CUNOASTEREA SI APLICAREA CONTROLATA A EFORTURILOR OPTIME IN FAZELE

DE COMPENSARE SI SUPRACOMPENSARE

Dr. SALGAU SILVIU

Cuvinte cheie: antrenament, efort, compensare, supracompensare, inot

Introducere

Un antrenament continuu poate fi considerat o forma de stres pozitiv, pentru ca antrenamentul duce la imbunatatirea capacitatii organismului de a produce energie, toleranta fata de solicitarile fizice, precum si la performanta in inot. Dupa cateva saptamani de antrenament (6-10), se produc schimbari fizice majore, considerandu-se, adesea, ca amploarea acestor adaptari este controlata de volumul exercitiilor si nu de valoarea executiei. Rezultatul este ca, uneori, se crede ca in antrenament cantitatea si calitatea sunt sinonime, adica, se determinam valoarea unui exercitiu dupa numarul de metri inotati mai degraba decat dupa viteza cu care sunt parcurse distantele. (Costill D.L. si colab., 1992).

 Insa, cunoscandu-se mecanismele biochimice generatoare de energie, a devenit tot mai evident ca antrenamentul sportiv are un foarte puternic caracter individual imprimat, in special, de nivelul diferit de adaptare al organismului la timpul de lucru intr-o anumita zona de efort. Este greu de dat un raspuns, dar ce este sigur este faptul ca stimuli identici pot provoaca efecte biochimice diferite la subiecti diferiti si invers stimuli diferiti, la subiecti diferiti, provoaca efecte biochimice identice. (Bota I., Marinescu G., Tocitu, D., 1997; Tocitu D., 2000).

Pe de alta parte, a aparut necesitatea de a controla prin masuratori unul sau mai multi parametrii care sa poata caracteriza procesul adaptativ (in special, durata sa). Rezolvarea acestei probleme s-a dovedit a fi foarte dificila. In sfarsit, antrenorul este obligat sa analizeze continuu implicatiile metodologice impuse de fenomenele adaptative individuale, mai ales in cazul realizarii corectiilor planului de pregatire. Conducerea antrenamentului dupa criterii biologice presupune monitorizarea si masurarea biochimica cvasipermanente ale sportivului ceea ce nu este intotdeauna la indemana antrenorului dar reduce mult din erorile pregatirii.

Ipoteza

 Studiul bibliografiei de specialitate, dar mai ales observatiile facute la marile competitii internationale, in care cei mai mari performeri se antrenau extrem de diferit (unii nu mai lucrau intensiv cu 21 zile inainte de start, altii lucrau foarte intensiv si cu 3 zile inainte de start), ne-au determinat sa gasim explicatii pertinente cu privire la corelatia dintre procesele adaptative si maniera sau tipurile de antrenament aplicate.

Metodele folosite au fost:

1. Metoda electrochimica care sta la baza determinarilor de echilibru acido-bazic.

 2. Metoda amperometrica care sta la baza determinarilor de lactat sanguin.

3. Valorile parametrilor de chimie clinica (uree sanguina, LDH, CPK, trigliceride, proteine totale, albumine, calciu, magneziu, hemoglobina, etc.) au fost obtinuti prin determinari de biochimie uscata.

4. Metoda analizei dinamice de miscare asistata de calculator, cu program original de prelucrare si reprezentare a datelor .

5. Metoda citochimica de diagnosticare a fazelor de adaptare la efort.

Subiectii

 Masuratorile si experimentarile au fost efectuate in perioada 1996-2004 pe inotatori de valoare internationala membrii ai lotului olimpic de natatie al Romaniei (Mocanu Diana, Potec Camelia, Beatrice Caslaru, Paduraru Simona, Lacusta Larisa, Coman Dragos, Gherghel Stefan, Florea Razvan).

 De asemenea, am putut consulta banca de date biochimice a Institutului National de Cercetare pentru Sport care a monitorizat subiecti din loturile olimpice de atletism semifond, kaiac-canoe, canotaj, lupte, natatie, ciclism, haltere, box, polo, fotbal, schi fond, si a contribuit nemijlocit la realizarea unor rezultate de exceptie cu mari performeri, campioni olimpici, mondiali si europeni.

Locul si conditiile desfasurarii experimentului

Investigatiile si masuratorile au fost efectuate la locurile de cantonament ale sportivilor (Bucuresti, Pitesti, Braila, Constanta, Bacau, Resita) de regula, pe parcursul unui ciclu saptamanal complet de pregatire, in care au fost masurate toate zonele de efort si probe maximale de control. De doua ori pe an, se realiza o diagnoza biochimica complexa in cadrul Campionatelor Nationale de Natatie din primavara si vara. 

Toate probele de efort erau precedate, de fiecare data, de investigatii biochimice ale starii de repaus.

Metoda echilibrului acido-bazic (metoda micro-Astrup)

Metoda Astrup (Astrup P., 1961; Siggaard Anderson O., 1966) se bazeaza pe relatia invers proportionala care exista intre presiunea partiala a CO₂ (pCO₂) si pH-ul sangelui. Cu cat pCO₂ este mai mare, cu atat pH-ul va scadea (va devia spre latura acida). Metoda presupune efectuarea a trei determinari din sangele recoltat si anume:

• - o determinare de pH din sangele arterial sau capilar recoltat in conditii anaerobe. Aceasta valoare reprezinta pH-ul actual sau real al sangelui;

- o determinare de pH in sangele care a fost in prealabil echilibrat cu un amestec de oxigen si bioxid de carbon, in care valoarea cunoscuta a pCO₂ este joasa (de obicei 30 mmHg).

 Valorile obtinute se inscriu pe o nomograma, avand trecute pe abscisa valorile de pH, iar pe ordonata valorile logaritmice ale pCO₂ (Nomograma Siggaard-Andersen). Dreapta care se traseaza prin unirea celor doua valori obtinute prin determinari de pH la pCO₂ cunoscute, indica relatia intre pCO₂ si pH. Valoarea pH-ului actual se interpoleaza pe aceasta dreapta, iar valoarea actuala a pCO₂, in sangele de cercetat, se determina ducand o orizontala din punctul care inscrie pH-ul actual (prima determinare de pH efectuata in sangele recoltat in conditii anaerobe), pana pe ordonata pe care sunt inscrise valorile pCO₂.

Semnificatia parametrilor de echilibru acido-bazic

pH reprezinta logaritmul cu semn schimbat al concentratiei ionilor de hidrogen.

 Valori fiziologice de repaus:

 - femei: 7,35-7,45

 - barbati: 7,34-7,44

 pCO₂ reprezinta presiunea partiala a bioxidului de carbon dizolvat in sange. Se masoara in mmHg.

 Valori fiziologice de repaus:

 - femei: 32-42 mmHg

 - barbati: 35-45 mmHg

 pO₂ reprezinta presiunea partiala a oxigenului gazos dizolvat in sange. Se masoara in mmHg.

 Valori fiziologice de repaus: 75-100 mmHg:

 HCO₃ (bicarbonat actual) reprezinta continutul in bicarbonati din sangele circulant in momentul recoltarii si depinde de pCO₂, adica de functia respiratorie. Se masoara in mmol/l.

 Valori fiziologice de repaus:

 - femei: 20-24 mmol/l.

 - barbati: 22-26 mmol/l.    

 TCO₂ reprezinta suma bicarbonatului actual cu bioxidul de carbon dizolvat in sange. Se masoara in mmol/l.

TCO₂ = 0,03 x pCO₂ + HCO₃^-

 Valori fiziologice de repaus:

 - femei: 21-25 mmol/l.

 - barbati: 23-25 mmol/l.

 BE (excesul de baze) reprezinta cantitatea de acizi sau de baze ce ar putea restabili echilibrul acido-bazic intr-un litru de sange la pCO₂=40 mmHg, pH=7,40 si la 37^o C. Aceasta este expresia IN VITRO utilizata pentru a putea descrie situatiile de dezechilibru metabolic. Se masoara in mmol/l.

 Valori fiziologice de repaus:

 - femei: (-2,4 pana la +2,3)

 - barbati: (-3,3 pana la +1,2)

  SBE (exces de baze standard) reprezinta excesul de baze IN VIVO si este dependent de echilibrarea dintre compartimentele interstitiale si fluidele extracelulare ale corpului si nu numai de sangele echilibrat cu bioxid de carbon. Se masoara in mmol/l.

 SAT (saturatia cu oxigen a hemoglobinei) reprezinta totalitatea oxigenului ce este combinat cu hemoglobina impartit la totalitatea oxigenului ce ar putea fi combinat cu hemoglobina. Se masoara in procente si in general, valorile de repaus sunt cuprinse intre 65-98%

 SBC (bicarbonat standard) reprezinta concentratia bicarbonatului din sangele care este echilibrat cu gaz la pCO₂=40 mmHg, pO₂=100 mmHg si la 37^o C. Se masoara in mmol/l.

 Valori fiziologice de repaus: 22-26 mmol/l.

 In medicina clinica, variatia si raporturile intre acesti parametrii determina clasificarea acidozelor si alcalozelor. Atat acidozele cat si alcalozele pot fi respiratorii sau metabolice si fiecare dintre ele pot fi compensate sau decompensate. 

  Se considera ca perturbarile echilibrului acido-bazic cauzate de o modificare a continutului de H₂CO₃ al sangelui sunt de origine respiratorie. 

 Atunci cand se produce o acumulare de H₂CO₃ in sange, ca urmare a perturbarii eliminarii de CO₂ la nivelul alveolelor pulmonare, avem o acidoza respiratorie. Daca aceasta acidoza este insotita de o crestere similara a bicarbonatilor, pH-ul nu scade si vorbim de o acidoza respiratorie compensata. Invers, viteza de eliminare crescuta a CO₂ determina alcaloza respiratorie, care daca este insotita de o scadere a bicarbonatilor, nu modifica pH-ul (alcaloza respiratorie compensata).

 Interpretarea variatiilor parametrilor de echilibru acido-bazic

 Metodologia de interpretare a datelor de echilibru acido-bazic in sportul de performanta se face dupa o metoda originala pusa la punct in cadrul Laboratorului de biochimie al INCS (Tocitu D., 2000). In esenta, aceasta metodologie considera efortul muscular un stres care perturba temporar homeostazia organismului. Cu cat un organism este mai antrenat, cu atat perturbarile vor fi mai reduse si capacitatea de sustinere a efortului este mai mare. Esentiale nu sunt valorile absolute ale parametrilor, care de multe ori se situeaza la granita dintre normal si patologic, ci mentinerea constanta a raporturilor dintre ele in timpul eforturilor.

Testari initiale si rezultatele obtinute

 Daca suntem de acord ca parametrii biologici si dinamica acestora in timp sunt rezultatul aplicarii repetate a unor stimuli de antrenament, atunci monitorizarea reactivitatii la concurs ofera informatii extrem de pretioase cu privire la progresul gradului de adaptare al organismului sportivului la efortul competitional. Chiar daca luam in considerare numai evolutia indicelui metabolic (definit ca raport al concentratiei de acid lactic produsa in efort si viteza de deplasare: LA/v) vom constata ca exista progrese adaptative si in afara progresului la cronometru.

Progresul este asociat cu scaderea continua, pentru acelasi tip de efort, a acestui raport. In aceasta situatie, ca in orice raport matematic, putem intalni doua situatii foarte importante:

- valorile de acid lactic se mentin relativ constante dar, in timp, viteza este din ce in ce mai ridicata. Progresul in aceasta situatie este dat de regula de imbunatatirea tehnicii;

- viteza se mentine relativ constanta in timp, dar valorile de acid lactic scad continuu ca urmare a perfectionarii mecanismelor generatoare de energie.

Prezentam tabloul biochimic al reactivitatii sportivei Diana Mocanu in probele care au consacrat-o:

Proba de 100 m fluture (F) - medalie de bronz la C.E. in 1999 si prima ei finala olimpica in 2000:

	iulie1999	martie 2000	iunie 2000	martie 2001	martie2002
Timp	1'00"55                       (R.N.)	1'00"35	1'00"86	1'00"77	1'01"36
Lactat mmol/l	11,7	11,0	10,6	8,7	10,7
pCO2 (mmHg)	29,0	33,3	33,6	32	30
R	1,16	1,08	1,07	1,10	1,15
I.M.	7,3	6,6	6,4	5,0	6,6
	Martie 1999	martie 2000	iunie 2000	martie 2001	martie2002
Timp	1'03"60	1'01"61 (R.N.)	1'02"47	1'02"08	1'02"40
Lactat mmol/l	15,3	16,3	14,8	12,7	14,6
pCO2 (mmHg)	29,9	31,7	29,2	32,0	35,0
R	1,14	1,13	1,18!	1,11	1,09
I.M.	10,2	10,0	9,2	7,6	9,12
	Iul. 99	martie 2000	iunie 2000	martie 2001	martie2002
Timp	2'15"52  (R.N.J.)	2'13"32	2'11"99	2'13"15	2'13"40
Lactat mmol/l	9,6	19,1	15,5	16,8	14,6
pCO2 (mmHg)	31,5	29,7	31,8	30,0	31,0
R	1,12	1,20!	1,12	1,15	1,10
I.M.	6,5	12,8!!	10,2	11,3	9,8

Reactivitatea din aceasta proba ne arata ca atat antrenoarea, cat si sportiva abandonasera in martie 2002 lucrul la procedeul fluture. Neantrenarea grupelor musculare implicare in miscarea specifica determina un regres in planul reactivitatii biochimice: la un timp cu 1 sec mai slab decat cel din martie 2000, avem o valoare similara de lactat (10,5 mmol/l) dar un cost metabolic aproape dublu (R=1,15). Chiar fata de martie 2001 lactatul este mai mare, costul metabolic cu 1/3 mai ridicat si randamentele energetice in regres (I.M. creste de la 5 la 6,6).

• Proba de 100 m spate (campioana olimpica in 2000 si vicecampioana mondiala in 2001)

Se observa ca proba este realizata cu cel mai bun aparat respirator din toate testarile (pCO₂=35), cu cel mai mic cost metabolic (R=1,09, pentru prima data sub valoarea 1,10). Lactatul si I.M. mai crescute fata de martie 2001, sunt datorate faptului ca nu s-a lucrat eforturi intensive (toleranta la lactat) specifice distantei. Acest lucru face parte din strategia antrenoarei de abordare a planului de pregatire anual si ar fi util daca si-ar insusi-o si alti antrenori, pentru ca a fost verificata in practica doi ani la rand. Reactivitatea probei confirma faptul ca obiectivele fiziologice (SI NU DE CRONOMETRU!) ale etapei au fost indeplinite. Dovada acestei afirmatii consta in comparatia cu iunie 2000: la acelasi timp si acelasi lactat, costul metabolic este acum pe jumatate, sustinerea respiratorie a efortului mult imbunatatita si randamentele biochimice in usor progres.

Proba de 200 m spate (S) (campioana olimpica in 2000 si campioana mondiala in 2001):

Datele sunt cu atat mai valoroase cu cat nici pentru distanta de 200 m nu s-a lucrat zona de toleranta la lactat.

 Proba de 50 mS este o proba de mobilizare si angrenare mai puternica in efort. Deseori se intampla ca imbunatatind rezistenta sa apara un progres semnificativ si in sistemul anaerob:

Proba de 50 mS:

	Martie 2001	Martie 2002
Timp	29"05	28"73 (R.N.)
Lactat mmol/l	10,6	11,5
pCO2 (mmHg)	34,0	31,0
R	1,08	1,16
I.M.	6,15	6,6

Chiar daca la cronometru lucrurile par in progres, fara imbunatatirea parametrilor biochimici (adica o perioada de consolidare a achizitiilor biologice), saltul la cronometru in viitor este imposibil.

La polul opus al reactivitatii si stabilitatii starilor adaptative, se situeaza Florea Razvan care ilustreaza perfect legea: "aceiasi stimuli si aceeasi reactivitate metabolica conduc la aceleasi rezultate".

• Proba de 100 mS este dovada clara a imobilitatii biochimice:

	Iul. 99	martie 2000	iunie 2000	martie 2001	martie2002
	100 mS	100 mS	100 mF	100 mF	100 mF
Timp	56"88	56"8	56"66	57"19	56"62
Lactat mmol/l	16,7	17,6	19,0	14,6	17,0
pCO2 (mmHg)	30,9	29,1	30,2	29,0	26,0
R	1,14	1,21	1,20	1,20	1,25
I.M.	9,5	10,0	9,5	8,4	9,6

• 	Iul. 99	martie 2000	iunie 2000	martie 2001	martie2002	martie 2003
  Timp	2'02"24	2'02"42	2'01"18	2'02"31	2'01"74	2'01"16
  Lactat mmol/l	19,0	22,4	20,5	18,6	18,6	17,8
  pCO2 (mmHg)	30,9	27,1	26,5!!	28,0	27,0	27,0
  R	1,26!	1,36!!	1,36!!	1,28!!	1,28!!	1,25
  I.M.	11,6	13,7!!	12,4!	11,4	11,3	10,7

Daca comparam acum doi timpi identici, iunie 2000 cu martie 2003, progresul este evident (lactat mai mic, cost metabolic redus cu 1/3, randamente metabolice mult imbunatatite). 

 Iata cum stau lucrurile si in probele lungi - Paduraru Simona:

Proba de 400 m Liber (L):

	Martie 1999	Martie 2000	Iunie 2000	Martie 2001	Martie 2002	Iunie 2002	Martie 2003
Timp	4'21"	4'21"2	4'17"1	4'22"27	4'17"58	4'15"80	4'13"39
Lactat mmol/l	13,2	14,7	16,3	16,2	14,6	16,2	16,2
pCO2 (mmHg)	32,0	32,4	30,8	32,0	35,0	34
R	1,11	1,10	1,16	1,10	1,10	1,00
I.M.	9,0	9,6	10,5	9,4	10,4		10,3

Acelasi lactat (16,2 mmol/l), acelasi aparat respirator (pCO₂=34 mmHg) si aceleasi randamente (I.M.=10,3) fata de iunie 2002, dar cu un echilibru perfect intre sistemul muscular si cel respirator (R=1,00) determina un salt la cronometru de peste 2 sec.

Proba de 400 mM

	Mart.99	Mart. 2000	Iun. 2000	Mart. 02	Iun. 2002	Mart.2003
Timp	4'50"	4'54"10	4'49"78	4'54"07	4'48"90	4'50"30
Lactat mmol/l	18,0	18,9	18,0	14,6	15,4	13,8
pCO2 (mmHg)	31,2	31,3	34,9	35,0	37,0	35
R	1,11	1,16	1,07	1,09	1,00	1,09
I.M.	9,0	13,9	13,0	10,7	11,1	10,1

Proba din martie 2003, fata de martie 2002, are acelasi aparat respirator (pCO₂=35 mmHg), acelasi cost metabolic (R=1,09) cu un lactat usor mai redus in conditiile in care progresul este de aproape 4 secunde. Acumularile realizate in planul sustinerii aerobe a efortului sunt confirmate si de reactivitatea din proba de 800 mL (9 mmol/l acid lactic, cost mic al efortului depus - R=1,06 - si un aparat respirator care sustine foarte bine intensitatea efortului - pCO₂=36 mmHg, superioara valorii de repaus care a fost de 31 mmHg). Proba de 1500 mL este un exemplu de mare progres in plan biologic in absenta progresului la cronometru (deocamdata):

Proba de 1500 mL:

	Iunie 2002	Martie 2003
Timp	16'54"42	17'05"21
Lactat mmol/l	8,3	5,1
pCO2 (mmHg)	28	35
R	1,21	1,05
I.M.	5,6	3,5

Chiar daca timpul este mai slab cu 10" parametrii biochimici sunt excelenti, valoarea de pCO₂ similara valorilor de repaus, la fel si echilibrul intre sistemul muscular si cel respirator si o scadere a lactatului cu 36%. Excelent, si cu siguranta va urma si saltul la cronometru.

 Progresul aerob se manifesta si in sustinerea anaeroba a efortului:

Proba de 200 mL:

	Iunie 99	Mart. 2000	Iun. 2000	Mart. 01	Mart. 02	Mart.03
Timp	2'04"	2'04"97	2'03"62	2'04"71	2'04"86	2'02"74
Lactat mmol/l	17,5	15,4	17,8	17,0	14,6	13,8
pCO2 (mmHg)	29,7	29,3	29,4	26,0!!	27,0	27
R	1,19	1,16	1,22	1,25	1,20	1,20
I.M.	10,9	9,56	11,0	10,6	9,1	8,5

Imbunatatirea randamentelor este evidenta: la acelasi aparat respirator (pCO₂=27 mmHg), si acelasi cost metabolic (R=1,09) ca in martie 2002, un lactat mai mic (13,8 mmol/l) pe fondul unor randamente mai bune (I.M.=8,5).

Iata si un tablou biochimic, la sportivul Gherghel Stefan, care este specific numai organismelor cu mecanisme adaptative extrem de bine puse la punct:

Proba de 100 mF:

	Iunie 99	Mart. 2000	Mart. 2001	Mart. 2002
Timp	55"56	54"28	54"58	54"49 (R.N.)
Lactat mmol/l	13,6	14,3	13,0	10,7
pCO2 (mmHg)	33,3	29,3	29,0	38,0
R	1,08	1,17	1,18	1,00
I.M.	7,6	7,7	7,1	5,8

Reactivitatea din proba de 100 mF se apropie de ideal, un aparat respirator de nivel foarte bun (pCO₂=38 mmHg, similar cu valoarea de repaus), fara nici un dezechilibru metabolic (R=1,00 identic cu valoarea de repaus), cu o productie redusa de acid lactic (10,7 mmol/l) si cu un progres substantial pe planul reglajelor metabolice de efort (I.M.=5,8 !).

Proba de 200 mF prezinta aceeasi reactivitate metabolica de exceptie:

	Mart.1999	Mart. 2000	Iun. 2000	Mart. 01	Mart. 02
Timp	1'59"76 (R.N.)	12'00"4	1'59"77	1'59"50	1'58"95
Lactat mmol/l	14,5	17,7	17,2	14,6	13,0
pCO2 (mmHg)	32,0	31,7	33,6	27,0!	35,0
R	1,11	1,16	1,12	1,33!!	1,08
I.M.	8,68	10,6	10,3	8,7	7,7

Aceasta analiza, precum si accesul la banca de date biochimice a Institutului National de Cercetare pentru Sport ne-au condus spre o abordare noua a fenomenelor de adaptare, compensare si supracompensare din inotul de mare performanta.

  - Aplicarea unui stimul de intensitate maxima genereaza in organism o serie de fenomene care permit, dupa un timp mai mult sau mai putin lung, atingerea unui nivel superior de adaptare. Fazele parcurse de organism in ansamblul sau ca si de fiecare dintre sistemele sale componente pentru a obtine o noua adaptare, genereaza o serie de stari distincte: decompensare, compensare, supracompensare si supra-supracompensare.

- Aplicarea unui stimul de intensitate maxima pana la oboseala, determina in organism o serie de schimbari succesive care au loc dupa cum urmeaza (Tocitu D., Talaban D. 1997):

- 1. Faza de decompensare (oboseala reziduala = epuizare mai mult sau mai putin profunda a rezervelor energetice si o alterare a capacitatilor fizice de forta, viteza, anduranta, coordonare, suplete, perceptie, timp de reactie etc.). Aceasta stare de oboseala provoaca transformari biochimice si histologice ale mediului celular care favorizeaza actiunea mecanismelor de compensare indispensabile refacerii.

 - 2. Faza de compensare (revenire = faza in care are loc resinteza rezervelor energetice la valoarea lor initiala) ;

 - 3. Faza de supracompensare (faza resintezei rezervelor energetice la un nivel superior nivelului initial). Aceasta faza poate sa dureze una sau mai multe zile in functie de intensitatea stimulului aplicat, frecventa antrenamentelor, nivelul de pregatire, gradul si calitatea refacerii etc.

 - 4. Faza ondulatorie in care substraturile isi regasesc progresiv nivelurile initiale;

 - 5. Faza de stabilizare a capacitatii de efort la un nivel nou, mai inalt decat nivelul initial.

 Intreaga succesiune de stari (prezentata schematic in figura 1) conduce la ameliorarea nivelului de functionare a organelor si sistemelor, alcatuind procesul de adaptare.

S-a demonstrat experimental ca aplicarea unor eforturi fizice repetate in conditiile in care organismul nu a incheiat cele patru faze ale procesului de adaptare, conduce la nerealizarea adaptarii si in cele din urma la o stare de supraincordare fizica cronica si la cresterea receptivitatii organismului la imbolnaviri. Din acest motiv, pentru practica sportiva, este absolut esentiala obiectivizarea acestor stari cu atat mai mult cu cat timpul de parcurgere de catre sportivi al acestor faze este diferit, ba mai mult chiar la unul si acelasi sportiv se modifica pe parcursul anului de pregatire.

 Daca asupra primelor doua faze (decompensare si compensare) nu exista pareri divergente, faza de supracompensare a generat mai multe puncte de vedere sustinute de nume sonore ale cercetarii si practicii sportive ca Jakovlev, Volkov, Verkosanscki, Matveev, Zatziorski, Folbort, Meerson, Uhtomski. (Manno R., 1992 ; Bercaru N., 1996).

 S-a constatat ca varianta supracompensarii urmeaza dinamica si se considera drept axioma faptul ca nu se poate aplica un nou stimul de intensitate maxima atata timp cat organismul nu a parcurs in intregime toate fazele si nu a ajuns in faza 5. Parcursul are o durata de maxim 7 zile pentru un sedentar sau un sportiv incepator si se reduce pana la 36-48 ore pentru sportivii de top mondial (primii 20 in lume). Aceasta este explicatia pentru care marii performeri lucreaza volume mai mici cu intensitati ridicate (trei antrenamente intensive pe saptamana) lucru neadecvat pentru ceilalti sportivi ale caror refaceri post efort mai lungi, impun volume mai mari de efort compensator si doar doua sau chiar un singur antrenament de mare intensitate pe saptamana.

VARIANTA SUPER-SUPRACOMPENSARII are la baza o teorie care sustine ca in ultima etapa de pregatire, repetarea exercitiilor intensive in faza de compensare (fig. 2) provoaca stari succesive de decompensare care vor genera, dupa un timp adecvat de refacere, un fenomen de super-supracompensare prin insumarea diferitelor supracompensari potentiale induse in cursul fiecarui antrenament (Loshouarn P., 1982).

Figura 1- A. Schema principala a fazelor de adaptare. B. Dinamica indiciilor activitatii dehidrogenazelor cel mai des intalnita. C. Una din modificarile acestei curbe

Figura 2 Modelarea fenomenului de super-supracompensare

Figura 3 Repartitia stimulilor pe zone de efort cu trei saptamani inainte de competitia de obiectiv (dupa Tocitu D., 1996)

 O₂S = oxigen stabil:

 - intensitatea efortului: 55-65%

 - frecventa cardiaca: 150 +/- 10 bat./min.

 - lactat: 2-3,5 mmo/l.

O₂R = oxigen relativ

 - intensitatea efortului: 70-80%

 - frecventa cardiaca: 160 +/- 10 bat./min.

 - lactat: 3-5 mmol/l.

 VO₂ MAX = consum maxim de oxigen

 - intensitatea efortului: 85-95%

 - frecventa cardiaca: 175 +/- 5 bat./min.

 - lactat: 5-12 mmol/l.

 LAO₂ = lactat oxigen

 - intensitatea efortului: 100-105%

 - frecventa cardiaca: 190 +/- 5 bat./min.

 - lactat > 18 mmol/l.

 ALACTAT = alactat

 - intensitatea efortului: 100 - 105 - 110

 - frecventa cardiaca:

 - durata maxima de efort: 7-8 secunde.

 - pauza intre repetari: 60-80 secunde.

 - pauza intre serii: 6-8 minute, activa.

 Masurand valoarea glicogenului si a creatinfosfatului, se constata valori maximale inainte de ziua 9 si in ziua Z (ziua competitiei), fapt ce pare a confirma existenta fenomenului de super-supracompensare.

REZULTATE

Corectia in planurile de pregatire in functie de reactivitatea biologica individuala este un proces extrem de complex care se bazeaza in principal pe cunoasterea, in orice moment din pregatire, a volumelor de lucru efectuate in fiecare zona de efort . Astfel, se pleaca de la analiza performantei dorite a se obtine, fata de care se stabileste necesarul de volum de lucru global in concordanta cu necesitatile energetice ale probei. Volumul planificat este apoi "spart" in cicluri de pregatire in care se fixeaza calendarul competitional.

Pasul urmator consta in repartizarea zonelor de efort in ciclurile saptamanale. In paralel cu acest proces, se tine evidenta reala a volumului de lucru realizat pe zone de efort. De asemenea, este foarte util de tinut si evidenta exercitiilor de baza din fiecare zona de efort.

Interpretarea rezultatelor obtinute

Pentru ca de ani de zile elaborarea programelor de pregatire din natatie se bazeaza pe doua criterii biologice pe care le consideram esentiale: timpul necesar refacerii sursei energetice implicate in antrenament si timpul optim necesar de actiune al unui stimul asupra organismului pentru ca progresul generat de acel stimul sa fie maxim, am cautat sa aprofundam problemele legate de adaptare, de lucrul cu stimulii intensivi si de efectele generate de acestia. Pentru a putea argumenta modul de lucru cu stimuli maximali si efectele lor asupra anumitor faze ale adaptarii, am cautat sa identificam si sa masuram acei parametrii biologici care sa evidentieze dinamica acestor faze.

 Determinarile efectuate cu aceasta metoda, pentru a pune in evidenta fazele de adaptare, au demonstrat ca faza de supracompensare are un caracter ondulatoriu. Timp de mai multe ore, uneori chiar zile, rezervele energetice si substraturile enzimatice oscileaza in jurul valorii initiale pentru a se stabiliza, dupa un anumit timp, la un nivel superior.

 Determinarile de activitate enzimatica se apropie de dinamica evolutiei concentratiilor anumitor substrate prezentate in tabelul 3.

Am constatat ca aplicarea unor eforturi fizice repetate in conditiile in care organismul nu a incheiat cele patru faze ale procesului de adaptare, conduce la regresul performantei la cronometru, la nerealizarea adaptarii si in cele din urma la o stare de supraincordare fizica cronica ca si la cresterea receptivitatii organismului la imbolnaviri.

 In momentul in care putem diagnostica fazele de adaptare la efort, putem aborda cu riscuri minime varianta super-supracompensarii in ultimul ciclu de pregatire.

CONCLUZII SI SUGESTII

1. Fenomenul de supracompensare este un fenomen ondulatoriu in care substraturile energetice oscileaza in limitele indicilor valorici ai nivelului initial. Acest fenomen reprezinta o faza critica in procesul de adaptare, existand riscul unui regres in performanta.

2. Putem depasi aceasta faza critica a fenomenului de supracompensare prin diagnoza fazelor de adaptare la efort cu ajutorul metodei citochimice si in concordanta cu reactivitatea biologica individuala a fiecarui inotator in parte. Astfel, momentul maxim al supracompensarii coincide cu nivelul maxim al glicerofosfat dehidrogenazei iar momentul minim al supracompensarii, care nu depaseste jumatate din caderea provocata de oboseala, coincide cu momentul maxim al succinat dehidrogenazei.

3. Faza de supracompensare este strict legata de particularitatile sportivului si implicit si variantele de lucru ale efortului trebuiesc individualizate.

4. Exista o solutie metodologica inca putin cunoscuta si anume, metoda epuizarii fortate a substraturilor si rezervelor energetice cu scopul de a provoca o nevoie naturala de supracompensare exacerbata (super-supracompensarea) care favorizeaza o amplificare a starii de adaptare a organismului la efort ce determina marirea capacitatii de performanta.

5. Asa dupa cum lactatul este un parametru cheie in controlul intensitatii efortului, tot asa, in procesele de adaptare, enzimele ar putea fi markeri importanti de diagnoza, cu atat mai mult cu cat variatiile de activitate enzimatica preced cu 3-4 zile modificarea oricaror altor parametrii obtinuti prin tehnici de biochimie sau fiziologie care ar putea caracteriza stari precum supraantrenamentul sau oboseala. Astfel, am intalnit numeroase cazuri in care, in planul echilibrului acido-bazic nu exista nici un fel de probleme (pH=7.40, pCO2=40 mmHg, pO2=82 mmHg, SAT=93%, lactat 1.2 mmol/l, R=1,00), dar valorile de creatinfosfokinaza si lactat dehidrogenaza sunt foarte mari (CPK=980 UI, respectiv LDH=640 UI)

7. Adaptarile intervin in momentul refacerii, ceea ce imprima acestei faze un rol aproape egal cu cel al incarcaturii. Acest rol este ilustrat si de faptul ca performanta este direct proportionala cu:

P=V x lg I x T² x R³, volumul de lucru, logaritm din intensitatea de lucru, mostenirea genetica la puterea a doua si refacerea la puterea a treia.

Abstract

Knowing the biochemical mechanism which generates energy, it became more obvious that the sportive training has a very powerful individual character ingrained especially regarding the different level of organism adaptation at working time in certain effort area. It is difficult to give an answer but it is for sure that the identical stimuli may cause different biochemical effects at different subjects and the other way different stimuli at different subjects may cause identical biochemical effects.