STUDIU ASUPRA STRUCTURII SI CONTINUTULUI PREGATIRII FIZICE A JUCATORULUI DE TENIS

Prof.univ. NICOLAE POP

Universitatea 'Dunarea de Jos', FEFS, Galati

Cuvinte cheie: capacitate motrica, periodizare, optimizare, baterie de teste

 Rezumat

Antrenamentul modern presupune o tratare unitara a tuturor factorilor care participa la dinamica efortului. O buna instruire, desfasurata in mod stiintific, are ca fundament un program de pregatire bine organizat si planificat, pe baza unor temeinice cunostinte a factorilor care contribuie la formarea performerilor in tenis.

Tenisul actual cere din partea celor care il practica o buna pregatire fizica, data fiind durata variabila a jocului si complexitatea elementelor de miscare in teren. Astfel, jucatorul de tenis trebuie sa se deplaseze rapid si pe distante scurte, se opreste si porneste succesiv in directii diferite in functie de traiectoria mingii expediata de adversar, executa, in timpul unui meci, un numar de lovituri din deplasare, de sarituri si schimbari de directie.

Pregatirea fizica ramane un element de baza pe care se cladeste performanta si este un factor deosebit de important pentru punerea in valoare a celorlalte segmente: tehnic, tactic, psihologic.

 Introducere

 Conceptia moderna despre antrenament in general, prevede o tratare unitara a tuturor factorilor care participa la dinamica efortului. Dupa Bompa T. (2001), o buna instruire, desfasurata pe principii stiintifice, are la baza un program de pregatire bine organizat si planificat, aspect care elimina hazardul si confera un scop fiecarui lucru intreprins.

In jocul de tenis, efortul este de tip mixt cu predominanta aerob. In cazul acesta, capacitatea de efort fizic poate fi definita ca fiind posibilitatea optima de transport a oxigenului de catre sistemele respirator si cardiac. Organismul, mai ales al sportivilor cu o slaba pregatire fizica, nu este in masura de a pune la dispozitia muschilor tot oxigenul necesar din prima clipa a efortului si nici de a tine pasul cu necesitatile acestora pana la cea mai mare intensitate a activitatii lor.

De aceea, apare o neconcordanta intre necesitatea de oxigen si posibilitatea de procurare a acestuia in cazul deficitului creat in timpul efortului. Acesta este obtinut de organism dupa terminarea efortului si in pauzele meciului cand se acopera partial „datoria de oxigen' contractata pe parcursul jocului.

Ipoteza

In vederea unui studiu adecvat temei alese, am presupus ca selectionarea si adaptarea unor metode si mijloace de imbunatatire a pregatirii fizice a jucatorilor de tenis va influenta pozitiv capacitatea motrica a acestora, avand ca scop cresterea randamentului in joc.

Scopul

Scopul acestui studiu consta in precizarea si argumentarea experimentala a mijloacelor specifice si nespecifice orientate spre pregatirea fizica a jucatorului de tenis in vederea valorificarii optime a capacitatii sale de performanta reflectata in obtinerea unor rezultate superioare in competitii si turnee.

Obiectivele

Clarificarea calitatilor motrice de baza si combinate si clasificarea in ordinea ponderii lor in cresterea capacitatii de performanta a jucatorilor de tenis.

ã Elucidarea, pe cat posibil, a numarului destul de mare de necunoscute pe care le ridica pregatirea fizica a jucatorilor.

ã Selectionarea celor mai eficace metode si mijloace care contribuie la dezvoltarea calitatilor motrice.

ã Standardizarea testelor de capacitate fizica prin organizarea si aprecierea unitara pe baza unor probe de control, a componentelor pregatirii fizice.

Organizarea cercetarii

Cercetarea s-a desfasurat pe perioada 1 iunie 2004 – 15 mai 2005 in cadrul Clubului de Tenis ICMRS Galati avand ca subiecti 6 jucatoare de tenis in varsta de 13-14 ani.

Conditiile de pregatire puse la dispozitie de club sunt foarte bune, iar statutul subiectilor este de elevi-sportivi.

Periodizarea pregatirii jucatorilor de tenis se realizeaza in functie de calendarul competitional, care cuprinde turnee dispersate pe toata perioada anului calendaristic urmate de 3-4 saptamani in care se reia pregatirea.

Un obiectiv principal l-a constituit modelarea exercitiilor pentru dezvoltarea calitatilor motrice, precum si alegerea celor mai eficace mijloace pentru realizarea unei pregatiri fizice generale dar si a uneia specifice.

Pentru o dirijare corecta a procesului de antrenament, trebuie cunoscute foarte bine particularitatile de varsta, sex si grad de pregatire a sportivilor, dar si genul de solicitare si specificul jocului, precum caracteristicile de volum, intensitate si complexitatea efortului. Volumul total de munca oscileaza in functie de etapa de pregatire, fiind mai mare in etapele cu caracter dominant de pregatire, reducandu-se in etapele precompetitionale si competitionale.

In alcatuirea programului de pregatire fizica aplicat grupei de studiu, s-a tinut seama de urmatorii factori:

Specificul jocului de tenis

 In jocul de tenis, efortul este sustinut de majoritatea grupelor musculare ale corpului omenesc. Dintre acestea, unele participa simultan sau succesiv la deplasarea in teren si la executarea procedeelor tehnice.

 Miscarile care predomina sunt cele explozive executate in regim de coordonare cu un efect variabil ca durata si intensitate. Oboseala se manifesta complex atat pe plan fizic, cat si psihic cand scade precizia miscarilor, iar concentrarea se diminueaza.

  Conceptia de joc

In tenis, succesele se pot obtine folosind conceptii de joc diferite, care sunt in stransa legatura cu particularitatile psihofizice ale fiecarui jucator si cu bagajul sau tehnico-tactic.

Jocul modern este ofensiv, se caracterizeaza prin agresivitate, datorita suprafetelor rapide.

Pregatirea fizica va trebui adaptata concret acestor cerinte.

1. Specificul jocului

Fiecare jucator in parte are caracteristici psihofizice si moral-volitive deosebite de ale altora.

Ceea ce intereseaza inainte de toate este eficienta exercitiilor de pregatire fizica asupra jucatorului. In acest sens, se poate afirma ca individualizarea antrenamentului este esentiala in pregatire, cu alte cuvinte, nu se concepe ca doi jucatori sa efectueze aceeasi structura, in ce priveste pregatirea fizica, in conditii strict identice.

2. Optimizarea pregatirii

Pregatirea fizica, alaturi de ceilalti factori ai antrenamentului, trebuie sa duca la scurtarea invatarii si perfectionarii in tenis si la obtinerea randamentului maxim in joc.

Aprecierea nivelului pregatirii fizice se face pe baza probelor de control care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie simple, dar sa reflecte specificul efortului;

- sa nu constituie un scop in sine;

- sa fie date la inceputul fiecarei etape de pregatire, in aceleasi conditii tehnico-organizatorice, pentru a reflecta fidel progresul sau regresul obtinut, precum si eficacitatea pregatirii;

- sa se organizeze sub forma de concurs pentru a avea un pregnant caracter stimulator.

5. Colaborarea cu medicul sportiv

Procesul de antrenament sportiv este in esenta biologic, un proces de adaptare a posibilitatilor umane la conditii si solicitari noi si din ce in ce mai accentuate.

Toate acestea tind sa schimbe starea de echilibru a organismului uman care raspunde, imediat sau tardiv, datorita reactiilor de adaptare, in conditiile repetarii consecutive a excitantului.

De aceea, dirijarea pregatirii nu este posibila fara cunostinte biologice, deoarece modificarile morfofunctionale se produc dupa anumite legitati.

Datorita colaborarii cu medicul sportiv se poate aprecia calitatea procesului de pregatire, acesta trebuind sa participe, in cadrul echipei interdisciplinare, la elaborarea planului de antrenament si la dirijarea pregatirii pe baza datelor care releva reactia organismului la excitantul biologic, care este efortul fizic.

In alcatuirea planului de pregatire fizica si aplicarea lui in cadrul grupei de jucatori, se manifesta necesitatea respectarii datelor fiziologice si limitele directoare care le indica stiinta si specialistii din domeniu, dar va trebui sa fie analizat si aplicat cu discernamant.

Dezvoltarea rezistentei

Cresterea VO₂ max va fi pentru orice tenisman care trebuie sa se antreneze mult, o componenta esentiala a antrenamentului. Acest lucru se poate realiza printr-o inlantuire de elemente tehnico-fizice, dar mai ales prin alergare. In primul rand, trebuie format la jucatorul de tenis „placerea de a alerga', alergarea fiind folosita in toate perioadele, in special in cea pregatitoare.

Alergarea neintrerupta pe distante lungi, fara intrerupere, intr-un tempo accesibil, uniform sau variat poate fi cuprinsa intre 20 minute si 1 ora si 30', in functie de nivelul de pregatire. Frecventa cardiaca va inregistra 140-150 pulsatii pe minut, iar consumul de oxigen 60-70% din cel maxim.

In vederea cresterii rezistentei de tip mixt si anaerob, se utilizeaza metodele efortului repetat si al intervalelor prin executarea unor alergari pe distante de 120-150, in serii de 3-4 repetari, cu 4-6 serii, in tempo sustinut, cand frecventa cardiaca ajunge la valori de pana la 180 pulsatii pe minut, iar consumul de oxigen de 80% din cel maxim. Pauzele intre repetari vor fi de 1 min – 1 min ½, (cand pulsul ajunge la 120/min) sau chiar de 2 min – 2 min ½ , iar intre serii de 3-4 min.

Viteza

Inainte de orice, jucatorul de tenis trebuie sa fie un sportiv rapid, dezvoltarea acestei calitati ocupand, prin urmare, un loc important in cadrul pregatirii fizice. Ea trebuie sa fie corelata cu procedeele tehnice reflectate in jocul de tenis, formarea acestei calitati imbracand aspecte multiple si dintre cele mai delicate.

Pe langa predispozitia genetica, pentru dezvoltarea vitezei, este necesar sa se efectueze un antrenament sistematic care:

ã Sa perfectioneze capacitatea sistemului muscular de a raspunde prompt la comenzile de miscare ale sistemului nervos central.

ã Sa imbunatateasca forta si detenta pentru a crea posibilitatea mobilizarii rapide si fara intarziere a muschilor care participa la realizarea elementului tehnic respectiv.

ã Sa perfectioneze coordonarea intre fazele de lucru ale muschilor agonisti si antagonisti fara de care nu poate fi conceputa executarea unui exercitiu de viteza.

Deosebit de important este faptul ca intensitatea eforturilor, in dezvoltarea vitezei, indiferent de metoda folosita, trebuie sa fie cuprinsa intre 80 si 100% din posibilitatile maxime, orice exercitiu efectuat cu intensitati mai mici decat cele mentionate duce la dezvoltarea altor calitati motrice, mai putin viteza.

Principalele sarcini ce trebuie realizate in vederea cresterii parametrilor de viteza sunt:

- perfectionarea proceselor neuromusculare;

- cresterea fortei explozive;

- accelerarea ritmului de executie a diferitelor elemente tehnice;

- desavarsirea tehnicii de alergare.

Pentru realizarea aspectelor subliniate anterior, antrenorul foloseste, intr-o combinatie proprie, urmatoarele metode de dezvoltare a vitezei:

- metoda repetarilor;

- metoda alternativa;

- metoda competitionala.

Metoda repetarilor are la baza repetarea exercitiilor pentru dezvoltarea vitezei, cu intensitate submaximala, maximala si chiar supramaximala. Cea din urma utilizeaza exersarea in conditii usurate si este recomandata pentru evitarea instalarii „barierei de viteza'.

Durata si distantele folosite depind de nivelul de pregatire, de varsta sportivilor si de tipul de viteza pentru care se realizeaza instruirea.

Exercitiile vor avea o durata de 5-6'' cand se urmareste dezvoltarea vitezei de reactie si accelerare, 8-12'' pentru viteza de deplasare si 15-30'' pentru viteza in regim de rezistenta.

Esential pentru antrenamentul de viteza este respectarea pauzelor intre repetari si intre serii cand trebuie sa se asigure o revenire cat mai completa a organismului.

Astfel, intre repetari pauza va fi de 2-3 min iar intre serii de 6-8 min.

Metoda alternativa are la baza alternarea intensitatilor, cand exercitiile de mare intensitate sunt urmate de cele cu intensitate scazuta. Aceasta metoda contribuie la dezvoltarea vitezei maxime, la cresterea capacitatii si a simtului de accelerare, fara sa suprasolicite organismul.

Metoda competitionala are la baza folosirea intrecerilor in cadrul grupelor sau intre sportivi.

Distanta pe care se organizeaza intrecerile se stabileste in functie de varsta si valoarea concurentilor. Aceasta metoda solicita componenta psihica si motivationala si contribuie la dezvoltarea tuturor formelor de manifestare a vitezei.

Forta

In ultima vreme, termenul forta a devenit sinonim cu muscularizare. Una din primele functii ale muscularizarii este de a remedia lipsurile, de a ajuta la progres. Forta se afla in serviciul sportivului, iar dezvoltarea ei nu trebuie sa-i altereze acumularile tehnice realizate in antrenamentul de specialitate.

Cand se lucreaza cu tinerii, trebuie, desigur, sa li se pregateasca viitorul: dupa ce pregatirea fizica generala i-a format un corp echilibrat, tanarul tenisman va trebui sa dobandeasca niste parametri substantiali in ce priveste dezvoltarea grupelor musculare care sa-i asigure o postura corecta a corpului, pe de o parte, si o valorificare la cel mai inalt nivel al elementelor tehnice, pe de alta parte.

Pot fi utilizate, pentru dezvoltarea fortei, toate formele de contractii musculare (nu ne pronuntam asupra electrostimularii, care mai are inca unele semne de intrebare).

In timpul muscularizarii, se va urmari crearea unor conditii favorabile muschiului pentru ca el sa fie oricand gata sa reactioneze la cele mai inalte cote. Esential este sa se pastreze o anumita „prospetime', sa nu se lungeasca prea mult lectia cu tema de forta. Astfel, plasticitatea si mobilitatea proceselor nervoase vor fi pastrate la un inalt nivel, atentia va fi mentinuta treaza, iar jucatorul de tenis va fi mai precis si, prin urmare, mai eficient.

Cel mai important lucru este de a evita o disproportie prea mare intre o acumulare la capitolul forta de pregatirea si perfectionarea elementelor tehnico-tactice si a celorlalte calitati motrice. Se va lucra intotdeauna in paralel atat pentru forta, viteza, rezistenta, suplete, cat si pentru tehnica.

Dezvoltarea fortei este un proces ce se realizeaza relativ usor, bineinteles respectand normele metodologice si fiziologice, precum si in legatura cu particularitatile de varsta si sex si de nivel de pregatire al celor cu care se lucreaza. Antrenamentul de forta are la baza executarea miscarilor simple prin folosirea greutatii propriului corp, in conditii ingreuiate (scari, pante, nisip) sau cu ingreuieri.

Ca principale metode recomandate in cadrul pregatirii fizice a jucatorilor de tenis, amintim:

1. Metoda efortului in circuit

Metoda este folosita pentru dezvoltarea fortei in regim de rezistenta sau in regim de viteza.

Regimul in care se lucreaza este dat de numarul exercitiilor (statiilor) ce compun circuitul, de pauzele dintre exercitii si de pauzele intre circuite.

Astfel, pentru dezvoltarea fortei in regim de rezistenta se vor efectua 3-5 circuite cu pauza de 2-3 min. Numarul statiilor va fi de 10-12, incarcatura de 30-40%din posibilitatile maxime, numarul de repetari 10-12, fara pauza intre ele. Pentru dezvoltarea fortei in regim de viteza, se folosesc 8-10 exercitii, incarcatura 40-50%, pauza 1 min intre exercitii, numarul de repetari 6-10, numarul de circuite 3-4, cu pauza de 3-6 min intre circuite.

2. Metoda eforturilor mari

Este utilizata pentru dezvoltarea fortei pure si foloseste eforturi de 80-100% din posibilitatile maxime ale sportivului, la momentul respectiv.

Aceasta metoda asigura solicitarea componentei nervoase, realizeaza hipertrofia musculara si cresterea diametrului transversal al muschilor, formand suportul material al fortei musculare.

Nu este recomandata incepatorilor, ci sportivilor avansati si de performanta.

In caz contrar, pot apare deformatii si accidente cu repercusiuni dintre cele mai grave asupra sanatatii, cresterii si evolutiei copilului.

3. Metoda eforturilor explozive

Intrucat forta exploziva (detenta) reprezinta o combinatie intre forta si viteza, metodele folosite pentru dezvoltarea ei vor utiliza incarcaturi mici si medii, iar ritmul executiilor va fi rapid. Numarul de repetari va fi de 6-8, iar pauza intre repetari va asigura o refacere aproape totala a organismului, care sa-i permita sportivului sa execute urmatoarea serie in acelasi ritm.

Supletea (mobilitatea)

Supletea este capacitatea de a mobiliza articulatiile intr-o amplitudine maxima. Limita acestor mobilizari poate fi impusa de muschi si de ligamente de gradul de intindere al tendoanelor, de volumul tesutului conjunctiv. Cand o miscare este fortata peste limita sa normala, se pot produce traumatisme, iar randamentul muscular este redus din cauza lipsei amplitudinii, putandu-se repercuta si asupra calitatii executiei tehnice.

Imbunatatirea supletei este un proces destul de lent, dar practica zilnica va fi un importat factor de reusita.

Amplitudinea musculara se poate dezvolta prin doua tehnici de intindere: active si pasive.

Tehnica intinderilor active, pe langa castigul in amplitudine, ofera o pregatire musculara in vederea efectuarii antrenamentului de specialitate. Utilizeaza exercitii efectuate cu arcuiri, recomandate a fi executate la incalzire.

Exercitiile de intindere (stretching) sunt executate fara arcuri, prin pozitii statice si sunt binevenite in partea finala a lectiei pentru a ajuta procesul de refacere si de revenire la calm.

Coordonarea

Reprezinta, fara discutie, cea mai importanta calitate motrica, deoarece de ea depinde rezultatul concret in tenis. Cu cat posibilitatile de coordonare sunt mai mari si indemanarea jucatorului este mai evidenta, cu atat el invata mai repede, iar progresele sale vor fi mai importante. Tot ce se vorbeste despre celelalte calitati motrice traduce dorinta de a imbunatati coordonarea in paralel cu acestea.

Metodele de dezvoltare a coordonarii presupun insusirea si executarea in conditii mereu schimbate (teren, ritm, incarcatura, cu adversar etc.) a cat mai multe exercitii menite de a dezvolta calitatile motrice.

De mare utilitate, in dezvoltarea coordonarii, sunt jocurile motrice, jocurile sportive (baschet, volei, fotbal), stafetele si traseele aplicative. Acestea vor fi folosite si concepute in functie de varsta si nivelul de pregatire al jucatorilor.

Pregatirea fizica a jucatoarelor de tenis ce au alcatuit grupa de studiu s-a efectuat de 5 ori pe saptamana, dupa antrenamentele de specialitate.

Mijloacele utilizate s-au desfasurat astfel:

A1. Dezvoltarea fortei

Circuit cu 10 statii efectuat de 4 ori cu pauza de 5 min intre circuite. Timpul de executie 30'' cu pauza similara. Statiile sunt esalonate astfel:

• flotari;   ridicarea gaterelor (3kg.) prin lateral;
• abdomen;   bricege;
• sarituri laterale peste banca; sarituri cu genunchii la piept;
• tractiuni cu picioarele sprijinite; ramat la helcometru;
• spate (extensii);  10 minute stretching.
• ridicari pe cate un picior pe o cutie inalta de 50 cm (15''+15'').

A2. Dezvoltarea rezistentei

Alergare de durata (30'), la o frecventa cardiaca de 140-150/min, timpul de alergare va creste progresiv la doua –trei saptamani, in functie de perioada existenta.

A3. Deplasare in teren si coordonare.

- 4 x 30 m deplasare in zig-zag;

- 4 x 30 m deplasare cu pas adaugat combinat cu alergare;

- 10 m pas adaugat + 10 m alergare + 10 m pas adaugat. Se recomanda alternarea ritmului exercitiilor;

- 4 x 30 m deplasare cu pas incrucisat in acelasi fel ca exercitiul precedent;

- 4 x triunghiul: deplasari pe laturile unui triunghi echilateral cu latura de 8 m: sprint, deplasare cu pasi adaugati apoi incrucisati (tempo 100%);

• - pe trepte (36 scari): - 4 x alergare din treapta in treapta
• - 4 x alergare din doua in doua trepte (tempo 100%);

- 5 min stretching. 

A4. Dezvoltarea vitezei

- 2 x 60 m alergare lansata;

- 4 x 60 m alergare cu accelerare (20 m – 100%);

- 10 x 10 m plecari la semnal auditiv din diverse pozitii (100%);

- 2 x 4 x 30 m alergare (100%) cu start din picioare individual si pe perechi alcatuite in functie de valoarea individuala (p = 4 min; P = 7–8 min);

- 2 x 2 x 50 m alergare 100% (p = 4 min; P = 7 – 8 min);

- 5 min alergare usoara;

- 10 min stretching.

(Nota: p – pauza intre repetari; P – pauza intre serii).

A5. Dezvoltarea fortei si detentei

- 4 x 10 aruncari de sus (2 kg);

- 4 x 10 aruncari de la piept (3 kg);

- 2 + 2 x 10 aruncari din lateral (3 kg.);

- 4 x 10 flotari;

- 4 x 20 abdomen;

- 4 x 15 spate;

- 4 x 1 min sarituri diverse la coarda;

- 10 x 6 garduri (50 cm) sarituri pe doua picioare;

- 10 min alergare usoara alternata cu mers si exercitii de relaxare;

- 10 min stretching.

Rezultate

In vederea aprecierii capacitatii fizice a jucatoarelor care au format grupa de studiu, am alcatuit o baterie de teste care a cuprins 7 probe care se refera atat la calitatile motrice de baza, cat si la deplasarea in teren specifica jucatorului de tenis,

Acestea sunt: alergare de viteza pe 30 m cu start din picioare, care are ca scop verificarea vitezei de reactie, de accelerare si de deplasare.

- Alergare pe 800 m – vizeaza aprecierea rezistentei organismului.

- Aruncarea mingii medicinale de 2 kg. cu doua maini de sus. Are ca scop masura fortei explozive a trenului superior.

- Patru pasi sariti fara elan (quadrosalt) urmareste aprecierea detentei membrelor inferioare.

- Exercitii de abdomen - se urmareste masurarea fortei in regim de rezistenta (2 min) a muschilor abdominali.

- Evantaiul si compasul sunt probe specifice jucatorului de tenis si au scop aprecierea vitezei de deplasare in teren in regim de rezistenta.

Probele de control au foste trecute periodic (la 6-8 saptamani) si transformate in puncte conform grilei Federatiei Romane de Tenis.

In cadrul studiului nostru, ne vom referi numai la testarea initiala care a avut loc in 1 2 iunie 2004 si cea finala din 15 mai 2005.

Rezultatele au fost mentionate in tabelele 1,2.

Discutia si interpretarea datelor

Numeroasele teste existente pe plan mondial sunt aplicate, de regula, in vederea aprecierii nivelului de dezvoltare a capacitatilor motrice. Pentru a inlatura eventualele erori si dificultati in aplicarea testelor, acestea sunt standardizate pe esantioane reprezentative si puse la indemana specialistilor sub forma unor tabele ce cuprind performantele si transformarea acestora in puncte, care, pe baza unei scari, evidentiaza nivelul capacitatii motrice.

Comparand rezultatele obtinute la testarile initiale si finale (vezi tabelul 1 si 2) constatam o crestere semnificativa a capacitatii motrice la majoritatea membrelor grupei de sportivi.

La probele cele mai apropiate de specificul jocului de tenis, evantaiul si compasul, sportivele au demonstrat o buna rezistenta in regim de viteza si coordonare, materializate printr-o miscare in teren eficace si cu randament crescut.

In ceea ce priveste punctajele totale obtinute (vezi fig.1), se remarca progrese insemnate de la momentul initial pana la cel final. Cel mai mic progres l-a realizat C.G. de numai 57 de puncte datorat in mare parte absentelor de la antrenamentele de pregatire fizica, din motive obiective, ceea ce a dus la un regres inregistrat in unele probe de baza.

Cel mai mare progres a fost realizat de A.I. (190 de puncte), ca urmare a unei seriozitati si perseverente deosebite in procesul de antrenament pe parcursul intregului an de pregatire.

De remarcat ca nivelul capacitatii motrice reprezinta o componenta indispensabila pentru obtinerea marii performante, dar nu conditioneaza in totalitate atingerea de rezultate sportive superioare si clasarea pe pozitii fruntase in topurile nationale si internationale.

In cazul nostru, comparand rezultatele testarilor capacitatii motrice, remarcam ca sportiva V.O. se situeaza pe primul loc in grupa, cu performante foarte bune realizate la toate probele, fata de F.M, care are totusi o clasare net superioara in topul jucatorilor de tenis la aceasta varsta.

Figura 1 - Punctajele obtinute la cele doua testari

Concluzii

1. In orientarea pregatirii fizice a jucatorilor de tenis, trebuie sa se tina seama, in primul rand, de specificul jocului.

2. Pentru optimizarea antrenamentului privind pregatirea fizica a jucatorilor de tenis, este necesara o tratare unitara a factorilor care participa la dinamica efortului, separarea acestora fiind determinata doar din motive didactice.

3. Interrelatia dintre volum, intensitate si complexitate, dozarea fiecarui element definesc priceperea si cunostintele practico-metodice ale fiecarui antrenor in parte.

4. Nivelul parametrilor efortului trebuie stabilit in functie de urmatorii factori: varsta, valoare individuala, capacitate de adaptare la efort si perioada de pregatire.

5. Fiecare componenta a efortului trebuie sa constituie intr-un anumit moment elementul principal de progresie.

6. Pentru reusita optimizarii antrenamentului sportivilor, se cere din partea antrenorului o temeinica cunoastere a factorilor care contribuie la formarea performerilor in tenis.

 Abstract

The modern training supposes that all the factors that participate to the dynamic of the effort should be taken into account. A proper training developed in a scientific manner has as foundation a well organised and planned program of training, on the basis of some solid information's of those factors that contribute to the forming of the tennis players.

Nowadays, the tennis that is played requires an intense physical training for those who practice it, because of the variable duration of the game and the complexity of the body movements while playing.

Therefore, the physical training remains a basic element which the performance depends on and displays an extreme importance in putting to good use the other segments: technical, tactical, psychological.

Bibliografie

1. BAROGA, L., Educarea calitatilor fizice combinate. Bucuresti, Edit. Sport – Turism, 1984
2. DRAGAN, Ioan, Medicina sportiva aplicata. Bucuresti, Edit. Editis, 1994
3. DRAGAN, Ioan, Selectia si orientarea in sport. Bucuresti, Edit. Sport – Turism, 1984
4. GAGEA, A., Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport. Bucuresti, Edit. Fundatia Romania de Maine, 1999
5. LAZARESCU, A., Tenis. Tehnica, tactica, metodica. Bucuresti, Edit. Fundatia Romania de Maine, 2000
6. NICU, Alexe, Antrenamentul sportiv modern. Bucuresti, Edit. Editis, 1993
7. ZANCU, S., Tenis. Tehnica tactica, metodica. Bucuresti, Edit. Fundatia Romania de Maine, 1999
8. VOIA, R., Tenis de la A la Z. Bucuresti, Edit. Sport – Turism, 1987