 |
 |
 |
 |
INFLUENTELE EFORTULUI DE ANTRENAMENT SI CONCURS ASUPRA ORGANISMULUI INOTATORILOR
Asistent univ.drd. SILVIU CIOROIU
Universitatea „Transilvania', Brasov
Cuvinte cheie: efort, organism, inotator, studiu bibliografic
Rezumat
Lucrarea reprezinta un studiu bibliografic ce isi propune sa analizeze modalitatile de adaptare ale organismului tinerilor inotatori la efortul de antrenament si concurs. De asemenea, lucrarea incearca sa deschida noi cercetari in acest sens, sa evalueze ce implicatii poate avea antrenamentul 'modern' asupra organismului, masura in care poate fi afectata performanta sportiva, pe de o parte, si sanatatea sportivului, pe de alta parte.
Biologic, efortul fizic si, in special, cel sportiv este un stimul, un excitant adecvat care obliga organismul sa raspunda prin manifestari electrice, cinematice, termice. Acest stimul, cand este bine dozat si administrat corespunzator particularitatilor sportivului, conduce la modificari cantitative si calitative ce vizeaza obtinerea performantei maxime.
Introducere
Obtinerea performantelor sportive de varf este conditionata, pe de o parte, de posibilitatea de a avea la dispozitie sportivi dotati genetic cu calitatile necesare sportului practicat, iar, pe de alta parte, de folosirea unei metodologii corespunzatoare de antrenament, bazata pe cunoasterea fenomenelor fiziologice pe termen scurt si lung care apar ca raspuns la stimulii folositi in procesul de antrenament.
In ultima perioada de timp, organismul sportivului este supus unui efort care, de multe ori, se afla la limita fiziologicului, multi antrenori avand ca prim si singur obiectiv obtinerea unor performante cat mai mari. Nici o alta solicitare normala la care este supus organismul nu se compara cu solicitarea extrema a efortului intens. Aceste eforturi fizice intense, daca s-ar continua o perioada scurta de timp, pot deveni letale. Prin urmare, cunoasterea limitelor ultime la care mecanismele organismului pot fi solicitate capata un rol foarte important. Spre exemplu: la o persoana care are febra extrem de mare, aproape de letalitate, metabolismul organismului creste cu peste 100% fata de normal; prin comparatie, metabolismul organismului in timpul maratonului creste cu 2000% peste normal [Guyton,1997, p.577].
Studiu bibliografic
Desi cronometrul ofera cea mai buna metoda de apreciere a adaptarii inotatorului la antrenament, el ofera putine detalii privind schimbarile in fiziologia inotatorului.
Prin specificul sau, inotul este un sport monoton, fapt ce se pare ca are efecte negative asupra potentialului energetic al sportivilor, mai ales la copii si adolescenti. „Un mediu constant, plictisitor, sau un comportament monoton stereotip conduce la limitarea complexitatii, la scaderea sensibilitatii si la reducerea posibilitatilor de perfectionare. Datorita acestor eforturi monotone se ajunge, la final, la stagnarea sau chiar involutia starii functionale, de care sunt afectate, in special, mecanismele de mobilizare energetica.'[Dragnea, 2002, p.452]
Organismul uman poseda un excelent potential de autoconservare, in cazul eforturilor standard, el se adapteaza si tinde spre realizarea unui echilibru cat se poate mai stabil, in concordanta cu noile cerinte. Acest echilibru este insa mereu perturbat in vederea obtinerii unor performante din ce in ce mai mari: „cerinta ca antrenamentul sportiv sa fie variat si oscilant are la baza rolul ce revine, in cadrul procesului de adaptare, eforturilor variate si suportabile. Astfel, stimulii trebuie sa varieze pe cai nemarginite, formand o retea multipla, neliniara, complexa, cu diferite reactivitati, valori nominale si constante in timp. In caz contrar, sistemul hipercomplex care este organismul uman tinde catre un echilibru, pe cat posibil stabil.' [Dragnea, 2002, p.453]
Aceasta continua perturbare a organismului nu poate fi considerata benefica, mai ales in cazul inotatorului aflat la varsta pubertara. De asemenea, tipul periodizarii multiple nu ar trebui aplicata la copii si incepatori datorita faptului ca este scazuta capacitatea de efort si nu va fi permisa o dezvoltare corespunzatoare varstei. [Dragnea, 2002, p.436]
Cu siguranta ca, in cazul inotului de performanta, organismul sportivului va suferi o adaptare pe termen lung care va produce o hiperfunctie a organelor si sistemelor, avand la baza activarea proceselor de sinteza a albuminelor si acizilor nucleici. „Prin urmare, de caracteristicile exercitiului depinde actiunea succesiva asupra organelor interne (viscerale), dar si asupra structurilor nervoase, a elementelor tesutului conjunctiv si a activitatii glandelor endocrine. Prin repetarea exercitiilor, structurile celulare „cresc', aceste cresteri datorandu-se enzimelor care catalizeaza principalele procese metabolice in timpul exercitiilor.' [Dragnea, 2002, p.173]
Inotul este un sport cu selectie foarte timpurie, lucru care poate avea repercusiuni asupra cresterii si dezvoltarii normale cu atat mai mult, cu cat dezvoltarea multilaterala, pe care ar trebui axata pregatirea tinerilor sportivi, este indoielnica. Este adevarat, inotul este un sport complex, dar acest lucru nu-i scuteste pe antrenori de viziunea deschisa pe care ar trebui sa o aiba cu privire la acest aspect.[cf. Mitrofan, 2005].
Dezvoltarea multilaterala sau generala este acceptata ca fiind necesara in majoritatea domeniilor educationale si umaniste. Adesea, se poate observa o dezvoltare extrem de rapida la unii tineri sportivi. In astfel de cazuri, este extrem de important ca antrenorul sa reziste tentatiei de a elabora un program de pregatire specializat.
 |
Fazele pregatirii sportive pe termen lung [Bompa, 2002, p 27]
„Baza piramidei, fundamentul oricarui program de pregatire, este data de dezvoltarea multilaterala. Cand aceasta dezvoltare atinge un nivel acceptabil, in special al dezvoltarii fizice, sportivul intra in cea de-a doua faza de dezvoltare. Aceasta duce la cea mai importanta parte a carierei sportive, si anume, pregatirea pentru marea performanta.' [Bompa, 2002, p.27]
Abordarea pe termen lung nu exclude specificitatea pregatirii. Dimpotriva, aceasta este prezenta in oricare din stadiile de dezvoltare, dar in proportii diferite. Cei care urmeaza o pregatire multilaterala, generala, in primii ani ai dezvoltarii sportive vor construi o baza solida si vor evita, pe durata pregatirii, accidentarile prin suprasolicitare, monotonia si rutina.
Specializarea timpurie duce la stagnarea performantelor la varsta junioratului. La aceasta varsta, se vor atinge performantele maxime ale indivizilor respectivi, performante care nu vor mai putea fi repetate niciodata.
Aceasta perioada de baza dureaza aproximativ 3 ani si ar trebui sa se incheie aproape de instalarea pubertatii, lucru care ar facilita dezvoltarea fiziologica a organismului. In cazul inotului, selectia primara incepe foarte devreme – 3-8 ani - ceea ce duce ca acest prim stadiu al antrenamentului sa se incheie la maximum 10-11 ani, deci cu 3-4 ani inainte de pubertate. Astfel si specializarea va incepe precoce, lucru ce nu este tocmai benefic pentru organism.
Un inotator de top de 12 ani, inoata pe saptamana 50-60 km in perioada pregatitoare, din care, ceea ce este ingrijorator, aproximativ 16-18 km sunt la intensitate de 75-85%, iar 3-6 km la intensitate peste 90% [Cartea Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern, 2005–2008, p231-257]. Aceste intensitati de peste 90% sunt total contraindicate la aceasta varsta, dupa cum arata si Haulica, 1989: „Exercitiul fizic reprezinta o alta cauza de acidoza datorita acumularii de cataboliti acizi si, mai ales, de acid lactic. Aceasta acidoza de efort este nefavorabila varstelor tinere – conform legii lui Peters – intre crestere si alcalinitate se stabileste o proportionalitate directa. Datorita acestui fapt, pana la varsta de 16-18 ani, se interzice practicarea eforturilor fizice grele si sustinute. Prin acidoza provocata, aceste eforturi pot duce la fenomene de subdezvoltare fizica si chiar psihica.'
La copilul in crestere, datorita specializarii timpurii, cu volume si intensitati mari, cum se intampla indiscutabil in cazul inotului din Romania, pot aparea dezechilibre, catabolismul fiind uneori mai mare decat anabolismul, impiedicand cresterea.
'In sporturile dominate de rezistenta cardiorespiratorie si musculara, incercarile de a micsora varsta de maturizare a sportivului duc la o uzura rapida, care scurteaza timpul de formare al sportivilor de varf, dupa cum arata un studiu realizat in Rusia.' [Bompa, 2002, p.33, dupa Ozolin ,1972].
Una din cerintele principale ale pregatirii sportive este principiul individualizarii. Individualizarea nu trebuie inteleasa ca o metoda ce trebuie utilizata doar in corectarea tehnicii individuale sau in specializarea unui individ pentru o proba anume, ci trebuie privita ca o modalitate prin care se poate evalua obiectiv si observa subiectiv un sportiv.
Deseori, antrenorii aplica o abordare nestiintifica in pregatire, aplicand programele de pregatire ale sportivilor de succes si ignorand complet personalitatea altor inotatori. Mai rau, antrenorii implementeaza programele seniorilor si juniorilor mari si asupra copiilor, lucrand astfel cu volume si, indeosebi, cu intensitati mult mai mari decat cele admise fiziologic. Acesti sportivi sunt „necopti' atat fiziologic, cat si psihologic pentru a se conforma programelor pentru avansati, in special in privinta intensitatii. [Bompa, 2002, p.33].
„In ceea ce priveste numarul de antrenamente pe zi, parerile sunt impartite. Exista opinia ca inotatorii pot atinge potentialul lor maxim doar daca inoata mai mult de 10.000 m/zi, (adica 3-4 ore/zi), in timp ce altii sustin ca aceleasi beneficii pot fi obtinute cu doar 4000-6000 m/zi (1,5-2 ore/zi)'. [Costill, Maglischo – SDP, 2002, p.24]. La inceputul anilor 50, antrenamentele de inot se limitau, de obicei, la 1500-2000 m/zi. In ultimii 30-40 de ani, antrenorii de inot au invatat prin incercari si nereusite ca, pentru a avea cele mai bune rezultate, inotatorii trebuie sa inoate pe saptamana cat mai multi metri. O obsesie a distantei zilnice de antrenament devenise baza planului de antrenament. Orice discutie despre antrenament se reduce brusc la metrii pe care i-a parcurs inotatorul in fiecare zi.
Un lucru este sigur – antrenamentele copiilor inotatori din Romania sunt crescute ca volum, multi dintre ei fac doua antrenamente/zi si acest lucru pare sa fie malefic, inregistrandu-se valori crescute ale acidului lactic in muschi si sange si scaderi dramatice ale PH-ului.
„In sprijinul acestor afirmatii, sunt si cercetarile efectuate de Hermasen, Asenes, Appl (1972), Kinderman, Keul (1977) si Gilvery (1975) care arata ca: concentratii maxime de lactat (25-30 mmol/kg in muschi si 20-25 mmol/l in sange) au fost masurate la subiectii care au prestat eforturi de alergare, inot sau patinaj si au avut ca rezultat scaderea ph-ului in muschi (6,3-6,4) si in sangele arterial (6,8-6,9). Conditiile acide nu pot fi compensate de sistemele tampon existente in sange, ceea ce duce la scaderea intensitatii efortului sau chiar incetarea acestuia, ca urmare a inhibarii enzimelor glicolitice prin feed-back metabolic'. [Dragnea, 2002, p.236]
Inotul este, in general, un sport de rezistenta in regim de forta. Diviziunea efortului pe portiuni si distante repetate parcurse cu viteza crescuta constituie un mijloc eficient care dezvolta rezistenta generala si specifica si duce la realizarea unor modificari functionale substantiale in organismul tinerilor inotatori.
„Organismul copilului are mari capacitati de adaptare in domeniul performantei aerobe. Cercetarile efectuate de Robinson arata ca la copiii intre 5 si 12 ani consumul de oxigen atinge 41-55% inca din primele 30 de secunde ale unui efort maximal, in vreme ce adultii nu ating decat 29-35% din consumul de oxigen pentru acelasi tip de efort, totusi, comparativ cu adultii, copiii au o productie de energie anaeroba redusa'. [Marinescu, 1998, p.100].
„Ameliorarea capacitatii anaerobe prin antrenament la copii nu reprezinta o sarcina fiziologica, eliminarea lactatului este mult mai redusa la copil in comparatie cu adultul (Bormann, Pohlke si Peters, 1981). Cercetarile lui Lehmann arata ca eforturile anaerobe provoaca la copil o crestere de 10 ori mai mare a catecolaminelor (adrenalina si noradrenalina) decat la adult. Un procentaj ridicat al catecolaminelor (hormoni ai stresului si performantei) este considerat ca antifiziologic si, prin urmare, nefast pentru copii din doua motive: in primul rand, nu este corect sa aducem copiii la limitele capacitatilor lor de efort psihologic si fizic si nici sa mobilizam timpuriu niste rezerve de performanta de care vor avea nevoie mai tarziu'. [Marinescu, 1998, p.100-101 - dupa Weineck, 1992]. Capacitatea glicolitica si procentajul de catecolamine care, in mod normal sunt reduse la copil, apara organismul contra unui nivel excesiv de acidifiere si catabolism, menajand astfel rezervele limitate de hidrati de carbon pentru ca acestea sa poata fi utilizate de organele a caror sursa de energie depinde de glucoza.
In cadrul antrenamentului de rezistenta la copii si adolescenti, trebuie sa se tina cont obligatoriu de faptul ca acestia au o capacitate redusa anaeroba; alegerea metodelor de antrenament si continutul lor, ca si alegerea dozarii, intensitatii si duratei antrenamentului trebuie adaptate nivelului capacitatii lor care este in functie de dezvoltarile biologice.
In urma unui studiu privind participarea sportivilor in competitii in tara noastra, am constatat ca acestia, cu varste intre 11-15 ani, participa cel putin la trei concursuri de obiectiv, campionate nationale pe an. Aceasta implica un numar de aproximativ 30-36 de starturi la care se adauga, desigur, concursurile locale de verificare. In comparatie cu alte sporturi, numarul de starturi este mare, ceea ce poate avea repercusiuni asupra SNC. Oboseala SNC duce la scaderea motivatiei, reducerea transmisiei comenzii nervoase prin maduva spinarii si recrutarea deficitara a neuronilor motori. Refacerea este incompleta, uneori, lipsind cu desavarsire.
In sporturile cu consum nervos si energetic mare, in care rezistenta, puterea si dezvoltarea musculara sunt fie predominante, fie o componenta importanta in pregatire (de exemplu, inot, alergari de semifond si fond, schi fond, canotaj, ciclism, box, lupte etc.), numarul competitiilor ar trebui sa fie de 15 pana la 25 pe an. [Bompa, 2002, p.263]
La aceasta varsta, de 11-14 ani, sportivii „nu ar trebui sa participe la probele care pun exclusiv accentul pe sistemul energetic anaerob lactacid, de obicei, li se potrivesc mai bine sprinturile scurte care implica sistemul energetic anaerob alactacid sau probele de rezistenta care le testeaza capacitatile aerobe.' [Bompa, 2002, p.221] Din pacate insa, am observat ca si la noi (chiar la campionatele nationale) majoritatea probelor la care participa un inotator la aceasta varsta se desfasoara cu predominanta in zona de efort anaerob lactacid.
Tabelul 1
Campionatul national de copii – Braila, 30.06 – 3.07.2005
(rezultate - fete 12 ani)
|
In timpul unei cariere sportive, dinamica dezvoltarii fizice si psihologice se modifica frecvent. Functiile motrice si fiziologice ajung la un nivel optim intre 25 si 30 de ani la barbati si cu 3 pana la 5 ani mai devreme la femei. Cei mai multi inotatori ating astfel cele mai bune performante inainte de a ajunge la capacitatile maxime ale organismului. De ce oare?
Refacerea organismului dupa antrenamente si competitii reprezinta un factor important al antrenamentului, el „foloseste in mod rational si dirijat o serie de mijloace medico-pedagogice naturale si/sau artificiale provenite din mediul exterior si/sau intern al organismului, in scopul restabilirii homeostaziei dinaintea efortului si, mai ales, depasirea acestuia prin supracompensare functionala.' [Dragnea, 2002, p.233] .Cu atat mai mult in cazul inotului, cu cat sportivii sunt supusi la doua antrenamente pe zi, in conditii de umiditate si caldura, consumul de minerale ca fierul, zincul, calciul, magneziul este un lucru obisnuit. Exercitiul fizic in apa duce la o pierdere de calorii de 5 ori mai mare decat cel practicat pe uscat [Dragan, 2002, p.681]. Sportivii de anduranta sunt mai susceptibili la pierderile de minerale, fie din cauza unui consum insuficient de calorii, fie din cauza transpiratiei abundente in timpul lectiilor prelungite de antrenament. [Bompa, 2002, p.88-92]
Insa, din pacate, marea majoritate a inotatorilor de varsta pubertara si postpubertara nu beneficiaza de nici un mijloc de refacere, odihna pasiva fiind singura „arma' a organismului impotriva antrenamentului. Acest lucru duce la o uzura rapida a organismului si, in special, a sistemului cardiovascular, uzura care, chiar daca nu este vizibila la aceasta varsta, va constitui „startul' in patologia fostului sportiv.
La aceasta slaba atentie acordata refacerii, se adauga si neglijenta perioadei de tranzitie care reprezinta o parte din antrenament, nu o „vacanta'. Exista doua abordari ale acestei faze. Prima, incorecta, incurajeaza repausul complet, fara nici un fel de activitate fizica. Intreruperea brusca a pregatirii si inactivitatea completa duc la dezantrenare si disiparea multora din acumularile castigate cu greu in precedentele luni. In plus, schimbarea brusca de la efort intens la repaus pasiv poate dauna organismului, efectele posibile fiind: insomnia, pierderea apetitului, tulburari ale sistemului cardiovascular, ale sistemului digestiv etc. „Reducerea sau diminuarea pregatirii ii fac pe sportivi vulnerabili la „sindromul dezantrenarii' (Israel, 1972), sau la „sindromul dependentei de exercitiu' (Kulpes si Keizer, 1988)'. [Bompa, 2002, p.189]. Aceste tulburari apar din cauza nivelurilor scazute de testosteron si beta-endorfina, un compus de origine neuroendocrina, care determina sentimente euforice. Unele dintre vedetele sportului german, de exemplu, inotatorii Cornelia Ender si Roland Mathes, ca si echipa de canotaj din Dresda au avut programe organizate de dezantrenare pe patru ani. [Bompa, 2002, p.16].
A doua abordare este cea corecta, extrem de rar folosita la acest nivel (copii, adolescenti), este cea in care exercitiul fizic nu este intrerupt total, chiar daca nu se mai efectueaza antrenamente in apa. Activitatea din perioada de tranzitie trebuie sa inceapa imediat dupa competitia principala. In prima saptamana, se reduce progresiv atat volumul de efort, cat si intensitatea si se pune accentul pe alte exercitii decat cele practicate cu regularitate pe durata pregatirii. Daca sportivii doresc totusi sa amane complet activitatea fizica, fie datorita unui tratament medical special, fie datorita unui nivel ridicat de epuizare nervoasa, acest lucru se va face in saptamana a doua de dupa competitie. Dupa repausul total, urmatoarele 2-3 saptamani trebuie sa includa repaus activ, recreare si exercitii placute, care sa implice activitate fizica, de preferat pe uscat. [Bompa, 2002, p.190].
Concluzii
Pregatirea inotatorului trebuie sa poarte la inceput amprenta organicului, adica sa se adreseze sistemului circulator, respirator, endocrin si nervos si abia la pubertate si, in special, dupa aceea, obiectivul se deplaseaza spre sistemul muscular.
Implementarea programelor de pregatire a seniorilor si juniorilor I si asupra copiilor si juniorilor II este total eronata. Dezvoltarea multilaterala ar trebui sa constituie principala preocupare la varste fragede.
Intensitatea crescuta si antrenamentele in zona efortului anaerob lactacid sunt cele care afecteaza negativ dezvoltarea normala a organismului.
Refacerea este privita superficial, mai ales la nivelul copiilor si juniorilor.
Multi antrenori, fiind stresati de cronometru, fiind obligati sa aduca performante intr-un timp scurt, folosesc volume de intensitate mult prea mari, fortand de multe ori limitele fiziologice ale sportivilor lor.
La toate acestea, se adauga si faptul ca, la varsta copiilor si juniorilor, in multe centre din tara, vizita medicala este o simpla formalitate.
Propuneri
Avand in vedere concluziile acestui lucrari cu caracter bibliografic, propun efectuarea unor experimente in care sa se analizeze principalele modificari ale organismului si, in special, ale sistemului cardiovascular (parametrul biologic cel mai solicitat in cazul inotului). De asemenea, propun analiza masurii in care aceste modificari pot deveni patologice, amenintand starea de sanatate a sportivilor de varsta pubertara si postpubertara.
La varstele de 11-14 ani, inotatorii nu ar trebui sa participe la probele care pun exclusiv accentul pe sistemul energetic anaerob lactacid, potrivindu-li-se mai bine probele de rezistenta, care testeaza capacitatile aerobe. Din acest punct de vedere, propun abordarea programului competitional astfel:
La varsta de 10 ani, copiii sa participe la probele de 50m (spate, bras, fluture, liber), asa cum se intampla de altfel, ei aflandu-se in faza de consolidare si perfectionare a tehnicii de inot.
La varstele de 11, 12, 13 ani baieti si 11, 12 ani fete, eliminarea din programul unor competitii a probelor de 50m si 100m, precum si a stafetelor de 4×50m si 4×100m, mentinerea celor de 200m (liber, bras, spate, mixt), 400m liber si introducerea probelor de 800m liber si a stafetei de 4×200m liber.
Astfel, antrenorii vor fi obligati sa acorde o atentie deosebita antrenamentului aerob pentru dezvoltare rezistentei de baza, amanand antrenamentele cu intensitate crescuta. In acelasi timp, ei nu vor mai fi nevoiti sa aplice programe dure de pregatire de forta, putand insista in pregatirea fizica pe uscat, pe dezvoltarea mobilitatii si pe adaptarea anatomica din cadrul periodizarii antrenamentului de forta.
Opinia noastra este ca toate acestea ca vor duce atat la o dezvoltare fizica si psihica a individului mult mai apropiata de cea normala, cat si la beneficii pe termen lung in ceea ce priveste performanta sportiva.
Abstract
This work represents a study based on a bibliography which analyses the means through which a young swimmer's body adapts to the effort required by trainings and competitions. Also the work trys to open new researches in this direction, trys to evaluate the „modern' coaching implications over the body and trys to see if the performance as well as the health of the swimmer can be affected under this circumstances.
Biologically, the phisical effort is a stimul, and an excitant that compels the body to answer though electric, kinematic and thermic emergences. When this stimul is correctly dosed out and applied according to swimmer's specific features, it leads to quantitative and qualitative changes which regards achieving of maximum performance.
Bibliografie
- BOMPA, T., Teoria si metodologia antrenamentului. Periodizarea. Constanta, Edit. Ex. Ponto, 2002
- Cartea Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern. Bucuresti, 2005, 2008
- COUNSILMAN, James, E., The science of swimming. SUA, Edit. Prentice-Hall, Inc/Englwood Cliffs, 1968
- COUNSILMAN, James E., Competitive swimming. Manual. SUA, Edit. Prentice-Hall, 1977
- COSTILL, D.L., MAGLISCHO, E.W., RICHARDSON, A.B., Swimming. Oxford, Blackwell Scientific Publication, 1992
- COSTILL, D.L., MAGLISCHO, E.W., RICHARDSON, A.B. Inot. Bucuresti, INCS, SDP, 448 – 450, 2002
- DRAGNEA, A., MATE TEODORESCU, S., Teoria sportului. Bucuresti, Edit.FEST, 2002
- DRAGAN, I., Medicina sportiva . Bucuresti, Edit. Medicala, 2002
- GUYTON; A., Fiziologie. Bucuresti, Edit. Medicala Amalteea, 1997
- HAULICA, I., Fiziologie umana. Bucuresti, Edit. Medicala, 1989
- MAGLISCHO, E ., Swimming Fastest. Champaign, Edit. Human Kinetics, 2003
- MARINESCU, Gh., Copiii si performanta in inot. Bucuresti, INCS, 1998
- OZOLIN, N.G., Metodica antrenamentului sportiv. Bucuresti, Edit. Stadion, 1972
- WEINECK, J., Manuel d´entrainement. Paris, Edit. Vigot, 1983
- WEINECK, J., Biologie du sport. Paris, Edit. Vigot, 1992
- http://www.inot.ro/index/index.php?eveniment http (23.08.2005)
