IMPLICATII ALE STIMEI DE SINE IN FORMAREA KINETOTERAPEUTILOR

Conf. univ. dr. D. MARZA

Universitatea din Bacau, Sectia kinetoterapie

Psiholog R. MARZA

 Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica, Racaciuni, Bacau

Cuvinte cheie: psihologie, stima de sine, kinetoterapeut

Introducere

Dupa V. de Landsheere (citat de Oubrayrie, N., 1994), o imagine pozitiva de sine este una dintre variabilele principale ale reusitei. Mai schematic, stima de sine poate fi reprezentata astfel:

Figura - 1 Reprezentarea schematica a stimei de sine

(dupa V. de Landsheere, citat de Oubrayrie N., 1994)

Imaginea de sine desemneaza totalitatea caracteristicilor fizice si psihice ale unui individ, precum si modul in care acesta le evalueaza. Sinele real se refera la constientizarea subiectului asupra propriilor caracteristici fizice si psihice. Sinele ideal desemneaza caracteristicile pe care individul le considera dezirabile, pe care considera ca ar trebui sa le posede. Stima de sine desemneaza ce simte persoana despre discrepanta intre sinele real si sinele ideal. Stima de sine este rezultatul unui proces esentialmente afectiv.

Nivelul stimei de sine este rezultatul a doua judecati de evaluare, egale ca importanta. Una are ca miza aprecierea propriei valori, iar cealalta vizeaza estimarea calitatii sustinerii sociale oferite de anturaj. Estimarea propriei valori vizeaza cu precadere ceea ce este considerat important, definitoriu pentru cel in cauza. Pentru aceste directii, persoana ia in calcul distanta intre ceea ce i-ar placea sau considera ca ar trebui sa fie performanta sa si cum este aceasta, in mod real, in acel moment. Cand distanta este mare si apare sentimentul imposibilitatii sau neputintei de a atinge obiectivul dorit, stima de sine sufera. Cand distanta este mica, stima de sine este alimentata, sustinuta.

 Performanta kinetoterapeutica este conditionata in totalitatea ei de factorul psihocomportamental prin insusi faptul ca individul care o realizeaza este o fiinta umana, o personalitate a carei caracteristica este autodeterminarea.

 Constiinta de sine dezvoltata la nivelul optimal de integralitate, adecvare, largime si adancime poate fi considerata cheia de bolta a edificiului personalitatii creatoare a kinetoterapeutului.

 Epuran M. (2001) considera ca cele mai importante componente ale constiintei sunt: cunoasterea de sine, raportarea la lumea externa, reglarea operationala.

 Cunoasterea de sine consta in dialogul cu sine pe care il angajeaza kinetoterapeutul pe baza cunoasterii propriei fiinte, din mai multe puncte de vedere:

 - Lumea interna somatica, alcatuita din kinestezie, proprioceptie, schema corporala si atitudine corporala.

 - Lumea interna functionala, exprimata in controlul contractiei si relaxarii musculare, in controlul respirator si cardiac, in controlul digestiv, in capacitatea de a aprecia reactiile fiziologice in raport cu efortul depus in timpul actului recuperator (masaj, manipulari, mobilizari active cu rezistenta etc.) si invers, in capacitatea de a aprecia marimea efortului dupa nivelul reactiilor fiziologice.

 - Lumea trairilor subiective. In kinetoterapie, ca si in alte domenii, insuccesul se poate datora unei insuficiente cunoasteri si autoevaluari a propriilor trairi subiective, ceea ce poate conduce la sub- sau supraapreciere si, prin aceasta, la adoptarea unor atitudini necorespunzatoare. Constiinta de sine nu poate fi considerata completa daca kinetoterapeutul nu-si clarifica procesele psihice, calitatile sau trasaturile de personalitate (intre care cele aptitudinale sunt in mod firesc primordiale) si starile psihice complexe de tip informational, decizional si motivational.

 Raportarea la lumea externa. Pentru realizarea cunoasterii constiente, lumea externa trebuie neaparat raportata la propria persoana, iar persoana la lumea externa.

 - Lumea materiala a lucrurilor se reflecta in procesul perceptiei si in operatiile gandirii. Pentru a obtine performante profesionale (dependente de detectarea informatiilor relevante din lumea externa, din lumea constituita din „spatiul miscarii", din miscarea obiectelor, din devenirea temporara a actiunilor, din perceperea, reprezentarea si anticiparea duratelor) si pentru a asigura eficienta conduitelor, kinetoterapeutul trebuie sa exerseze perceptiile spatio-temporale si de miscare, sa invete sa le evalueze utilitatea si sa le descopere esentiabilitatea pragmatica. El va trebui sa stabileasca „dialogul cu spatiul si obiectele" si sa stapaneasca timpul, timpul ca durata, tempo, ritm si anticipare.

 - Lumea persoanelor. Omul se cunoaste pe sine comparandu-se cu altul. Cunoasterea de sine implica raportarea la ceilalti, mai intai la cei apropiati (familie, colegi, prieteni, profesori), apoi – in mediul profesional – colaboratori si pacienti. Totodata, ea presupune evaluarea critica si obiectiva a calitatilor, aptitudinilor si trasaturilor acestora. De aici deriva autoaprecierea, tendinta de dezvoltare si aspiratia de a deveni mai bun decat modelele alese. Existenta profesionala zilnica, caracterizata prin activitate competenta si constiincioasa, determina esenta morala a eului sub forma apropierii de perfectiune, care este o dimensiune a valorii sacrului. Efortul zilnic al specialistului in ingrijirea sanatatii pentru a-si pune in practica talentul innascut, vocatia profesionala de a fi kinetoterapeut, reprezinta o concretizare a eului universal in persoana sa (Teodorescu M.,1996).

 - Lumea relatiilor si a valorilor. Raportarea propriei persoane la altii este, in acelasi timp, necesitate si lege a adaptarii de tip inteligent social. Constientizarea relatiilor cu ambianta sociala, sub forma intelegerii exigentelor formulate mai mult sau mai putin explicit de catre societate, a obligatiilor pe care kinetoterapeutul le are fata de grupul social caruia ii apartine si a intelegerii valorilor adevarate pe care acesta le cultiva si le promoveaza, este un demers de lunga durata, pe care kinetoterapeutul il realizeaza ajutat si stimulat de factorii educationali. Viitorii kinetoterapeuti primesc diploma care ii autorizeaza – in numele societatii sa recupereze pacientii - si primesc drepturi prin care sunt obligati sa-si asume responsabilitati fata de oameni, fata de societate, fata de ei insisi. Aceste obiective ale profesiunii implica anumite aptitudini necesare vocatiei de kinetoterapeut, aptitudini care trebuie sa fie cunoscute si realizate incepand inca din timpul studiilor. Datoriile kinetoterapeutului catre sine insusi rezulta din exigentele morale si tehnice ale profesiunii. Caracterul creator al fiecarui act terapeutic reprezinta un alt factor ce amplifica aria obligatiilor kinetoterapeutului.

 Reglarea operationala. Aceasta componenta a constiintei individuale poate fi caracterizata ca fiind integrarea sociala activa a kinetoterapeutului prin desavarsirea mecanismelor de cunoastere, evaluare, decizie si conduita adaptativa. Aspectul esential al reglarii operationale este constituit de sistemul atitudinal, care orienteaza si sustine latura operationala a conduitelor kinetoterapeutului.

 Nivelul stimei de sine are consecinte asupra modului in care actioneaza kinetoterapeutul la locul de munca, in relatiile cu colegii, pacientii si restul cadrelor.

 Nivelul de aspiratie depinde de previziunea kinetoterapeutului asupra posibilitatilor sale de reusita in activitatea lui si poate influenta succesul sau insuccesul actiunilor sale.

 Viitorul kinetoterapeut trebuie ajutat in procesul de devenire prin formarea unei imagini pozitive de sine, a increderii in fortele proprii, la realizarea personalitatii sale, la fixarea ideilor profesionale pentru ca, la randul sau, sa redea bolnavului idealurile de viata si sa-i restabileasca armonia vitala, echilibrul psihologic. Kinetoterapeutul trebuie sa fie un bun psiholog pentru a putea patrunde in trairile psihice ale bolnavului. Din aceasta realitate, rezida o mare rezerva de succes terapeutic si profesional.

 Material si metoda

 Aspectele enumerate mai sus se pot constitui in tot atatea motive pentru care am ales aceasta tema de cercetare, considerand ca diagnosticarea nivelului stimei de sine ne poate oferi posibilitatea unei mai bune autocunoasteri, dar si a operarii unor reglari, acolo unde este cazul. Pentru colectarea datelor, s-a apelat la formulare tiparite, distribuite celor 66 de subiecti (studenti in anul terminal la Sectia kinetoterapie), acestea fiind insotite de o serie de instructiuni de completare, precum si o foaie de raspuns individuala. Caracteristicile Scalei Toulouse a stimei de sine (ETES – L'Echelle Toulousaine d'Estime de Soi) au fost urmatoarele:

Descriere:	Chestionarul este alcatuit din 60 de itemi, cu raspuns fortat dihotomic si o distributie egala, de 12 itemi pentru fiecare dintre cele 5 aspecte considerate (sinele emotional, sinele social, sinele fizic, sinele scolar, sinele prospectiv).
Sarcina:	Fiecare subiect a trebuit sa completeze, pe foaia de raspuns, cu „Da" (cand afirmatia a corespuns conduitei obisnuitei fiecaruia) sau cu „Nu" (cand aceasta nu i se potriveste), in dreptul numarului de ordine corespunzator fiecarei afirmatii.
Scop:	Stabilirea nivelului stimei de sine.
Metoda de colectare a datelor:	Chestionar pe formular tiparit, individual, insotit de instructiuni de completare si foaie de raspuns.

 Rezultate

Am considerat necesar sa abordez prezentarea rezultatelor, analizand comparativ fetele cu baietii si invatamantul de zi cu cel ID (invatamant deschis), pentru a decela masura in care intre aceste categorii exista diferente. Diagnosticarea nivelului stimei de sine separat la fete si la baieti, ne-a oferit posibilitatea sa stabilim care dintre ei se cunosc si se apreciaza mai corect si sa propunem ca interventiile educative viitoare, in sensul formarii unei stime de sine corecte si necesare sa se orienteze spre acea categorie la care abaterile au fost mai mari.

Comparatia efectuata intre studentii de la invatamantul de zi si cel ID, ne-a fost sugerata de constatarea ca media de varsta a studentilor de la zi era de 23 de ani, iar a celor de la ID, de 31 de ani, de asemenea, majoritatea studentilor de la ID au deja o oarecare experienta in campul muncii si si-au intemeiat deja o familie (factori care pot influenta, mai mult sau mai putin, stima de sine).

 In urma centralizarii si analizei scorurilor obtinute, se pot prezenta urmatoarele rezultate reprezentate grafic in continuare.

Concluzii

• Majoritatea studentilor investigati s-au apreciat normal din punct de vedere al stimei de sine, dar numarul celor care s-au subapreciat sau supraapreciat ne demonstreaza faptul ca in procesul educational, de formare a lor si ca oameni si ca specialisti care vor lucra cu oamenii, se impune acordarea unei mai mari atentii acestui aspect.
• Faptul ca studentii de la forma de invatamant ID isi apreciaza stima de sine in zona normala in procent mai mare decat cei de la forma de invatamant zi, ne demonstreaza ca odata cu varsta si cresterea experientei de viata si profesionale, creste si capacitatea de autocunoastere.
• Faptul ca studentii de la forma de invatamant zi se supraapreciaza in procent dublu fata de cei de la forma de invatamant ID, ne avertizeaza asupra riscului ca pe fondul unei mai scazute experiente de viata si a subaprecierii dificultatilor sarcinilor pe care le au sau le vor avea de realizat in viitor, sa se produca multe esecuri si dezamagiri care sa conduca la scaderea nivelului stimei de sine (fapt demonstrat si de procentul mai mare de studenti ID care se subapreciaza, comparativ cu procent 0 la zi).
• Baietii isi apreciaza stima de sine in zona normala in procent mai mic decat fetele, nu se subapreciaza, in schimb, se supraapreciaza in procent mai mare decat fetele, fapt care ne avertizeaza asupra posibilitatii ca in viitor, in lipsa echilibrarii adecvate a acestei situatii, acestia sa fie mai vulnerabili in fata esecurilor.
• Stima de sine crescuta, construita pe baza unei foarte bune capacitati de autocunoastere, poate fi privita ca fiind sistemul imunitar al constiintei, asigurand forta, rezistenta si capacitatea de regenerare in confruntarile cu viata.
• Stima de sine scazuta se va asocia intotdeauna cu atitudini ca rigiditate, frica, agresivitate, irationalitate, atitudine defensiva, fapt care va genera in permanenta confruntarea cu situatii de incompatibilitate si inadaptare.

Abstract

Named by Alex Muchielli, Carl Rogers, as sense of own value, the intimate feeling correspondingly with the self, with the confidence in personal strengths, the self-esteem represents the dynamic and regulator factor of the behavior adopted at the work, in taking decisions and in establishing the level of aspirations. So, the estimative component of the self, which it refers at the positive and negative auto evaluation of the person, it called self-esteem. When the individual has a good impression about himself, when he respects, accepts him and he evaluates him in a positive way, we can say that he has a high and positive self-esteem.

If a person loses its values, he considers him rejected by the others and he evaluates him in a negative way, we can say that he has a poor and negatives self-esteem. The individuals with a positive self-esteem are more adapted, happier and usually have positive relationships with the others. In tight connection with the evolution self concept, the self-esteem is the outcome of evolution process which is permanent kept up by the relationships with the important persons from his life, by positive and negative appreciations, person attain them through reference to especial social standard.

Bibliografie

1. BRANDEN, N., Cei sase stalpi ai respectului de sine. Bucuresti, Edit. Colosseum, 1996
2. BURNS, R. B., The self concept in theory in measurement, development and behavior. New-York, Longsman, 1979
3. EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONITA, F., Psihologia sportului de performanta. Teorie si practica. Bucuresti, Edit. Fest, 2001
4. MARZA-DANILA, R., Stima de sine, comportamentul interpersonal si performanta la sportivi. Lucrare de licenta. Universitatea Petre Andrei, Iasi, 2003
5. OUBRAYRIE, N., Un outil pour l'evolution de l'estime de soi. In: Revue europeenne de Psychologie Appliquee. France, nr.4, 1994
6. RUDICA, T., Niveluri ale conduitei umane. Bucuresti, Edit. Medicala, 1989
7. SCHIOPU, U., Dictionar de psihologie. Bucuresti, Edit. Babel, 1997
8. TEODORESCU, M., Valorile vitale si morale in practica medicala. Bucuresti, Edit. Progresul Romania, 1996
9. TERBANCEA, M., SCRIPCARU, G., Coordonate deontologice ale actului medical. Bucuresti, Edit. Medicala, 1989
10. ZLATE, M., Eul si personalitatea. Bucuresti, Edit. Trei, 1999