Recenzie

EPURAN, Mihai, Metodologia cercetarii activitatilor corporale. Exercitii fizice. Sport. Fitness. Editia a II-a.

Bucuresti, Edit. Fest, 2005, 420 p.

Recursul la metoda

 „...Tinarul cinta:

„Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea !'

Batrinul tace:

 „Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea !'

Lucian Blaga

La nivelul mentalitatii europene, ultima mare mutare de accent este, probabil, aceea prin care preocuparea pentru corp a (re)trecut din pozitia extraperiferica in care il exilase crestinismul, intr-una centrala, vizibila - atribuita initial de antichitatea greco-romana -, de curand descoperita si poleita de consumerismul postindustrial. Este limpede ca pentru omul tanar, cel din secolul XXI, legitimat prin trup, „Ambulo, ergo sum' este o definitie mai potrivita decat senescenta „Gogito, ergo sum'. Actualmente, acestei entitati care este corpul ii sunt atasate valori pozitive proprii precum conditia fizica (fitness), forma fizica, forma sportiva, starea de bine, starea de sanatate, performanta, iar pentru optimizarea diverselor calitati motrice se desfasoara activitati tot mai institutionalizate, mai reglate, mai atent studiate.

Titlul cartii la care ne referim condenseaza la maximum interesul actual pentru multitudinea tipurilor de activitati corporale, importanta cercetarii lor, diversitatea metodelor intrebuintabile si necesitatea de a le aplica riguros, selectiv. Continand aceasta electroforetica deplasare a corporalitatii in prim-planul interesului individual, dar si social, si explicitand apasat conceptia carteziana, dualista, cu privire la functionarea organismului uman, titlul reafirma preferinta autorului pentru utilizarea conceptului de „activitati corporale' (gimnice, ludice, agonistice, de timp liber, compensatorii), in locul celui de „activitati fizice', consacrat de literatura anglo-saxona.

Obiectul de studiu al disciplinei aferente, denumita stiinta activitatilor corporale, este „omul in miscare', dar o miscare strict definita, si anume cea cu finalitate autotelica si autoplastica. Pozitia de granita a acestei stiinte invecinate cu domeniul stiintelor biologice, psihopedagogice, sociale, economice, cu filosofia si morala, - pana la urma, plasabila in sistemul stiintelor actiunii – confera cercetarii caracter multitematic, multidisciplinar si interdisciplinar. Mai mult, efortul metodologic aspira spre transdisciplinaritate, deziderat dificil de atins chiar si atunci cand abordarea se realizeaza din perspectiva antropologica, bioculturala. Teoria prin care fenomenele legate de corporalitatea umana pot fi patrunse este cea sistemica, integrativa, ceea ce complica si mai mult demersul stiintific referitor la modernele noastre activitati fizice.

Cu acest avertisment, formulat de fiecare data in punctele sensibile ale parcursului cognitiv, suntem condusi pe un traseu metodologic de o cuprindere si complexitate greu egalabile de aici incolo de alti autori. Cartea, adevarat tratat de metodologia cercetarii, este structurata echilibrat, in nouasprezece capitole de dimensiuni aproape egale, acoperind o problematica ce porneste intelegerea de la aspectele generale ale stiintei, subliniindu-i finalitatea dintotdeauna practica, pentru a o incheia cu etica exersarii adevarului reproductibil.

Aflam, astfel, despre argumentul „tare' al autonomiei acestei discipline - acela ca „nici una dintre stiintele particulare nu si-au propus si nici nu studiaza domeniul acesta' - despre istoricitate, preocuparile romanesti in materie, subdomeniul stiintei sportului, despre ce este si ce nu este stiinta, cine ii sunt prestigiosi parinti, despre modelul cognitiv de baza, ipotetico-deductiv, despre constructia corecta a ipotezei, demonstratiei, explicatiei. Suntem indrumati catre antrenarea creativitatii si practicarea fundamentalei „indoieli metodice'. In capitolul 7, intitulat „Studiul documentelor, terminologia si metodele de analiza' – unul din cele mai elaborate, si, in egala masura, mai indispensabile cercetatorului - se arata de ce, niciodata, o descoperire oricat de importanta nu incepe si nu se termina cu noi. Apoi, ce proprietati alegem sa relevam prin masurare, cum anume o putem face, ce semnificatie atribuim valorii rezultatelor obtinute, si, mai cu seama, cat de adevarate sunt acestea.

Suntem atentionati asupra riscului dezastruos pe care il contine, indeosebi in cercetarea din sportul de performanta, extrapolarea concluziilor obtinute prin metoda descriptiva a studiului de caz. Indemnati sa utilizam observatia statistica – altfel spus, forta logicii matematice -, la fel de valoroasa ca cea experimentala, cu acces limitat in domeniu. (Sa ne amintim ca legile ereditatii n-au fost descoperite in laboratorul de genetica, ci in gradina unei manastiri augustine, de catre un calugar pasionat de botanica dar rutinat in contabilitate). Invatati sa aplicam corect instrumentul cunoasterii experimentale („Vere scire est per causas scire') si sa testam ipoteza initiala prin intermediul unei ipoteze nule.

Capitolul 12, „Masurarea comportamentului motric' abunda de pretioase precizari conceptuale cu privire la actul corporal, actul motric, gest, gestem, actiune motrica etc., precum si la tehnicile si instrumentele de analiza a miscarilor corporale. Pentru studiul comportamentelor motrice complexe sunt exemplificate analiza lectiei de educatie fizica si sport, simulatoarele si trenajoarele, tehnica computationala si analiza transmisiei televizate a competitiei sportive. Un capitol separat este rezervat tehnicilor imagistice si analizei calitative a miscarii umane, iar un altul tehnicilor de masurare a caracteristicilor temporale, spatiale, de viteza si acceleratie a miscarilor obiectelor in cadrul activitatilor corporale. Studiul fortei si andurantei, al calitatii motrice exprimate prin coordonare sau indemanare, al capacitatii motrice si de performanta, al eficacitatii motrice este abordat in aceeasi egala masura ca si studiul obiectivelor de ordin cognitiv si afectiv ale sistemelor de educatie fizica si sportiva.

Ultimul capitol, „Practica activitatii de cercetare si deontologia ei', este punctul culminant, deopotriva revelator al acestui esentialmente pedagogic discurs auctorial, adresat perfectibilitatii cercetatorului dedicat. El este temeinic instruit sa-si tempereze entuziasmul euristic si sa evite capcanele manipularii la care este supus de propria curiozitate stiintifica, sa distinga corect intre variabilele subiectului, stimulului si raspunsului specific, ce criterii sa foloseasca in alegerea temei, cum anume sa proiecteze si sa realizeze concret o cercetare, si, in fine, sa redacteze si sa publice o lucrare stiintifica. Preocuparea pentru prioritatea asupra proprietatii unei idei stiintifice, raporturile etice si juridice cu subiectii, cu ceilalti membrii ai echipei de cercetare, cu autorii care au abordat anterior problematica respectiva, este in asa fel dirijata incat pseudocercetatorul nu (isi) mai poate inventa refugii sau subterfugii.

Trebuie stiut ca literatura stiintifica in domeniul activitatilor fizice abunda in productii cu tematica metodologica. Pentru a da doar cateva exemple, amintim remarcabila, aplicativa, „Research Methods in Physical Activity' de Jerry R. Thomas si Jack K. Nelson (1990), deja tradusa la noi, „Measurement for Evaluation' a lui Ted A. Baumgartner si Andrew S. Jackson (1991), „Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport' de Adrian Gagea (1999). Cu toate astea, editia a II-a, completata, a „Metodologiei cercetarii activitatilor corporale' are semnificatia unui eveniment publicistic de importanta majora. Iar initiativa editurii FEST merita tot respectul, in ciuda faptului ca tocmai intr-o astfel de lucrare, prezenta, fie si sporadica, a greselilor de ortografiere a unor denumiri stiintifice - rezultat al regretabilei, dar generalei minimalizari a rolului institutiei redactorului de carte - este mai suparatoare ca oricand.

Drept consecinta a unitatii materiale a lumii vii, unitatea metodelor de cercetare face ca miza unui tratat de metodologia cercetarii, oricat de ambitios, sa nu fie originalitatea, ci completitudinea. Trecut prin toate profunzimile acestei lucrari bogat ilustrate, redactate cu o limpezime ce o face doar aparent accesibila incepatorilor, cititorul interesat are rara ocazia sa se transforme intr-un cercetator complet echipat cu instrumentele, metodele si atitudinile majore ale veritabilului om de stiinta.

Intentionat am lasat la urma referirile cu privire la autor. Este vorba de nimeni altul decat de fondatorul si presedintele Consiliului Stiintei Sportului din Romania, prof. univ. dr. H. C. Mihai Epuran. Cu o activitate universitara prodigioasa, recunoastere internationala ca membru in conducerea Societatii Internationale de Psihologie a Sportului si Federatiei Europene de Psihologie a Sportului si Activitatilor Corporale, cu numeroase productii editoriale de clasica tinuta academica, reputatul specialist in psihologia, teoria si metodologia cercetarii sportului ne ofera rodul experientei sale profesionale, decantate si imbogatite pe o durata de mai bine de jumatate de secol. Avem de a face cu o biblie a cercetatorului preocupat de aspectele biologice, medicale, psihologice, sociale, culturale, filozofice etc. ale activitatilor fizice. O carte fundamentala pentru formatia universitara in acest domeniu, de nelipsit din bibliografia pentru masterate si doctorate cu tematica vizand educatia fizica, sportul, arta coregrafica etc., ca si din biblioteca specialistilor in nenumaratele aspecte ale motricitatii umane si, de ce nu, animale (activitatea fizica comparata ramanand o arie neexplorata deocamdata la noi).

Si, totusi, nu putem sa nu formulam teama ca impactul acesteia asupra plapandei noastre comunitati stiintifice s-ar putea pierde tocmai din cauza deosebitelor calitati. Asa cum s-a petrecut altadata cu „Palestrica' de Constantin Kiritescu, lucrare monumentala, ramasa fara nici un ecou stimulativ pentru istoria sportului, cu realizarile persistente ale lui A. Szögy si G. Cherebentiu in fiziologia sportului sau ale lui Gh. Haralambie in biochimie, care n-au mai putut fi preluate si duse mai departe de cercetatorii romani.

Peisajul productiei noastre stiintifice cu referire la activitatile fizice inca arata precum un camp acoperit de o vegetatie ruderala, miraculos strajuita de siluetele majestoase ale catorva copaci cu fructe ce raman neculese pana ce cad pe solul sistematic infertilizat de strategii ideologice sau personale, ale unor marunti pusi sa decida soarta domeniului. Nadajduim ca in contextul mutatiilor prin care trece societatea romaneasca, „Metodologia cercetarii activitatilor corporale' de Mihai Epuran va insemna exceptia acestei blestemate reguli, izbutind sa germineze odata cu noile generatii de cercetatori.

Dr. Maria-Denisa Talaban