VOLUNTARIATUL SI CADRUL LUI JURIDIC

(RASPUNDEREA COMITENTULUI PENTRU PREPUSUL VOLUNTAR)

Prof. univ. dr. ALEXANDRU VIRGIL VOICU

IOSIF-BOGDAN VOICU

UNIVERSITATEA 'BABES-BOLYAI', CLUJ-NAPOCA

Cuvinte cheie: structuri sportive, legislatie sportiva, legea voluntariatului, comitent, prepus

Key words: sporting structures, activities of physical education and sports, juridical reports of work, juridical reports of voluntariate, the law of voluntariate, ordainer, executor

Rezumat

Este recunoscut faptul ca, in mare parte, in societatea contemporana, activitatile sportive isi datoreaza existenta si dezvoltarea posibilitatii de asociere in structuri sportive si contributiei voluntarilor.

In Romania democrata, dreptul de asociere in structuri sportive - drept fundamental al omului, garantat de Constitutie - este expres prevazut in actuala Lege a educatiei fizice si sportului. In schimb, acceptiunea notiunii de voluntariat pana la relativ recenta Lege a voluntariatului nr. 195/2001 comporta diferite interpretari.

Lucrarea isi propune evidentierea cadrului juridic al voluntariatului pentru a fi cunoscut de comunitatea sportiva, in vederea protectiei drepturilor subiective ale participantilor la activitatile specifice. 

Potrivit reglementarilor legale in vigoare, educatia fizica si sportul '…cuprinde educatia fizica, sportul pentru toti, sportul de performanta, exercitiile fizice practicate cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic' si toate acestea fiind activitati (obiect de activitate) ale structurilor sportive de drept public sau de drept privat. Predarea educatiei fizice sau instruirea sportiva in forme organizate se asigura numai de persoane atestate in domeniu prin diplome sau certificate recunoscute, in conditiile legii.

In activitatea de educatie fizica si sport, pe langa profesorii cu diploma de licenta sau de absolvire, antrenorii instructori si managerii din domeniu, pot functiona ca specialisti si alte persoane calificate pentru asistenta medicala, cercetare si asistenta stiintifica, organizare si conducere tehnica – exista si alte ocupatii complimentare specificate in regulamentul de punere in aplicare a dispozitiilor Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000. Structurile administratiei publice pentru sport si structurile sportive cu sau fara personalitate juridica, de drept public sau de drept privat, cu sau fara caracter de utilitate publica, cu scop lucrativ sau fara scop lucrativ isi desfasoara activitatile specifice atat prin personal salariat, cat si prin voluntari.

Daca raspunderea juridica de dreptul muncii - reglementata de Codul muncii – Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 se adreseaza nemijlocit subiectelor raporturilor juridice de munca (angajator si salariat), este necesar de a se preciza si deslusi cadrul juridic al activitatilor de voluntariat, referindu-ne si la institutia raspunderii juridice in relatia cu voluntarul, in cazul savarsirii de catre acesta a unei fapte ilicite in legatura cu activitatea sa (in cadrul functiilor ce i-au fost incredintate). De fapt, problematica raspunderii civile si a prepusului voluntar este cunoscuta in literatura de specialitate si operanta in jurisprudenta. Raspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepusul sau este reglementata de art.1000 alin. 3 Cod Civil unde se dispune ca raspund: 'Stapanii si comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat'. De asemenea, Codul Comercial in capitolul I, 'Despre mandatul comercial', sectiunea a II-a 'Despre prepusi si reprezentanti', in art. 393, alin. 1 prevede: 'Patronul raspunde de faptele prepusului si de obligatiile contractate de el in limitele insarcinarii ce i-a dat'. In legislatia civila, nu exista nici un text care sa admita posibilitatea comitentilor de a inlatura aceasta raspundere - o astfel de posibilitate exista numai in ce-i priveste pe parinti, institutori si artizani. Comitentii raspund pentru fapta prepusilor lor si nicidecum pentru fapta proprie. Cu toate acestea, pentru a asigura victimei posibilitatea de a obtine repararea pagubei, protejand-o de eventuala insolvabilitate a prepusului, autor al faptei ilicite, art.1000, alin.3 Cod civil instituie raspunderea indirecta a comitentilor, intre comitent si victima stabilindu-se astfel un raport de raspundere indirecta.

Pentru antrenarea acestui fel de raspundere, pentru a lua nastere, se reclama intrunirea urmatoarelor cerinte: sa existe un raport de prepusenie; fapta pagubitoare sa fi fost savarsita de catre cel pentru care se raspunde 'in functiile ce i-au fost incredintate'; sa existe culpa sau greseala prepusului. Criteriul care se impaca cel mai bine cu fundamentarea teoretica a raspunderii comitentului pe ideile de risc si de garantie este deci cel al subordonarii. Prevederile art. 1000, alin. 3, presupune 'in mod esential, un raport de subordonare juridica intre prepus si comitent'. Partile raportului de prepusenie sunt prepusul si comitentul. Prepus este cel care accepta sa faca ceva in interesul altuia, sub directia, supravegherea si controlul acestuia din urma, iar comitent este cel care are indreptatirea de a exercita directia, supravegherea si controlul asupra indeplinirii functiei pe care i-a incredintat-o prepusului. Comitenti sunt acele persoane care incredinteaza functii altora. Prepusii sunt acele persoane care primesc functiile ce li s-au incredintat de catre comitenti. Raportul de prepusenie fiind un raport de subordonare, rezulta ca intre comitenti si prepusi se stabilesc relatii in baza carora comitentii au dreptul sa dea ordine, dispozitii si instructiuni prepusilor in vederea indeplinirii pentru ei a unor functii sau activitati pe care prepusii se obliga sa le realizeze.

Izvorul principal al raportului de prepusenie este contractul de munca. In indeplinirea functiei sale, salariatul este subordonat fata de patron sau cel care l-a angajat. In cazul detasarii salariatului pentru a presta munca pe o anumita perioada de timp la un alt patron, raportul de prepusenie se stabileste fata de persoana la care s-a facut detasarea, deoarece ea exercita efectiv puterea de directie, supraveghere si control asupra activitatii salariatului. Raporturile de munca izvorate din contractul de munca nu sunt singurele raporturi de prepusenie. Raportul de prepusenie poate izvori si din alte contracte decat contractul de munca, insa numai cu conditia sa existe raport de subordonare. Raportul de prepusenie poate sa se nasca chiar fara contract. Raporturi de prepusenie pot aparea si ocazional, de pilda: 1) intre membrii de familie (unul din soti poate fi prepusul celuilalt, copilul poate fi prepusul parintelui, sau invers); 2) intre membrii unui colectiv; 3) intre prieteni, cand unul accepta, de obicei fara plata, sa faca un serviciu in interesul celuilalt, a carui indeplinire implica o subordonare; 4) intre scoala care a insarcinat un elev sa-i faca un serviciu benevol si elevul care a primit aceasta insarcinare; 5) intre unitatea sportiva care a insarcinat un sportiv sa-i faca un serviciu benevol si sportivul care a primit aceasta insarcinare etc., toti acestia fiind numiti 'prepusi ocazionali'. De regula, contractele civile nu dau nastere la raporturi de prepusenie, totusi, raportul de prepusenie se poate naste si din asemenea contracte, dar numai atunci cand o parte renunta la independenta sa in executarea obligatiilor contractuale, acceptand sa fie subordonat, adica sub autoritatea clientului daca ne referim la contractul de antrepriza, sau, de exemplu, al mandantelui, daca ne referim la contractul de mandat. Pentru existenta raspunderii comitentului, trebuie ca raportul de prepusenie sa existe in momentul savarsirii faptei prejudiciabile de catre prepus, astfel incat comitentul va continua sa raspunda chiar daca in momentul introducerii actiunii in reparatie de catre victima autorul faptei ilicite a incetat a mai fi prepusul sau. Dupa intrarea in vigoare a Legii voluntariatului, s-a statuat 'de drept' calitatea de prepus a voluntarului – calitate astfel considerata si anterior elaborarii actului normativ amintit.

Potrivit art. 1000, alin. 3, Cod civil pentru angajarea raspunderii comitentului, prejudiciul trebuie sa fie cauzat de prepusi in cadrul functiilor ce li s-au incredintat. In acest context, prin 'functia incredintata', intelegem acea insarcinare data de comitent spre executare prepusului in interesul sau sub directia, supravegherea si controlul sau, cu acceptarea de catre prepus a subordonarii in realizarea ei. Functiile incredintate nu trebuie neaparat sa corespunda atributiilor din fisa postului din organigrama organizatiei sportive. Uneori, in organizatiile sportive de drept public, ca de altfel in multe alte organizatii cu alt obiect de activitate, persoanele sunt angajate pe un post, dar ele de fapt presteaza o alta munca, indeplinind alte atributii decat cele din fisa postului din schema pe care a fost angajat. Astfel ca se desprinde ideea ca prepusul trebuie sa actioneze, atunci cand savarseste fapta ilicita si prejudiciabila in interesul comitentului, in limitele functiilor ce i-au fost incredintate si cu respectarea instructiunilor si ordinelor date de comitent. Astfel, numai cand fapta ilicita si culpabila a prepusului a fost savarsita in executarea functiei pe care comitentul i-a incredintat-o, acesta din urma va fi tinut responsabil, fiindca fapta a fost savarsita in contul sau si in limitele trasate de el. Comitentul nu va raspunde daca fapta savarsita de prepus a fost straina de insarcinarea primita, adica nu a existat nici o legatura intre functia incredintata si faptul pagubitor. Daca prepusul va manifesta o diligenta, ce exclude neglijenta sau imprudenta, de regula, el nu va cauza nici o paguba.

Dar se pune si problema legalitatii ordinului primit. In ipoteza ordinului vadit ilegal, vor raspunde atat comitentul, cat si prepusul in temeiul art.998-999, Cod civil cu privire la raspunderea civila delictuala directa. Comitentul va raspunde pentru ca a emis un ordin vadit nelegal, iar prepusul pentru ca a executat cu buna stiinta o asemenea dispozitie. Cu toate acestea, comitentul va raspunde fata de victima in temeiul art. 1000, alin., 3 Cod civil, in virtutea rolului lui de garant. Existenta si intinderea culpei comitentului si prepusului se vor examina fie in actiunea introdusa de persoana prejudiciata, fie in cadrul actiunii in regres pronuntata de cel care a facut plata integrala. In ipoteza in care ordinul dat de comitent nu a avut un caracter vadit ilicit, se impune distinctia dupa cum prepusul putea sau nu sa isi de-a seama de acest caracter. Daca prepusul nu isi putea da seama de acest caracter, de ilegalitatea ordinului, el nu va raspunde, iar intreaga responsabilitate va fi preluata de comitent in temeiul art. 998-999, Cod civil. Raspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepus 'in functiile ce i s-au incredintat' este angajata, pe langa neglijenta si imprudenta comise de prepus in exercitiul normal al functiei si in caz de depasire a functiei, ca si in caz de exercitare abuziva a acesteia, scopul fiind acela de a ocroti cat mai eficient interesele victimei. Prin urmare, comitentul este raspunzator in trei ipostaze:

1) cand prepusul, in exercitiul normal al functiei incredintate de comitent, cauzeaza o paguba tertului prin imprudenta sau neglijenta – ca de pilda, antrenorul salariat, antrenorul voluntar, ori sportivul desemnat provoaca un prejudiciu unui tert prin faptul ca nu l-a asigurat pe acesta in timpul unui exercitiu dificil, maximal, interventie care, conform metodologiei antrenamentului sportiv, era absolut necesara;

2) prin depasirea functiei date;

3) prin exercitarea abuziva a functiei primite, adica devierea functiei de la finalitatea urmarita de comitent prin incredintarea ei, constand, de pilda, in injectarea sportivilor cu substante medicamentoase, operatiune care, de fapt, poate fi efectuata numai de personal medical calificat etc.

Acceptiunea notiunii de fapt prejudiciabil savarsit de catre prepus in cadrul functiilor incredintate de comitent nu este, in toate cazurile, usor de stabilit. Fara indoiala, raspunderea comitentului va fi angajata in ipoteza in care, de pilda, prepusul nu niveleaza corespunzator gheata de pe patinoar si astfel accidenteaza un patinator, dupa cum, in mod indiscutabil, comitentul nu va raspunde de prejudiciul cauzat in timpul concediului de odihna de catre prepusul sau. Ar urma ca, daca prepusul a savarsit o fapta prejudiciabila actionand in propriul sau interes, ori cu prilejul desfasurarii unei activitati care nu se incadreaza cu functia ce i s-a incredintat, prin depasirea atributiilor conferite, prin deviere de la acestea sau printr-o exercitare abuziva, comitentul poate sa nu raspunda fata de victima. Dar o astfel de interpretare a fost considerata prea restrictiva si a dus la situatia in care victima nu beneficia decat rareori de dispozitiile de favoare ale art. 1000 alin., 3 Cod civil. Intr-o anumita perioada, solutiile practicii judiciare au dat o interpretare restrictiva conditiei legale privitoare la 'functiile ce li s-au incredintat'. De asemenea, se considera ca in toate cazurile in care prepusii au depasit atributiile cu care erau investiti paguba nu a fost cauzata in cadrul functiilor respective – acestea au creat doar posibilitatea producerii ei - se poate explica doar prin grija excesiva a ocrotirii intereselor organizatiilor socialiste, care constituiau marea majoritate a comitentilor, de a nu plati despagubirile datorate pentru prepusii lor.

Literatura noastra juridica a luat pozitie fata de aceasta orientare restrictiva a practicii judiciare, aratand ca o asemenea 'grija' pentru apararea avutului obstesc nu este justificata si ca aceasta nu trebuie sa se faca in detrimentul ocrotirii victimei, care nu a avut nici o culpa si a fost prejudiciata, mai ales ca raspunderea comitentului nu are caracter ireversibil, organizatia socialista (comitentul) putandu-se intoarce intotdeauna pe calea actiunii in regres impotriva prepusului culpabil caruia i-a incredintat functia respectiva, obtinand rambursarea integrala a sumei platite cu singura dovada a achitarii ei. Ulterior, interpretarea restrictiva a cedat locul interpretarii extensive a acestei conditii, comitentul fiind declarat raspunzator si in cazurile in care prepusul a savarsit fapta pagubitoare in conditii de exercitare abuziva a functiilor incredintate. Avand in vedere diversitatea actiunilor sau inactiunilor privind indeplinirea, de exemplu, a sarcinilor de serviciu, a celui subordonat comitentului, cat si pentru grija de a ocroti interesele victimei, comitentul va urma sa raspunda nu numai 'in caz de exercitiu normal al functiunii, dar si in caz de exercitiu abuziv al acestuia, cand prepusul, abatand functia de la scopul in vederea caruia i-a fost conferita, o exercita in folosul sau, iar nu in acela al comitentului, ori isi depaseste atributiile'. In toate cazurile, pentru ca raspunderea comitentului sa fie angajata, trebuie sa existe intre exercitiul functiunii si fapta pagubitoare o legatura de cauzalitate sau cel putin de conexitate, astfel incat functia sa fi procurat instrumentul faptei ilicite, sau prilejul care a inlesnit savarsirea faptei ilicite.

Plasarea in anumite limite normale a raspunderii comitentului este si o preocupare a practicii judiciare. Chiar daca este uneori inconsecventa, asa cum reiese si din exemplificarile anterioare, practica judiciara a statuat ca raspunderea comitentului nu-si gaseste temei legal in cazurile in care a luat toate masurile necesare pentru a preintampina fapta prejudiciabila a prepusului sau cand cel pagubit a stiut ca prepusul nu actioneaza in folosul comitentului, ci in interesul sau propriu, ori cu depasirea atributiilor ce decurg din functia incredintata, precum si in cazurile in care activitatea prepusului a iesit din sfera in care comitentul are obligatia de a exercita supravegherea. De asemenea, comitentul nu raspunde pentru pagubele cauzate de prepus prin faptele ce nu au nici o legatura cu functia incredintata, chiar daca ele au fost savarsite in timpul exercitarii acesteia. Desigur ca decelarea acestor situatii ramane o sarcina a instantelor de judecata pentru fiecare caz in parte.

Scurta analiza a raspunderii comitentilor pentru faptele prepusilor in functiile care li s-au incredintat ne obliga sa semnalam unele din faptele ilicite care le intalnim in intreaga activitate de educatie fizica si sport. De pilda, din moment ce sanatatea este trecuta pe primul plan, chiar cei care practica sportul de intretinere depasesc uneori limitele sportivitatii. In general, obiectivul vizat este asigurarea unei bune conditii fizice care sa creeze fondul unui comportament psihofizic necesar activitatilor cotidiene.

In multe cazuri, acestor activitati le sunt create numai conditiile materiale. In majoritatea lor, instructorii prepusi sunt neatestati, nu au cunostintele necesare pentru a conduce asemenea activitati. Prin informatiile pe care le transmit, influenteaza negativ comportamentul tentant, de altfel, a celor care se doresc 'a arata bine' neglijand repercusiunile negative ce pot aparea in urma folosirii substantelor dopante si a efectuarii eforturilor fizice intense, insuficient dozate. In acest caz, comitentul poate raspunde pentru reaua alegere a prepusului, precum si pentru lipsa de supraveghere a activitatilor acestora. Dar cum poate supraveghea comitentul prepusul 'in functiile incredintate', daca nici el nu are cunostintele necesare pentru a coordona astfel de activitati?

Este obligatoriu, ca persoanele ce conduc activitatile cuprinse in educatie fizica si sport sa aiba atestarea necesara – competenta care reclama serioase cunostinte anatomice, fiziologice, psihopedagogice si metodice privind antrenamentul specific atat pe grupe de

varsta, cat si in general.

Savarsirea unui prejudiciu cauzat de prepus poate sa angajeze o raspundere juridica atat a prepusului, cat si a comitentului si, nu in ultimul rand, a celor care au avizat desfasurarea acestor activitati.

Raspunderea civila delictuala poate fi angajata si in sarcina organizatiilor sportive, cat si a angajatilor-organizatori ai activitatilor sportive. Potrivit dispozitiilor Decretului nr. 31/1954, ale Ord. Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii (completata si modificata prin prevederile Ord. Guvernului nr. 37/2003), ale Legii nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului, ale Legii nr. 31 privind societatile comerciale, pentru ca persoana juridica isi exercita drepturile si obligatiile prin organele sale, faptele licite sau ilicite savarsite de aceste organe obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor. Potrivit art. 1000, alin. 3, Cod civil, persoana juridica raspunde si pentru fapta prepusilor sai pentru prejudiciul cauzat in functiile lor. Atat persoanele ce ocupa functii de conducere si au savarsit fapte ilicite in conditiile aratate anterior, cat si prepusii raspund personal fata de al treilea, cat si fata de persoana juridica; in raport cu partea vatamata, raspunderea persoanei juridice, cat si a celor care au savarsit fapta ilicita este in solidum persoana juridica avand la indemana pentru recuperarea sumelor ce a platit pentru repararea prejudiciului o actiune in regres impotriva persoanelor ce alcatuiesc organul sau de conducere sau a prepusilor sai. In cazul pluralitatii de comitenti, in lipsa unui text expres de lege care sa reglementeze raspunderea acestora pentru faptele prepusilor lor, raspunderea trebuie considerata conjuncta pentru ca nu exista nici o justificare a ideii de solidaritate intre comitenti, nu exista vreo asemanare a vreunor raporturi dintre ei si regulile care carmuiesc solidaritatea, nu exista necesitatea ca creditorul sa ceara de la fiecare comitent integralitatea prestatiei. Pentru aceste motive 'raspunderea acestor responsabili civilmente nu poate fi considerata nici ca raspundere solidara si nici ca raspundere in solidum' – in aceste cazuri, a se retine 'raspunderea solidara a comitentilor, inseamna a incalca prevederile art. 1041, Cod civil, potrivit caruia solidaritatea poate rezulta numai din lege si din conventia partilor' .   

Nu de putine ori, la organizarea si desfasurarea activitatilor cuprinse in educatia fizica si sport, participa si personal voluntar. Acceptiunea notiunii de voluntariat, pana la relativ recenta Lege a voluntariatului nr.195/2001, comporta diferite interpretari datorate desfasurarii acestei activitati in baza unui 'contract nenumit'. In textul Legii voluntariatului nr. 195/2001, voluntariatul este definit ca fiind activitatea de interes public (considerata astfel si activitatea sportiva) desfasurata de persoane fizice denumite voluntari, in cadrul unor raporturi juridice, altele decat raportul juridic de munca si raportul juridic civil de prestare a unei activitati remunerate (nu ne propunem sa extindem analiza raportului juridic civil de prestari servicii in activitatea sportiva, in urma elaborarii noului cod al muncii). Beneficiar al voluntariatului este persoana juridica de drept public sau persoana juridica de drept privat fara scop lucrativ care incheie in conditiile Legii nr. 195/2000, contract de voluntariat.

Lucrarea si-a propus precizarea raspunderii prepusului voluntar tocmai pentru a fi cunoscuta si de comunitatea sportiva, in vederea protectiei drepturilor subiective ale participantilor la activitatile specifice – avandu-se in vedere ca raspunderea pentru neexecutarea sau pentru executarea necorespunzatoare a contractului de voluntariat este supusa regulilor prevazute de Codul civil (art. 11 al Legii nr. 195/2001).  

Abstract

It is a well-known fact that in the contemporary society the development of the sporting activities due, in a great part, their existence and development to the possibility of association in the sporting structures and the contribution of volunteers. It is also a well-known fact that in the democratic Romania the right of association within the sporting structures, a fundamental human right, guaranteed by the Constitution, is precisely provided by the present Law of physical education and sport. In exchange, the acceptance of the notion of voluntariate until the relatively recent Law of voluntariate no. 95/2001, had different interpretation.

The paper proposes to specify the juridical frame of voluntariate in order to be known by the sportive community and to protect the subjective right of the participants in the specific activities.

Bibliografie

Eliescu, M., Raspunderea civila delictuala. Bucuresti, Editura Academiei, 1972

Ionascu, A., Raspunderea comitentilor pentru repararea prejudiciilor cauzate de prepusi. In: Contributia practicii judecatoresti la dezvoltarea principiilor dreptului civil roman, vol. II. Bucuresti, Editura Academiei, 1978

Lula, I., Contributii la studiul raspunderii civile delictuale. Cluj-Napoca, Editura Cordial Lex, 1997

Pop, L., Drept civil, Teoria generala a obligatiilor. Iasi, Editura Fundatiei Chemarea, 1996

Voicu, A. V., Raspunderea civila delictuala cu privire speciala la activitatea sportiva. Bucuresti, Editura LUMINA LEX, 1999

Voicu, A. V., Forme si posibilitati de ocupare a fortei de munca in domeniul educatiei fizice si sportului din Romania. In: Studia Universitatia Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, anul XLVII, nr. 1, 2002

Voicu, A. V., Consideratii cu privire la structurile sportive din actualul sistem de educatie fizica si sport din Romania. In: Sesiunea anuala de comunicari stiintifice a Facultatii de Educatie Fizica si Sport, Oradea , 31 mai 2002