PLEDOARIE PENTRU ACURATETE

Prof. univ. dr. psih. MIHAI EPURAN

Cuvinte cheie: terminologie

Teoria si metodologia stiintei impune tuturor slujitorilor ei anumite canoane, de a caror respectare depinde posibilitatea intercomunicarii si, ca urmare, a intelegerii reciproce. Vocabularul fiecarei stiinte are particularitati cunoscute de cei care le slujesc. Mai greu este in stiintele interdisciplinare si, mult mai greu, in cele tinere sau in curs de constituire.

Nu discut aici si acum statutul stiintei activitatilor corporale si nici motivele sau cauzele obiective care au dus si duc la sintagma 'stiinta sportului'. Imi propun numai sa subliniez nevoia de acuratete, de exactitate, in gandurile si exprimarile noastre, dincolo de ceea ce va aduce viitorul in clarificarile terminologice de care avem nevoie.

Pornesc de la cateva exprimari: „profesor de sport', „activitati motrice si sportive' (cele sportive nu sunt si motrice?) „calitati motrice de baza si aplicative'. Ar mai fi si altele, dar nu este cazul sa lungim, acum, lista.

Prima impresie care se degaja din aceste sintagme este ca in comunitatea noasta academica sau profesionala suntem obsedati de SPORT sub toate aspectele lui. Voi da doua exemple: in doua „mese rotunde' la care am participat in primavara aceasta (mai 2004), dominanta sport a distorsionat discutiile, abatandu-le de la tema propusa. Astfel, in tema 'Educatie prin si pentru sport' s-a convenit sa se discute despre asigurarea caracterului educational al continutului invatamantului. Nici nu s-a intrat bine in tema si invocarea nevoii de sali si terenuri a acaparat tot restul sesiunii. In al doilea caz, s-a discutat despre nevoia de „voluntariat' pentru care trasatura psihologica personala de „activism' este caracteristica. Dar, de la nevoia de a manifesta dispozitie de a lucra sau activa in mod voluntar - neinteresat material - in domeniul nostru, o mare parte a interventiilor s-a referit la sportivii de performanta si daruirea lor pentru aceasta. Si in cazul acesta s-a schimbat linia logica a temei. Este drept ca iti trebuie vointa si activism pentru a face performanta, dar acestea nu trebuie confundate cu atitudinea „voluntarului' sau cu „voluntariatul' celor care desfasoara activitati in folosul public, al handicapatilor sau pentru promovarea convingerilor ecologiste.

Mergem mai departe. Mirajul sportului si al performantei, ridicata la rang de ideal in pregatirea tineretului scolar, a facut din lectia care, oficial, este de educatie fizica, lectie de sport. 'Mergeti pe stadion, faceti sport sa deveniti campioni!' suna un apel persuasiv, la radio. Profesorul este de „sport' si 'perfectioneaza saritura in lungime cu doi pasi si jumatate in aer', in doua lectii, toamna si primavara, sau arunca mingea de handbal din saritura. Distorsionarea are radacini 'social-istorice':

Prima: „Sportivizarea lectiei de educatie fizica' pentru a furniza probabile talente pentru performanta, desi au existat si exista si structuri de invatamant cu acest obiectiv; a doua, orientarea preferentiala a cursurilor teoretice si practice de 'metodica a educatiei fizice' - observati denumirea -, in care in mod demagogic se vorbeste despre functiile educativ-formative ale educatiei fizice, dar se recomanda si, in realitate, se face o bruma de pregatire fizica si psihomotrica si multa tehnica din sporturi. Cat despre realizarea corecta a obiectivelor psihomotrice, pe de o parte, si a celor cognitive si afectiv - sociale, pe de alta parte, discretie totala, inclusiv in instructiunile pentru evaluarea elevilor, unde se dau note numai pentru prestatia muschilor.

A doua problema: Calitati sau aptitudini motrice? Am propus de curand, la Sibiu, utilizarea preferentiala a sintagmei „aptitudini motrice' care sugereaza si substratul esential al manifestarii acestora. Si, in plus, este bine sa se „modernizeze' indemanarea, in termen si in continut, prin folosirea si dezvoltarea continutului „capacitatilor coordinative' - capacitatea fiind sinonima cu „posibilitatea' si rezultanta a dezvoltarii aptitudinilor. Si, in continuare: de zeci de ani se foloseste clasificarea deprinderilor in „de baza' - mers, alergare, aruncare, saritura, si „aplicative' - catarare, tarare, rostogolire etc.. Oare mersul sau alergarea nu sunt „aplicative'? Ignorarea logicii taxonomiei face sa fie clasificate mai multe atribute sau variabile din doua puncte de vedere diferite, ca si cum oamenii s-ar imparti in blonzi si scunzi! Exista, in literatura stiintifica taxonomia miscarilor si, deci, a deprinderilor, in locomotorii, de manipulare si de stabilitate. De ce nu este adoptata?

A treia problema: Valorificarea rezultatelor cercetarilor. Cat dureaza punerea lor in aplicare? Gandind pozitiv, cca 8-10 ani; gandind negativ, 20-25 ani. Explicatia acestei perspective sta in faptul dificultatii validarii noilor teorii sau metode, validare pe care o face numai comunitatea stiintifica a domeniului. De aici, nevoia ca aceasta sa reactioneze la ceea ce apare nou, reactie care poate fi de acceptare, sau de discutare – „lupta' de opinii in domeniul nostru este redusa si limitata la discutii de grup; nu se recurge la verificari privind validitatea unor enunturi sau metode. (Consiliul Stiintei Sportului din Romania are in vedere si chestiunea aceasta, punand la dispozitia specialistilor paginile revistei 'Stiinta sportului').

A patra si ultima chestiune: Valorificarea cea mai eficienta se realizeaza in invatamant prin manuale si monografii. Universitatea este institutie de creare a stiintei. Normal este sa se produca monografii in diferitele domenii de profil. Din pacate, accentul se pune, mai ales, pe cursuri sau manuale obligatorii pentru cadrele de predare. Multe dintre acestea sunt insa „anonime', avand tiraje mici si difuzare chiar personala. Merita sa discutam posibilitatea editarii unor manuale alternative, cu concurs si cu referenti de specialitate. Cadrele didactice vor avea posibilitatea sa-si manifeste contributiile in monografii, rezultate din cercetari originale, abandonand astfel paguboasa compilare a aceluiasi titlu de curs, scris in 10-17 variante, da diferite facultati, din „cerinte' de dosar Addenda: Stiinta sportului (Extras din M. Epuran, Metodologia cercetarii activitatilor corporale. Cap. 2., 2004, in curs de reeditare).

Aici este momentul sa spunem ca putem accepta denumirea subdisciplinei 'stiinta sportului', intrucat in acest sector al stiintei activitatilor corporale s-au produs cele mai insemnate sinteze interdisciplinare. Stiinta sportului a beneficiat de contributiile diferitelor stiinte particulare, de la cele biologice la cele psihopedagogice si social-culturale. Dupa cum se stie, ea si-a construit o teorie, o terminologie, o pedagogie a pregatirii sportivilor si o metodologie.

In ultimele doua decenii, s-a utilizat tot mai mult termenul 'sport' pentru o suma intreaga de activitati fizice/corporale sau pentru institutii care se ocupa de ele, sau, in sfarsit, pentru stiinta care le studiaza. Este o modalitate comoda de a face exprimarea mai scurta.

Termenul „sport' este folosit in literatura de specialitate ca si in vorbirea curenta in doua sensuri: unul specific, propriu, pentru ceea ce este caracteristic activitatilor sportive de performanta, si altul, sintetic, general, din nevoia de prescurtare a exprimarii, pentru ceea ce priveste intreaga arie a 'omului in miscare', in care sunt incluse activitatile fizice, exercitiile fizice, jocurile, sub orice forma s-ar practica, de la sportul recreatie, sportul pentru toti, pana la sportul elitelor. Au aparut insa si unele nemultumiri in legatura cu faptul ca termenul sport induce, restrictiv, indeosebi activitati competitive si performantiale, caracteristici pe care alte activitati nu le au.

Asa se face ca, in 1993, un grup de cercetatori din diferite tari a fost solicitat de Consiliul International pentru Stiinta Sportului si Educatiei Fizice (ICSSPPE) sa elaboreze o Rezolutie asupra Naturii si Functiilor Stiintei Sportului. Iata doua din formularile acestei comisii:

1. Intr-un sens larg, 'sportul' este inteles ca incluzand activitati fizice, exercitii (fizice) si jocuri, referitoare la orice mod de angajare, de la sportul recreativ pentru toti la sportul elitelor.'

2. 'Stiinta sportului' cuprinde cunostinte derivate din disciplinele generale medicale, socio-comportamentale si academice umaniste, ca si din specialitatile stiintei sportului (biomecanica sportului, istoria sportului, medicina sportului, pedagogia sportului, filosofia sportului, fiziologia sportului, psihologia sportului, sociologia sportului). Specificul stiintei sportului este de a acumula un corp de cunostinte si de a formula recomandari care sa ajute oamenii sa capete o mai buna experienta in activitatile fizice, precum si sa inteleaga si sa aprecieze perspectivele sportului, jocului, jocurilor sportive si exercitiile corespunzatoare'. (s.n.). (Haag, H. et al. 1995).

Grupul de lucru al ICSSPE a aratat ca: 'Termenul de 'stiinta sportului' desemneaza o disciplina academica specifica ce are ca obiectiv activitatile fizice (corporale, M.E.) umane, cum sunt sportul, jocul, jocurile sportive si exercitiile fizice, in contextul lor individual si social'. (HAAG, H., et al., The Nature and Functions of Sport Science. In: International Journal of Physical Education, Vol.XXXII, Issue 3, 1995, p.29).

Observam cu usurinta faptul ca ni se ofera o definitie foarte larga a unui concept care de-a lungul timpului si-a modificat semnificatia.

Stiinta sportului se ocupa in mod deosebit (propriu) de performanta si competitie, dar nu este indiferenta la aspectele teoretice-filosofice. Conceptul de sport este amplu dezbatut, de modul cum este inteles depinzand diferitele paradigme ale cercetarii si aplicarii acestuia.

Mai mult de patru decenii au durat discutiile cu privire la domeniul si denumirea stiintei activitatilor corporale. In cele din urma, sub impulsul sportului de mare performanta si poate si al comoditatii, sintagma 'stiinta sportului' este folosita aproape in exclusivitate. O putem folosi si noi, dar trebuie sa avem in permanenta, in gand, caracterul complex al domeniului activitatilor corporale, activitati pe care nici o alta stiinta particulara nu le studiaza.

Stiinta sportului este denumirea subdisciplinei cu cea mai mare dezvoltare care are ca domeniu activitatile corporale agonistice si performantiale. Sub aceasta denumire sau aceea de stiintele sportului, este utilizata intr-o masura foarte mare in Germania, desi se considera ca ar putea fi numita si altfel. Sportul este si el un termen polisemantic, creand unele dificultati in analizele cu caracter stiintific. Va trebui sa ne exprimam totdeauna clar la ce fel de sport ne referim /definitii operationale/. Dupa O.Gruppe, sunt patru categorii: sportul pentru tineret, sportul pentru toti, sportul de competitie si sportul de inalt nivel. O dificultate in plus apare atunci cand se efectueaza cercetari experimentale, cand se stabilesc esantioane si se discuta modele de sportivi, intrucat sunt numeroase cazuri in care nu se poate aduna intr-un grup de cercetare un numar suficient de subiecti de nivel superior, in multe sporturi.

Abstract

The science theory and methodology impose to all its acolytes specifically canons, from which conformation depends the intercommunication possibility, and, reductively, the mutually understanding. Every science lexical has its own particularity known by the ones that work in the field. It is harder in the interdisciplinary science, and much harder in the 'young' or those in forming progress ones.

Accuracy and precision are required in our thoughts and articulation, beyond whatever future brings regarding terminological clarification that we need.