
NOI COORDONATE PRIVIND CRESTEREA EFICIENTEI
EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI
Cuvinte cheie: sesiune stiintifica, cresterea eficientei EFS
Pe 4 mai 2003, in aceeasi perioada in care, la Galati, se desfasura o alta sesiune de comunicari stiintifice la sediul Facultatii de Educatie Fizica si Sport, s-a desfasurat si conferinta cu tema „Noi coordonate privind cresterea eficientei educatiei fizice si sportului". Conform graficului, sesiunea a debutat la ora 9 dimineata cu prezentarea lucrarilor in plen. Astfel, au luat cuvantul reprezentanti ai universitatii organizatoare (prof. univ. dr. Elena Firea), ai Comitetului Olimpic Roman (drd. Ivana Iancu), ai Ministerului Educatiei si Cercetarii (inspector Elena Avram), ai Consiliului Stiintei Sportului din Romania (prof. univ. dr. Mihai Epuran), coordonatorul Enciclopediei Educatiei Fizice si Sportului (prof. dr. Nicu Alexe), Elisabeta Lipa campioana olimpica si alte persoane.
Daca la aceasta prima parte a sesiunii s-au abordat teme dintre cele mai variate, atrage neplacut atentia lipsa multora dintre cei care s-au inscris cu lucrari la sectiunea poster, spunem noi ca pare a fi la „moda" sa trimiti lucrarea si, din motive mai mult sau mai putin intemeiate, sa trimiti un reprezentant care sa ridice mapa cu cele necesare pentru a mai adauga la CV „inca o participare la o sesiune stiintifica doar pe hartie". Totusi, consideram ca rostul acestor randuri nu este acela de a tine condica de prezenta ci, acela de a face o analiza critica a materialelor publicate in volumul activitatii.
Respectand traditia, pe care ne-am impus-o de ceva ani, manifestarea a fost structurata pe cinci sectiuni respectiv: olimpism, educatie fizica si sport, sport de performanta, kinetoterapie si varia. Prin insumarea lucrarilor de la toate cele cinci sectiuni, am obtinut un numar de 120 de lucrari cu abordari tematice din cele mai variate care au fost cuprinse in 338 de pagini de carte.
Pe fiecare sectiune in parte s-au publicat si lucrari bune cu un continut interesant, dar o spun cu tristete ca au fost publicate lucrari ale unor autori, care din nefericire, pe langa faptul ca nu aveau valoare practica sau teoretica, nu aveau nici macar structura unei lucrari de cercetare.
In majoritatea cazurilor, am observat faptul ca nu s-au studiat carti de metodologia cercetarii pentru a se putea formula macar ipotezele, stimatii mei colegi mai tineri sau mai trecuti prin focurile vietii nu au studiat cu atentie invitatia sesiunii in care se ofereau cateva date importante privind structura lucrarii. Ca organizator si ca tehnoredactor al volumului impreuna cu colega mea lect. Univ. dr. Florina Neder mi-au atras atentia o serie de lucrari, spun eu bune, de la Craiova, Politehnica Bucuresti, UPG, unele lucrari de la ANEFS, lucrarile de la sectiunea kinetoterapie, dar si lucrari de la universitatea in care lucrez. Cercetarile prezentate de mine nu pot spune daca au fost bune sau slabe pentru ca as fi subiectiv lasand pe altii sa ma analizeze.
Multe lucrari de la cele cinci sectiuni au prezentat probleme deja studiate de altii cu ceva vreme in urma, putin „modificate" si cu ceva expresii schimbate.
De altfel, intr-o societate romaneasca lipsita de orice mijloc se sustinere, se pare ca aceasta procedura este de cele mai multe ori singura folosita, poate fie de nevoie fie din lipsa de alte posibilitati, fie, ceea ce este cel mai grav, din lipsa de profesionalism.
Cele afirmate mai sus nu trebuie sa supere pe nimeni, ci doar sa aiba darul de a deschide ochii celor implicati in fenomen ca astfel nu se mai poate, ca trebuie facut ceva cat mai repede cu putinta.