REVISTA "STIINTA SPORTULUI" 2004

MANIFESTUL CONSILIULUI STIINTEI SPORTULUI DIN ROMANIA – 2004

 

Prof. dr. psih. Doctor Honoris Causa MIHAI EPURAN

 

„Consiliul Stiintei Sportului din Romania (C.S.S.R.) este persoana juridica romana de drept privat, constituita ca asociatie cu caracter stiintific, metodologic, profesional autonoma, neguvernamentala si nonprofit, infiintata pe baza dreptului de libera asociere, potrivit art. 37 din Constitutia Romaniei, reunind prin adeziune benevola specialisti ce activeaza in cercetarea din domeniul activitatilor corporale (sport, educatie fizica, sport pentru toti etc.) sau specialisti din alte domenii si care au preocupari de cercetare privind educatia fizica si sportul, fie individuali, fie organizati in societati stiintifice, comisii, institutii si laboratoare specializate in cercetarea stiintifica sau unitati de invatamant superior si preuniversitar' (Statutul C.S.S.R.)

De la infiintarea sa in 1992, C.S.S.R. a urmarit realizarea principalelor obiective ale sale:

– promovarea si sprijinirea activitatii stiintifice din domeniul sportului si altor activitati corporale, pe plan national si international;

– realizarea unui consens cat mai larg privind orientarea generala si problemele majore ale cercetarii in domeniul amintit;

– contributia la elaborarea strategiei si programelor privind organizarea, conducerea si dezvoltarea pe baze stiintifice a activitatii sportive din Romania;

– stimularea si sprijinirea organizarii de manifestari stiintifice, simpozioane, conferinte congrese la nivel national si local;

– stimularea luptei de opinii si a respectarii principiilor deontologice in activitatea de cercetare si publicare;

– stimularea si sprijinirea organizarii de asociatii sau comisii pe ramuri ale stiintelor, pe domenii de activitate sau teme de cercetare si facilitarea aderarii acestora, cand este cazul, la societatile sau comitetele stiintifice internationale analoge.

Lista obiectivelor CSSR este mai lunga si are in vedere mai multe aspecte cu caracter orientativ si practic si a caror realizare trebuie privita si in perspectiva dezvoltarii culturale si economice a societatii noastre.

In anii care au trecut, de la infiintare si pana acum, 2004, CSSR a colaborat in foarte bune conditii cu Institutul National de Cercetare pentru Sport, cu majoritatea Facultatilor de Educatie Fizica si Sport din tara si s-a bucurat de sprijinul sau colaborarea Ministerului Tineretului si Sportului, acum – Agentia Nationala pentru Sport, a Ministerului Educatiei si Cercetarii, a Comitetului Olimpic Roman.

 

Tematica dezbaterilor stiintifice si adresabilitatea lor

In perioada 1992-2004, CSSR a organizat 13 conferinte cu caracter national si international si mai multe mese rotunde sau ateliere stiintifice.

Facultatile de Educatie Fizica si Sport, inclusiv ANEFS, au organizat, de asemenea, sesiuni de comunicari, conferinte si mese rotunde, in care au fost angrenati numerosi cercetatori. Considerand un anumit complex al provizoriului si discontinuitatii, putem evidentia lipsa de perspectiva multianuala in stabilirea tematicilor manifestarilor stiintifice de la toate nivelurile si, de multe ori, anuntarea lor cu intarziere. Pe alt plan putem face observatia ca foarte multe teme abordate la manifestarile acestea au reflectat preocuparile individuale ale autorilor, preocupari care, de cele mai multe ori, nu se incadrau in planuri de interes national sau in programe contractuale si care nici nu se potriveau cu temele anuntate de organizatorii acestor evenimente. (Se pot reaminti obiectivele cercetarii stiintifice prevazute in Legea Educatiei Fizice si Sportului, din 2000).

In legatura cu acest aspect, ne adresam managerilor-organizatori ai activitatii de cercetare stiintifica a membrilor colectivi ai CSSR (facultati, catedre, centre de cercetare, comisii locale) sa stimuleze activitatea tuturor lucratorilor proprii pentru stabilirea unor teme de cercetare prin care sa se poata contribui la cunoasterea si ameliorarea unor probleme de interes actual.

Prin discutii intercolegiale, folosind si sit-urile organizate de CSSR <perfsportCSSR@yahoogroups.com> si <educfizCSSR@yahoogroups.com>, se poate ajunge la un consens privitor atat la tematici colective si individuale, cat si la datele propuse pentru reuniuni.

Domeniul nostru este atat de larg, incat fiecare cercetator se poate manifesta creator, eficient si util. Cu atat mai valoroasa va fi contributia fiecaruia, daca va avea in vedere nevoile urgente ale educatiei fizice scolare, activitatilor fizice ale populatiei de diferite varste si cu nevoi specifice, ale selectiei, si pregatirii sportive de performanta medie si superioara.

Complexitatea domeniului si a temelor necesita colaborare si tratare interdisciplinara, pentru care nu avem suficiente cuvinte sa pledam.

Atragerea in cercetarea academica a antrenorilor si profesorilor devine tot mai mult necesara, chiar obligatorie pentru conferirea caracterului aplicativ si valid al oricaror teme. Nu subestimam cercetarea fundamentala, efectuata la niveluri diferite de abstractizare si generalizare, pe diferite planuri ale stiintelor de fundamentare a domeniului nostru, in care biochimia, biomecanica, ergofiziologia, psihologia si sociologia au multiple directii si posibilitati.

 

Lupta de opinii

Diferitele manifestari stiintifice, precum si existenta revistei „Stiinta Sportului', a analelor si revistelor facultatilor de specialitate constituie mijloace si prilejuri de dezbateri si lupta de opinii, aproape deloc utilizate. Unele opinii vizeaza „omul' si nu problema. Cel vizat considera „atac la persoana'. De aici, lipsa dorintei de angajare in discutii cu caracter teoretic si metodologic, ceea ce, in mod evident, nu contribuie la progresul cunoasterii stiintifice.

 

Calitate, competenta si exigenta

Aceste trei conditii ale cercetarii eficiente, valida si semnificativa sunt greu de indeplinit, ele reprezentand aspiratiile firesti ale „lucrului bine facut'. Apelul nostru sugereaza angajarea tuturor cercetatorilor in realizarea calitatii, in aplicarea criteriilor de exigenta, ca o garantie a dobandirii competentei. Avem in vedere asigurarea conditiilor de corectitudine in formularea temei, in utilizarea definitiilor operationale, formularea ipotezelor, structurarea cercetarilor ideografice, clinice si de teren, in prelucrarea si interpretarea datelor, cu indicarea nivelului de semnificatie etc. In situatia actuala, in care se poate considera ca s-a acumulat o satisfacatoare experienta in cercetare, facem apel la fiecare cercetator sa foloseasca, in primul rand, criteriile de autoevaluare, inainte de a supune lucrarile lor criticii publicului cititor sau ascultator.

 

Comunitatea stiintifica

Filosofii si metodologii stiintei considera ca adevarurile (relative) formulate de cercetare sunt considerate valide daca sunt acceptate de comunitatea stiintifica (pana la schimbarea paradigmei stiintei respective, dupa Thomas Kuhn, sau pana la falsificarea lor, dupa Karl Popper). Consideram acum ca am atins un anumit nivel al dezvoltarii stiintei activitatilor corporale, al „stiintei sportului' in sensul larg al sintagmei, si un nivel satisfacator de maturitate a membrilor domeniului nostru, incat comunitatea acestora sa se poata pronunta asupra corectitudinii unor teorii sau concluzii rezultate din cercetarile empirice. Pentru a realiza acest nivel de exigenta si obiectivitate, suntem obligati sa folosim din plin canoanele logicii metodologice si sa respectam cerintele deontologiei cercetarii stiintifice.

Acum dispunem de mai multe organisme, cum sunt forumul decanilor facultatilor de educatie fizica, centrele de cercetare interdisciplinara a performantei umane, comisiile tematice ale CSSR (de psihologia sportului, tehnici informatizate, activitati adaptate) care se adauga Consiliului Director al CSSR si Colegiului redactional al revistei Stiinta Sportului, toate capabile sa constituie o reala comunitate stiintifica, deziderat clar formulat in Statutul asociatiei noastre.

Consiliul Stiintei Sportului este convins de atasamentul membrilor sai la idealul dezvoltarii cunoasterii pentru actiune eficienta, pentru cresterea calitatii vietii prin miscare si a prestigiului Romaniei prin talentul si creativitatea tinerilor performeri sportivi si sportive.

 

29 octombrie 2004

Numai pe SPORTSCIENCE.RO
@ 2007, INCS. Toate drepturile rezervate
Webdesign SUPERFIT EXPERT