AFECTIUNI HIPERFUNCTIONALE ALE UMARULUI IN SPORTUL DE PERFORMANTA

Dr. BOGDANA ANTON, ANEFS

Dr. ANCA IONESCU, UMF "CAROL DAVILA"

Cuvinte cheie: afectiuni hiperfunctionale, suprasolicitare, articulatia umarului, performanta

Introducere

Afectiunile hiperfunctionale sunt leziuni repetitive, de suprasolicitare, situate la nivelul sistemului musculo-scheletic, comune sportivilor care executa miscari repetate ale bratelor deasupra planului orizontal. Se produc atunci cand un tesut biologic (muschi, os, tendon, ligament) este solicitat dincolo de limita lui fizica. Daca macrotraumatismul, provocat de un factor extern, determina o leziune anatomica evidenta (fractura, luxatia) sau o tulburare functionala (entorsa), afectiunile de natura hiperfunctionala provoaca o serie de leziuni microtraumatice la nivelul sistemului musculo-scheletic, ducand la aparitia unor forme anatomo-clinice, recunoscute ca entitati patologice de sine statatoare in cadrul traumatologiei sportive. Asemenea afectiuni limiteaza treptat functia dinamica a sportivului, si pot fi raspunzatoare, in unele cazuri, de retragerea lui timpurie din activitatea competitionala.

Obiective

Patologia aparatului locomotor, in general, si a celei de suprasolicitare, in special, inregistreaza o crestere constanta in ultimii ani, la aceasta contribuind o serie de factori.

Deoarece in cadrul acestei patologii un loc important il ocupa patologia de natura hiperfunctionala, localizata la nivelul articulatiei umarului, am initiat un studiu constatativ - aplicativ in scopul:

- stabilirii incidentei afectiunilor hiperfunctionale localizate in articulatia umarului, in cadrul lotului de subiecti studiat;

- stabilirii gradului de corelatie sau asociere intre incidenta afectiunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului la sportivele de performanta si valorile unor parametrii fiziologici si functionali ce conditioneaza performanta sportiva;

 - precizarii unor relatii si/sau asocieri intre incidenta afectiunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului, grupa de varsta, ramura sportiva practicata, longevitatea in sport, forma anatomo-clinica, localizarea uni/bilaterala a afectiunii, numarul de zile de repaus segmentar/total corespunzator fiecarei forme clinice diagnosticate.

Material si metoda

    Studiul a fost efectuat pe un esantion de 738 de sportivi, componenti ai cluburilor si loturilor reprezentative ale Romaniei de handbal, volei, gimnastica si inot, ramuri sportive in care trenul superior este solicitat cu precadere in articulatia umarului.   

Sportivii luati in studiu au fost investigati in Laboratorul de traumatologie sportiva din cadrul Institutului National de Medicina Sportiva, Bucuresti, pe o perioada cuprinsa intre anii 1997-2003.

Pentru fiecare subiect apartinand lotului ce a prezentat patologia de suprasolicitare, am analizat valorile unor parametri functionali: tonus muscular, forta musculara a centurii scapulare, consum maxim de O₂, (indicatorul cel mai fidel al capacitatii de efort aerobe), frecventa cardiaca de repaus/postefort, valoarea unitara si ideala a consumului maxim de O₂, STT/watt/kg, cu incadrarea sportivelor in cerintele etapei de pregatire, corespunzator modelului biologic din cadrul ramurii de sport practicata. Pentru valorile obtinute referitor la datele amintite, au fost intocmite frecventele absolute, pentru a stabili numarul subiectilor ce se regasesc intr-o grupa sau alta in cadrul tabelelor efectuate. Am determinat si frecventele relative la 100 (procente) pentru grupul cercetat.

In cadrul prelucrarii statistice, s-a procedat la :

- compararea valorilor medii: s-a utilizat in acest scop testul "t" (Student) pentru perechi de loturi independente si nivelul de semnificatie (risc) de 0,05 (5%) si testul "F" pentru compararea a mai mult de 2 loturi (modelul ANOVA).

- regresia si corelatia statistica: in acest scop, s-a utilizat regresia lineara si coeficientul de corelatie lineara r (Pearson).

Rezultate

In cadrul lotului luat in studiu (738 subiecti), 96 sportivi (13,01%) sunt componenti ai loturilor de gimnastica masculin si feminin, 132 subiecti (17,89%) sunt componenti ai loturilor de natatie, 160 subiecti (21,68 %) sunt componenti ai loturilor de volei si 350 de subiecti (47,43%) sunt componenti ai loturilor de handbal. Din cei 738 de subiecti analizati, 180 (24,39%) au prezentat afectiuni traumatice de natura hiperfunctionala la nivelul umarului.

Tabelul 1

Incidenta afectiunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului

Subiecti	Nr. subiecti	%
Neafectati	558	75,61
Afectati	180	24,39
TOTAL	738	100

Repartitia pe ramuri sportive a subiectilor cuprinsi in cercetare este urmatoarea: 

Tabelul 2

Repartitia pe ramuri sportive a numarului subiectilor luati in studiu

Nr. crt.	Ramura sportiva	Nr. fise	%	Nr. subiectilor cu afectiuni		Total subiecti cu afectiuni hiperfunctionale in articulatia umarului	%
				M	F
1.	Gimnastica sportiva	96	13,01	11	10	21	11,68
2.	Natatie	132	17,89	23	31	54	30,00
3.	Volei	160	21,67	16	14	30	16,66
4.	Handbal	350	47,43	33	42	75	41,66
	Total subiecti	738	100	83	97	180	100

Repartitia pe ramuri sportive si sex a subiectilor cu afectiuni hiperfunctionale in articulatia umarului raportata la numarul subiectilor afectati este urmatoarea:

Tabelul 3

Repartitia subiectilor cu afectiuni hiperfunctionale in articulatia umarului,
 in functie de sex si ramura sportiva practicata

Ramura sportiva	M	%	F	%	Total
Gimnastica	11	52,38	10	47,62	21
Natatie	23	42,59	31	57,41	54
Volei	16	53,33	14	46,67	30
Handbal	33	44,00	42	56,00	75
Total	83	46,11	97	53,89	180

Din 180 de subiecti cu afectiuni hiperfunctionale in articulatia umarului:

- 83 au fost de sex masculin (46,11%), iar 97 de sex feminin (53,89%);

- 161 subiecti (89,44%) au prezentat o singura forma anatomo-clinica de afectiune de suprasolicitare;

- 13 subiecti (7,22%) au prezentat doua forme anatomo-clinice de afectiuni de suprasolicitare;

- 5 subiecti (2,77%) au prezentat trei forme anatomo-clinice de afectiuni de suprasolicitare;

- 1 subiect (0,57%) a prezentat patru forme anatomo-clinica de afectiune de suprasolicitare.

La cei 180 de subiecti, s-au gasit un numar de 206 situatii patologice, inregistrate ca si cazuri distincte.

Tabelul 4

Repartitia cazurilor cu afectiuni hiperfunctionale in articulatia umarului
pe ramuri sportive si pe sex

Ramura sportiva	M	%	F	%	Total
Gimnastica	16	61,54	10	38,46	26
Natatie	24	36,36	42	63,64	66
Volei	17	48,57	18	51,43	35
Handbal	34	43,59	45	56,41	79
Total	91	44,39	115	55,61	206

Raportat la numarul de zile de repaus s-au gasit urmatoarele date:

- 28 de cazuri (13,59%) au necesitat 4 zile repaus; 93 de cazuri (45,14%) au necesitat intre 5 si 7 zile de repaus si 75 de cazuri (36,40%) au necesitat 8 zile de repaus,

- la cele 206 cazuri inregistrate, s-au gasit 8 tipuri de afectiuni de natura hiperfunctionala la nivelul articulatiei umarului.

Forma anatomo-clinica cea mai frecventa raportata la intreg lotul studiat a fost: tendinita – 33,98%; pe locul doi entezita – 31,55%; la diferenta mare, miozita – 12,62%; sindromul de impingere – 8,74%; pe acelasi loc, bursita si mioentezita – 5,34%; ruptura coafei rotatorilor – 1,94%; capsulita adeziva pe ultimul loc – 0,24%, ceea ce corespunde datelor din literatura de specialitate conform carora cele mai multe leziuni intalnite in patologia sportiva se produc la nivelul tendoanelor, datorita aprovizionarii vasculare precare, suprasolicitarii, fortelor repetate de frecare si tractiune plasate asupra lor.

Tabelul 5

Repartitia afectiunilor hiperfunctionale in raport cu formele anatomo-clinice depistate si sexul subiectilor, raportata la numarul total de cazuri inregistrate

Nr. crt.	Afectiunea	M	%	F	%	Total	%
1	Tendinite	25	35,71	45	64,29	70	33,98
2	Bursite	4	36,36	7	63,64	11	5,34
3	Entezite	34	52,31	31	47,69	65	31,55
4	Miozite	14	53,85	12	46,15	26	12,62
5	Mioentezite	7	63,64	4	36,36	11	5,34
6	Capsulite	1	100,00	0	0,00	1	0,49
7	Sindrom de "impingere''	5	27,78	13	72,22	18	8,74
8	Ruptura coafa rotatori	1	25,00	3	75,00	4	1,94
	Total numar afectiuni	91	-	115	-	206	-

Analizand formele anatomo-clinice intalnite ale afectiunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului, din punct de vedere al partii afectate, s-a constatat ca din totalul de 8 tipuri de afectiuni depistate (tendinita, bursita, entezita, miozita, microentezita, capsulita adeziva, sindrom impingere, ruptura coafa rotator) :

- majoritatea sunt localizate pe partea dreapta – 98 de cazuri, (47,57%);

- pe partea stanga, sunt – 57 de cazuri, (27,67%,);

- iar bilateral, sunt – 51 de cazuri, (24,76%).

Figura 1. Incidenta formelor anatomo-clinice de natura hiperfunctionala
 in articulatia umarului raportata la numarul de cazuri inregistrate sexe
si repartitia formelor anatomo-clinice in cadrul lotului feminin si masculine

Raportata la longevitatea sportiva, incidenta afectiunilor de natura hiperfunctionala la nivelul umarului este urmatoarea: pe locul intai, cu cea mai mare incidenta, se situeaza grupa cu vechime in sport cuprinsa intre 6 si 10 ani, indiferent de ramura sportiva practicata – s-au inregistrat 130 cazuri (63,10%) la subiectii cuprinsi in aceasta categorie; pe locul doi, se situeaza grupa cuprinsa intre 11 si 15 ani cu 58 cazuri (28,15%); pe locurile trei si patru, se situeaza grupa de varsta cuprinsa intre 0 – 5 ani respectiv 6 – 20 ani cu 7,7%, respectiv 0,14%, date ce confirma unele studii din literatura de specialitate care stabilesc o relatia invers proportionala intre incidenta leziunilor de suprasolicitare si vechimea in sport.

Referitor la repartitia cazurilor diagnosticate cu forme anatomo-clinice de natura hiperfunctionala, la nivelul articulatiei umarului pe grupe de varsta, s-au inregistrat urmatoarele date:

- grupa de varsta 19 ani – 120 cazuri (58,25%) din totalul de 206, din care 47 cazuri baieti (39,16%) si 73 cazuri fete (60,83%);

- grupa de varsta 20 – 24 ani: 71 cazuri (34,46%), din care 38 cazuri (53,52%) inregistrate la subiecti de sex masculin si 33 cazuri (46,47%) la subiecti de sex feminin;

- grupa de varsta 25 – 29 de ani: 13 cazuri (66,31%) din totalul cazurilor inregistrate, din care 6 cazuri (46,15%) la subiecti de sex masculin si 7 cazuri (53,84%) la subiecti de sex feminin;

- grupa de varsta 30 ani: s-au inregistrat 2 cazuri (0,98%), ambele la subiecti de sex feminin.

Figura 2. Repartitia cazurilor pe grupa de varsta

Raportata la longevitatea sportiva, incidenta afectiunilor de natura hiperfunctionala la nivelul umarului este urmatoarea: pe locul intai, cu cea mai mare incidenta, se situeaza grupa cu vechime in sport cuprinsa intre 6 si 10 ani, indiferent de ramura sportiva practicata – s-au inregistrat 130 cazuri (63,10%) la subiectii cuprinsi in aceasta categorie; pe locul doi, se situeaza grupa cuprinsa intre 11 si 15 ani cu 58 cazuri (28,15%); pe locurile trei si patru, se situeaza grupa de varsta cuprinsa intre 0-5 ani respectiv 6-20 ani cu 7,7%, respectiv 0,14%, date ce confirma unele studii din literatura de specialitate care stabilesc o relatia invers proportionala intre incidenta leziunilor de suprasolicitare si vechimea in sport.

Figura 3. Incidenta afectiunilor de natura hiperfunctionala la nivelul umarului raportata la longevitatea sportiva

Concluzii

Suprasolicitarile impuse de marea performanta, dezechilibrele dintre solicitarile biomecanice ale efortului sportiv si rezistenta functionala a tesuturilor determina o incidenta crescuta a leziunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului la sportivi: 24,39% in cadrul lotului studiat.

Analiza morbiditatii prin afectiuni de natura hiperfunctionala in articulatia umarului pe o perioada de 6 ani situeaza handbalul pe locul trei cu un procent de 21,42%. Primul loc este ocupat de natatie (40,90%), al doilea loc de gimnastica sportiva (21,87%), locul patru fiind ocupat de volei (18,75%).

Sexul feminin a fost preponderent afectat in cadrul lotului studiat: 53,89%. Prin deosebirile anatomo-fiziologice si morfologie ale tesuturilor implicate, femeile sunt mult mai expuse patologiei de suprasolicitare la nivelul aparatului locomotor, in general, si la nivelul umarului, in special.

Incidenta cea mai crescuta a afectiunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului a fost intalnita la grupa de varsta cuprinsa pana la 19 ani, la toate ramurile sportive luate in studiu cu exceptia voleiului.

Valoarea scazuta a fortei musculare a centurii scapulare favorizeaza aparitia leziunilor de suprasolicitare in articulatia umarului la toti sportivii care practica activitati repetitive in articulatia umarului. Intre valoarea medie a fortei scapulare inregistrata in timpul circuitului medical la ultima data calendaristica dinaintea punerii diagnosticului si valoarea medie a fortei scapulare inregistrata la momentul punerii diagnosticului, exista o diferenta statistica foarte semnificativa la lotul feminin (p<0,01) si semnificativa pentru lotul de baieti (p<0,05), dar valorile inregistrate sunt mult scazute sub cerintele modelul biologic al performerului.

Valorile scazute ale VO₂max favorizeaza aparitia leziunilor de suprasolicitare. Doar 1,4% din sportivii investigati au prezentat valori corespunzatoare cerintelor etapei de pregatire. Aceasta concluzie corespunde datelor din literatura de specialitate, conform carora un VO₂max si o capacitate functionala corespunzatoare intarzie aparitia precoce a oboselii musculare prevenind leziunile de suprasolicitare musculo-scheletice.

Intre cele doua variabile: forta musculaturii scapulare si consumul maxim de oxigen, pe baza calculelor de regresie si corelatie, s-au obtinut corelatii semnificative. Intre cei doi factori, exista o dependenta, cresterea volumului maxim de oxigen determinand cresterea fortei musculare. Valorile optime ale acestor parametri pot duce la prevenirea leziunilor de suprasolicitare; incidenta leziunilor de natura hiperfunctionala in articulatia umarului la sportivi fiind invers proportionala cu valorile celor doi parametri.

Aceleasi rezultate s-au reflectat si in valorile STT/Watt/kgcorp si rezultatele probei clino-ortostatice, aratand adaptarea cardiovasculara necorespunzatoare cerintelor performantei, costul biologic crescut al efortului, refacerea insuficienta, in special la jucatorii de handbal si volei, gradul de oboseala care, in timp, favorizeaza aparitia leziunilor de suprasolicitare sau le intretin pe cele existente.

Recuperarea functionala a sportivului cu afectiuni de suprasolicitare in articulatia umarului implica nu numai vindecarea perfecta a segmentului lezat, ci si refacerea intregii capacitati de efort.

Mentinerea starii de sanatate a sportivilor si, prin aceasta, cresterea performantelor este posibila numai intr-o stransa colaborare intre toti factorii interesati, obiectivul principal fiind nu atat tratarea unor afectiuni traumatice de natura hiperfunctionala in stadiul indeosebi reversibil, ci, in special, prevenirea producerii lor prin elaborarea unei strategii optimizate de catre antrenor, preparator fizic, kinetoterapeut si medic medicina sportiva.

Abstract

Overuse injuries of the shoulder joint are common to athletes who perform repeated arm movements above the horizontal level. The aim of this study was to establish the incidence of overuse injuries in shoulder joint, for the group of subjects under research and to determine the correlation or the association degree between this pathology incidence and the values of some physiological and functional indicators characteristic to specific effort. The research was made on a sample of 738 Romanian performance athletes, members of the representative teams of handball, volley-ball, swimming and gymnastics, sports branches where the upper train is mostly used at the shoulder joint level. The athletes were investigated at the Traumatology Lab within the Bucharest National Institute of Sports Medicine, on a 6-year period, namely between 1997 and 2003. The study reveals a high percent of the athletes with overuse injuries in shoulder joint: 24.39%, distributed as follows: tendinitis 33.98%; bursitis 5,34%; enthesitis 31.55%; myositis 12.62%; myoenthesitis 5.34%; capsulitis 0.49%; impingement syndrome 8.74%; rotator cuff tear 1.94%. Morbidity analysis due to shoulder overuse injuries places: swimming on the first place, with a percent of 40.90%, followed by artistic gymnastics (21.7%), handball (21.42%) and, respectively, volley-ball (18.75%). The maximum exertion required by performance determines many anatomical-clinical types of shoulder overuse injuries, according to the biomechanical characteristics of the practiced sports. The low values of the shoulder girdle muscular strength and of the maximum oxygen consumption are the main factors facilitating the high incidence of the shoulder overuse injuries in performance athletes, regardless of the practiced sports branch.

Bibliografie

1. ANDREWS, R.A, HARRELSON, GL. Physical Rehabilitation of the Injured Athlete. Philadelphia, W.B. Saunders, 1991, pp 443-472
2. BHAIRO, NH, NIJSTEN ,MW, VAN DALEN KC ET AL. Hand injuries in volleyball. In: Int J Sports Med. SUA, 13(4): 351-354, 1992
3. BLEVINS, F.T., HAYES, WM, WARREN, R.F. Rotator cuff injury in contact athletes. In:Am. Jn. Sports Med. USA, 24(3), pp.263-267, 1996
4. BOISSONNAULT, W.C, JANOS, S.C. Dysfunction, Evaluation and Treatment of the Shoulder. In: Orthopaedic Physical Therapy. (eds. New York, Churchill Livingston, 1989
5. COLE,A., JOHNSON, J.N., FREDERICSON, M. Injury incidence in competitive swimmers Presented at USA. In: Sports Medicine Society and American Swim Coaches Association meeting. Las Vegas, September 7, 2002
6. DELISA, J.A., GANS, B.M. Rehabilitation Mediciene: Principles and practice. Philadelphia, Lippicott-Raven Publisher, 1998
7. DRAGAN, I. Medicina sportiva. Bucuresti, Editura Medicala, 2002
8. MURPHY, T. Shoulder injuries in swimming in Andrews JR, Wilk KE: The Athlete's Shoulder. New York City, Churchill Livingstone, 1994, 411 p
9. RENATO, M. Les bases de l'entrenement sportif. Paris, Ed.Revue C.P.S., 1992
10. SHARKEY, N.A, MARDER, R.A. The rotator cuff opposes superior translation ot the humeral head. In. Am. Jn. Sports Med. USA, 32(3), 1995, pp.270-275
11. Sport Injuries. In: Proceding of the First International Jerusalem Symposeum, 1989
12. SOUZA, T. A. The shoulder in swimming in Sports Injuries of the Shoulder: Conservative Management. New York City, Churcill Livingstone, 1994, pp.107-24