COMPETITIA - O LACUNA IN BIOLOGIA SPORTULUI

COMPETITION – A GAP IN SPORT BIOLOGY

CS III Drd. MARIA-DENISA TALABAN

INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE PENTRU SPORT

 Cuvinte cheie: competitie, stres, hipersecretie hormonala, atac de adrenalina

Key words: competition, acute stress, hormonale hypersecretion, adrenaline rush

Sportul a devenit, cu siguranta, cel mai elaborat si pregnant ritual de competitie al speciei umane. Nevoia de a se intrecere in calitati fizice ca si, probabil, nevoia de a urmari intrecerile de aptitudini motrice este adanc inradacinata in natura fiintei umane, dar, cu toate acestea, competitia sportiva este un produs cultural al carui continut si forma se particularizeaza in functie de contextul social si istoric. Din cauza multiplelor sale dimensiuni antropologice, biologico-medicale, psihologice, economice etc., fenomenul competitional nu este simplu de cuprins intr-o definitie.

Dupa R. Caillois care pune accentul pe latura agonala a acestui comportament social, competitia poate fi considerata 'o lupta in care egalitatea sanselor este creata artificial pentru ca infruntarea sa aiba loc in conditii ideale, susceptibile sa dea o valoare precisa si incontestabila triumfului invingatorului'(4). Cu mentiunea ca agonul, definit atat ca intrecere, cat si ca spectacol al intrecerii, nu este specific sportului, fiind prezent in numeroase alte activitati ale vietii sociale - deosebind astfel un agon ocupational, artistic, politic etc. - vom utiliza pentru competitia sportiva definitia propusa de C. A. Dragnea (chiar daca este omisiva in ce priveste caracterul spectacular al acesteia), conform careia aceasta este 'o forma de organizare a intrecerii intre sportivii de diferite categorii, care are ca obiectiv principal compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior'(6). Sintagma 'diferite categorii' se refera la faptul ca, in cadrul aceluiasi sport, intrecerea se desfasoara intotdeauna pe categorii de probe care contin un anume tip de efort (stiluri de inot, alergari pe diferite distante, gimnastica la diferite aparate etc.) , intre sportivi din aceeasi grupa de gen, de varsta si, in anumite cazuri, chiar de greutate (box, judo, lupte etc.). Din acest motiv, este simplu de observat ca in organizarea si desfasurarea competitiei sportive, criteriile biologice sunt determinante, ele fiind acelea care garanteaza egalitatea de principiu a sanselor competitorilor.

Trebuie observat ca desi biologia sportului a facut progrese remarcabile in aprofundarea raspunsului organismului la antrenament fizic – de mare importanta practica pentru sportul de performanta fiind evaluarea costurilor energetice ale efortului specific si evaluarea mecanismelor care le sustin - aceasta disciplina nu s-a putut preocupa decat foarte putin de conditia biologica a sportivului aflat in competitie. O definire din perspectiva biologica a competitiei sportive inca nu a fost formulata. In opinia noastra, aceasta ar trebui sa cuprinda cateva caracteristici referitoare la:

1. Mobilizarea totala a resurselor fizice impusa de intensitatea supramaximala la care se desfasoara exercitiul fizic in concurs, comparativ cu antrenamentul

2. Mobilizarea maxima a resurselor psihice, indusa de stresul emotional creat de existenta unor diferite mize cu atat mai mari cu cat competitia este de nivel mai ridicat.

3. Activarea schemelor innascute de comportament apetitiv sau defensiv, de catre declansatori care apartin adversarilor sau publicului (expresii faciale de intimidare, in sporturile de contact; stimuli auditivi emisi de galerii, in jocuri sportive etc.).

Un asemenea demers stiintific, de largire a sferei de intelegere a suportului biologic al sportului, in scopul gasirii unor solutii de imbunatatire a performantelor fizice, este, insa, foarte anevoios de pus in practica fara a perturba competitorii si a afecta astfel insusi spectacolul sportiv. De aici si numarul relativ restrans al cercetarilor care s-au incumetat sa abordeze problematica biologiei competitiei, in special a celei de mare performanta, fara a reusi deocamdata sa clarifice lacunele si fara a surprinde particularitati relevante ale reactiei organismului aflat in intrecere sportiva.

Este evident ca, din punct de vedere al solicitarilor la care sunt supusi sportivii, ceea ce deosebeste competitia de antrenament este, pe de o parte, existenta unui stres acut – de concurs -, comparativ cu stresul cronic din perioada de pregatire si ca, pe de alta parte, in competitie, aspectele psihice primeaza in fata celor fiziologice. Stresul competitional si activarea de nivel ridicat, pe care acesta o poate produce, faciliteaza performanta fizica conducand uneori la instalarea unor stari speciale, de alarma, de tipul 'lupta sau fuga' (fight or flight).

Fiziologic, acest fapt presupune hiperactivitatea sistemului nervos simpatic cu stimularea secretiei de catecolamine si inducerea efectelor fiziologice hipermetabolice, aferente: hiperventilatie, hipertensiune, tahicardie, cresterea fluxului sanguin in muschi, cresterea tensiunii musculare, plus hiperactivitate glandulara sub influenta hipotalamusului si a hipofizei, cu producere de hormon corticotrop (ACTH), cu stimularea cortexului adrenal pentru hipersecretia de cortisol, ceea ce faciliteaza accesul cailor metabolice la sursele energetice lipidice si glucidice; in alt sens, acelasi stres acut poate provoca insa un raspuns de protectie, defensiv, de tipul relaxarii (relaxation response), insotit de manifestari fiziologice care reduc capacitatea de performanta, precum scaderea consumului de oxigen, lactatului si frecventei cardiace sau intensificarea activitatii undelor lente alpha ce caracterizeaza starea hipometabolica (1). Practic insa, in absenta posibilitatii de a aplica o metodologie 'tintita' de cercetare a intrecerii sportive, literatura de specialitate, desi confirma ipotezele acestui model teoretic general, este inca destul de saraca in dovezi referitoare la nivelul pe care il poate atinge raspunsul organismului la intensitatea solicitarilor din concurs si la modul de intrepatrundere al diverselor mecanisme responsabile de acesta, ocupandu-se mai ales de acele aspecte induse de durata prelungita a anumitor competitii desfasurate in conditii ambientale normale si, mai ales, extreme.

O prima categorie din investigatiile existente se refera la modificarile citologice pe care le provoaca efortul competitional, care par sa fie de nivel redus chiar si in cazul sporturilor de mare anduranta. Desi in concursurile de alergare pe distante lungi apar numeroase aspecte medicale asociate exercitiului fizic (colapsuri, afectiuni dermatologice, musculare etc.) (18), fiziologic, acestea nu sunt insotite decat de modificari minore si tranziente ale musculaturii scheletice, corelate mai degraba cu distanta totala parcursa decat de intensitatea exercitiului. Astfel, biopsii musculare in vastus lateralis, practicate la sportivi cu 5 zile inainte de competitii de 15 km, 25 km si, respectiv, 42 km si apoi la 0,5-6 h si, respectiv, la 9 zile dupa fiecare concurs, nu au semnalat modificari in forma fibrelor musculare, in special a diametrul lor si nici leziuni la nivelul sarcolemelor. Examinarea ultrastructurala a miocitelor acestor alergatori a relevat usoare hipercontractii si iregularitati in zona linilor Z ale fibrelor striate (10).

O a doua categorie de investigatii se refera la modificarile unor metaboliti, in special ale acidului lactic - factor limitativ al performantei sportive - si produsilor de catabolism proteic implicati in fenomenul de uzura tisulara. La scrimeri, valoarea lactatului sanguin in turnee de nivel national se situeaza peste pragul anaerob individual, comparativ cu antrenamentele, situatie cand se afla sub acest nivel (8). Intr-un alt sport cu dominanta aeroba, judo, valorile lactatemiei de concurs au fost de 10.02±2,98 mmol/L la castigatorii meciurilor si de 12,94±2,98 mmol/L la judoka infranti. (5). Cauza unor astfel de diferente este dificil de precizat atata timp cat nu cunoastem exact capacitatea aeroba a sportivilor, cu atat mai putin randamentele lor energetice. La luptatorii de elita (25,3±4.03 ani, 78.63±22.88 kg), in competitii internationale, concentratia determinata de noi a lactatului sanguin poate atinge 11,4±1,2 mmol/L, neinregistrandu-se insa o corelatie directa intre contributia metabolismului lactic si performantele realizare. La acesti sportivi, glicoliza anaeroba este cu atat mai solicitata cat categoria de greutate este mai mare, dar si cu cat constrangerile alimentare legate de controlul greutatii corporale sunt mai drastice (21).

Dupa competitii foarte lungi cum sunt cele de ultratrithlon (7,5 km inot, 360 km ciclism si 85 km alergare), cu durata totala cuprinsa intre 23:38:53 si 27:54:30 (hr:min:sec), la primii 23 clasati s-a observat o scadere a masei musculare de la 71,9±4,4 kg la 68,9+1 kg, o crestere a volumului plasmatic cu 7,6%, aparitia unor hemolize intravasculare, hiponatremii si cresteri ale turn-over-ului trigliceridelor. Sportivii nu au necesitat ingrijiri medicale dar balanta apei intracelulare s-a dezechilibrat – scaderea hidratarii celulare reprezentand in sine un semnal pentru declansarea catabolismului proteic – iar concentratiile a 25 de aminoacizi esentiali au scazut per total cu 18%. Nu toti aminoacizii isi modifica concentratiile serice in astfel de situatii. Concentratiile de aminoacizi aromatici cu catena ramificata diminueaza, dar cistina a crescut cu 38%, metionina cu 24%, tirozina cu 10%, fenilalanina cu 12%, triptofanul liber cu 74%, in timp ce valorile triptofanului total, glutaminei si leucinei au ramas constante (13). Concentratiile periferice de 5-hidroxitriptamina (5-HT) - care este si precursor de triptofan - au crescut. 5-HT constituie serotonina, un neurotransmitator care moduleaza diverse functii fiziologice si psihologice printre care si instalarea starii de oboseala, alterarea sistemului serotonergic jucand un rol important in raspunsul organismului la stres (19). Alti autori au gasit frecvent cresteri ale concentratiilor plasmatice de uree, creatinina, acid uric, cresteri proportionale cu distanta de concurs (9).

Modificarile enzimatice inregistrate cu ocazia competitiilor epuizante de triatlon au indicat un peak al creatinkinazei si al izoenzimei sale MB la 12 h dupa concurs, iar al lactat dehidrogenazei totale hepatice la 40 min dupa triatlon. Nu s-au observat nici un fel de modificari ale lactat dehidrogenazei cardiace dupa cursa. La sportivii de elita, valorile bazale ale acestor enzime s-au restabilit abia dupa 9 zile (15). Cercetarile referitoare la activitatea enzimatica sunt de importanta majora pentru clarificarea mecanismelor celulare care participa in raspunsul organismului la tensiunea psihica de concurs, dar acestea, prin caracterul invaziv al investigarii lor (biopsie musculara) constituie domeniul de studiu cel mai putin accesibil.

O categorie importanta de investigatii o reprezinta modificarile hormonilor celulari si glandulari care, se stie, prin intermediul AMPc controleaza activitatea enzimatica, stimuland-o sau inhiband-o. Participarea neurohormonilor din categoria endorfinelor in stresul competitional este recunoscuta insa rolul lor nu poate fi inca precizat. Cercetari efectuate in timpul antrenamentului fizic au demonstrat ca aceste neuropeptide controleaza secretia hormonului de crestere (GH) si prezinta interactiuni complexe cu sistemul catecolaminergic, inhiband partial activitatea simpatica si moduland astfel functii precum cele cardiovasculare si ventilatorii. In acelasi timp, beta-endorfinele injectate pe cale centrala sau periferica produc cresteri simultane ale glucozei si glucagonului plasmatic, dar acest efect nu pare sa se produca si in conditii de efort fizic intens, atunci cand prevaleaza efectele lor analgezice si psihocomportamentale (2). Implicarea acestor opioide endogene in fenomene aparent paradoxale, legate de relatia somn-performanta, precum inducerea starii de somn in timpul unor concursuri de mars (20) sau maraton, ca si instalarea unor stari de euforizare pe parcursul alergarii pe distante foarte mari (2328 km stafeta cu durata de 8 zile si 8 nopti, fiecare sportiv parcurgand un total de 192 km), este foarte probabila desi, din motive metodologice, aceasta nu a putut fi probata (11).

Perturbarile hormonale cele mai frecvente, induse de stresul competitional de durata, spre exemplu in triatlon, sunt de tipul: hiperaldosteronemie (2061±1013 pmol/L), hipercortisolemie 971±486 nmol/L, hipersecretie de hormon de crestere (mediana 6,8 ng/mL), hipoinsulinemie, hipoconcentratii de testosteron liber (42±17 pmol/L (7). Hipersecretia de GH (somatotropina), unul din hormonii hipofizari, este atribuita scaderii somatostatinei – un hormon produs de celulele hepatice - sub influenta inhibitoare a catecolaminelor, serotoninei, dopaminei si acetilcolinei. Opiaceele endogene amplifica suplimentar raspunsul GH la exercitiu, efect care diminueaza insa in situatii de suprantrenament. In perioada de pregatire, rolul fiziologic al GH este unul preponderent anabolic, constand in facilitarea sintezei proteice prin stimularea transportului aminoacizilor prin membrane, a sintezei ribozomilor si ARN-lui. In competitie, rolul sau pare a fi mai ales ergogenic, concretizat prin efect lipolitic direct, o activare a neoglucogenezei, cu consecinte asupra sporirii fortei musculaturii scheletice si miocardului, dar si asupra compartimentelor hidrice (intensificarea termolizei prin transpiratie) (17).

Cele mai interesante observatii referitoare la biologia competitiei se refera insa la modificarile catecolaminelor, epinefrina (adrenalina) - cu functii in glicogenoliza si lipoliza din ficat si musculatura activa - si norefinefrina (noradrenalina) cu functii in lipoliza din tesutul adipos. Comparand nivelul catecolaminelor libere si sulfoconjugate in perioada de antrenament si, apoi, in timpul competitiilor, la scrimeri de performanta, in scopul evaluarii dimensiunii atinse de stresul emotional, s-a constatat ca norepinefrina este cu 27% mai crescuta in antrenament decat in concurs, in timp ce epinefrina este cu 76,5% mai crescuta in concurs decat in antrenament, presiunea sistolica fiind mai ridicata in concurs, in corelatie cu valorile adrenalinei. Catecolaminele sulfoconjugate au avut valori coborate in ambele situatii. Cortisolul si renina au atins niveluri mai ridicate in concurs, probabil datorita puternicei stimulari centrale si efectelor periferice ale eliberarii crescute de epinefrina. (8). Totusi, nivelul acestei cresteri nu poate explica de unul singur efectele pozitive asupra performantelor competitionale, cu atat mai mult cu cat se stie ca antrenatii dobandesc o hipersecretie hormonala de nivel mai scazut decat neantrenatii.

In competitia sportiva, s-a dovedit ca hipersecretia si, respectiv, hiperexcretia consecutiva de adrenalina nu reprezinta un raspuns exclusiv la exercitiul fizic intens, fenomenul putandu-se instala si in absenta solicitarilor fizice, ca urmare doar a prezentei stresului emotional. Jucatori de sah, somatic neantrenati, au fost investigati pentru modificari survenite in excretia de catecolamine in timpul unui turneu. In acest caz, excretia de adrenalina a fost mai mare decat excretia de noradrenalina, avand o corelatie pozitiva cu frecventa cardiaca a sportivilor. Raspunsul adrenergic la stresul competitional nu a fost influentat nici de performantele inregistrate de sahisti, nici de caracteristicile lor antropometrice. Variabilitatea individuala constatata a fost foarte mare (12), ceea ce confirma rezultatele altor cercetari care indica faptul ca atat stresul fizic, cat si cel emotional, pot induce semnale pentru declansarea unor patternuri metabolice, hormonale si neuronale, cu caracter puternic individualizat, integrate si coordonate de reteaua neuronala hipotalamica (13). De altfel, la sportivii psihic epuizati in competitii (conform testului POMS), reactivitatea adrenergica precum si cea pituitara este diminuata, in acest caz, noradrenalina, ACTH si neurohormonii avand concentratii mai scazute decat la sportivii care nu prezinta semne de oboseala psihica (16).

Suplimentar, exista suficiente observatii empirice care remarca participarea intensa, simpatoadrenala, in realizarea unor performante fizice deosebite. Fenomenul psihofiziologic denumit 'atac de adrenalina' (adrenaline rush), definit ca senzatie intensa de excitatie insotita de cresterea brusca a puterii musculare, apare ca raspuns la solicitari extrem de stresante sau periculoase. In sport, acesta se instaleaza in special in competitiile care se desfasoara in conditii naturale de mediu sau in sporturi extreme (orientare, inot pe distante lungi, alpinism etc.), in sporturi de contact, dar si in sporturi ciclice, atunci cand adversarul este perceput ca fiind redutabil. Boxerii - printre acestia, Muhammad Ali - descriu, dezvoltarea rapida a unei mari puteri fizice, uneori, dupa un knock –out (3). Se presupune ca hipersecretia de epinefrina, cu eliberarea consecutiva de glicogen din depozitul hepatic si de sange din depozitul splenic provoaca o cresterea brusca a afluxului sanguin in muschi si creier, respectiv a oxigenului, macronutrientilor si hormonilor ergogenici in celulele efectoare. Se stie ca pseudoefedrina ca si unele droguri, precum fenciclidina, au actiune mimetica cu epinefrina, inducand cresteri remarcabile ale fortei fizice, dar mecanismele celulare de producere al unui astfel de efect raman neclare. Desi, intuitiv, unii antrenori au cultivat cu succes sentimentul de teama in sporirea performantelor sportivilor lor – un exemplu: D'Amato, antrenorul lui Floyd Patterson si Mike Tyson -, nivelul actual al cunostintelor nu permite intelegerea mecanismelor de declansare a acestei 'navaliri' a adrenalinei. Tot astfel, nu se cunoaste suportul molecular si nici caile de producere a altor stari psihofiziologice caracteristice stresului competitional, cu mare impact asupra performantelor fizice, cum sunt cele de activare (arousal) sau de focalizare (flow). Nu stim daca astfel de fenomene sunt facilitate de o modulare alosterica a enzimelor prin intermediul anumitor hormoni sau, din contra, de o masiva recrutare de fibre musculare striate sau de ambele, la un loc. Cu atat mai putin nu putem stabili succesiunea evenimentelor biologice care, initiate de o stare psihica, contribuie prin intermediul hipotalamusului si hipofizei la obtinerea raspunsului motric optim.

Desigur, deocamdata nu putem spera in elucidarea mecanismelor intime ale unor asemenea procese care tin de experienta individuala a sportivilor aflati in conditii care, prin natura lor, nu sunt reproductibile prin experiment. Insa, orientarea studiilor stiintifice catre o anume directie de abordare interdisciplinara in sport, care sa incerce integrarea cercetarilor din domeniul endocrinologiei, psihologiei sportului, comportamentului motric si etologiei cu tehnologii neinvazive ale creierului si musculaturii (imagistice (PET), de spectrometrie in RMN), ar putea conduce la construirea unor modele teoretice mai complete ale biologiei competitiei si, poate, astfel, la gasirea unor noi metode de interventie in beneficiul cresterii performantelor sportive.

Abstract

Din cauza multiplelor sale dimensiuni antropologice, biologico-medicale, psihologice, economice etc., fenomenul competitional nu este simplu de definit. Din punct de vedere biologic, competitia sportiva este caracterizata de intensitatea supramaximala a exercitiului fizic, fiind insa marcata de efectele simpatoadrenale induse de stresul acut generat de aspectul agonal al situatiei in care se afla pusi sportivii. In linii mari, se considera ca aceste efecte constau in intensificarea activitatii sistemului nervos simpatic si a organelor cu functii endocrine. In timp ce, in competitie, hipersecretia glandulara este un lucru cert, structurile si mecanismele celulare sau sistemice de actiune nu pot fi precizate. Astfel, fenomene implicate in obtinerea unui raspuns motric optim, precum adrenaline rush, deocamdata, nu pot fi indeajuns de bine explicate. Lucrarea propune imbinarea cercetarilor interdisciplinare cu tehnologiile neinvazive pentru descoperirea unor modalitati noi de crestere a performantelor competitionale.

Abstract

Taking into account the diversity of its anthropological, biological-medical, psychological, economical dimensions, sports competition is a phenomenon not easy to define. From a biological point of view, sports competition is characterized by supramaximal intensity of physical exercise and at the same time it is affected by the sympathoadrenal effects induced by the acute stress generated by the agonistic side of the situation sportsmen undergo. In general, it is considered that these effects reside in the increase of the activity of the sympathetic nervous system and of the organs bearing endocrinological functions. While glandular hypersecretion is obvious during competition, cellular or systemic structures and mechanisms of action cannot be pointed out. Thus, phenomena involved in generating an optimal motor response such as adrenaline rush cannot be explained for the moment in a satisfactory manner. This paper intends to combine the interdisciplinary researches with uninvasive technologies in order to reveal new modalities of rising performance in competitions.

Bibliografie

1. Andersen M. B., Doing Sport Pshychology. Champaign, Human Kinetics, 2000, p. 48

2. Bouix O., Najimi A., Orsetti A., Involvement and physiological roles of endogenous opioid peptides in adaptation to physical exercise. In: Science and sports, Paris, 12(1), 1997, p. 26-40

3. Cashmore E., Sport Culture. London, Ed. Routledge, 2000, p. 10

4. Caillois R., Les Jeux et les Hommes. Paris, Gallimard, 1967, p. 50

5. Cavazani, R. N, Lactato antes e apos sucessivos combates de judo. In: Universidade Estadual Paulista, Rio Claro, 1991, 31 p.

6. Dragnea C. A., Mate-Teodorescu S., Teoria sportului. Bucuresti, Ed. Fest, 2002, 537 p.

7. Gastmann U., Dimeo F., Lehmann M., Ultra-triathlon related blood-chemical and endocrinological response in nine athletes. In: Journal of Sport Medicine and Physical Fitness., 38(1), Torino, 1998, p. 18-23

8. Hoch F.; Werle E.; Weicker H., Sympathoadrenergic regulation in elite fencers in training and competition. In: International journal of sports medicine, Stuttgart, 9(2), 1988, p. 141-145

9. Janssen G., Degenaar C.-P., Menheere P. P.C., Habets H.M., Geurten P., Plasma urea, creatinine, uric acid, albumin, and total protein concentrations before and after 15-, 25-, and 42-km contests. In: International journal of sports medicine, Stuttgart, 10(3), 1989, p. 132-138.

10. Kuipers H., Janssen G.M., Bosman F., Frederik P.M., Geurten P., Structural and ultrastructural changes in skeletal muscle associated with long-distance training and running. In: International journal of sports medicine, Stuttgart, 10( 3), 1989, p. 156 – 159

11. Lagarde D., Milhaud C., Perturbations in sleep and wakefulness rhythm during a marathon run. In: Science and sports, Paris, 4(2), 1989, p.101-114

12. Laun U.; Haber P., Bieglmayer C., Stress in chess competition and the potential influence of maximal aerobic power. In: Deutsche Zeitschrift fuer Sportmedizin (Cologne), 47(10), 1996, p. 524-528

13. Lehmann M., Huonker M., Dimeo F., Serum amino acid concentrations in nine athletes before and after the 1993 Colmar ultra-triathlon. In: International Journal of Sport Medicine, 16(3), Stuttgart, 1995, p. 155-159

14. Lehmann M., Petersen K.-G., Liu Y., Gastmann U., Lormes W., Steinacker J.-M., Chronic, exaustive exercise in sport. Influence of leptin and inhibin. In: Deutsche-Zeitschrift-fuer-Sportmedizin-(Cologne) 5(7/8), 2000, p 234-243

15. Lutoslawska G., Sendecki W., Plasma creatine kinase, creatine kinase MB and lactate dehydrogenase isoenzymes in response to ironman triathlon competition. In:Biology-of-sport, Warsaw, 7(3), 1990, p. 219-230

16. Odagiri Y., Shimomitsu T., Iwane H., Katsumura T., Relationships between exhaustive mood state and changes in stress hormones following an ultraendurance race, International journal of sports medicine, 17(5), 1996, p. 325-331

17. Peyreigne C.; Brun J.-F., Monnier J.-F, Abecassis M., Fedou C., Raynaud E., Orsetti A., Growth hormone somatomedins and muscular activity. In: Science and sports, Paris, 12 (1), 1997, p. 4-18

18. Roberts W.O., A 12-yrs profile of medical injury and illness for the Twin Cities Marathon. In: Medicine and science in sport and exercise, Hagerstown, 32(9), 2000, p. 1549-1555

19. Strueder H.-K., Hollmann W., Platen P., Woestmann R., Weicker H., Molderings G.-J., Effect of acute and chronic exercise on plasma amino acids and prolactin concentrations and on (3H) ketanserin binding to serotonin2A receptors on human platelets. In: European journal of applied physiology and occupational physiology, Berlin, 79(4), 1999, p. 318-324

20. Talaban M.-D., Rinderu T., Chirila J., Exercise induced sleep state in young marchers during competition. In: the 18^th International Jerusalem Symposium of Sport Medicine, 20-22 March 2002, Jerusalem

21. Talaban M.-D., Modificari de EAB la luptatorii de elita (lupte libere). In: Sesiunea anuala de referate si comunicari stiintifice – ANEFS, Bucuresti, 2000