KINETOTERAPIA SI DOMENIUL EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI – A FI SAU A NU FI...

(Propuneri de clarificare a integrarii kinetoterapiei intr-un domeniu de stiinte)

Conf. univ. dr. DOINA MARZA

Sectia kinetoterapie, Universitatea Bacau

Cuvinte cheie: kinetoterapie

 Invatamantul superior de kinetoterapie a fost infiintat in tara noastra in anul 1992 pe baza unor materiale elaborate de o comisie mixta romano-franceza, constituita din initiativa OMS, prin Directia pentru Europa de sud-est. Schimburile repetate de opinii ale reprezentantilor Ministerului Invatamantului si Ministerul Sanatatii s-au finalizat cu introducerea in Planul de scolarizare (nr. 838 din 14 iulie 1992) a numarului de locuri alocat pentru admiterea la specializarea kinetoterapie (Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport Bucuresti, Universitatea Bacau si cea din Oradea).

 Prin hotararile de guvern nr. 568/28.07.1995 si 294/16.06.1997, kinetoterapia a fost inclusa in lista specializarilor universitare, stabilindu-se, de asemenea, durata studiilor (4 ani) si calificarea absolventului (kinetoterapeut).

 In decembrie 1997, ocupatia de kinetoterapeut a fost introdusa in Codul ocupatiilor din Romania (C.O.R.) de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, cu codul 222905, grupa Medici si asimilati (Ordinul nr. 893 / 2.527 c/1997 publicat in Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr. 374 din 23 decembrie 1997, la pozitia 4 din anexa si rectificat ulterior in Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr. 134/1998).

 In 1993, s-a infiintat in cadrul Facultatii de Medicina din Oradea o specializare surpriza pentru toti cei avizati, fiziokinetoterapie, termenul insusi fiind un pleonasm si neavand corespondent nicaieri in lume (s-a utilizat o traducere gresita a termenului american physical therapy sau a celui englezesc physiotherapy, care reprezinta corespondentul kinetoterapiei in romaneste si al kinésithérapie in limba franceza). In toamna aceluiasi an, modelul a fost preluat si de Universitatea de Medicina si Farmacie Bucuresti, cu toata opozitia intampinata din partea specialistilor Institutului de Medicina Fizica, Balneologie si Recuperare Medicala. Prin aceasta falsa specializare (scoasa din nomenclatorul specializarilor universitare prin HG nr. 999/2000 si reintrodusa prin HG nr. 1336/27.12.2001), s-a pornit o ofensiva sustinuta impotriva kinetoterapiei, folosindu-se argumente la fel de false, dar profitandu-se de un sistem de relatii care se pare ca tinde sa aiba castig de cauza impotriva evidentei constituite de consideratiile si hotararile forurilor internationale si a departamentelor implicate in tara noastra.

 Interesele de casta, care au dus la incorecta concurenta intre kinetoterapie si fiziokinetoterapie, ar trebui sa fie stopate si anulate odata pentru totdeauna, pornindu-se de la incorectitudinea denumirii de fiziokinetoterapie (marcata prin insasi inexistenta ei in lume) si de la continutul curriculei universitare care, credem noi, nu acopera necesitatile formarii unui specialist in folosirea miscarii in scop terapeutic-recuperator.

 Mai mult decat atat, incercarile repetate din ultimii doi ani (incepand din iulie 2000) de organizare a unui trunchi comun pentru specializarile de referinta educatie fizica si sport si kinetoterapie (nominalizate ca specializari distincte conform H.G. nr. 1336/27.12.2001 si H.G. nr. 410/25.04.2002), precum si tendintele de minimalizare a importantei kinetoterapiei nu pot fi considerate decat aberatii, deoarece continutul curriculei este diferit de cel al educatiei fizice in proportie de aproximativ 60%, ca de altfel, intr-o oarecare masura, si continutul disciplinelor comune. Notiunile abordare in cadrul acestor discipline (anatomie, fiziologie, biomecanica, biochimie, biofizica, igiena, metodologia cercetarii stiintifice, bazele teoretico-metodice ale exercitiului fizic, mijloace din educatie fizica si sport etc.) nu pot fi in totalitate aceleasi, in conditiile in care unii studenti se pregatesc pentru a deveni specialisti in educatie fizica si sport (si vor lucra cu oameni sanatosi), iar altii se pregatesc pentru a deveni kinetoterapeuti (si vor lucra cu persoane suferind de diverse afectiuni). Trecand peste acest exercitiu de logica elementara, suntem convinsi ca ideea de trunchi comun reprezinta, in realitate, intentia de a desfiinta invatamantul superior de kinetoterapie si implicit kinetoterapia si de a le intoarce in timp cu peste 50 de ani, adica la ce era in anii '50 cultura fizica medicala. Faptul ca acest lucru s-a realizat deja in majoritatea facultatilor de educatie fizica si sport ne demonstreaza ca binevoitorii au reusit sa-si atinga obiectivele si ca, la noi, gandirea managerilor invatamantului superior de profil este mai mult influentata de ratiuni economice, decat de cerinta imperioasa a formarii de specialisti cu adevarat valorosi.

 Este adevarat faptul ca kinetoterapia foloseste unul din cele mai naturale si, prin urmare, mai ieftine mijloace de prevenire si tratare a diverselor afectiuni – miscarea, dar asamblata in structuri particulare si aplicata dupa o metodologie specifica (total diferita de cea a exercitiului fizic folosit in educatie fizica si sport, pe care cei din domeniul medical nu o cunosc).

 Este la fel de adevarat faptul ca kinetoterapia nu poate fi aplicata in practica in lipsa unor temeinice cunostinte de profil medical, dar si acestea vazute prin prisma motricitatii umane (care, consideram noi, poate fi cunoscuta si aprofundata corespunzator doar daca este abordata din interiorul domeniului care se ocupa cu studiul miscarii umane si al omului in miscare).

 Se cunoaste faptul ca, desi din cele mai vechi timpuri s-au folosit efectele benefice ale miscarii in prevenire, tratare si recuperare, doar secolul trecut a pus bazele cu adevarat stiintifice ale acestor activitati printr-o riguroasa organizare a pregatirii specialistilor, care se realizeaza si astazi in lume, inclusiv in institutii de invatamant superior de educatie fizica, sport si kinetoterapie.

 Ca urmare a tuturor demersurilor pro si contra kinetoterapiei, in 2003, s-au facut modificari si in C.O.R., grupandu-se sub un cod profesiunile de profesor C.F.M. si fiziokinetoterapeut si lasandu-se kinetoterapia la alt cod; s-a eliminat kinetoterapia de pe lista serviciilor de sanatate decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate; in majoritatea unitatilor medicale (de stat si, mai ales, din zonele in care exista in apropiere facultati de medicina cu sectii de fiziokinetoterapie!!!!!) nu se scot la concurs decat posturi de fiziokinetoterapeuti etc.

In fata acestor masuri, specialistii domeniului educatie fizica si sport au ramas pasivi si, mai mult decat atat, au ajuns astazi sa-si puna intrebarea daca aceasta specializare face sau nu parte din domeniul educatie fizica si sport? Iata rezultatele luptei duse de specialistii din domeniul medical (lupta pe care noi nici macar nu am vrut sa o recunoastem, darmite sa o acceptam si sa participam la ea!) pentru afirmarea unei specializari fantoma!

Cred ca pot incerca sa raspund la aceasta intrebare cu NU! NU! Kinetoterapia nu face parte din domeniul educatie fizica si sport, dar nu poate fi (si nu trebuie) separata de stiinta care se ocupa cu studiul miscarii umane! De 12 ani, specializarea kinetoterapie functioneaza intr-un domeniu/profil in care nu si-a gasit niciodata locul in intregime si in cadrul caruia nu a putut fi integrata niciodata cu adevarat.

 Nu intelegem de ce nu se accepta realitatea ca aceasta specializare se afla, de fapt, la granita dintre domeniul care studiaza miscarea umana si omul in miscare si cel medical!?

 Nu intelegem de ce, in alte tari, se poate asigura o mare flexibilitate domeniilor de stiinte in care se organizeaza invatamant superior, in asa fel incat sa existe mereu posibilitatea integrarii noilor profesiuni interdisciplinare, care se nasc in ritm rapid!?

 Nu intelegem de ce ne cramponam de niste denumiri care ingusteaza aria de cuprindere a domeniilor, in loc sa gandim in perspectiva si sa fim deschisi la nou si dezvoltare!?

 Nu intelegem de ce specialistii in educatie fizica si sport nu accepta si nu sustin ideea subdivizarii domeniului de stiinte in doua subdomenii (din care unul sa poata integra corect si eficient si specializarea kinetoterapie si sa-i dea posibilitatea sa se dezvolte), sau ideea schimbarii denumirii domeniului de stiinte cu alta mai larga, care sa dea posibilitatea includerii si a altor specializari in perspectiva!

 Nu intelegem de ce factorii de raspundere din domeniul nostru actual sunt dispusi sa renunte atat de usor la formarea unei categorii profesionale care le-a apartinut dintotdeauna in Romania, cu riscul diminuarii perspectivelor si fortei facultatilor de educatie fizica si sport, ramanand ancorati in idei conservatoare si marcate, cred noi, de orgolii inutile!

 In continuare, vom incerca sa punctam, pe scurt, unele dintre realitatile prezente in invatamantul superior de kinetoterapie din Romania si din lume, in speranta ca cei care isi mai pun inca intrebari referitoare la domeniul de apartenenta al acestei specializari isi vor da seama ca ar trebui sa-i acorde aceeasi importanta ca si specializarii educatie fizica si sport si sa lupte pentru a-i acorda sansele unei perspective care nu poate fi decat in folosul tuturor.

• · Incepand din anul 1999, FRAK (Federatia Romana a Asociatiilor de Kinetoterapie) este membra cu drepturi depline a WCPT (World Confederation of Physiotherapy), detinand – din luna mai 2002 – functia de vicepresedinte a Comisiei Europene a WCPT. Pana in momentul de fata, in cei 10 ani de functionare, studiile de kinetoterapie - in actuala organizare - au fost recunoscute in mai multe tari din lume (USA, Anglia, Spania, Italia, Canada, Grecia, Noua Zeelanda etc.).
• · Incepand din anul 2001, invatamantul superior de kinetoterapie din Romania face parte din ENPHE (European Network of Physiotherapy in Heigher Education / Réseau European de l'Enseignement Supérieur en Kinésithérapie), avand ca reprezentanti in Comitetul de coordonare pe lector univ. Gabriela Raveica si lector univ. dr. Doina Marza de la Sectia kinetoterapie a Facultatii de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii din Bacau. Acest for urmareste imbunatatirea permanenta a standardelor europene ale invatamantului superior de kinetoterapie (pe care le si pune la dispozitia membrilor sai!) si alinierea sa la cele 6 puncte incluse in Declaratia de la Bologna si stabileste standardele minimale care trebuiesc respectate pentru a putea fi integrat in Europa. Raportul asupra situatiei invatamantului superior de kinetoterapie in tarile membre ale ENPHE, prezentat la intalnirea grupului coordonator la Paris, in 11 aprilie 2002, evidentiaza urmatoarele realitati:
• ü Invatamantul superior de kinetoterapie in Europa este structurat pe 3 si/sau 4 ani, distinct de specializarea educatie fizica si sport, chiar daca este organizat in cadrul facultatilor de educatie fizica si sport (Ex.: Franta – IUP Ingéniérie de la Santé, Faculté Santé, Kinésithérapie, Sport; Polonia – Academy of Physical Education, Department of Kinesitherapy; Bulgaria – National Sport Academy, Department of Kinesitherapy; Lituania – Lithuanian Academy of Physical Education, Department of Kinesitherapy etc.).
• ü Curriculele universitare ale institutiilor de invatamant superior care pregatesc specialisti in kinetoterapie in Europa, cuprind un numar mai mare de ore (intre 4500 ore in Spania si 10.000 ore in medie in Elvetia) decat cel aprobat in tara noastra (cu putin peste 2300 ore fizice). In situatia trecerii la schema 3 + 2 (3 ani ciclul I – formare initiala + 2 ani ciclul II – masterat), cu numai 20 de ore pe saptamana, ne intrebam cum va mai fi compatibilizat invatamantul superior de kinetoterapie cu cel european? In permanenta, in Romania, se pune in discutie lipsa fondurilor! Orientarile strategice pentru invatamantul superior din Romania, elaborate de Conferinta nationala a invatamantului superior din 4 noiembrie 2003, isi propun ca prioritati nationale cresterea alocatiilor bugetare pentru invatamantul superior. Conform statisticilor prezentate in Raportul Comisiei de Educatie si Invatamant a Uniunii Europene (Brussels, 21 ianuarie 2004), Romania aloca cele mai mici sume din Europa pentru invatamant. Nu credeti ca ar fi timpul sa se ceara mai insistent compatibilizarea si din acest punct de vedere?
• ü In cadrul Conferintei ENPHE, care s-a desfasurat in perioada 27-30 martie 2003 la Valencia - Spania, s-a ajuns la concluzia ca Romania a trucat modul de intocmire a planurilor de invatamant prin aplicarea incorecta a regulilor ECTS. Desi avem, in acest moment, 4 ani de studii si 240 de credite transferabile (lucru care in aparenta ne situeaza intre tarile care s-au raliat deja la cerintele WCPT-ului si ale Declaratiei de la Bologna, adevarul este altul: numarul de ore prea mic a facut ca acele 240 de credite sa nu fie valabile. Facand un calcul elementar, pentru a avea intr-adevar 240 de credite valabile in toata Europa, ar trebui ca planurile de invatamant sa cuprinda aprox 5000 de ore (fizice bineinteles, nicaieri in Europa neexistand notiunea de ore conventionale in legatura cu planurile de invatamant!). Aplicand acelasi calcul la numarul de ore din planurile noastre de invatamant, ajungem la concluzia ca, in realitate, avem aproximativ 100 de credite la 2300 de ore si sub 400 de ore de practica.
• ü Declaratia de la Bologna, stabileste – in scopul armonizarii invatamantului superior european – durata studiilor de 3 sau 4 ani (cu 180-240 credite) + 1 sau 2 ani studii postuniversitare. WCPT vine cu precizari clare in acest sens, stabilind pentru invatamantul superior de kinetoterapie, durata studiilor la 4 ani formare initiala + 1 an de studii postuniversitare. Din numarul total de ore, cel putin 1000 trebuie sa fie prevazute pentru activitati de practica. Proiectul de lege privind organizarea programelor de studii universitare stipuleaza, la cap. I Studii universitare de licenta, art. 6 ca Domeniile de licenta cu 240 de credite de studiu ECTS vor fi stabilite de MECT si Consiliul National al Rectorilor, iar la art. 7 se arata ca fac exceptie de la prevederile art. 6 studiile universitare pentru profesiile reglementate prin norme europene speciale.
• Sectiile de kinetoterapie din cadrul facultatilor de educatie fizica si sport au schimburi academice bilaterale de cadre didactice si studenti prin programul Erasmus-Socrates cu institutii de invatamant superior din tarile europene. Acest lucru a fost posibil doar pe baza existentei unor curricule universitare compatibilizate si a functionarii pe baza ECTS (Sistemului European de Credite Transferabile) si demonstreaza, inca o data, recunoasterea de care se bucura invatamantul superior de kinetoterapie in forma in care este el organizat acum.
• Proiectul Declaratiei Conferintei nationale a invatamantului superior (Bucuresti, 4 noiembrie 2003) subliniaza necesitatea realizarii unor obiective principale ale invatamantului superior din Romania, printre care Analiza nevoilor de formare, eliminarea specializarilor depasite, dezvoltarea profesiilor deficitare ca numar de locuitori si necesare, dezvoltarea de noi calificari in raport cu cerintele actuale si de perspectiva ale fortei de munca. Elaborarea unei politici nationale a formarii initiale si continue, corelata cu celelalte strategii sectoriale si cu dinamica pietei fortei de munca la nivel national, european si international. In European Physiotherapy Benchmark Statement, adoptat de Adunarea Generala Extraordinara a WCPT de la Barcelona (4 iunie 2003) (http://www.physio-europe.org), se prezinta situatia statistica a numarului de kinetoterapeuti raportat la numarul de locuitori din fiecare tara, situatie din care reiese ca in Romania exista 1 kinetoterapeut la 26.082 locuitori, fapt care ne situeaza pe penultimul loc din Europa (dupa noi fiind doar Turcia, iar pentru celelalte tari raportarea facandu-se la cifre situate sub 5.000 de locuitori). In opinia noastra, acest lucru sustine foarte bine necesitatea mentinerii si dezvoltarii invatamantului superior de kinetoterapie, inclusiv a respectarii standardelor europene si mondiale stabilite pentru formarea specialistilor.

Avand in vedere cele de mai sus, precum si cele 3 obiective prioritare stabilite prin Declaratia de la Berlin (19 septembrie 2003), pe care Conferinta nationala a invatamantului superior le-a adoptat, consideram ca, in Romania, in ceea ce priveste invatamantul superior de kinetoterapie, nu s-au respectat (si se tinde sa nu se respecte in continuare) prevederile Declaratiei de la Bologna (referitor la promovarea cooperarii europene in materie de evaluare a calitatii, in perspectiva elaborarii de criterii si metodologii comparabile si promovarea unei dimensiuni europene in invatamantul superior, mai ales privitor la elaborarea programelor de studii), indeosebi prin acreditarea a doua specializari care ar trebui sa se finalizeze cu competente similare (aspect inca nelamurit in Romania!) si prin introducerea acestor doua profesiuni in C.O.R, dar si prin discutiile referitoare la incadrarea specializarii kinetoterapie intr-un domeniu de stiinte.

Drept pentru care propunem reconsiderarea invatamantului superior de kinetoterapie, astfel:

• · Schimbarea denumirii facultatilor in facultati de educatie fizica, sport si kinetoterapie.
• · Schimbarea denumirii actualului domeniu educatie fizica si sport cu alta care sa integreze si kinetoterapia (propunem kinetologie umana, sau stiintele performantelor umane, sau stiintele activitatilor corporale) si structurarea unui domeniu de specializare (profil) distinct pentru kinetoterapie (propunem activitati fizice si ocupationale compensatorii, sau activitati motrice compensatorii sau activitati fizice adaptate), in cadrul caruia sa se poata face trunchi comun cu alte specializari care pot fi infiintate si de care este nevoie in tara.
• · Structurarea studiilor universitare de kinetoterapie dupã schema 4-1-3 (4 ani ciclul I – formare initiala, 1 an ciclul II – masterat si 3 ani ciclul III – doctorat), pentru a respecta cerintele forurilor mondiale si europene si pentru a asigura posibilitatea recunoasterii si echivalarii studiilor in strainatate.
• · Cresterea corespunzatoare a numarului de ore fizice din planurile de invatamant pana la 26-28 ore/saptamana.
• · Cresterea numarului de ore de practica de specialitate pana la cel putin 1000 in cei 4 ani de studii.
• · Recunoasterea si acordarea dreptului de a elabora curriculele universitare de specialitate cadrelor didactice cu experienta in formarea kinetoterapeutilor, fara imixtiuni din afara si fara impuneri.

Fata de cele de mai sus, rugam toti specialistii domeniului sa aprecieze si sa hotarasca asupra corectitudinii si realismului propunerilor noastre, care sustin munca celor care au ridicat invatamantul superior de kinetoterapie, din cadrul facultatilor de educatie fizica si sport, la rangul lucrului bine facut.

 Anexam propunerile noastre referitoare la domeniile de stiinte propuse si structurile organizationale care ar putea fi constituite.

Abstract

In the last two years the continue attempts of minimize the importance of kynetotherapy was nothing then aberrances because the curricule contain differ from physical education in percentage of 60%, near to commune disciplines contain. The concepts approached in these disciplines (anatomy, physiology, biomechanical, biochemistry, biophysics, hygiene, the methodology of scientifically research, basis of theoretical – methodical physical exercise, faculties from physical education and sport) cannot be the same in conditions in which some students are prepared to become kynetotherapists (and they will work with healthy peoples) and others are prepared to become kynetotherapists (and they will work with invalids peoples). Get beyond this elementary logic exercise, we believed that the idea of common stem represents, in fact, the intention to dissolve the superior schools of kynetotherapy and implicit the kynetotherapy, in this way returns with more than over 50 years, namely, of what was the physical medical culture in the fifty's. The fact that this was already happened is the most faculties of physical education and sport, demonstrated that the benevolent succeeded to achieve their purposes and, in our country, the mentality of superior schools managers is mostly influenced by the economical reasons, rather then the necessity to educate the appreciated specialists. 

Bibliografie

1. Communique of the Conference of Ministers responsabile for Higher Education. Berlin, septembrie 2003
2. Communique of the Conference of Ministers responsabile for Higher Education. Bologna, 1999
3. European Physiotherapy Benchmarck Statment, adoptat in cadrul intalnirii European Region of the World Confederation for Physical Therapy. Barcelona, iunie 2003
4. Hotararea Congresului National de Kinetoterapie. Bucuresti, 21-23 noiembrie 2003 Hotararea de Guvern nr. 1336/27.12.2001 cu privire la specializarile universitare
5. Hotararea de Guvern nr. 294/16.06.1997 cu privire la specializarile universitare
6. Hotararea de Guvern nr. 410/25.04.2002 cu privire la specializarile universitare
7. Hotararea de Guvern nr. 568/28.07.1995 cu privire la specializarile universitare
8. Hotararea de Guvern nr. 999/2000 cu privire la specializarile universitare
9. http://www.enphe.org
10. http://www.physio-europe.org
11. Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr. 374 din 23 decembrie 1997
12. Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr. 134/1998
13. Ordinul nr. 893 / 2.527 c/1997
14. Proiectul de lege privind organizarea programelor de studii universitare
15. Proiectul Declaratiei Conferintei Nationale a Invatamantului Superior. Bucuresti, 4 noiembrie 2003
16. Raportul asupra situatiei invatamantului superior de kinetoterapie in tarile membre ale ENPHE (European Network of Physiotherapy in Heigher Education/Réseau European de l'Enseignement Supérieur en Kinésithérapie), prezentat la intalnirea grupului coordonator. Paris, in 11 aprilie 2002
17. Raportul Comisiei de Educatie si Invatamant a Uniunii Europene. Bruxelles, 21 ianuarie 2004