EXPERTIZA BIOCHIMICA IN FOTBALUL DE PERFORMANTA

Dr. CP II DOREL TOCITU, As. cercet. SIMONA CATANOIU

Institutul National de Cercetare pentru Sport

I. Cuvinte cheie: fotbal, expertiza biochimica

II.

III. Introducere

 Caracterul tot mai stiintific al antrenamentului sportiv a impus marilor performeri si antrenorilor acestora alcatuirea de echipe de specialisti din diferite domenii pentru monitorizarea si obiectivizarea efectelor efortului fizic asupra organismului. Parte din aceste date - pe masura ce ele au devenit istorie - au fost facute publice, contribuind la intelegerea tot mai profunda a fenomenelor de adaptare induse de sportul de inalta performanta.

 Astazi, acesta este de neconceput fara diagnoza biochimica (energetica, enzimatica si hormonala) a starii de antrenament, care tinde sa devina cel mai fidel mijloc de control al transpunerii in practica a programelor de pregatire si care incearca sa dea un raspuns obiectiv la intrebarile esentiale ale teoriei antrenamentului sportiv:

 - Cum poate fi obiectivizat si cuantificat efectul unui stimul?      

 - Care este raportul optim intre efort si refacere?

 - Cand si cum trebuie aplicat un stimul de intensitate maxima?

 - Care sunt si cum pot fi masurate fenomenele adaptative induse de efort?

 - Care sunt cele mai potrivite practici si metode de recuperare post efort?

 - Care sunt criteriile pe baza carora sunt individualizate structurile de antrenament?

 Daca la sporturile individuale lucrurile sunt ceva mai simple si mai bine intelese, la jocurile sportive exista nenumarate controverse legate, mai ales, de incadrarea lor din punct de vedere fiziologico-metabolic.

 Jocurile sunt activitati cu solicitare aerob-anaeroba alternativa, astfel incat pe o baza aeroba mai mult sau mai putin constanta sunt inserate repetat faze anaerobe cu intensitate ridicata (Dal Monte, 1983). Dintre toate jocurile, fotbalul are solicitarea aeroba maxima impusa atat de durata jocului, cat si de suprafata pe care trebuie sa o acopere sportivii.

 Pe de alta parte, fazele de joc sunt alcatuite, in majoritatea lor, din actiuni cu solicitare maxima executate cu viteza maxima si cu o durata de cateva secunde (cele mai numeroase dureaza intre 1 si 20 secunde).

 Prima controversa majora apare in domeniul pauzelor din joc, considerate de catre unii specialisti (Scuola dello Sport, Italia) ca fiind suficiente pentru o refacere completa, in timp ce altii le considera insuficiente (Comucci N., Viani M., 1986). Atitudinea fata de aceasta problema impune un anumit sistem de pregatire:

 - exista antrenori care acorda o atentie speciala pregatirii de rezistenta, dezvoltarii unui prag aerob-anaerob inalt, atat pentru cresterea capacitatilor functionale ale sistemului cardiovascular, cat si pentru eliminarea mai rapida a metabolitilor care provoaca oboseala. Acestia considera, si nu fara temei, ca revenirea intre doua actiuni desfasurate cu intensitate maxima depinde de eficienta si gradul de dezvoltare ale mecanismelor aerobe. 

 - exista antrenori care considera ca puterea aeroba nu este un factor determinant al performantei si nici al selectiei, ei sustinand ca forta si capacitatea de recrutare rapida a fibrelor musculare sunt factori esentiali.      

 Am dat aceste doua exemple din aceeasi tara (Italia) tocmai pentru a sublinia ca nu exista retete pentru a ajunge la inalta performanta, ci doar cunoasterea nemijlocita a subiectilor de care se dispune la un moment dat, cunoastere bazata pe masurari ale diferitilor parametri.

 Material si metode

 In perioada 1998-2000, Laboratorul de biochimie al Institutului National de Cercetare pentru Sport a monitorizat reactivitatea metabolica si gradul de adaptare la efort la componentii lotului de fotbal al echipei Steaua Bucuresti (28 subiecti). 

Pentru evaluarea reglajelor si costului metabolic al efortului, ca si a gradului de refacere al organismului postefort reflectate in planul echilibrului acido-bazic, I.N.C.S. dispune de un analizor automat ABL-2 al firmei Radiometer-Copenhaga, ce permite determinarea a zece parametri strans legati intre ei: Hb (hemoglobina), pH, pCO₂ (presiune de bioxid de carbon), pO₂ (presiune de oxigen), HCO₃ (bicarbonat plasmatic actual), TCO₂ (bioxid de carbon total), BE (exces de baze, din care se calculeaza concentratia de acid lactic), SBE (exces de baze standard), SAT (saturatia in oxigen a hemoglobinei), SBC (bicarbonat standard). Acesti parametri sunt corectati si corelati de un microcomputer inglobat in aparat, in functie de presiunea atmosferica masurata de un barometru electronic. Presiunea atmosferica, Hb, pH, pCO₂ si pO₂ sunt masurate direct, ceilalti parametrii sunt calculati cu ajutorul programelor calculatorului si toti sunt inregistrati automat pe o banda de hartie.

 Au fost executate masuratori de echilibru acido-bazic atat in stare bazala, cat si in efort (antrenamente si meciuri oficiale).

 Rezultate si discutii

 Analiza datelor de care dispunem (ulterior, confirmate si de diagnozele efectuate si la echipa de fotbal Dinamo Bucuresti in perioada 1998-2003) ne arata ca in fotbalul din Romania principala deficienta este la nivelul pregatirii de rezistenta.

1. Efortul in jocul de fotbal prezinta cateva caracteristici biochimice esentiale fara indeplinirea carora accesul la inalta performanta ramane un deziderat. Timpul de joc ca atare (90 minute sau uneori 120 minute) impune urmatoarea contributie a surselor energetice:

 - reactia anaerob-alactacida (ATP-CP) ...………….......... 5%

 - reactia anaerob-lactacida (glicoliza) ..…………….... 5-10%

 - reactia aeroba ....................……………………......... 80-90%

 In favoarea ponderii predominant aerobe a efortului din fotbal, pledeaza si masuratorile de consum maxim de oxigen (VO₂ max). Fotbalistul de performanta are un consum maxim de oxigen in jur de 59,1 ml/min/kg (Jossselin E., Legros, P., 1990) superior valorilor unor sporturi ca hochei pe gheata (55,5), polo (57,9), decatlon (58,1), kaiac (58,6) si foarte apropiat de natatie (60,5).

 In afara acestor argumente experimentale, exista si argumente de ordin logic: cu cat organismul fotbalistului are mecanisme aerobe mai performante, cu atat numarul actiunilor purtate in viteza (sprinturi) va fi mai mare si recuperarea dupa acestea va fi mai rapida. Acest fapt va determina o cadere fizica mai mica (sau deloc) in finalul reprizelor.

 Pe de alta parte, distantele de alergare in tempouri diferite (sprint, alergare submaximala, alergare usoara, mers) impune antrenarea atat a mecanismelor energogene anaerobe, cat si a celor aerobe, dar mai ales trecerea rapida, de regula de mai multe ori, de la unele la altele. Acest lucru nu este posibil decat daca aparatul respirator este perfect adaptat la intensitatea efortului, ceea ce implica variatii relativ mici repaus/efort ale pCO₂ pentru a permite functionarea eficienta a mecanismelor energetice si compensatorii. Daca aceste mecanisme functioneaza corect, costul metabolic al efortului (R=SBC/HCO₃) este mic si are valori cuprinse intre 0,95-1,05. Valori mai mici de 0,90 sau mai mari de 1,10 arata un cost metabolic acceptabil, iar cele mai mici de 0,85 sau mai mari de 1,15 indica functionarea defectuoasa a acestor mecanisme si, implicit, costuri metabolice ridicate (Tocitu, Dorel, 2000).

• 2. Este inadmisibil ca la urcarea la o altitudine modica (Cabana Forban - 1200 m) 38,5% din subiecti (10 din 26 de fotbalisti, respectiv: Baciu, Danculescu, Dumitrescu, Lincar, Maxim M., Militaru, Mindileac, Ritli, Szekely, Tene) sa prezinte scaderi ale valorii de pCO₂ (pCO₂ < 34 mmHg) fapt ce arata din start precaritatea mecanismelor aerobe. 

• A. Meciul Steaua-Panatinaikos (2-2) este urmat dupa trei zile de prima infrangere din campionat F.C.Arges-Steaua (3-2).
• B. Dupa returul din Grecia, Panatinaikos-Steaua (6-3), la trei zile Rapidul administreaza Stelei un sec 3-0.
• C. Steaua–F.C.Bacau, dupa un efort de intensitate ridicata (2-1) in zece oameni, este urmat la trei zile de infrangerea de la Ploiesti (Petrolul–Steaua 2-1).
• D. Meciul Steaua - Dinamo in Cupa Romaniei (3-1) este urmat dupa trei zile de infrangerea de la Galati (Otelul-Steaua 2-0).  

 4. Exista un dezechilibru mare intre evolutia echipei Steaua din prima repriza si cea de-a doua repriza. In prima repriza, echipa marcheaza 31 goluri si primeste 9 (raport 3,5:1) in timp ce in a doua repriza marcheaza 20 goluri si primeste tot 20 (raport 1:1). Daca ducem aceasta analiza mai departe, vom constata ca in primele 30 minute ale meciurilor Steaua marcheaza 17 goluri si primeste doar 5 (raport 3,5:1) in timp ce in ultimele 30 minute de joc marcheaza 14 si primeste tot 14 (raport 1:1). Acest lucru inseamna ca 70% din golurile primite sunt in ultima treime a timpului de joc. Constatarea de mai sus nu este un fapt statistic, ci unul biochimic a carei semnificatie va fi discutata in continuare.  

Figura 1. Repartitia numarului de goluri marcate si primite de echipa Steaua

pe intervale de timp (1998-1999)

 5. Golurile primite in finalul partidelor nu numai de la echipe puternice (Valencia min 75 si 88) dar si de la echipe mai slabe (Onesti min 86 in tur; Resita min 85 si 90 in retur; Gloria min 82 si 88 in retur) ca si golurile primite in finalul reprizei I (Craiova min 3 in tur, Arges min 43 in tur, Rapid min 42 in tur, Bacau min 44 in retur) nu pot fi puse doar pe seama lipsei de concentrare, mai ales daca privim si graficul din figura 1, ci si pe aparitia unor dezordini biochimice (acumularea in muschi de acid lactic, perturbari ale schimbului de gaze la nivel pulmonar si muscular). Aceasta apreciere este sustinuta si de rezultatele diagnozei biochimice din iarna care arata ca la un efort standard de rezistenta (2 x 3000 m) doar 15% dintre subiecti (Baciu, Coporan, Lutu si Rosu) se incadrau in zona de efort adecvata tempoului (2-3,5 mmol/l acid lactic), 46 % dintre subiecti se aflau in zona de efort imediat superioara (4-6 mmol/l acid lactic: Belodedici, Ciocoiu, Csik, Danciulescu, Luca, Matei, Militaru, Mindileac, Miu, Rachita, Szekely, Trica), iar restul de 30% se aflau intr-o zona de efort care necesita un consum marit (6-11 mmol/l acid lactic: Dumitrecu, Giuchici, Lacatus, Lincar, Maxim, Ogararu, Ritli, Tene).

 6. Diagnoza biochimica din perioada de pregatire de iarna il plasa pe Rosu ca model de reactivitate biochimica in pregatirea de rezistenta. El prezenta un randament foarte bun al mecanismelor aerobe cu costuri metabolice reduse si reglaje de efort de nivel foarte bun. Evolutia lui ulterioara a confirmat pe deplin aceste aprecieri, in retur din cele 20 goluri marcate de Steaua, Rosu a marcat 9 (adica 50%), iar din acestea 5 (55%) in ultimele 20 minute de joc.    

 7. Georges Cazorla (-) de la Facultatea de Stiinte ale Sportului din Bordeaux a efectuat in anul 2002 un sondaj printre selectionerii a 7 nationale de fotbal punandu-le intrebarea: 'Dupa parerea dumneavoastra, care sunt calitatile pe care le considerati indispensabile acum si in viitor pentru a practica fotbalul la cel mai inalt nivel?' Calitatile fizice au fost citate de 10 ori [o buna constitutie (3), viteza (3) si putere (4)], calitatile cognitive si mentale de 7 ori [capacitate de adaptare (3), simt tactic (3) si agresivitate (1)], calitatile tehnice de 6 ori si calitatile fiziologice de 3 ori.

Un jucator de top, spune distinsul specialist francez, trebuie sa aiba o inaltime de 1,80 m sau mai mare, sa nu posede in compozitia corporala mai mult de 11% grasime, sa alerge un sprint de 30 m in mai putin de 4 sec, sa repete 7 sprinturi de 35 m fara sa piarda mai mult de 0,90 sec din cea mai buna performanta, sa aiba o detenta de 65 cm sau mai mult, sa atinga o viteza aeroba maximala egala cu 17,5 km/h sau mai mare si, evident, sa stie sa joace fotbal.  

Cate dintre aceste cerinte sunt accesibile jucatorilor romani ramane sa stabileasca cei abilitati. Noi putem doar constata ca un jucator de top are intr-un meci o viteza medie de deplasare de 15 km/h, in timp ce un jucator de la o echipa de club din Romania are doar 9 km/h!

Concluzii

• 1. Pe baza acestui studiu, dar si in urma altor investigatii efectuate la alte echipe de club in perioada 1998-2003, s-a constatat ca pregatirea de rezistenta la echipele de club romanesti este departe de cerintele internationale ale fotbalului de performanta.

 3. Exista o zona de efort (zona lactat : 5-20 repetari executate de 30-45 sec executate in 1-4 serii cu pauza intre serii de 5-6 min si o concentratie de acid lactic de 12-18 mmol/l) care nu este lucrata niciodata de sine statator in antrenament desi acopera cam 14% din meci. Toti antrenorii considera ca pregatirea specifica este suficienta pentru a realiza acumularile necesare acestei zone ceea ce este fals. 

4. Pentru ca informatiile biochimice sa fie precise si eficiente, este necesara o ritmicitate sustinuta a testarilor pentru a putea interveni preventiv asupra unor posibile fenomene nedorite (mai ales legate de procesele de refacere postefort). 

Abstract

The more scientifically character of athletic training had imposed to the elite athletes and their trainers to organize specialists teams from different fields for monitoring and relieving the effects of physical effort over the organism. Some of these data has been made public, contributing to the more profound understanding of adaptation phenomenon inducing by the elite sport.

Today, this is inconceivable without the biochemical diagnosis (energetical, enzymatical, and hormonatical) of the training state, which tends to become the most faithful controlling practical rendition of training programme, and which tries to give an objective answer to the essential questions of theory in sportive training.

Bibliografie

• Cazorla, George, Expertise dans le domaine du football professionnel. II emes Journees Internationales des Scieences du Sport, Paris, INSEP,12-15 noiembrie 2002
• Comucci, Nicola, Marco, Viani, Manuale dell' allenatore professionista. Italia, Settore Tehnico FIGC, 1986. In: Manualul antrenorului de fotbal (3 volume). Bucuresti, CCPS, 1987
• Jousselin, E., Legros, P., Exploration du metabolisme energetique chez le sportif de haut niveau. Paris, INSEP, Collection Medicine et Sport, 1990
• Tocitu, Dorel, Echilibrul acido-bazic la sportivii de inalta performanta si aspecte biochimice in controlul si dirijarea antrenamentului sportiv. Teza de doctorat. Bucuresti, Universitate – Facultatea de biologie, 2000