INFLUENTA ANTRENAMENTULUI AEROB ASUPRA TENSIUNII ARTERIALE LA ATLETII FONDISTI

MUSAT (TARABAS) CARMINA LIANA

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Universitatea „Dunarea de Jos' Galati

Cuvinte cheie: antrenament aerob, atletism, tensiune arteriala

Rezumat

 Tensiunea arteriala in repaus si in efort specific nu sufera modificari datorate antrenamentului aerob, ceea ce inseamna ca s-a instalat un echilibru intre vasoconstrictia organelor inactive si vasodilatatia din organele active atat in repaus, cat si in efort, tensiunea arteriala sistemica fiind mentinuta in limite normale, asigurand aprovizionarea corespunzatoare cu oxigen a tesuturilor in repaus si in activitate.

Introducere

Tensiunea arteriala sistemica este controlata de componenta vegetativa simpatica, care actioneaza asupra teritoriului vascular, determinand redistribuirea sangelui in efort prin vasoconstrictia in organele inactive si vasodilatatia in organele active asigurand aprovizionarea corespunzatoare cu oxigen a tesuturilor in activitate.

Dupa OMS, se admite ca tensiunea arteriala de repaus are urmatoarele valori: TA max 100-140 mmHg; TA min 60-90 mmHg; TA diferentiala 40-50 mmHg si TA medie de 90-100 mmHg atat la sportivi, cat si la nesportivi.

Cercetari pe loturi mari de sportivi efectuate de Georgescu (1989) atesta ca valorile medii ale TA max la barbati sunt de 115-120 mmHg si TA min de 70-75 mmHg. La femei, valorile medii ale TA max sunt de 110-115 mmHg si ale TA min sunt de 70 mmHg.

Dragan (1994) a gasit la atleti valori medii ale tensiunii arteriale maxime in efort maximal de 240-250 mmHg, iar Israel (1985) a gasit valori la un ciclist de 290 mmHg. Valorile tensiunii arteriale minime in efort scad cu 10-15 mmHg. Daca in efort tensiunea arteriala minima creste cu mai mult de 15 mmHg valoarea este considerata patologica. Tensiunea arteriala diferentiala nu trebuie sa fie mai mica de 30 mmHg. Weineck (1993) a gasit valori tensionale medii de 120/70 mmHg in repaus si de 220/80 mmHg in efort. Astrand et al. (1992) au gasit valori medii ale tensiunii arteriale de 125-130/70-75 mmHg in repaus si in efort moderat de 160-170/65-70 mmHg la atleti. Dougal, Wenger (1999) au gasit in repaus valori medii de 110-125/70-80 mmHg iar in efort la atleti de 200/75 mmHg. Bowers si Fox (1998) au gasit valori medii ale tensiunii arteriale in efort submaximal de 160-170/74-75 mmHg, iar in repaus de 120/70 mmHg la atletii fondisti si ciclisti. Antrenamentul afecteaza putin valorile tensionale. La subiectii ale caror valori tensionale sunt la limita sau anormal crescute, antrenamentul aerob determina scaderi cu aproximativ 10 mmHg pentru TA max si cu 8 mmHg pentru TA min in repaus. Deci, in acest caz, antrenamentul aerob produce o normalizare a tensiunii arteriale in repaus (Bota 2002).

Israel (1985) coreleaza valorile tensiunii arteriale cu valorile volumului cardiac. Daca valoarea medie a TA max este de 120 mmHg la sportivi cu volum cardiac mic (600-700 cm³), valorile TA max sunt sub aceasta medie (sub 100 mmHg), iar la sportivii cu volum cardiac mare (900 cm³) sunt peste aceasta valoare medie (peste 100 mmHg). Daca valoarea medie a TA min este de 70 mmHg la sportivii cu volum cardiac mic TA min este de 66 mmHg, iar la cei cu volum cardiac mare valoarea este de 74 mmHg. Prin urmare, vechimea in activitatea sportiva obiectivata prin volumul corpului nu modifica valorile de repaus ale tensiunii arteriale.

Valorile tensiunii arteriale la sportivi in repaus sunt in limitele considerate normale de OMS, fiind egale cu cele ale nesportivilor.

Variatia valorilor tensionale in efort aerob trebuie sa exprime cele trei aspecte principale ale calitatii de reglare: economie functionala (valori moderate in efort fata de neantrenati), armonie functionala (valori concordante cu frecventa cardiaca) si labilitate functionala (revenire rapida dupa efort).

 Tensiunea arteriala maxima in efort de intensitate constanta (2-3 W/kgc) creste cu 30 mmHg pana la 80 mmHg, ajungand la valori de 160-170 mmHg, tensiunea arteriala minima scade cu 10-15 mmHg, iar tensiunea arteriala diferentiala creste, semnificand o buna functionare a aparatului cardiovascular la efort (Dragan 1994).

Antrenamentul aerob nu determina modificari spectaculoase ale tensiunii arteriale nici in repaus si nici in efort (Apostol1998).

 Subiectii

 Pentru formarea esantioanelor necesare acestei cercetari, am folosit metoda de desemnare aleatoare a subiectilor pe grupe in interiorul esantionului.

 S-au facut cercetari pe doua esantioane de sportivi, unul de 30 de sportivi pe care am notat-o cu GB(grupa de baieti) si unul de 30 de sportive pe care am notat-o cu GF (grupa de fete) selectionati din atleti si atlete cu varste cuprinse intre 18 si 28 de ani legitimati la cluburile sportive din Galati.

In interiorul esantioanelor, am realizat desemnarea aleatoare obtinand cate doua grupe de cate 15 sportivi pe care le-am notat cu: GB50 = grupa de baieti antrenata cu o intensitate a efortului din antrenament de 50% din VO₂max; GB70 = grupa de baieti antrenata cu o intensitate a efortului din antrenament de 70% din VO₂max; GF50 = grupa de fete antrenata cu o intensitate a efortului din antrenament de 50% din VO₂max; GF70 = grupa de fete antrenata cu o intensitate a efortului din antrenament de 70% din VO₂max.

Organizarea cercetarii

 Cercetarea s-a desfasurat pe o perioada de 2 ani, din septembrie 2001 pana in septembrie 2003, la Centrul de Cercetare pentru Performanta Umana organizat de Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Universitatea „Dunarea de Jos' din Galati.

 In cadrul cercetarii, am folosit: o variabila independenta (intensitatea antrenamentului) cu doua trepte, prima treapta la care intensitatea antrenamentului este de 50% din VO₂max si a doua treapta la care intensitatea antrenamentului este de 70% din VO₂max; o variabila categoriala (varsta) si variabila dependenta frecventa respiratorie de repaus.

Intensitatea efortului din antrenament obtinuta in functie de frecventa cardiaca am calculat-o pentru fiecare subiect in parte dupa metoda Karvonen, iar subiectul a putut sa-si controleze intensitatea efortului urmarind valoarea frecventei cardiace pe care o arata si o inregistreaza pe toata durata alergarii puls-tester-ul.

Metoda Karvonen (metoda rezervei functionale cardiace) permite calcularea frecventei cardiace de lucru la o intensitate dorita respectiv la un anumit procent din VO₂max la care sportivul trebuie sa lucreze in antrenament. Sportivul citeste periodic frecventa cardiaca pe puls-tester, care trebuie sa indice valori foarte apropiate de pulsul calculat prin urmatoarea formula:

FCL = FCR + RFC x X/100

FCL = Frecventa cardiaca de lucru (conform intensitatii dorite)

FCR = Frecventa cardiaca de repaus

RFC = Rezerva functionala cardiaca = FCM – FCR

FCM = 220 – varsta la sportivi.

Supravegherea este exercitata prin reglarea ritmului, tempoului de lucru.

Desfasurarea cercetarii

 Atat grupa de baieti (GB), cat si grupa de fete (GF) au avut acelasi program de pregatire si anume doua antrenamente pe zi de cate 2 ore (dimineata 10.00-12.00, dupa-amiaza 16.00-18.00), 6 zile pe saptamana, 10 luni si acelasi plan de antrenament, conform planului anual de pregatire al atletilor fondisti.

 Pentru realizarea cercetarii am propus, de comun acord cu antrenorul in toate perioadele de pregatire ale planului anual, la antrenamentul de dimineata, 30 de minute la sfarsitul antrenamentului, de 6 ori pe saptamana, sportivii celor doua grupe sa efectueze alergarea la frecventa cardiaca stabilita pentru fiecare sportiv prin formula propusa de Karvonen, intensitatea antrenamentului fiind controlata dupa cum urmeaza: GB50 = intensitatea antrenamentului este de 50% din VO₂max; GB70 = intensitatea antrenamentului este de 70% din VO₂max; GF50 = intensitatea antrenamentului este de 50% din VO₂max; GF70 = intensitatea antrenamentului este de 70% din VO₂max.

Sportivilor supusi cercetarii, le-am fixat centura si ceasul puls-testerului si in cele 30 de minute cat au alergat le-am explicat ca trebuie sa mentina constanta valoarea frecventei cardiace stabilite prin reglarea ritmului, tempoului de lucru, urmarind cadranul ceasului puls-testerului.

Puls-testerul inregistreaza si monitorizeaza valoarea frecventei cardiace pe toata durata alergarii, astfel incat la sfarsitul alergarii am putut verifica daca sportivul supus cercetarii a respectat indicatiile.

Inregistrarea datelor s-a realizat in perioada competitionala, in luna august atat la testarea initiala (TI) din 2002, cat si la testarea finala (TF) din 2003, dimineata inainte de antrenament.

Rezultate

Pe baza datelor individuale ale celor doua componente ale tensiunii arteriale si anume tensiunea arteriala maxima (TA max) si tensiunea arteriala minima (TA min) inregistrate, s-au calculat indicatorii statistici (media, deviatia standard, dispersia selectiei, eroarea standard, intervalul de incredere), s-au trasat graficele de variatie ale valorilor medii ale tensiunii arteriale si s-a facut analiza dispersionala ANOVA simpla la testarea initiala (TI) din 2002 si la testarea finala (TF) din 2003 la grupa de baieti antrenata la o intensitate a efortului de 50% din VO₂max (GB50), la grupa de baieti antrenata la o intensitate a efortului de 70% din VO₂max (GB70), la grupa de fete antrenata la o intensitate a efortului de 50% din VO₂max (GF50) si la grupa de fete antrenata la o intensitate a efortului de 70% din VO₂max (GF70).

Figura 1. Efectul intensitatii antrenamentului aerob, dupa un an, asupra tensiunii arteriale maxime (TA max) si a tensiunii arteriale minime (TA min), in repaus si in efort, intre testarea initiala (TI) din 2002 si testarea finala (TF) din 2003, la grupa de baieti antrenata la o intensitate a efortului de 50% din VO₂max (GB50) si la grupa de baieti antrenata la o intensitate a efortului de 70% din VO₂max(GB70).Valorile reprezinta media ±ES (n=15)

La grupele de baieti, rezultatele obtinute de noi au aratat ca, dupa un an, tensiunea arteriala maxima si tensiunea arteriala minima nu se modifica semnificativ statistic, datorita antrenamentului aerob, nici la intensitatea efortului din antrenament de 50% din VO₂ max si nici la intensitatea efortului din antrenament de 70% din VO₂ max, nici in repaus si nici in efort. Modificarile valorilor tensiunii arteriale maxime sunt, statistic, foarte diferite semnificativ daca comparam repausul cu efortul. Valorile tensiunii arteriale minime nu sufera modificari semnificative statistic daca comparam repausul cu efortul (fig.1).

Figura 2. Efectul intensitatii antrenamentului aerob, dupa un an, asupra tensiunii arteriale maxime (TA max) si a tensiunii arteriale minime (TA min), in repaus si in efort, intre testarea initiala (TI) din 2002 si testarea finala (TF) din 2003, la grupa de fete antrenata la o intensitate a efortului de 50% din VO₂max (GF50) si la grupa de fete antrenata la o intensitate a efortului de 70% din VO₂max (GF70). Valorile reprezinta media ±ES (n=15)

Facand comparatie intre grupele de fete antrenate la intensitati diferite ale efortului, rezultatele obtinute de noi au aratat ca, dupa un an, tensiunea arteriala maxima si tensiunea arteriala minima nu se modifica semnificativ statistic, datorita antrenamentului aerob, nici la intensitatea efortului din antrenament de 50% din VO₂ max si nici la intensitatea efortului din antrenament de 70% din VO₂ max, nici in repaus si nici in efort. Modificarile valorilor tensiunii arteriale maxime sunt foarte diferite semnificativ statistic daca comparam repausul cu efortul. Valorile tensiunii arteriale minime nu sufera modificari semnificative statistic daca comparam repausul cu efortul (fig.2).

Figura 3. Efectul varstei si a vechimii in atletismul de performanta, dupa un an de antrenament aerob, asupra tensiunii arteriale maxime (TA max) si a tensiunii arteriale minime (TA min), in repaus si in efort, intre testarea initiala (TI) din 2002 si testarea finala (TF) din 2003, la grupa de baieti, de 18 ani (GB18) si la grupa de baieti, de 28 de ani (GB28) Valorile reprezinta media ±ES (n=15)

Figura 4. Efectul varstei si a vechimii in atletismul de performanta, dupa un an de antrenament aerob, asupra tensiunii arteriale maxime (TA max) si a tensiunii arteriale minime (TA min), in repaus si in efort, intre testarea initiala (TI) din 2002 si testarea finala (TF) din 2003, la grupa de fete, de 18 ani (GF18) si la grupa de fete, de 28 de ani (GF28). Valorile reprezinta media ±ES (n=15)

 Rezultatele obtinute de noi au aratat ca atat la grupele de fete, cat si la grupele de baieti, dupa un an de antrenament aerob, tensiunea arteriala maxima si tensiunea arteriala minima nu se modifica semnificativ statistic, intre 18 ani si 28 de ani, nici in repaus si nici in efort. Modificarile valorilor tensiunii arteriale maxime sunt foarte diferite semnificativ statistic daca comparam repausul cu efortul. Valorile tensiunii arteriale minime nu sufera modificari semnificative statistic daca comparam repausul cu efortul (fig.3, fig. 4).

 Discutia si interpretarea rezultatelor

Tensiunea arteriala sistemica este controlata de componenta vegetativa simpatica care actioneaza asupra teritoriului vascular, determinand redistribuirea sangelui in efort prin vasoconstrictia in organele inactive si vasodilatatia in organele active (muschii scheletici in activitate) asigurand aprovizionarea corespunzatoare cu oxigen a tesuturilor in activitate.

 Pentru a studia cum influenteaza antrenamentul aerob valorile tensiunii arteriale, am intreprins cercetari care au vizat variatia tensiunii arteriale, in repaus si in efort standard, in functie de intensitatea efortului, de varsta si de vechimea in sport, timp de un an de zile.

 Datele existente in literatura de specialitate sustin ca valorile medii ale tensiunii arteriale maxime, minime si diferentiale nu se modifica spectaculos datorita antrenamentului aerob nici in repaus si nici in efortul standard de intensitate constanta, moderata specifica probelor de fond si mare fond.

 In repaus, valorile medii ale tensiunii arteriale se incadreaza in limitele normale admise de OMS la nesportivi (TA max 100-140 mmHg; TA min 60-90 mmHg; TA diferentiala 40-50 mmHg). In repaus, Georgescu (1989) a gasit valori medii ale TA max de 115-120 mmHg si ale TA min de 70-75 mmHg la barbati si ale TA max de 110-115 mmHg si ale TA min de 70 mmHg la femei.

 In efort maximal, valorile medii ale tensiunii arteriale maxime sunt de 240-250 mmHg (Dragan 1994) sau de 290 mmHg (Israel 1988), iar valorile medii ale tensiunii arteriale minime scad cu 5-10 mmHg, valorile medii ale tensiunii arteriale diferentiale cresc, ceea ce semnifica scaderea rezistentei vasculare periferice datorita vasodilatatiei musculare exagerate in efort maximal.

 In efort moderat (2 W/kgc), de intensitate constanta, valorile medii ale tensiunii arteriale maxime cresc cu 30-80 mmHg fata de valorile de repaus, ajungand la 160-170 mmHg, iar valorile medii ale tensiunii arteriale minime scad cu 10-15 mmHg (Dragan 1994, Bowers, Fox 1998, Guyton, Hall. 1996, Herbert 1980).

 Cercetarile efectuate de noi arata ca in repaus valorile medii ale tensiunii arteriale maxime si ale tensiunii arteriale minime atat la testarea initiala, cat si la testarea finala se incadreaza in valorile medii admise de OMS, fiind egale cu cele gasite la nesportivi.

 De asemenea, in efort standard, atat la testarea initiala, cat si la testarea finala, la o intensitate a efortului de 50% din VO₂max, cat si la o intensitate de 70% din VO₂max, tensiunea arteriala maxima creste cu 50-60 mmHg fata de valorile de repaus, iar tensiunea arteriala minima scade cu 5-10 mmHg, ceea ce semnifica o solicitare favorabila a aparatului cardiovascular la efort si anume un echilibru intre vasoconstrictia organelor inactive si vasodilatatia organelor active, asigurand aprovizionarea corespunzatoare cu oxigen a tesuturilor in activitate.

 Datele recoltate sunt in concordanta cu cele din literatura de specialitate atat in repaus, cat si in efort standard.

 Varsta si vechimea in atletism nu determina modificari ale valorilor medii ale tensiunii arteriale maxime, minime si diferentiale, in repaus si nici in efort standard, datele recoltate de noi fiind in concordanta cu datele din literatura de specialitate gasite la atletii de performanta, cel mult daca valorile sunt usor crescute datorita varstei, antrenamentul aerob, normalizeaza valorile tensiunii arteriale.

Concluzii

• Antrenamentul aerob nu modifica valorile de repaus ale tensiunii arteriale si nici pe cele din efort specific (conform cu cerintele probei), semnificand o solicitare favorabila a aparatului cardiovascular atat in repaus, cat si in efort, ceea ce inseamna ca s-a instalat un echilibru intre vasoconstrictia din organele inactive si vasodilatatia din organele active.
• Varsta si vechimea in atletismul de performanta, precum si diferentele intre sexe nu influenteaza valorile tensiunii arteriale in repaus, cel mult le normalizeaza daca acestea sunt usor crescute.

Abstract

Blood pressure in rest posture and in specific physical effort does not suffer changes due to anaerobic training, which means that a balance has been installed between the vasoconstriction of the inactive organs and the vasodilatation of the active organs in rest posture, and in physical effort too, systemic blood pressure being maintained at normal levels, which provides the adequate supply of oxygen in the tissues in rest posture and in activity too.

Bibliografie

1. CYRIL A., KEELE E., NORMAN J., Samson Wright's Applied Physiology. Oxford University Press, 2000
2. CONCONI, F., Bazele metabolice ale sportivilor de rezistenta. In : Scuolla dello Sport. Roma, 1987
3. Costill, C., Wilmore, H., Physiologie du sport et de l'exercice physique. Paris, De Boeek, Universite SA, 1998
4. WASSERMAN, K., Aerobic thereshold alterations caused by endurance training in middle-aged men. In: Journal of Appl. Physilogy. Respir, Environem. and Exercise Physiol, 1984
5. WEINECK, Y., Biologie du sport. Paris, Editura Vigot, 1993