzionat ca sportivele au o nevoie mai mare de senzatii tari decat nesportivele. In toate cazurile, sportivii au aratat un scor mai mare decat sportivele, iar subiectii din sporturile de contact - lacrosse si lupte - au scor mai mare decat subiectii din sporturile de necontact (J. Gundersheim, 1987).

Sporturi de contact si fara contact

 Analizand aspectele durerii, literatura stiintifica acorda o atentie speciala caracteristicilor de personalitate ale sportivilor in privinta reactiei la factorii nocivi si a pragului de sensibilitate si modului de a face fata durerii.

 Inainte insa de a studia reactivitatea diferentiala la durere, cercetatorii au observat diferente in modul de a suporta durerea intre subiectii practicanti ai diferitelor ramuri de sport, sporturi de contact si de necontact fizic. Intrebarea pe care si-o pune G.B. Cratty (1973, p. 194) este daca cei care practica sporturile de contact suporta mai usor durerea pentru ca asa este cerinta acestor sporturi, sau ca s-au dedicat acestora pentru ca au o anumita atitudine care-i face sa fie mai putin sensibili la durere.

Faptul ca sportivii din sporturile de contact cauta satisfactii si in insasi esenta acestor sporturi este explicabil prin structura atitudinala si temperamentala a personalitatii lor. Rioux si Chappuis au vorbit despre diferente intre sportivii care cauta sau accepta contactul direct cu adversarii si cei care il evita. " Unii jucatori de contact, cu reactivitate primara, prefera sa sparga rezistenta adversarului folosind forta fizica si manifestandu-si astfel, in mod obiectiv,vointa de putere; altii, jucatori de finete, cu reactivitate secundara, prefera sa evite confruntarea corporala si sa exploateze zonele libere unde este posibila infiltrarea" /sublinierea autorilor/ (Rioux & Chappuis, 1972, p. 84).

Situatia practicantilor sporturilor extreme este si mai deosebita, cautarea riscului si a senzatiilor tari fiind unul dintre motivele principale ale activitatii lor.

Numai cei puternici supravietuiesc. Afirmatia ii apartine lui M. McDonald (1996). Multi sportivi, chiar dotati, suporta antrenamentele dure, "mortale". Autorul exclama: "bine ati venit in lumea durerii". Se poate afirma ca, de multe ori, sportivul aspira la performanta superioara "cu orice pret", fiind capabil sa-si sacrifice si sanatatea.

Durerea si anxietatea incertitudinii il insotesc aproape permanent pe sportivul motivat de performanta deosebita. C. Carriere & A. Peytavin (1990) accentueaza faptul ca "durerea este a celui care sufera", ceilalti neavand acces direct la ea decat numai prin aprecierea stimulului nociceptiv si a dimensiunii emotionale. Autorii pun ipoteza ca practica intensiva a sportului este ea insasi un stimul nociceptiv, insotit de stres si de „gestionarea" conflictului situatiei anxiogene. Ei prezinta fenomenul ca "doua fatete ale medaliei": dimensiunea megalomaniaca si durerea la limita, in practica sportului, doua fete care exprima fascinatia exercitata de cele doua limite fizice si psihice reprezentate de necunoscutul neimaginabil si, in acelasi timp real, la granitele mortii si recordului.

 Paradoxul durerii. Intr-un studiu asupra sociologiei riscului, durerii si traumatismului, Martin Roderick (1998) prezinta in mod deosebit parerile lui H.L. Nikson II exprimate in mai multe lucrari intre anii 1992-1996. Conceptia lui Nikson despre "cultura riscului" are la baza constatarea ca sportivii concureaza chiar in ciuda durerii si a ranilor. "Jocul cu durerea" in sportul profesionist are aspect irational. Nikson vorbeste de "paradoxul risc-durere-trauma" care rationalizeaza riscul participarii sportivului si normalizeaza durerea, trauma si „jocul tare" pentru realizarea victoriei. Paradoxul consta in faptul ca sportivul continua efortul pentru a castiga, desi este ranit sau suferind, situatie in care sansa de performanta buna este totusi redusa. Alt aspect este sustinut de faptul ca in ciuda grijii pentru sportivii lor, antrenorii ii indeamna sa continue lupta chiar daca sufera sau risca traume /castig cu orice pret !/ . Pe de alta parte, apare si paradoxul ca mai multi teoreticieni considera sportul ca datator de sanatate si satisfactii, desi „cautarea riscului" conduce la durere cronica si traumatisme de lunga durata. Preluand unele idei ale lui Taylor, Nikson subliniaza faptul ca „subcultura sportului" foloseste teoria hegemoniei pentru a explica relatia dintre violenta, trauma si masculinitate, pentru a justifica atitudinile tinerilor in favoarea actiunilor riscante.

Influenta sociala este hotaratoare in privinta aceasta. Sportivii sunt incurajati sa lupte cu durerea si riscul, sa aiba atitudini moral-caracteriale specifice "barbatilor" care, spre deosebire de femei, nu plang (cercetari numeroase au dovedit faptul ca femeile, ca si barbatii, cauta riscul si au o buna toleranta la durere). Durerea si riscul sunt proprii sportului, iar sportivii sunt invatati sa-si ascunda durerea si sa adopte o „fata de jucator'"(M. Roderick, 1998).

"Jocul cu durerea" este expresia ritualizarii si socializarii care fac sa nu se manifeste expresiile durerii in anumite sporturi. Ritualul unor populatii vechi, de provocare si suportare a durerii, fara pic de exteriorizare, s-a transferat in sport, unde, unele atitudini (conceptia hegemonica a masculinitatii, a autoritatii patriarhale, puterea elitei masculine) ii fac pe sportivi sa ambitioneze in acceptarea si chiar cautarea situatiilor si evenimentelor dureroase (D.F.Sabo, 1987). 

Influenta sociala in acceptarea durerii

H.L. Nikson (1994) a urmarit modul cum interactiunea sportivului cu persoanele importante si apropiate (antrenori, colegi, preparatori sau terapeut fizic) impreuna cu factori ca reteaua sportiva, statutul social (genul si rasa), statutul in sport (bursa sportiva), afecteaza comportamentul acestuia in trairea durerii si a traumatismului. Variabilele dependente importante in acest studiu au fost: consimtirea sportivilor de a vorbi cu cei apropiati pentru ajutor si incurajare in legatura cu traumatismul suferit, precum si in legatura cu posibilitatea de a evita colegii sau antrenorii cand sunt suferinzi sau cand incearca sa ascunda de ei durerea sau traumatismul. Concluzia este ca nevoia de informatie si nevoia de ajutor a sportivului sunt satisfacute de atitudinile simpatetice si de grija din partea antrenorilor.

Pe de alta parte, influenta factorului social este sustinuta si de D.L. Coutu (1996) care a constatat ca sportivii resimt si raporteaza o durere mai redusa in prezenta experimentatorului si mult mai redusa daca este prezent si antrenorul.

 8. Reactii nefiresti, psihopatologice

 Psihologia medicala este ilustrativa in privinta aceasta, intrucat unii subiecti manifesta suferinte pentru care interventia specialistului este necesara. Aici, vom schita numai unele aspecte specifice activitatii sportive.

 Autoaccidentatii. Fenomenul autoaccidentarii poate fi privit si ca un mecanism inconstient de tendinta spre insucces. F. Antonelli ii descrie pe sportivii inclinati spre autoaccidentare ca fiind firi impulsive, aventuriere, cu o viata plina de erori si dezordonata. Momentan, indragesc cazurile neprevazute, nu fac proiecte de viitor si nici nu lucreaza in acest sens. Comportamentul lor este dominat de un sentiment de vina, sub impulsul caruia sunt purtati spre insucces si autopedepsire. Caracteristicile de personalitate stau la baza inclinatiei spre autoaccidentare (accident proneness, engl.) (F. Antonelli, in Psihologia si Sportul contemporan, 1974, p. 204-205).

Sadism si masochism. Din pacate, se manifesta si tendinte psihpatologice care, avand sorgintea in natura unor indivizi, sunt manifeste si in sport. Sporturile dure sau in care se produc accidente (cursele de motociclism, automobilism sau sporturile extreme, chiar si boxul) sunt urmarite de unii spectatori (barbati sau femei, in egala masura) pentru excitarea deosebita produsa de vederea sangelui, a expresiilor de durere, a scenelor de brutalitate, de neindurare sau a socului accidentului. Pe de alta parte, unele programe de televiziune prezinta - cu ce scop corect nu stim - numeroase secvente de traumatisme, caderi grave si spectaculoase, rostogoliri de masini in flacari, alimentand si mai mult aceasta tendinta morbida. Pentru acesti vanzatori de senzational, luptele intre gladiatori si intre ei si fiare sunt modele modernizate.

De partea cealalta, ii vom gasi pe acei sportivi carora le place suferinta. Pe cei aproape de normal i-am descris deja. Pe altii ii cunoastem tot din spectacolele de senzatie. Sunt cei care, placandu-le riscul, fac din ea "meserie". Cunoscutul cascador Gil Delamare povesteste viata lui plina de peripetii in cartea "Meseria mea e riscul", Bucuresti, Edit. Meridiane, 1971. In eseul nostru "Curajul si frica", 1991, am descris "cazurile" a doi sportivi cu mentalitate de luptatori „cu orice pret". Primul caz: Motociclistul britanic Barry Sheene. A acumulat: fractura ambelor picioare; de doua ori fractura gleznei drepte; de patru ori a gleznei stangi; a avut doua degete si noua coaste fracturate; de doua ori incheietura mainii drepte si de trei ori fractura celei stangi; fractura ambelor clavicule si a unui antebrat; sapte tasari de vertebre si numeroase raniri, zgarieturi si vanatai; a supravietuit la doua accidente teribile, la 290 si 260 km pe ora; la cel de al doilea fractura ambelor picioare si a unei incheieturi, operatia a durat sapte ore!. Al doilea caz: Niki Lauda, pilot de Formula 1. In circuitul de la Nurbungring, masina ii ia foc si ramane blocat, suferind arsuri groaznice la fata si cap, fiindu-i afectati serios ambii plamani. Medicii nu credeau atunci ca va supravietui. De necrezut: dupa 30 de zile, revine in echipa Ferrari. H. Kerr reproduce declaratia lui Niki Lauda: "Constientizezi riscul tot timpul si mergi in cursa pentru ca iti place asa mult ceea ce faci, incat doresti sa-ti joci sansa… Dupa accident am fost mai grijuliu la coborarea scarilor (?), dar sunt tot asa de pregatit, ca totdeauna, sa imping masina pana la limita maxima pe pista de concurs" (Epuran, 1991, p. 24).

Francoise Champignoux, psihoterapeut, prezinta consideratii antropologice ale raportului placere-durere. Redam, in rezumat, consideratiile sale principale:

Conduita sportiva, care urmareste in mod deosebit „isprava", nu se poate realiza decat in afara normalitatii. Sportivul trebuie sa realizeze depasirea capacitatilor si sa satisfaca asteptarile "altora" - public, antrenor, coechipieri etc. El trebuie sa demonstreze ceva, sa ajunga la o anumita forma de juisare personala si, in acelasi timp, sa arate celor care asteapta de la el imaginea pe care publicul a venit sa o caute, sa o vada... Sportivul nu functioneaza decat prin cautarea unei forme de juisare - placerea pe care o simte se naste din senzatiile interne. Aceasta placere e interioara, dincolo de aprecierile celorlalti. Totul se petrece la nivelul simtitului nu al observatului, le "soi-agissant" neraportat la valori externe; Publicul vrea sa vada "sportivul care se scufunda"; el apreciaza expresiile suferintei si gaseste placerea in suferinta altuia prin juisare personala.....

Exista o anumita forma de sadism in asteptarile publicului, iar aceasta gaseste, ca raspuns, o atitudine masochista la sportiv.

- In practica, sportivul cauta satisfactie, resimtind in efortul extrem durerea. Notiunea de placere este legata de sensul ludic al practicii. Prea multe presiuni fac sa dispara acest aspect ludic si sunt generatoare de angoasa, care, la randul ei, e sursa pentru inhibarea actiunii

 - Trebuie sa te antrenezi pana la dezgust si sa te ranesti, pentru a obtine cateva zile de odihna.

 - Pentru gasirea echilibrului functionarii, trebuie evitata angoasa inhibitoare, dar sa se caute suferinta atat ca element stimulativ si valorizant prin "raportare la competitie"

 - Raportat la spectacol, sportivul trebuie sa-si arate suferinta pentru privitorii care au venit sa gaseasca: batalie, depasire de sine, sportiv ranit care continua cursa, agresivitate canalizata, extraordinarul. .. oscilatie intre normal si anormal. Deviza este: "Vei invinge prin durere"

- Suferinta este pretul platit placerii si o precede, ca efortul ce precede rezultatul care-i da ratiunea de a fi. Sportivul se da in astfel spectacol

- Eul ideal il impinge pe sportiv sa adopte o pozitie mistica de putere absoluta, care-i confera forta de a-si nega limitele atat fizice, cat si psihologice. Evolueaza in ceea ce putem numi "stari limita" pe care trebuie sa le dea in spectacol, ceea ce isi imagineaza ca este asteptarea publicului. El se antreneaza in suferinta repetata, pentru a ajunge la o anumita forma de sublimare. Obiectul pierdut este aici corpul propriu a carui autodistrugere nu este fara satisfactie libidinala

- Se instaleaza astfel o dialectica suferinta/placere, care-l face pe sportiv sa intre intr-un ciclu in care este greu de determinat elementul preponderent. Putem spune ca satisfactia va fi de o natura care oscileaza intre placerea durerii si durerea placerii

- Placerea durerii este in centrul fantasmelor masochiste. Idealul eului conduce sportivul la ascultare neconditionata a regulilor si functionarii "sistemului competitie". Se sufera deci pentru reusita si pentru resimtirea placerii prin senzatiile de suferinta

- Ascetismul, dominarea de sine, increderea in sine sunt obiective care-i pun omului problema de a infrunta durerea sau de a renunta la placere pentru scopuri pe care le judeca deosebit de valoroase

- "Capul vrea, corpul nu poate. Apare, ca urmare, sentimentul de culpabilitate care cere sa fie evitat" (F. Champignoux, 1991, p. 34-38).

Simulantii constituie o categorie aparte, in care unii, prin structura lor psihica, mimeaza durerea si solicita grija celor apropiati, iar altii o fac din tactica pentru a obtine un avantaj asupra adversarului. Daca la prima categorie putem invoca un mecanism de aparare, la cea de a doua numai atitudinea incorecta. In ultimii ani, regulamentele de arbitraj prevad sanctiuni destul de aspre pentru sportivii care „se dau accidentati".

In aceasta ultima categorie, ii putem include si pe mincinosii care evita munca si efortul, pretinzand ca sufera de pe urma unor accidentari. David Pargman prezinta mai multe temeiuri pentru o astfel de atitudine: o trauma usoara este rationalizata drept cauza a unui insucces si justificare pentru reducerea efortului in perioada urmatoare; pentru prevenirea unei infrangeri; pentru justificarea reducerii motivatiei; ca scuza pentru perceperea incapacitatii de a face fata unei anumite sarcini; pentru a atrage grija celor apropiati; pentru a demonstra ca, daca joaca, o face din sacrificiu etc. (Pargman, 1993, p. 87).

9. Traumatismele sportivilor

Vom rezerva cateva consideratiuni traumatismelor sportivilor, privite si din punctul de vedere al kinetoterapiei. In acest paragraf, recurgem la rezumarea si completarea textului nostru, "Asistenta psihologica in kinetoterapie" (Epuran, 2001), la care a colaborat dr. Mariana Cordun. 

Prin traumatism se intelege: 1) leziunea suferita de un organism viu prin loviri violente, taieturi, intepaturi, precum si ansamblul tulburarilor de ordin local sau general care apar in urma unui agent extern violent; 2) emotia violenta care modifica personalitatea unui individ, sensibilizandu-l la alte emotii de acelasi fel, astfel incat acesta nu mai reactioneaza normal (DEX).

Traumatismele sportivilor sunt clasate in categoria fenomenelor accidentale, imprevizibile, atunci cand acestia suporta involuntar agresiunea unor factori nocivi si care au efecte de intrerupere a activitatii sau chiar de incetare a ei, de mutilare sau moarte.

Impactul traumatismului asupra psihicului sportivului este mare si generator de dureri, emotii negative, anxietati, distorsiuni cognitive, toate reflectate in modificarea, in sens negativ, a imaginii de sine, a increderii in sine si a sentimentului de autoeficienta. Foarte importanta pentru terapeut este intelegerea modului cum traieste sportivul durerea provocata de accident. Aceasta durere, despre care J.Heil scrie mai multe studii (1987, 1989, 1991), nu este proportionala cu severitatea traumatismului, ceea ce inseamna ca in multe situatii poate exista o anumita disonanta cognitiva care se asociaza cu sperantele sau anxietatile privitoare la timpul de recuperare si la procesul acesteia.

Stresul sau solicitarile traumatismului. Asa cum am mai spus, durerea si suferinta sunt firesti in sport. Ele pot fi frustrante si amenintatoare, dar, in general, sunt acceptate ca o conditie a "jocului". In cazul traumatismelor care intrerup viata sportiva, situatia este total neplacuta. Impactul psihologic al accidentarii asupra sportivului a fost descris de Little, Nideffer, Ogilvie & Tutko, McDonald & Hardy et al. (citati de Heil, 1993) si consta, in principal, din urmatoarele aspecte:

- In primul rand, sportivul isi pierde capacitatea de a participa intr-o activitate performantiala, traind, in plus, amenintarea ca nu se va putea bucura de succes in viitor

- Pe planul urmator, se vor produce modificari in imaginea de sine a sportivului. Atat autoaprecirea (perceptia valorii proprii), cat si autoeficienta (perceptia competentei si eficacitatii propriei persoane) vor avea de suferit.

Traumatismul este resimtit in acelasi timp ca stres al accidentului si ca imposibilitate pentru subiect de a-i face fata. Modul cum se poate echilibra stresul insusi si reactivitatea subiectului vor marca intensitatea traumatismului. Din cercetarile de pana acum, a reiesit faptul ca sportivi cu acelasi traumatism s-au recuperat in mod diferit, ca o particularitate de raspuns individual, personal, la acesta.

Tabelul nr. 1.

Un tablou al stresurilor la care este supus accidentatul

(Heil, 1993, p. 35)

	* Din punct de vedere al bunei stari fizice: - Traumatismul fizic - Durerea traumei - Rigorile fizice ale tratamentului si reabilitarii - Restrictiile fizice temporare - Modificarile fizice de durata.
	* Din punct de vedere al bunei stari emotionale: - Trauma psihica consecutiva accidentarii - Sentimentul pagubirii (frustratiei) si suferintei - Solicitarile emotionale ale tratamentului si reabilitarii.
	* Din punct de vedere al bunei stari sociale: - Pierderea importantei rolului social propriu - Separarea de familie, prieteni sau colegi - Noi relatii cu echipa de tratament - Dependenta crescuta fata de altii.
	* Din punct de vedere al imaginii de sine: - Pierderea simtului autocontrolului - Modificarea in rau a imaginii de sine - Amenintari pentru scopurile si valorile vietii proprii - Necesitatea de a lua decizii sub presiunea circumstantelor.

Andersen si Williams (1988) propun un model dinamic si multidimensional al relatiei stres-traumatism, relatie care nu este directa, liniara. Ideea de baza este ca in aceasta relatie trebuie considerate si alte variabile psihologice care pot influenta si modera efectele stresului vietii.

Tabelul nr. 2

Variabilele moderatoare ale raportului stres/traumatism

(Andersen si Williams, 1988)

A. Factorii de personalitate: - capacitatea de a suporta dificultatile vietii; - locul controlului; - anxietatea precompetitionala; - motivatia de realizare; - cautarea senzatiilor. B. Resursele de "infruntare": - deprinderile de a infrunta stresul; - sustinerea sociala; - deprinderile psihice si de control al stresului. C. Istoria traita a stresurilor: - evenimentele deosebite ale vietii; - sacaielile zilnice; - accidentari anterioare Aceste trei variabile vor determina... D. Raspunsul la stres, cu caracter potential si, in anumite conditii, favorizant al accidentului. Raspunsul la stres are, asa cum se cunoaste, o componenta psihologica si una fiziologica: Psihologic, constientizarea: - cerintelor; - resurselor; - consecintelor, Fiziologic: - schimbari ale atentiei; - cresterea tensiunii generale a muschilor; - ingustarea campului vizual; - cresterea distructibilitatii.

 Cele doua tipuri de raspuns se influenteaza reciproc si pot sau nu pot conduce la stres, care pentru cei doi autori prezinta un aspect bidirectional intre evaluarea cognitiva a cerintelor, consecintelor si resurselor si modificarile fiziologice si atentionale. De aici, asertiunea cu valoare de ipoteza: variabilele psihologice vor influenta direct raspunsul stresului si numai acesta va putea influenta direct predispozitia la traumatism.

In functie de nivelul variabilelor psihosociale, o reactie la stres a sportivului poate fi redusa sau exacerbata. De exemplu, intr-o situatie stresanta (concurs sau exercitii dificile), sportivul cu un nivel ridicat de stres al vietii si cu o slaba sustinere sociala va evalua situatia ca amenintatoare sau coplesitoare si nu va crede ca va avea capacitatea de a o depasi. O astfel de evaluare are corespondenta fiziologica in muschi si activitatea autonoma, precum si in modificarile atentiei (ingustare) - ceea ce poate mari probabilitatea accidentului. De aici, si o concluzie practica-preventiva: psihologul si antrenorul pot interveni mai usor asupra variabilelor psihice, pot sustine sentimentul de securitate sociala al sportivului, pot reduce intensitatea reactiei la stres, in timp ce asupra probabilitatii accidentului nu au nici o sansa de interventie. Pregatirea psihica a sportivului cuprinde si formarea deprinderilor de a face fata situatiilor dificile, stresante sau neobisnuite. Sportivii cu nivel redus de adaptare la solicitari si cu slab suport social sunt cei mai predispusi traumatismelor; cei cu capacitatea de infruntare a dificultatilor sunt mai putin supusi pericolului accidentarii.

Reactia la trauma

Caracteristicile personalitatii sportivului se vadesc si in modul de reactie psihocomportamentala la accident. Cei mai sensibili si nepregatiti intra in panica sau disperare, se lamenteaza, sunt nefericiti si foarte ingrijorati de ce se va intampla cu fiinta lor, cu traumatismul, cu viitorul lor sportiv. Cei mai „puternici" privesc realist situatia, cautand forme rationale de adaptare. Cercetarile concrete, care analizeaza reactia trairii traumei ca un proces dureros, stabilesc si o etapizare a acestei trairi. De exemplu, Kubler-Ross considera urmatoarele etape: neincredere; negare si izolare; furie; depresie; acceptare si reintegrare. Acestea sugereaza intuitiv modalitatea de analiza a complexului reactivitatii emotionale a individului.

Analizand impactul traumatismului asupra sportivilor, Rotella (1982) face o serie de consideratii deosebit de interesante din punct de vedere psihologic si metodic:

- Accidentarea poate insemna "moartea" carierei sportive pentru care s-a muncit ani de zile

- Sportivii raspund deseori la accident cu minimalizarea severitatii acestuia, crezand ca vor reveni repede in teren

- Dupa constientizarea adevaratului impact al traumatismului, la inceput, se vor simti izolati si singuri

- Iritarea, furia si nemultumirea de ei insisi si de ceilalti se dezvolta pe masura ce sunt supusi procesului recuperarii.

Acestea sunt urmate de adevaratul sentiment de pierdere si dezamagire.

Uneori sportivii accepta traumatismul si spera intr-o intoarcere rapida la competitie Rotella, 1982, citat de Heil (1993).

 Mariana Cordun a gasit la 20 subiecti traumatizati diferite 'acuze" somatice-fiziologice-psihice ale traumatismului, imediat dupa accidentare. Dintr-un total de 47 semnalari, a inregistrat: 10 reactii algice (dureri de cap 4, de ceafa 3 si de spate 3); 6 cazuri de reactii neuromusculare (spasme musculare - 2 si tremuraturi - 4); 10 cazuri de reactii hipostenice (oboseala - 5 si slabiciune fizica - 5; 7 cazuri de reactii cardiovasculare (tensiune - 2 si puls ridicat - 5); 14 cazuri de reactii psihice (iritabilitate - 7, insomnie -2 si ganduri obsesive - 5), unii subiecti relatand doua sau chiar trei reactii.

Din punct de vedere psihologic, trairea subiectiva cu caracter situational, condensata in "starile psihice actuale " (Epuran, 1980) a fost exprimata astfel: 14 emotii primare (disperare, furie, panica, frica); 2 emotii evaluative (rusine, autodesconsiderare); 17 sentimente de speranta; 2 resemnare, 2 de 'prilej pentru pauza' si 1 'voi fi privit ca un erou'. (M. Cordun, 1995).

Mecanisme psihoafective ale traumatismului

Socul traumatismului dezorganizeaza sistemul psihocomportamental al sportivului, declansand o serie de reactii cu rol de adaptare si de protectie a Eului. Uneori insa aceste reactii se vor interfera cu efectele reabilitarii. O trecere in revista a mecanismelor de aparare a Eului si de autoreglare este necesara completarii imaginii psihologiei accidentatului.

Denegarea (denegatia sau negarea) este considerat unul din mecanismele de aparare a Eului. Dupa O.Fenichel (citat de Gorgos, 1989), denegarea este un mecanism vechi constand din tendinta de a nega in mod inconstient (s.n) impresii, fapte, situatii penibile si disconfortante pentru subiect. Este refuzul de a recunoaste neplacerea si se manifesta, mai ales, fata de perceptiile interne, experientele neplacute si amintirile legate de aceste experiente. Este un mecanism cu atat mai puternic, cu cat Eul este mai slab, mai inapt de a constientiza si de a tine seama de realitate. Laplanche si Pontalis inteleg prin "negare" refuzul de a sesiza un fenomen sau eveniment clar evidentiat in realitate, iar prin "denegare" - tagaduiala, dezmintirea de catre subiect a existentei unei dorinte sau idei care incepe sa apara in campul constiintei. S.Freud considera denegarea ca o forma de rezistenta a subiectului, care nu recunoaste si neaga continuturi refulate, care totusi, prin analiza, incep sa fie reactualizate (Cf. Gorgos, 1987).

Denegarea este astfel modalitatea psihicului de a proteja sportivul, ca un baraj care tine in spate fluviul emotiilor negative. Efectul ei benefic este de a intarzia procesarea completa si brusca a fluviului emotiilor traite si de a permite ca acestea sa fie procesate pe indelete si sistematic, in timp..

In anumite limite, denegarea este utila, permitandu-i sportivului sa pastreze o atitudine pozitiva si sa lupte convenabil cu situatia. Dar ea devine problematica atunci cand il face pe sportiv sa respinga munca dificila, emotionala, de recuperare, inchizandu-l pe acesta intr-un cerc de autoaparare. O denegare persistenta poate influenta negativ recuperarea, fiind necesara interventia psihologica a terapeutului. Mecanismul de aparare va functiona eficient cand tratamentul va cuprinde si-i va prezenta sportivului scopuri pozitive, adaptative. 

Durerea face parte din experienta de viata a sportivului, atat in activitatea performantiala, cat si in traumatisme.

Fenomenul este foarte complex. Incepe ca un fapt fiziologic-nociceptiv - dublat de constientizarea psihica (perceptia durerii). Urmeaza stabilirea semnificatiei care este ancorata in subsistemele afectiv si cognitiv, semnificatie care serveste ca un ghid pentru actiunea directa, pentru comportamentul subiectului. Exista o varietate de modalitati de a intelege durerea si pe care sportivul trebuie sa invete sa le diferentieze: durerea fireasca din activitatea performantiala, durerea traumei (mai intensa sau mai benigna), durerea persistenta a traumatismului nerezolvat.

Prelungirea duratei de recuperare va provoca emotii negative, inclusiv depresie, anxietate privind viitorul, ceea ce va influenta nefavorabil refacerea.

Lupta cu durerea poate fi victorioasa, daca sportivul intelege mecanismele ei si daca este invatat cum sa o suporte.

In legatura cu aspectele afective ale traumatismului, John Heil (1993) propune teoria "Circuitului afectiv al traumatismului"

Circuitul raspunsului afectiv la traumatism este reprezentat de un triunghi, la varfurile caruia se afla Distresul, Denegarea ('denial') si Capacitatea de a face fata traumei ('coping').

Distresul consta din impactul innascut de dezorganizare si disfunctie al traumatismului asupra echilibrului emotional, constand din soc, furie, insatisfactie, anxietate, depresie, izolare, vinovatie, umilire, preocupare, pesimism. Autorul recomanda o evaluare exacta a intensitatii distresului, in vederea unei asistente cat mai adaptata severitatii traumei.

Denegarea /negarea/ include sentimentul de neincredere, precum si o varietate de grade de refuz al acceptarii severitatii traumatismului. Sportivul declara medicului si colegilor ca intentioneaza sa reintre repede in forma.

Hotararea de a lupta cu situatia ('Determined coping') implica acceptarea, intr-o masura mai mare sau mai mica, a gravitatii accidentului si se reflecta in modul de stabilire a scopurilor de scurta si lunga durata. Se caracterizeaza prin decizia de a folosi toate resursele de lupta in activitatea de recuperare.

J.Heil mai arata ca in primele stagii ale traumatismului distresul si denegarea vor avea tendinta sa se manifeste intens. Pe masura ce reabilitarea avanseaza, se va trece spre acceptare si hotararea de a lupta cu situatia. Trecerea de la denegare la distres sau lupta cu situatia se poate produce in orice moment, fiecare dintre ele putand fi dominante, dar nu prea multe ore intr-o zi. Chiar in perioada de lupta cu situatia, denegarea sau distresul pot reapare in grade diferite de intensitate, provocate, de exemplu, de simpla vizionare a unui film in care se petrece un accident.

Aspectele cognitive ale traumatismului

Este cunoscut faptul ca intregul sistem psihic este afectat de traumatismul suferit de sportiv. Este evident ca aspectele emotionale isi vor gasi ecou in mintea subiectului. Gandurile despre distresul traumatismului vor reflecta conditiile specifice ale evenimentelor care s-au precipitat, precum si reactia proprie individualitatii sportivului.

Distresul afectiv va distorsiona gandirea sportivului, in ea situatiile fiind reflectate si interpretate inadecvat. Beck si col. (citati de J.Heil, 1993) descriu cinci categorii de distorsiuni cognitive care reprezinta aspectele principale ale tendintelor de interpretare a evenimentelor traumatizante:

1. Viziunea catastrofica - exagerarea gravitatii accidentului

2. Generalizarea - extindere incorecta a efectelor traumatismului asupra unor aspecte ale capacitatii de performanta sau ale conduitei obisnuite si care nu sunt afectate direct

3. Personalizarea - asumarea unei responsabilitati nedrepte in legatura cu accidentarea sau acordarea unei semnificatii legate de propria persoana

4. Orientare selectiva asupra specificului traumatismului, fara legatura directa cu contextul general

5. Gandirea categorica/dicotomica - reducere simplista a trairii situatiei la "totul sau nimic".

Tratamentul presupune evaluarea obiectiva a situatiei si intelegerea preocuparilor si grijilor sportivului. Intelegerea schemei cognitive a traumatismului este de folos pentru echipa de recuperare a sportivului.

 Teama de trauma. Sindromul fricii de accident.

 In monografia dedicata psihologiei accidentelor din sport, John Heil (1993) evidentiaza situatiile de risc pe care sportivii le infrunta si care genereaza multimea de accidente pe care acestia le suporta. Alaturi de accidentele musculare, ale scheletului sau ale coloanei se afla cele de ordin psihologic - supraantrenamentul, epuizarile, dezordinile alimentare, abuzul de substante interzise etc.

 Situatiile de risc sunt de cele mai multe ori constientizate de sportivi, subliniate de povestirile colegilor si de avertismentele antrenorilor. Se dezvolta la ei sindromul fricii de accident, sindrom caracterizat prin doua tipuri de manifestari paralele, ca o exemplificare sugestiva a relatiei stranse dintre minte si corp: manifestari fiziologice si psihologice.

Tabelul nr. 3

Relatia psihofizica, un model psihofiziologic al riscului

(J.Heil, 1993, p.7)

TEAMA DE ACCIDENT

FIZIOLOGIC	PSIHOLOGIC
Muscular Reactii specifice de aparare Tensiune generalizata	Deprinderi Slabirea concentrarii Distragere crescuta
Sistemul autonom Cresterea frecventei cardiace Modificari neurochimice	Interpretare Descresterea increderii in sine Cresterea fricii de durere
	Performanta Efecte Tulburarea biomecanicii executiei; insuficienta mobilizare a resurselor energetice; slabirea concentrarii fata de indicatorii relevanti ai performantei;sporirea riscului de accidentare

Mecanismul care sta la baza acestui sindrom consta in incetinirea procesului de reorganizare emotionala dupa accident. Din aceasta, poate rezulta o intarziere in pregatirea mentala a reluarii activitatii, dezvoltarea distresului psihic si o lenta recuperare fizica. Toate acestea se produc, dupa cum afirma Heil, cand sportivul refuza sa recunoasca distresul provocat de frica, pentru a nu fi apreciat ca slab, sau neaga atat de puternic distresul, incat nu isi da seama de impactul emotional al accidentului - chiar daca acesta apare evident pentru cei din jurul sau.

Pentru identificarea sindromului acesta, terapeutul va acorda atentie urmatorilor indicatori comportamentali, care se pot manifesta foarte discret: *acuze nejustificate de durere; *tulburari ale somnului; *oboseala; *dispozitie proasta; *anxietate; *dificultati de consimtire cu altii; *esecuri in reabilitare; *optimism exagerat sau impropriu; *intelegere gresita despre reabilitare.

Cei mai multi dintre sportivii care manifesta acest sindrom se vor recupera, dar foarte incet. Unii vor parea ca s-au recuperat bine, dar nu vor mai atinge nivelul capacitatii anterioare. Altii insa isi vor amplifica sindromul subclinic. Pentru grabirea recuperarii si evitarea dezvoltarii mai departe a sindromului, interventia (asistenta) psihologica apare ca deosebit de utila.

Teama de trauma la arbitri. Nu numai sportivii sunt anxiosi in privinta unor eventuale traume sau accidentari survenite in timpul antrenamentelor sau competitiilor, dar si arbitrii din sporturile mai dure sau periculoase. P.A. Goldsmith & J.M. Williams (1992) au aplicat un chestionar cuprinzand cinci factori: teama de trauma fizica, abuzul verbal, presiunea jocului, presiunea timpului, teama de insucces. Ei au gasit un scor semnificativ mai mare la arbitrii de fotbal american decat la arbitrii de volei la dimensiunea 'teama de trauma fizica'.

O adaptare pozitiva: Exista o intelepciune a modului de adordare a traumatismului si care trebuie cultivat de sportivi, cu ajutorul antrenorilor. Fara sa gasim multe referinte in lista obiectivelor de pregatire psihica a sportivilor in directia formarii atitudinii pozitive fata de traumatism, vom sublinia nevoia de a forma si o astfel de "deprindere psihica", de gandire pozitiva a situatiilor critice. Avem aici in vedere cei opt pasi descrisi de Rotella (1985) si pe care sportivii trebuie sa-i considere pentru a face fata durerii fizice sau psihice: 1) sa reactioneze pozitiv la incapacitate, durere si slabiciune; 2) sa se adapteze prompt la stresul procedurilor tratamentului; 3) sa aiba incredere in personalul medical si sa dezvolte comunicarea cu acesta; 4) sa-si pastreaza echilibrul emotional; 5) sa mentina o sanatoasa imagine de sine; 6) sa pastreze relatii bune cu colegii, antrenorii, familia si prietenii; 7) sa priveasca inainte, pozitiv, spre viitorul nesigur; 8) sa accepte restrictiile si limitarile traumatismului si sa-si regleze, in conformitate cu ele, stilul de viata si scopurile. (citat de Gordon S. ,1988).

Normalizarea traumei

Normalizarea traumei (revenirea la normal dupa un traumatism) a fost cercetata de J.T.Curry si R.H.Straus (1994) pe baza analizei fotografiilor din timpul concursurilor si din sala de operatii a spitalului, insotite de interviu cu sportivii si antrenorii. Ei au demonstrat ca normalizarea se realizeaza cu usurinta daca tratamentul medical incepe imediat si daca sportivii si antrenorii minimizeaza insemnatatea accidentului, incurajand continuarea activitatii. Continuarea activitatii este problematica pentru cei care sunt ingrijorati de efectele pe termen lung ale "jocului cu durerea".

• 10. Capacitatea de a face fata, de a infrunta stresul traumei (Coping)

Ca si alte emotii negative, durerea are si o functie de alarma, de avertizare, intrucat depasirea unei anumite limite este daunatoare. Cu toate acestea, omul este pus in situatia sa o suporte din ratiuni extraordinar de numeroase si, uneori, paradoxale. Sportul, mai ales cel de performanta, impinge limitele suferintei cat mai departe; antrenamentele cu duritate progresiva realizeaza si efecte de obisnuire, ceea ce se cunoaste de multa vreme, cel putin in mod empiric.

Obisnuinta cu durerea. "Durerea insoteste, de asemenea, eforturile foarte neplacute/penibile. Dar, sub influenta repetitiilor actiunii, oboseala dispare si impreuna cu ea durerea si astfel apar fenomenele de antrenament. O astfel de traire dezagreabila devine suportabila. Obisnuinta confera imunitate" (Ioteyko, 1930, p.178)

Toleranta la durere. Kozar & Lord (1984) dezvolta ideea ca o buna pregatire psihica le asigura sportivilor si un grad superior de toleranta la durere. Performanta este influentata negativ de anxietate, de concentrarea pe factori externi sau interni. Relaxarea si tehnicile de reprezentare contribuie la precizarea unor factori de maximizare a performantei cum sunt: locul controlului, atitudinea androgina, cautarea senzatiilor tari, controlul durerii si al traumei.

M.W. Broucek et al. (1993) experimenteaza cresterea tolerantei sportivilor la durere, ca urmare a efectuarii relaxarii progresive. Rezultatele s-au dovedit semnificative.

In ce masura sportivii percep altfel durerea, cat o suporta si cum „negocia" cu ea. Iata cateva dintre rezultatele cercetarilor in directia aceasta:

 Strategiile folosite de maratonisti pentru a face fata durerii si disconfortului (W.P.Morgan, 1980). Cei mai multi alergatori sunt mai dispusi sa suporte durerea, constientizand-o, decat sa se „disocieze" de ea. Disocierea, un fel de autohipnoza, consta din tehnici de deplasare a gandurilor de la suferinta cauzata de alergare, imaginarea unor situatii extrasportive, pronuntarea mantrei in ritmul respiratiei, numaratoare; abuzul ei este periculos, existand riscul unor accidentari ca urmare a ignorarii feedback-ului senzorial. Din alt punct de vedere, se cunoaste faptul ca alergarile pe distante lungi provoaca suferinte mari sportivilor. Multi dintre acestia ajung sa simta nevoia nestapanita de a alerga mult, in ciuda diferitelor stari de disconfort, durere si chiar accidentari, fenomenul fiind similar cu dependenta de drog (Cf. W.P.Morgan, in R. Suinn, 1980, p.297-303).

 Durere si exercitii aerobice. K. Kotlyn et al. (1996) au cercetat efectele unor exercitii aerobice de 15 min la 75% din VO₂max asupra pragului sensibilitatii dureroase si evaluarii durerii, folosind masurarea pulsului, tensiunii arteriale si nivelului de anxietate-stare. Rezultatele au aratat o crestere a pragului perceperii durerii, impreuna cu scaderea tensiunii si cresterea frecventei cardiace. Apare evident faptul ca subiectii cu o buna „conditie" /fitness/ suporta mai usor durerile si au o viziune mai optimista asupra vietii.

Mecanisme si metode de reducere a durerii, de crestere a pragului sensibilitatii dureroase:

1. Neurocerebral-endocrin. Prin actiunea endorfinelor, encefalinelor

2. Prin conditionare/invatare: inainte de antrenament sau concurs se reduce sensibilitatea dureroasa a boxerilor, rugbistilor etc.

3. Prin eforturi din ce in ce mai mari: antrenamentul la suportarea durerii sau dezvoltarea imunitatii

4. Prin montaj atitudinal, efect al influentei ambiantei care apreciaza „barbatia"

5. Prin „cautarea senzatiilor tari si a riscului"

6. Prin dezvoltarea „patimii pentru efort si durere" /adictie/

7. Prin tehnici de a face fata /"coping"/: autosugestie, deconditionare, disociere, heterosugestie, antrenament mental, meditatie, reducerea anxietatii, gandire pozitiva, analgezie de sugestie, psihoanalgezie. Fiziologic, reducerea durerii se obtine prin anestezie generala sau locala.

Toate acestea sunt, de regula, incluse in programul si obiectivele pregatirii psihice a sportivilor si privesc dezvoltarea capacitatii de a suporta durerile si diferitele situatii stresante din antrenament si concurs (Epuran et al., 2001, cap.6; cap. 9, Epuran, 2001).

Vom prezenta mai jos cateva din metodele de sustinere psihologica a sportivilor in lupta lor pentru depasirea mai usoara a durerilor si suferintelor:

a. Consilierea psihologica isi propune mai multe obiective si, evident, are mai multe efecte asupra sportivilor. In legatura cu subiectul nostru, putem cita cercetarea lui Bizzini L. (1995) asupra juniorilor care practica in mod intensiv sportul si care sunt ajutati sa-si reorienteze motivatiile, sa-si modifice gandurile nefunctionale legate de practica sportiva si sa-si armonizeze diferitele momente din activitate.

Dedramatizarea importantei rezultatului din competitie. Aceasta metoda va reduce si intensitatea reactiei afective la durere in situatia producerii unui traumatism. Inca in 1985, P. Boissinot atragea atentia medicilor asupra necesitatii de a urmari eventualele tulburari psihofunctionale (suferinte psihice) ale copiilor sportivi, tot asa ca si pentru aptitudinile lor fizice.

b. Interventiile psihologului si terapeutilor in cazurile de stres. M.B. Andersen si J.M. Williams completeaza modelul prezentat mai sus cu interventiile de ordin psihologic recomandate echipei de terapeuti, interventii, care in psihologia sportului, sunt incluse in categoria mijloacelor si metodelor de autoreglare a starilor psihice, de formare a deprinderilor psihice de autoreglare:

- restructurare cognitiva; - stopul gandirii; - dezvoltarea increderii; - cresterea asteptarilor realiste; - cresterea coeziunii grupului; - deprinderi de relaxare; - meditatie si antrenament autogen; - imaginare, repetare mentala; - desensibilizare; - schimbarea medicatiei.

 b. Examinarea dinaintea sezonului. Prevenirea unor disfunctii din timpul activitatii sportive intense a copiilor sau adolescentilor se realizeaza prin organizarea unui serios control medico-psihologic inainte de inceperea sezonul. Evaluarea va tine seama de varsta subiectilor, tipul de sport, nivelul solicitarilor la care vor fi supusi si va consta din aprecierea sistemelor musculoarticular, cardiovascular si psihic, prin interviu, masurari, probe si teste adecvate obiectivului propus. In felul acesta, se vor putea preveni unele situatii neplacute pentru sportivi si pentru cei care ii au in grija.

11. Masurarea sensibilitatii la durere

 1. Algezimetrul lui Charon. Consta dintr-un varf ascutit care patrunde in piele pana cand se produce o durere abia perceputa. Cercetarile lui Ioteyko si Stefanowska (1903) au verificat Legea lui Weber: senzatia creste mai repede decat excitatia. De exemplu, media adancimii acului, in mm: pragul durerii = 14.54; durerea dubla = 21,26; durerea tripla = 28,09 (Ioteyko, 1920, p. 179) /Algezimetrul masoara intensitatea stimularii dureroase prin ciupire, presiune sau intepare - H. Pieron/.

2. Stimulatorul pentru durere Forgione-Barber (Kotlyn et al. 1996) consta din exercitarea unei presiuni puternice asupra degetului mijlociu de 3000-g forta, timp se doua minute.

 2. Reflexul electrodermal, pentru masurarea nivelului activarii - Ellison & Freischlag - 1975; Folosit de noi pentru inregistrarea anxietatii asteptarii unui stimul dureros in masurarea gradului de percepere a fosfenei (Epuran, 1965).

 3. Inventarul pentru durere in sport (SIP - Sports Inventoriy for Pain) are 25 itemi care identifica cinci subscale ale durerii: coping, cognitiv, evitarea, catastrofizarea si constientizarea corporala si un scor compozit (durerea). Masoara capacitatea sportivului de a actiona in conditiile durerii (Cf. M. Meyers et al. 1992)

 4. Scala pentru masurarea cautarii de senzatii tari /Sensation Seeking Scale IV (SSS)/ - Zuckerman, citat de Gunderheim (1987).

 5. Dispozitiv pentru exercitarea unei presiuni mari asupra tibiei piciorului subiectului. O placa de plastic prevazuta cu crampoane, invelita cu cauciuc este plasata pe tibia piciorului drept, intre genunchi si glezna. O manseta de sfigmomanometru mentine dispozitivul. Durerea a fost stimulata prin cresterea presiunii in manseta, pana la aparitia durerii, nivelul mm de mercur exprimand pragul minimal al senzatiei de durere (Ryan & Kovacic - 1966; Brewer et al. - 1990)

 6 Scala Holm-Rahe "Evenimentele importante ale vietii", reprodusa in numeroase lucrari referitoare la stres.

7. Inventare de personalitate: POMS, MMPI, 16 PF etc., descrise in manualele de psihodiagnostic.

8. Autoevaluarea subiectului - raspunsuri la chestionar/interviu sau indicare pe silueta a localizarii durerilor si a calitatii lor.

Figura nr. 1

BIBLIOGRAFIE

ADDISON, T. & KREMER, J., Towards a Process Model of the Experience of Pain in Sport. In Proceedings of The IX Cngress of Sport Psychology - International Society of Sport Psychology, Israel Sport Authority, 1997, Part. I., p. 59-61

ALBINSON, J.G., & DIRK, J., Health and Lifestyle Risks of Female Athletes in the Three Levels of Contact Sport. In Proceedings of The IX Cngress of Sport Psychology - International Society of Sport Psychology, Israel Sport Authority, Part. I., p. 62-64

BARHAD, B. & PETRESCU, L., Biografia oboselii. Bucuresti, Edit. Stiintifica, 1966

BEKNAZAROV, S.I., Sensibilitatea tactila si dureroasa la boxeri. In: Teoria i praktica fiziceskoi cultura, Nr.11, 1951

BIZZINI, L., Le conseil psychologique cognitif aupres de jeunes sportifs: theorie et pratique de l'intervention. In: Revue suisse de medicine du sport, Berne, 2, 1995

BOISSINOT, P., Troubles psycho-fonctionels et psychosomatiques chez l'enfant sportif. Etude a partir de 100 consultations. In: Medicine du sport, Paris 59 (5), 1985

BROUCEK, M. W.; BARTHOLOMEW, J. B. ; LANDERS, D. M. ; LINDER, D. E., The effects of relaxation with warning cues on pain tolerance. In: Journal of sport behavior, Mobile, Ala., 16(4), 1993

CARRIER, C., PEYTAVIN, A. Douleur ou anxiete, cet envers de la medaille. In Cinesiologie, Paris, 29 (132), 1990

CHAMPIGNOUX, FRANCOISE, Plaisir et suffrance dans le sport de competition. In: Anthropologie du Sport. Perspectives critiques. Paris, Andsha-Matrice- Quel corps?, 1991

CORDUN, MARIANA, Recuperarea prin antrenament mental a sportivilor imobilizati in aparat gipsat. Teza de doctorat. Bucuresti, U.M.F, 1995

COQUERY, JEAN-MARIE, Douleur. In: Grand Dictionnaire de Psychologie. Paris, Larousse, 1999

CORNUTIU, GAVRIL, Bazele psihologice ale practicii medicale. Bucuresti, Edit. Medicala, 2000

COUTU, D., L., The effects of presence of the coach on pain perception and pain tolerance of athletes. In: Microfilm Publicaton, Oregon, Ore, 1996, WinSPIRS, 2.0

CRATTY, B. J., Psyching in Sport: Guidelines for Coaches and Athletes. New Jersey, Prentice-Hall, 1973

CURRY, T. J. ; STRAUSS, R. H., A little pain never hurt anybody; a photo essay on the normalization of sport injuries. In: Sociology of sport journal, Champaign, 11 (2), 1994

DIDIER, JULIA, Dictionnaire de la philosophie. Paris, Larousse, 1994

EPURAN, MIHAI, Asistenta psihologica in kinetoterapie - Note de curs. Cluj-Napoca, FEFS, 2001

EPURAN, MIHAI, Certains aspects des manifestations du reflexe electrodermal (RED) chez les sportifs. In: Revue Romaine des Sciences Sociales, Serie de Psychologie, Tome 9, No. 2, p. 223-239, 1965

EPURAN, MIHAI, Curajul si frica. Eseu. Bucuresti, Centrul de Cercetari Pentru Probleme de Sport. In: Sportul de performanta, Nr. 320, oct. 1991

EPURAN, MIHAI, Psihologia sportului de performanta. Regla-rea si autoreglarea starilor psihice ale sportivilor. Curs pentru "Studii aprofundate". Bucuresti, ANEFS, 1996

EPURAN, M. ; HOLDEVICI, IRINA; TONITA, FLORENTINA, Psihologia sportului de performanta. Teorie si practica. Bucuresti, Edit. FEST, 2001

FISCHER, GOTTFRIED, RIEDESSER, PETER, Tratat de psihotraumatologie. Bucuresti, Edit. Trei, 2001

GOLDSMITH, P., A. ; WILLIAMS, J. M., Percieved stressors for football and volleyball officials from threerating levels. In: Journal of sport behavior, Mobile, Ala, 15 (2), 1992

GREENFIELD, SUSAN, The Human Brain. London, Phoenix, 1998

GAVRILIU, LEONARD, Dictionar de cerebrologie. ( Creier si psihic). Bucuresti, Edit. Univers Enciclopedic, 1998

GILMER, B. v. H., Psychology. New York, Evanston, and London, Harper & Row, Publishers, 1970

GORDON, S., Sport psychology and the injured athlete: a cognitive-behavioral approach to injury response and injury rehabilitation. In: Journal of the Canadian Athletics Therapists Association, Winnipeg, 4-6, 1988

GUNDERHEIM, J., Sensation seeking in male and female athletes and nonathletes. In: International Journal of Sport Psychology, 18 (2), p. 87-99, 1987

HEIL, J. (Ed.)., Psychology of Sport Injury. Champaign- Illinois, Human Kinetics Publishers, 1993

HEIL, JOHN; FINE, PERRY, Pain Management in Sport Injuriy. In: 8-th World Congress of Sport Psychology. Sport Psychology: An Integrated Approach. Actas/ Proceedings. International Society of Sport Psychology – Sociedade Portuguesa de Psicologia Lisboa/Lisbon, 22-27 junho/june, 1993, p. 570-573

IAMANDESCU,I. B., Manual de psihologie medicala. Bucuresti, Edit. INFOMedica, 1995

INGLEHART, R. M., Rections to Critical Life Events. A Social Psychological Analysis. New York, Westpoint, Connecticut, London, Praeger, 1991

IOTEYKO, JOSEFA, La Fatigue. Paris, Flammarion, 1920

KOTLYN, K. F.; GARVIN, A, W.; GARDINER, R. L.; NELSON, T. F., Perception of pain following aerobic exercise. In: Medicine and Science in Sport and Exercise. Baltimore, 28 (11) 1996

KOZAR, B.; LORD, R., Psychological consideration for training the elite athlete. In Hall, E., R., and McIntyre, M., M. (eds), Olympism, a movement of the people. Texas Tech. University, p. 78-96, 1983

McDONALD, M., Only the strong survive. Olympic athletes - most of them, anyway - endure training thet would stagger lesser mortals. Welcome to the word of pain. In: Inside Sport, Evanstone, 18 (6), 1996

McKEAG, D. B., Preseason physical examination for the prevention of sport injuries.In: Sports medicine, Aukland, N.Z., 2 (6), 1985

MEYERS, M., C.; BOURGEOIS, A. E.; STEWART, S.; LEUNES, A., Predicting pain respons in atletes:development and assesment of the Sport Inventory. In: Journal of sport and exercise psychology, Champaign, 14 (3), 1992

MORGAN, W., P., The Mind of the Marathoner. In Suinn, Richard M. (ed). Psychology in Sports: Methods and Applications. Minneapolis, Minnesota, Burgess, 1980, pp. 297-303

MOTET, DUMITRU, Psihopedagogia recuperarii handicapurilor neuromotorii. Bucuresti, Edit. Fundatiei Humanitas, 2001

NIKSON, H., L. Social pressure, social support, and help seeking for pain and injuries in college sport networks. In: Journal of sport and social issues. Thousand Oaks, Calif., 18 (4), 1994

PARGMAN, DAVID (Editor), Psychological Bases of Sport Injuries.Morgantown, Finesss Information Technology. inc. 1993

PLOTNIK, ROD, Introduction to Psychology. Pacific Grove, Books/Cole Publishing Company, 1993)

PETRIE, A., T., Coping Skills, Competitive Trait Anxiety and Playing Status: Moderating Effects on the Life Stress-Injury Relationship. In: Journal of Sport & Exercise Psychology,15, 261-274 , 1993

PIERON, HENRI, Vocabulaire de la Psychologie. Paris, PUF, 1968

POPA-VELEA, OVIDIU, Psihologia durerii si a situatiilor limita in asistenta medicala. In: Iamandescu, I., B., Manual de psihologie medicala. Bucuresti, INFOMedica, 1995, p. 217-234

POPESCU-NEVEANU si colab., Psihologia, manual pentru cl.X-a scolii normale si licee. Edit. Didactica si Pedagogica, 1995

PSIHOLOGIA SI SPORTUL CONTEMPORAN (ANTOLOGIE). Sub ingrijirea Mihai Epuran. Bucuresti, Edit. Stadion, 1974

RASCANU, RUXANDRA, Psihologie medicala si asistenta sociala. Bucuresti, Societatea Stiinta si Tehnica, 1997

RIOUX, GEORGE & CHAPPUIS, RAYMOND, Elements de psychopedagogie sportive. Paris, Vrin, 1972

ROBANESCU, N., Reeducarea neuromotorie. Bucuresti, Edit. Medicala, 1992

ROBANESCU, N., Readaptarea copilului handicapat fizic. Bucuresti, Edit. Medicala, 1976

RODERIK, MARTIN, The Sociology of Risk, Pain, and Injury: A comment on the Work of Howard L. Nikson II. In: Sociology of Sport Journal, 15, 64-79, 1998

ROLEE, JEAN-PIERE, Sensibilite cutanees et musculaire. In: Richelle, Marc, Requin, Jean & Robert Michelle, Traite de psychologie experimentale. I. Paris, P.U.F., 1994

SABO, D. F., The football coach as officiant in patriarchal society; conformity and resistance in the social reproduction of masculinity. Unpublished. In: WinSpirs 2.0

SBENGHE, TUDOR, Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei. Bucuresti, Edit. Medicala, 1999

SBENGHE, T., Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare. Bucuresti, Edit. Medicala, 1987

SBENGHE, T., Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor. Bucuresti, Edit. Medicala, 1981

SCHOPENHAUER, ARTHUR, Le monde comme volonte et comme representation. Trad. J.A.Cantacuzino. Vol. 1 si 2, Bucuresti, Librairie Sotshek & Cie, 1885

SILLAMY, NORBERT, Dictionar de psihologie. Trad. Bucuresti, Edit. Univers Enciclopedic, 1996

SEAMON, JOHN, G. & KENRICK, DOUGLAS,T., Psychology. Engelwood Clifs, New Jersey, Prentice Hall, 1992

SDOROW, LESTER, Psychology. Dubucque, Iowa, Wm.C.Brown Publishers, 1990

SUINN, M. R., Psychology in Sport. Methods and  Applications. Minneapolis, Minnesota, Burges Publishing Company, 1980

WILMORE, H. J. & COSTILL, L. D., Physiology of Sport and Exercise. Champaign, Ill., Human Kinetics, 1994

REZUMAT

 Durerea este considerata ca un fenomen foarte complex si tema de studiu pentru stiintele biologice si socio-umane, intrucat intereseaza mecanismele adaptative la viata. Este considerata ca o avertizare a unei stimulari nocive, mai mult sau mai putin complexe.

 Durerea traita de sportivi prezinta caracteristici paradoxale, de la evitarea stimulilor nocivi si incetarea activitatii care o provoaca la "jocul" cu ea, acceptarea, suportarea si chiar satisfactia consecutiva ei.

 Sportul de performanta este activitate de limita a posibilitatilor umane si, in mod firesc, provocatoare si de emotii negative, de dureri fizice si morale.

 Efortul fizic prelungit si solicitarile adresate functiilor fiziologice si structurii somatice sunt generatoare de dureri, iar cei care se dedica sportului accepta in mod implicit si neplacerile acestuia, atunci cand efortul depaseste capacitatea normala de adaptare. Prin antrenament, pragul sensibilitatii dureroase este ridicat in mod progresiv - adaptare la durere.

Solicitarile specifice sporturilor de contact sunt insotite de dureri firesti, provocate de ciocniri sau loviri involuntare cu oponentii, sau de contact dur cu terenul sau instalatiile si materialele.

 Un aspect nu mai putin important este acela al durerilor traumatismelor suportate de sportivi, cand limitele rezistentei somatice sunt depasite de solicitarile mecanice sau psihice.

 Sunt discutate aspecte particulare ale fenomenului durerii in sport cum sunt: tolerarea durerii, depasirea pragului durerii prin „cautarea senzatiilor tari si a actiunilor riscante", patima (adictia) pentru efortul dureros, teama de durere sau esec si mecanismele inconstiente de aparare, starile psihice ale traumatizatilor, influenta factorilor sociali asupra perceptiei si atitudinii fata de durere, expresiile durerii si aspectele lor semiotice, simularea durerii sau ascunderea ei, masochism si sadism in spectacolul durerii sportive, strategiile de lupta cu durerea si tehnicile utilizate in acest scop.

In continutul expunerii, sunt interpretate cateva expresii sau aforisme specifice sportului, cum sunt: „putina durere nu strica niciodata"; „bine ati venit in lumea durerii"; „no game, no pain, no fame" - jocul fara durere nu asigura succesul /in traducere libera/'; „barbatii, spre deosebire de femei, nu plang".

ABSTRACT

 Pain, a very complex phenomenon is studied by biological and sociohumanistic sciences, because it is connected to the adaptive life saving mechanism

 Sportsmen pain has a paradoxical characteristics starting from the avoidance of the painful stimului and stopping the activity that cuses it, to the acceptanace and toleration, "playing with it", and even the satisfaction produced by pain.

 Top level sports are activities that reaches the limit of the human capacities, and that's why they arise negative emotions, physical and moral pain.

 The long lasting physical effort and the high requests adressed to the somatic structure and to the physiological functions generates pain and people who devote themselves to sport, must implicitely accept also its unpleasant aspects that appears when the effort exceedes the normal adapatative capacity.

 By training, the level of pain sensitivity progresively decrease - adaptation to pain.

 The demands of contact sports generates normal pain, because of the unvanted concussions and stokes or of the hard contacts with the sport field, materials and equipments.

 Another important aspect is the pain due to the injuries sufferd by sportsmen when the limit of the somatic resistance are exeeded by mechanical or psychological demands.

 In the present paper the specific aspect of pain in sport are discussed: pain tolerance, pain threshold exceeding by hard sensations, and risky actiobs seeking, the addiction to the painfull effort, the fear of pain, failure and the unconscious defence mechanisms, the injures subjects' mental states. the influence of the social factors on the perception and the attitude toward pain, the pain expressions and their semiotic aspects, the pain simulation /malingering/, hiding or pain minimizing, masochism and sadism in the sport pain show, strategies and methods of coping with the pain.

 In this paper some specific to sport aphorisms are mentioned: "A litle pain never hurt anybody; "Welcome to the

world of pain"; "No game, no pain, no fame", "Men don't cry".