NECESITATEA ABORDARII PROBLEMATICII INTEGRARII SOCIALE A EXCELENTULUI ÎN SPORT DIN PERSPECTIVA UNEI PEDAGOGII JURIDICE DE DOMENIU

Considerations regarding the necessity aborting the problematic of social integration of excellency in sports from the perspective of juridical pedagogy of the domain

ALEXANDRU-VIRGIL VOICU,

Universitatea "Babes-Bolyai", Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Cluj-Napoca

ADRIANA LEVI, High school–Beit hasefer Yroni A' Haifa, Israel

Cuvinte cheie: pedagogie juridica, deontologie, raspundere juridica, excelenta în sport, integrare sociala, legislatie sportiva

Key words: juridical pedagogy, deontology, juridical liability, excellency in sports, social integration, sports law 

 Rezumat

 Atunci cand ne referim la problematica eticii practice a educatiei sau a deontologiei pedagogice propriu-zise, nu avem cum sa nu ne referim si la aspectele care privesc profilul moral al educatorului, continutul si calitatea muncii educative. În unele cazuri, în care constiinta profesionala a antrenorului si/sau profesorului nu este în acord cu imperativele responsabilitatii profesionale – parte a responsabilitatii sociale, poate sa se ajunga la o stare de conflict între prestatia profesionala si normativitatea constiintei juridice. Educatia se realizeaza nu numai în institutiile scolare si familie, ci si oriunde traiesc, conlucreaza sau se întalnesc doi sau mai multi membri ai societatii – deci, si în comunitatile în care se realizeaza excelenta sportiva. În domeniul educatiei fizice si sportului, realitatea ne dovedeste ca nu este suficient ca abaterile antrenorului sa fie sanctionate numai moral si etic. Este necesar ca antrenorul si/sau profesorul sa fie constient si de consecintele juridice ale conduitelor neconforme cu deontologia profesionala. O asemenea responsabilitate revine si celor care realizeaza pregatirea formatorilor sportivilor de performanta. Orice abatere de la exigenta continutului stiintific si pedagogic atat a pregatirii, cat si a evaluarii viitorilor profesori de educatie fizica si sport si antrenori poate constitui un cadru favorizant conduitelor ilicite de pe "terenul de sport" - si toate acestea impunand constituirea unei discipline didactice: Pedagogia juridica a educatiei fizice si sportului. 

Înca din antichitatea greaca, se considera ca sportivii participanti la competitii pot deveni buni cetateni. Credem ca acceptiunea sintagmei "bun cetatean" cuprindea, cum de altfel cuprinde si astazi, calitatea de interlocutor valabil în viata materiala si spirituala a cetatii, de subiect capabil de a-si exercita drepturile, respectiv de a-si asuma si respecta obligatiile în concordanta cu ordinea sociala existenta. Referindu-ne la preocuparile ce vizeaza stabilirea unor norme ce ar trebui sa fie respectate în activitatile profesionale, mentionam, în primul rand, acea norma care se referea la domeniul ocrotirii sanatatii umane - primum non nocere. Prin acest adagiu tot de sorginte greaca, Hypocrat a fixat o regula de conduita generala în domeniul medical. Pornind de la acestea, credem noi ca, de fapt, deontologia s-a conturat ca stiinta a drepturilor si îndatoririlor ce reglementeaza activitatea umana într-un camp profesional dat. Termenul deontologie (deontos = datorie, obligatie si logos = cuvant, stiinta) a fost folosit prima data de juristul si filosoful englez Jeremy Bentham (1742-1832) în lucrarea Deontologia sau stiinta moralei, aparuta în 1834, si pe care l-a definit ca fiind "Stiinta a ceea ce trebuie sa faci în orice împrejurare".

Deontologia profesiunii de antrenor si/sau profesor de educatie fizica si sport, ca si a oricarui educator trebuie sa se fundamenteze pe un sistem de norme, reguli, cerinte, obligatii morale profesionale, precum si pe reglementari de ordin juridic, administrativ si tehnico-profesional care orienteaza activitatea acestora spre corectitudine si eficienta. Este unanim recunoscut ca performanta, victoria, care atrage dupa sine cununa de lauri, are întotdeauna o functie etica si sociala. Dar, în acelasi timp, se cunoaste ca, nu de putine ori, în lumea sportului, nu primeaza protectia drepturilor subiective si interesele legitime ale sportivilor. Astfel, invocand fulminant valorile sportului, interesele clubului, statului etc., unele persoane fizice sau juridice, care au atributii în organizarea si desfasurarea activitatilor sportive, încearca sa-si justifice unele conduite care încalca dreptul sportivilor, pe care îi au sau i-au avut în pregatire, la integrare si împlinire sociala. Din moment ce sportului de performanta i se atribuie si valoare educationala (de cand Welington a afirmat ca victoria asupra lui Napoleon a fost pregatita pe terenurile de sport de la Eton), cunoscand ca selectia si pregatirea excelentei în sport în majoritatea cazurilor se realizeaza la varsta minoritatii, suntem datori sa prezentam unele aspecte ce pot afecta negativ procesul de realizare a excelentei în sport, precum si cel, cateodata, de realizare sociala a sportivilor angajati în obtinerea acesteia. Astfel, problema care în munca educativa se pune în cu totul alti termeni decat în orice alt domeniu de activitate umana este aceea a rebuturilor. Obiectul muncii educative este omul. Trebuie sa admitem ca, mai ales atunci cand este vorba de om, de împlinirea lui sociala, nu se admite nici cel mai mic procent de rebuturi. În literatura pedagogica interbelica, s-a stabilit cu claritate gravitatea abaterii educatorului care nu ia în seama principiile si legile educatiei care ar trebui sa concure, în primul rand, la interesele celui educat, în cazul nostru, ale sportivului. În acest sens, deja s-a exprimat opinia potrivit careia educatorului, ca oricarui practician de altfel, fie el medic, inginer, arhitect, nu-i este posibil si nici permis a-si executa profesia fara o serioasa si profunda cunoastere a principiilor si legilor ce calauzesc realitatile cu care lucreaza – "dupa cum inginerul sau medicul, construind un pod sau dand o consultatie medicala fara sa tina seama de regulile stiintei, pot deveni ucigasi prin imprudenta, acelasi lucru se întampla si cu educatorul ce în exercitarea profesiunii lui renunta la datele stiintifice; medicul care a neglijat o masura de igiena impusa sau inginerul care a omis un principiu de fizica si prin neglijenta lor produc o catastrofa sunt acuzati si pedepsiti pentru omor prin imprudenta; educatorul care din lene sau îngamfare renunta, în foarte multe cazuri, cu impertinenta si mult zgomot (la calitatea muncii pedagogice - n.n. Voicu, A.V.) - chiar atunci cand acest educator este om politic sau personagiu influent – ar trebui considerat si tratat în consecinta ca ucigas de suflete, însa ucigas cu premeditare, periculos nu numai fata de sufletul elevului, dar si fata de comunitatea care i-a încredintat noua generatie spre educare".

Satisfacerea idealului unei persoane de a deveni campion(a), dar nu cu orice pret, pentru a se împlini si social, reclama ca activitatea sportiva sa fie organizata stiintific, respectand disciplina muncii sportive, valoarea modelului de pregatire si concurs, sistemul de refacere, pregatirea si competenta antrenorului. De altfel, sportul este definit ca o stiinta formativa a omului numai în masura în care se va folosi de datele antropologiei, geneticii, fiziologiei, psihologiei, pedagogiei, biomecanicii, a stiintelor matematice etc., altfel ea ramanand "doar o simpla practica limitativa care, în conditiile progresului actual, nu mai poate raspunde cerintelor performantei". Cu observatia ca rolul principal al stiintei este de a cunoaste realitatea "asa cum este", nu indiferent de ordinea si importanta nevoilor intereselor fiintei umane sau chiar împotriva acestora. Nu putem legitima numai prin stiinta care cauta adevarul si elimina eroarea responsabilitatea celor care poarta destinele sportului. În sport, ca si în celelalte domenii, se poate afirma, de comun acord cu Socrate, ca "stiinta fara constiinta nu înseamna decat ruina a sufletului". Nu numai stiinta, dar si morala, etica pot sa serveasca de îndreptar comportamentului uman. Fiecare valoare "este în domeniul ei originala si ireductibila, dar ea nu fiinteaza în mod izolat de celelalte valori".

Trebuie relevata si problematica greselilor neintentionate ale educatorilor în procesul instructiv educativ prin care acestia pot deveni daunatori celor educati provocand asa-numitele didactogenii. Evaluarea unor astfel de conduite cu consecinte negative în realizarea performantelor sportive si integrarii sociale a celor educati nu trebuie sa atraga numai oprobiul public (cu care, de fapt, se sanctioneaza încalcarile normelor morale), ci si sanctiunile proprii raspunderii juridice ale carei functii sunt mult mai eficiente decat functiile altor forme ale raspunderii sociale. Exista cadrul general de drept comun prin care pot fi sanctionate conduitele educatorilor în cazul în care s-au produs prejudicii urmare a instalarii didactogeniilor. Potrivit art. 998 Cod civ. ", orice fapta a omului care cauzeaza un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara", urmand ca în art. 998 al aceluiasi cod sa se dispuna ca "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa".

O alta problema este aceea ca, în conditiile actuale de organizare si desfasurare a activitatilor sportive, profesorul/antrenorul ar putea invoca în apararea lor ca, în activitatea de selectie si de pregatire a excelentei în sport cu toate ca dau sfaturi si îndrumari sportivilor care-i sunt încredintati, nu au înteles sa-si asume o responsabilitate. Noi consideram ca raspunderea lor nu poate fi înlaturata daca prin conduita acestora s-a creat un prejudiciu. De fapt, deja s-a exprimat opinia potrivit careia "în toate cazurile în care profesionistul va da o îndrumare gresita cu intentia de a determina un tert s-o accepte, iar îndrumarea va fi urmata si va avea consecinte pagubitoare, indiferent de împrejurarile în care s-a dat, raspunderea profesionistului va fi angajata si se va întemeia pe culpa delictuala". Si în cazurile, "cand nu e destul de clar daca partile sunt legate ori nu printr-un contract" ca de pilda, în cazul raportului dintre profesionist si sportiv (avand în vedere ca sportivul nu este tert, ci este chiar obiectul muncii profesionistului si datorita faptului ca acesta îl are pe sportiv permanent în îndrumare sfaturile nu se dau "numai într-o anumita împrejurare", ci în exercitarea functiei), "sfaturile, serviciile prestate de profesionist în mod accidental si cu rezerve si în împrejurari din care reiese ca acesta nu a înteles sa-si asume nici o raspundere nu vor avea ca urmare raspunderea de daune a profesionistului – raspunderea se va fixa pe ideea de culpa delictuala".

Este necesar sa cunoastem cum este privita activitatea de selectie si pregatire pentru excelenta în sport în societatea contemporana pentru a putea identifica în interiorul acestora eventuale ipoteze de cauzare de prejudicii savarsite prin faptele ilicite a celor care-i pregatesc sau contribuie la pregatirea lor si daca, legat de aceasta, pe langa mijloacele de drept comun putem invoca si alte reglementari care ar putea face mai operante functiile raspunderii (civile delictuale) în activitatea sportiva. Privitor la selectia pentru sportul de performanta, indiferent daca este primara sau finala, va trebui sa tina cont de posibilitatile reale ale sportivului sau sportivei. Evaluarea posibilitatilor reale ale unui anumit sportiv, vizavi de accesul la satisfactiile oferite de realizarea excelentei în sport, este strans legata de deontologia profesionala a specialistului care conduce acest segment al pregatirii sportive, care, ca orice persoana angajata în conducerea sau supravegherea activitatilor sportive, "ar trebui sa posede calificarea necesara, o atentie deosebita fiind acordata garantarii securitatii si protectiei sanatatii persoanelor aflate în grija lui".

Este cunoscut faptul ca angajarea pe calea dezvoltarii excelentei sportive individuale sau de echipa poate constitui pentru tineret "o modalitate de a gasi un nou sens sau scop în viata, mai ales acolo unde conditiile sociale par sa ofere un cadru putin favorabil". Astfel, trebuie recunoscut ca, desi implicarea într-un program de dezvoltare a excelentei în sport poate fi în multe feluri benefica tinerilor, ea comporta deopotriva si multe pericole. Trebuie avut în vedere afirmatia facuta de Orlick, T. ca "scopul nu consta doar în cautarea excelentei, ci în realizarea ei fara a-ti distruge restul vietii". Obsesia sportului poate sa-i îndeparteze pe tineri de la accesul la o educatie completa si complexa. Unii autori considera chiar, într-un ton pesimist, ca sportul nu poate sa domine sau sa educe societatea, "ci mai degraba slujeste si reflecta interesele societatii, inclusiv devierile si violentele ei". Mai acut se pune problema selectiei copiilor pentru sportul de înalta performanta. Prestatiile acestora pentru obtinerea de locuri fruntase nu are nimic de a face cu valorile care-i sunt atribuite sportului. În societatea contemporana, întaietatea data recordului depinde de locul pe care-l ocupa politica în marile competitii. Politica a fost si este prezenta pe stadioane, datorita naturii sportului care, de fapt, "reproduce sistemul social ce îl genereaza". 

În realitatea contemporana, în care se mai spera ca sportul de mare performanta nu va fi un factor deviant (al culturii), pentru a constitui grupele de lucru valorice care pot accede la marea performanta sau numai la efectele benefice pe care activitatile sportive le pot oferi (cu toate ca si în cadrul sportului de întretinere semnalam serioase pericole ce pot afecta starea de sanatate a practicantilor) , ne vom prevala de cunostintele privind selectia încorporate de stiinta sportului. Experienta obtinuta ca urmare a dezvoltarii tehnologiei antrenamentului ajuta la îmbunatatirea procesului de selectie în sine prin stabilirea unor linii directoare pentru anumite sporturi si grupe de varsta sau prin evaluarea eficacitatii procedeelor folosite. Cu toate acestea, selectia, oricat de exigenta ar fi ea, nu poate garanta în deplinatate succesul în sport. Nu numai ca adevaratul talent apare destul de rar, dar în multe cazuri, el se manifesta ca o configuratie unica de calitati si aptitudini. Chiar si în sporturile unde pare posibil sa se precizeze cerintele specifice pentru realizarea performantelor "tot apar si indivizi remarcabili atipici", ceea ce nu înseamna ca problema selectiei în realizarea excelentei sportive nu are o importanta deosebita atat pentru depistarea adevaratelor talente, cat si pentru abordarea etica si chiar economica a problemei. A investi bani, efort, sperante într-o iluzorie sau reala devenire este într-adevar problema care trebuie sa preocupe societatea.

Problematica protectiei drepturilor subiective si intereselor legitime ale tinerilor sportivi a fost si este în atentia forurilor internationale. În acest sens, la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite si la nivelul Consiliului Europei s-au încheiat tratate internationale în care sunt prevazute expres masuri de protectie a celor care practica sportul, în special a tinerilor care se angajeaza la obtinerea excelentei, a performantei.

Astfel, cade în sarcina profesorilor, antrenorilor de a proteja sportivii pe care-i au în pregatire sau îndrumare "împotriva oricaror exploatari în scopuri politice, comerciale si financiare sau a practicilor abuzive si înjositoare, inclusiv abuzul de droguri"; antrenorii, cat si ceilalti specialisti (profesori, medici, farmacisti, asistenti medicali, maseuri, kinetoterapeuti, tehnicieni etc.) care concura la realizarea excelentei sportive, potrivit "Codului Eticii Sportive" (anexa a Cartei Europene a Sportului) trebuie:

- sa aiba pregatirea si calificarea necesara pentru a putea lucra diferentiat pe grupe de varsta, sex si nivel de maiestrie sportiva (art. 12. 2);

- sa urmareasca ca sanatatea, securitatea si starea de bine a copilului sau a tanarului sportiv sa constituie o preocupare permanenta si prioritara fata de interesele unei persoane interpuse, fata de reputatia scolii, a clubului, antrenorului sau a parintelui (art. 12. 3);

- sa comunice tinerilor si familiilor lor informatii cat mai complete pentru ca ei sa fie constienti de riscurile si atractiile posibile ale succesului (art. 12. 10);

- organizatiile sportive si cele asociate sportului trebuie sa aiba grija ca structurile competitiilor sa tina seama de nevoile proprii adolescentilor si copiilor aflati în plina crestere si sa permita o participare la niveluri diferite, de la activitatea recreativa la cea de înalta performanta (art. 11. 6);

- sa sprijine modificarea regulamentelor pentru a raspunde nevoilor specifice ale tinerilor si a pune accentul nu numai pe succesul în competitie, ci si pe fair-play (art. 11. 7);

- sa vegheze la stabilirea de garantii pentru a evita exploatarea copiilor îndeosebi a celor care manifesta aptitudini precoce (art. 11. 8);

- sa faca în asa fel încat toti membrii sau asociatii dintr-o organizatie care au raspunderi fata de copii si adolescenti sa posede calificarile necesare pentru a-i îndruma, a-i pregati, a-i educa si a-i antrena, si sa vegheze mai ales sa înteleaga transformarile biologice si psihologice ce însotesc procesul de maturizare a copilului. (art. 11. 9). Copiii si adolescentii trebuie ocrotiti împotriva exploatarii economice si sociale – folosirea lor la lucrari de natura a le dauna moralitatea sau sanatatea, de a le pune viata în primejdie sau de a dauna dezvoltarilor normale trebuie sanctionata prin lege (art. 10 alin. 3 al Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat de Romania prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974).

În spiritul Cartei Europene a Sportului (art. 8), conventie internationala la care si Romania este parte, Guvernele, privitor la sprijinirea sportului de înalt nivel si a sportului profesionist, au sarcina ca împreuna cu organismele sportive sa elaboreze "metode de acordare de sprijin corespunzator direct sau indirect sportivilor si sportivelor ce manifesta calitati exceptionale pentru a li se da posibilitatea sa-si dezvolte capacitatile sportive si umane, respectandu-se totodata deplina lor personalitate si integritate fizica si morala – acest sprijin va viza, printre altele, identificarea talentelor, formarea echilibrata în institute de profil si integrarea fara sacrificii în societate prin dezvoltarea unor perspective de cariera în timpul si dupa practicarea sportului de înalt nivel" (art. 8. alin. 1). În acest sens, va trebui sa se promoveze "gestiunea sportului organizat prin structuri adecvate" - sportivii profesionisti vor trebui sa beneficieze de "o protectie si de un statut social corespunzatoare", precum si de garantii morale care sa-i puna la adapost de orice forma de exploatare (art. 8, alin. 2).

Avand în vedere ca depistarea talentelor pentru activitatea de performanta, de regula, se face din randurile celor care nu au împlinit înca 18 ani, putem interpreta ca de unele prevederi ale Conventiei cu privire la drepturile copilului se pot prevala si sportivii apartinatori acestei categorii de varsta. Preocuparea de integrare sociala a tanarului sportiv este, de fapt, un summum de obligatii în sarcina statului de a proteja copilul. Astfel, cu toate ca Conventia cu privire la drepturile copilului (adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, care, dupa ratificarea ei de catre 20 de state, a devenit o lege internationala a drepturilor copilului) nu se refera expres la activitatea sportiva, avand în vedere ca activitatea de pregatire a sportivilor în vederea obtinerii excelentei în sport se poate considera, în unele cazuri, ca o munca istovitoare, putem afirma ca statelor parti, printre care si Romania, le revine obligatia de a proteja copiii împotriva exploatarii economice si exercitarii unei activitati ce comporta riscuri, sau îi împiedica educatia, sau îi dauneaza sanatatii sau dezvoltarii lor fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale (art. 32 alin. 1).

În acest sens, statele parti vor lua masurile legislative, administrative, sociale si educative pentru a asigura aplicarea prezentului articol (art. 32 alin. 2); vor prevedea o varsta minima sau varste minime de angajare – respectiv varsta minima de "angajare" în sportul de performanta si/sau participare la competitii sportive (art. 32 alin. 2 lit. a); vor prevedea o reglementare corespunzatoare a orarelor de lucru si a conditiilor de munca – respectiv, durata, intensitatea si complexitatea antrenamentelor diferentiate pe nivele de varsta, sex si nivel de pregatire, respectandu-se, în acelasi timp, conditiile igienice corespunzatoare (art. 32, alin. 2. lit. b); vor prevedea pedepse sau alte sanctiuni corespunzatoare pentru a asigura aplicarea efectiva a prezentului articol (art. 32, alin. 2 pct. c).

Astfel, cunoscand ca:

a) unele tratate, conventii, acorduri etc. pot fi asimilate legilor din perspectiva fortelor lor juridice, în acest sens, avand acelasi grad cu legile ordinare, cu conditia ca acestea sa fie ratificate de catre organul legislativ intern si ca, în contextul tendintelor actuale de integrare la diferite nivele internationale, unor norme juridice rezultate din tratate sau alte acte internationale li se recunoaste chiar o forta superioara legilor interne ale statelor principiu consacrat si în CONSTITUTIA ROMANIEI în Tratatele internationale privind drepturile omului - articolul 20: (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale;

b) deci, din analiza problematicii selectiei si pregatirii excelentei în sport, rezulta ca: abordarea acesteia trebuie facuta numai în respectul drepturilor subiective si intereselor legitime ale sportivilor. Daca prin încalcarea acestor drepturi sau interese garantate de lege se va cauza vreun prejudiciu, ne gasim în prezenta delictului civil, care da nastere raspunderii civile delictuale. Este în sarcina Guvernului de a lua masurile necesare pentru aplicarea tratatelor, acordurilor, conventiilor si a celorlalte întelegeri internationale la care Romania este parte; de a controla modul în care se realizeaza acestea (art. 10, alin. 1. al Legii nr. 4 din 11 ianuarie 1991 privind încheierea si ratificarea tratatelor, publicata în M. Of., nr. 5 din 12 ianuarie 1991.

În concluzie, putem afirma ca în activitatea de depistare a tinerelor talente si de angajare a acestora în activitatea de performanta pentru a obtine excelenta rezulta, cel putin uneori, niste prejudicii care pot si trebuie reparate, prin urmare, se pun probleme de raspundere juridica, nu numai etica. Apararea si garantarea drepturilor subiective ale participantilor la activitatile sportive – sportivi, profesori de educatie fizica, antrenori, alte profesii complementare în activitatea de educatie fizica si sport, spectatori – este posibila numai în masura în care se pot invoca normele corespondente cuprinse în dreptul obiectiv. Este importanta cunoasterea normelor specifice legalitatii sportive – dar nu este suficient. Esentialul rezida "în respectarea stricta si exacta a acestora si aceasta numai pe baza convingerii, a propriei constiinte". Este necesar un domeniu de sinteza al educatiei juridice pentru toti participantii la activitatile sportive - în special al sportivilor si educatorilor acestora. Constituirea pedagogiei educatiei fizice si sportului favorizeaza juridicizarea acesteia. Activitatea de educatie fizica si sport, asemenea altor medii educationale, necesita o educatie juridica sistematizata, scientizata si continua – se impune asadar o prezenta activa a valorilor juridice în mediul sportiv. Educatia juridica într-un si pentru un stat de drept contribuie în mod covarsitor la formarea si consolidarea ideologiei democrate – acceptam astfel ca si ideologia sportului poate fi definita ca o teorie functionalizata în scopuri politice. De asemenea, îmi sustin opinia ca "dreptul sportului" se poate constitui si ca ramura de drept distincta avandu-se în vedere importanta sociala si complexitatea domeniului activitatii sportive. Nu în ultimul rand, consider ca pot contribui prin cele prezentate si la particularizarea raspunderii profesionale a celor care selectioneaza si pregatesc sportivi pentru obtinerea excelentei în sport.

Abstract

Referring to the problem of practical ethic of the instruction or of the proper pedagogical deontology we cannot omit the facts concerning the morale profile of the educator, the content and the quality of the instructive work. In some cases, in which the professional conscience of the coach, or of the teacher, is not in accord with the imperatives of the professional responsibility – a part of social responsibility may result a conflict situation between the professional labour conscription and the normative of juridical conscience. The instruction is done not only in schools and in the family but everywhere they live, where two or more members of the society collaborate or meet – so, in the communities where the sports excellency is also achieved. In the field of physical training and sports, the reality proves us the fact that it is not enough to punish the coach's faults morally and ethically. The coach must be also aware of the juridical consequences of the conducts that are not in accordance with the professional deontology. Such a responsibility is the task of those who succeed to train the makers of the sportsmen of performance. Any fault in either the exigency of the scientific and pedagogical content or in the estimation of the future teachers of physical education and sport and coaches, may constitute a milieu favouring the illicit conducts on the "sport grounds" – all these demanding the making up of a didactic subject: The juridical pedagogy of physical education and sports.

Bibliografie

Anghel, N. I., Dreptul tratatelor. LUMINA LEX, Editura Bucuresti, 1996

Boar Ana, Elemente de teoria dreptului. Arad, Editura SERVO-SAT, 1996

Coaching Association of Canada and Terry Orlick. In: Pursuit of Excellencee, Ottawa, 1980

Consiliul Europei. A 7-a Conferinta a ministrilor europeni ai sportului, Carta Europeana a Sportului, art. 9, Resursele umane, alin. 2

Consiliul Europei. A 7-a Conferinta a ministrilor europeni ai sportului, Rodos 13-15 mai 1992, Carta Europeana a Sportului, art. 1, Scopul Cartei, alin. 2

Doucet, H., op. cit., cu trimitere la Bernard, M., Sportul. Fenomenul sportiv. In: "Encyclepaedia Universalis", Paris, vol. 17, 1985

Doucet, H., Performanta sportiva în context contemporan. Jaloane pentru o analiza etica, în "Sport... mileniul trei". Canada, Less Presses l' Universite Laval, 1991, cap. "Bioetica, etica sociala si etica sportului"

Gionea, V., Raspunderea civila a liberului profesionist (medic, avocat, arhitect). Brasov, 1942

Lascus, V., Deontologie pedagogica. Cluj-Napoca, Editura GENESIS, 1996

Marcu, V., Maroti, St., Voicu, A.V., Introducere în deontologia profesiunii didactice. Cluj-Napoca, Editura Inter-Tonic, 1995

Marcu, V., Didactogeniile. In: "Didactica militans", nr. 4/1992

Milcu, St., Prefata, la Antropologie motrica (Ifrim, M.), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986

Ceausescu, N. N., Pedagogie juridica. Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2001

Popeanga, V., Pedagogie. Timisoara, Editura MIRTON, 1994

Richard, J. Fisher, Jan Borms, În cautarea excelentei sportive. Bucuresti, Centrul de Cercetari pentru Probleme Sportului, In: Sportul la Copii si Juniori, 1 (98), 1995 

Salvador de Madariga, Fairplay. In: Buletin Informativ, Bucuresti, Comitetul Olimpic Roman, nr. 3, 1994

Vasile P. Nicolau, Scoala si caracter. Bucuresti, Editura Cultura Romaneasca, 1937

Vianu, T., Introducere în filosofia moralei. Editura Inter-Tonic, Cluj-Napoca, 1994, p. 174 si urm.

Voicu, A. V., Raspunderea civila delictuala cu privire speciala la activitatea sportiva. Bucuresti, Editura Lumina Lex, 1999

Weiss, K., Role Models and the Social Learning of Violent Behavior Paterns. 1978