MODEL EPISTEMOLOGIC DE EVALUARE-REGLARE LINGVISTICA IN CADRUL RELATIEI KINETOTERAPEUT-PACIENT

Prof. univ. dr. DOINA MARZA DANILA

Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii,

Universitatea din Bacau

Cuvinte cheie: atitudini cognitive, evaluare-reglare, comunicare, repere

Introducere

 In comunicarea terapeut-pacient, au loc trei dialoguri suprapuse (Lacoste, citat de Baylon, Ch. si Mignot, X., 2000):

ü un schimb de cuvinte in proportie inegala: verbalul si non-verbalul,

ü un dialog medical intre simptome si tratamente: aspectele medicale, competenta medicului si limbajul medical,

ü un dialog ascuns unde se intalnesc psihismele, inconstientul, afectivitatea: psihismul si, de asemenea, ceea ce nu este spus, pronuntat, presupunerile, implicitul, infra-verbalul.

 Aceste trei dialoguri functioneaza intotdeauna impreuna, terapeutul avand posibilitatea de a alege preferential unul dintre ele.

 In intalnirea terapeut-pacient, apare dihotomia psyche si soma. Pacientul vine, in aparenta, cu doua intrebari: o intrebare explicita, care se adreseaza terapeutului care se ocupa de corp; o intrebare implicita, care vine din sfera psihica, prin care se solicita ajutorul si care are legatura directa cu imaginea pacientului despre boala si situatia de bolnav. In realitate, nu exista decat o singura intrebare.

 Bui-Xuan (1986) a studiat influentele unei deficiente asupra reprezentarilor pe care pacientul le are asupra bolii si asupra capacitatii lui motrice si a ajuns la concluzia ca este dificil sa se amelioreze performantele motrice ale subiectilor facandu-se economie la antrenarea reprezentarilor.

Pentru a ameliora motricitatea unui pacient, este necesar sa se dispuna de instrumente de evaluare-reglare a imaginii pacientului respectiv despre boala sa si despre situatia de bolnav. Changeaux (1983) a demonstrat interdependenta dintre imaginea pacientului despre boala si motricitate, aratand ca toate stimularile exterioare, percepute constient sau inconstient si intr-o forma unica si inimitabila, transforma inexorabil structura intima a omului neuronal.

Cu cat un bolnav isi va cunoaste mai bine boala, cu atat mai putin ii va fi teama de ea si cu atat mai mult va fi capabil sa o invinga corect (Assal, 1994). Aceasta reglare terapeutica ii permite pacientului sa-si diminueze stresul, sa-si imbunatateasca capacitatea de aparare, sa scada riscul de somatizare, sa-si imbunatateasca starea de sanatate prezenta si viitoare.

Prin discurs, reeducatorul poate evalua certitudinile pacientului si se poate orienta spre o individualizare a actiunii terapeutice. Aceasta contributie adusa reeducarii ii va permite kinetoterapeutului sa inteleaga si sa respecte sensul pe care subiectul il confera actiunilor sale. Este absurd sa se ceara aceeasi prestatie de la fiecare pacient si sa se aplice aceeasi tehnica de tratament tuturor pacientilor cu aceeasi boala. Trebuie sa se acorde incredere, in permanenta, regulilor pe care subiectul le fixeaza pentru a-l ajuta sa progreseze si/sau sa se afirme, pentru a optimiza reactia pacientului la tehnica terapeutica, pentru a-l ajuta sa dobandeasca controlul asupra starii sale de sanatate.

Pentru a putea sa ajutam pacientii sa-si modifice (in sensul corectarii) unele dintre reprezentarile pe care le au asupra bolii si a situatiei de bolnav, este necesara adoptarea unor atitudini cognitive care sa vizeze explicitarea, descentralizarea, cautarea domeniului de validitate si luarea in considerare a subiectivitatii.

 Favre si Favre (1991) au definit atitudinile cognitive ca maniere in care subiectul culege si prelucreaza informatiile care ii parvin din mediul sau intern si extern, ca modul in care subiectul isi controleaza si dirijeaza spiritul in actul cunoasterii. Imbunatatind cunostintele pacientilor despre starea de sanatate in general si afectiunea care ii marcheaza in special, ei ar putea sa-si amelioreze locul controlului intern si s-ar simti cu siguranta mai putin vulnerabili. Pacientii vor putea realiza unele activitati cognitive si comportamentale care nu vor fi decise si coordonate numai de catre factori externi si se vor simti mai responsabili fata de propria sanatate.

Limbajul joaca un rol esential in favorizarea evaluarii-reglarii reprezentarilor pacientului despre boala sa. Kinetoterapeutul trebuie sa aiba capacitatea de a realiza o transpunere didactica a cunostintelor medicale in cunostinte utilizabile de catre pacient, pentru a usura accesul la intelegere, pentru a facilita depasirea obstacolelor in invatare, pentru a evita crizele cognitive si, in final, pentru a-i da pacientului posibilitatea de a actiona independent in favoarea propriei sanatati.

 In discursurile specialistilor din domeniu, exista uneori tendinta de folosire a cunostintelor conventionale, decontextualizate, a unui limbaj adesea paradoxal, avand un fond stiintific si o forma dogmatica. Dupa Favre si Rancoule (1993), dogmatismul conduce adesea la o rigidizare a cunostintelor, care prejudiciaza luarea lor in considerare si, ca atare, procesul de invatare'. 'Cunostintele prezentate sistematic in mod dogmatic par sa se grefeze dificil pe cunostintele deja existente, care sunt si ele la randul lor - de cele mai multe ori - instalate tot in mod dogmatic. O cunostinta preexistenta serveste, pe de o parte, la elaborarea unei noi cunostinte si, pe de alta parte, rivalizeaza cu toate cunostintele dobandite ulterior (Ponce, C., 1996).

 Tratamentul dogmatic se traduce prin recurgerea la implicit pentru exprimare. Enunturile au, in acest caz, un caracter de adevar absolut si de rationamente definitive (conferit de folosirea exagerata a verbului a fi la indicativ prezent si absenta altor moduri si timpuri). Acest caracter este intarit de o ridicare a tonului, care nu urmareste decat sa raporteze anumite fapte, sa le confirme a priori si sa le neglijeze pe celelalte. In timpul unui tratament dogmatic, persoana isi ascunde propriile emotii si sentimente, dar le proiecteaza asupra mediului extern (Favre, D., 1997).

Adesea, datorita lipsei de sensibilizare, obiectivul fixat de reeducator vizeaza doar disparitia simptomelor si usurarea durerii, pentru a permite reinsertia socio-profesionala a pacientului si reluarea activitatii functionale. Munca practicianului este esentialmente materiala, influentand fizic persoana: relaxarea muschilor, castig de mobilitate articulara etc.

 In opozitie, tratamentul nedogmatic presupune un optimum de explicatii pentru a comunica eficient cu oricine, care este diferit de tine, enunturile avand caracter aproximativ si provizoriu (conferit de folosirea conditionalului, intrebarilor, formulelor care suspenda o hotarare: mi se pare, poate etc.), un mod de reperare si o expunere a contextului in care enuntul isi gaseste validarea sau aria de aplicare si, in sfarsit, luarea in calcul a subiectivitatii, care devine posibila atunci cand persoana isi poate identifica nevoile, emotiile (temeri si dorinte frustrante sau nu), pentru a le da dreptul sa existe si sa se manifeste, fara a-si pierde controlul (debordare emotionala).

Este necesara folosirea eficienta si modulata a dogmaticului si nedogmaticului pentru a obtine o mai buna capacitate de a invata, de a cunoaste si de a modifica. Acest lucru se poate obtine prin sporirea sensibilitatii la feed-back-ul provenit din activitatea noastra mentala si la recunoasterea si acceptarea importantei informatiilor primite de la senzatiile si reactiile propriului corp, boala, comportamente si credinte. Prin folosirea modelului propus, kinetoterapeutii ar putea sa controleze mai bine echilibrarea discursului intre polii dogmatic si nedogmatic, in functie de evaluarea reprezentarilor despre boala si situatia de bolnav ale fiecarui pacient.

Ipoteze

 Pentru studiul efectuat, s-au formulat urmatoarele ipoteze:

Dispozitivele pedagogice pot fi folosite pentru a ajuta pacientul sa-si inteleaga mai bine problema, pentru a putea actiona in scopul diminuarii sale, pentru a putea actiona in sensul evitarii agravarii sau recidivei afectiunii sale.

Adaptarea si reglarea interventiei kinetoterapeutice in functie de cunostintele teoretice si practice preexistente (referitoare la patologie, corp, ingrijiri, mediu) il pot ajuta pe pacient sa-si insuseasca un punct de vedere mai corect asupra sanatatii sale si sa-si formeze capacitatea de a-si modifica comportamentele daunatoare sanatatii.

Evaluarea-reglarea comunicationala in timpul sedintelor de kinetoterapie poate permite o mai buna adaptare a dispozitivelor pedagogice in functie de fiecare pacient si diminuarea riscurilor de blocare a procedurilor si a procesului de invatare.

Kinetoterapeutii isi pot dezvolta capacitatea de a evalua si de a stabili momentul si modul in care este necesar sa se intervina, pentru a facilita modificarea atitudinilor cognitive ale pacientilor in sens benefic.

Subiecti, metoda, organizarea cercetarii

 Studiul a fost efectuat asupra unui esantion de 34 de kinetoterapeuti si 34 de pacienti ai acestora, in perioada ianuarie – martie 2006. Pentru fiecare dintre cuplurile de kinetoterapeut-pacient, s-au inregistrat audio un numar de 3 (trei) sedinte. In continuare, pe baza grilei de evaluare-reglare lingvistica propusa (vezi anexa), au fost analizate discursurile kinetoterapeutilor si pe cele ale pacientilor lor. Rezultatele au fost discutate cu kinetoterapeutii, oferindu-le, in acelasi timp, si modalitati de reglare a discursurilor lor, in scopul influentarii benefice a reprezentarilor pacientilor. Dupa aplicarea in practica a celor insusite de catre kinetoterapeuti, s-au inregistrat din nou 3 (trei) sedinte de kinetoterapie si s-au analizat discursurile, inclusiv comparativ cu cele initiale.

 Modelul epistemologic propus se refera la 4 repere, structurate dupa modelul oferit de Favre si Rancoule (1993), corespunzatoare fiecare a cate doua atitudini cognitive opuse.

 Aceste repere constituie un instrument de autoevaluare a gandirii folosit de catre constiinta pentru a repera rezultatele activitatii sale. Il putem reprezenta pe o axa pe care se deplaseaza un cursor mobil, care defineste gandirea sau o actiune la un moment dat, intre cele doua extreme opuse care sunt cei doi termeni ai indicatorului. Indicatorul are rolul de a forta constientizarea (Favre si Favre, 1991). Prezenta cursorului mobil pe o axa imaginara doreste sa reprezinte faptul ca, in functie de intentiile pe care le avem sau de modul in care ne formulam enunturile in timpul comunicarii, gandirea noastra se poate deplasa pe axa intr-un sens sau in celalalt.

Iata, de exemplu, cum ar putea fi reprezentat un astfel de reper, in caz de exprimare a emotiei (figura nr. 1):

Figura 1 - Un model de reper pentru exprimarea emotiei

 Dupa modelul folosit de Belanger-Dufour si colab. (1994), fiecare reper discursiv cuprinde 4 atitudini cognitive sau moduri de culegere si de tratare a informatiilor care ne parvin.

Exemplele urmatoare (figurile 2-4) dau posibilitatea identificarii paradigmei de tratare dogmatica a informatiei (PTDI) si a paradigmei de tratare nedogmatica a informatiei (PTNDI), precum si a modalitatilor in care se poate realiza transformarea activitatii discursive din PTDI in PTNDI. Pentru fiecare indicator, se vor da cate doua exemple de enunturi, corespunzatoare celor doua pozitii diferite posibile ale cursorului mobil:

- pozitia 1, cand exemplul corespunde unui mod de tratare mai curand dogmatic

- pozitia 2, cand exemplul corespunde registrului de tratare nedogmatica a informatiei

 Exemplele de enunt propuse sunt caracteristice. Ele permit intelegerea si reperarea diferentei intre o reprezentare a bolii bine instalata, dificil de modificat (PTDI) si o reprezentare favorabila schimbarii, destabilizarii (PTNDI).

 Prima atitudine cognitiva atrage atentia asupra modului de formulare a enunturilor: implicit sau explicit; acestea sunt opuse si situate la extremitatile primului reper (figura nr. 2).

Exemple de enunturi ale pacientilor:

· Cand cineva sufera atata timp, este satul pana peste cap (poz. 1)

· Am inceput tratamentul de 15 zile si tot ma doare spatele (poz. 2).

Figura 2 - Termenii primului reper

 Enunt implicit    Enunt explicit

 Al doilea reper este in relatie cu modul de folosire a cunostintelor detinute (figura nr. 3).

Exemple de enunturi ale pacientilor:

· Durerea de spate nu este o boala a celor tineri! (poz. 1)

• · Mi se pare ca 25 de ani este o varsta prea frageda pentru a suferi de dureri de spate, este poate anormal sa sufar asa! (poz. 2)

Figura 3 - Termenii celui de-al doilea reper

Idee formulata definitiv   Idee ipotetica

 Al treilea reper se refera la modul de intelegere si folosire a explicatiilor si exemplelor (figura nr. 4).

Exemple de enunturi ale pacientilor:

· Nu va fi posibil sa imi reiau munca inainte de trei saptamani! (poz. 1).

· Pentru aceleasi probleme, fratele meu si-a intrerupt munca timp de doua luni! (poz. 1).

• · Dupa cunostintele mele, unii si-au intrerupt munca timp de trei saptamani din cauza durerilor de spate. (poz. 2)

Figura 4 - Termenii celui de-al treilea reper

Generalizare excesiva Validitate

 Al patrulea reper se refera la atitudinea fata de componenta subiectiva a relatiei (figura nr. 5).

Exemple de enunturi ale pacientilor:

· Aceste exercitii sunt imposibil de realizat si nu servesc la nimic! (poz. 1)

• · Eu sufar foarte mult atunci cand durerea ma impiedica sa realizez aceste exercitii; eu ma descurajez apoi rapid si nu mai am motivatia pentru a continua programul de recuperare! (poz. 2).

Atitudine proiectiva   Atitudine reflexiva

Figura 5 . Termenii celui de-al patrulea reper

Rezultate

In urma finalizarii studiului, s-a constatat faptul ca repetarea sedintelor aprofundeaza relatia si creeaza o adevarata convietuire, atunci cand se realizeaza un transfer favorabil pacientul capatand energia si curajul de a face fata procesului uneori anevoios de recuperare. Durata sedintelor si repetarea lor creeaza posibilitatea stabilirii unei complexe comunicari, expresiva si verbala, pe care kinetoterapeutul trebuie sa o controleze.

Este cunoscut faptul ca interventia kinetoterapeutica este o relatie in care kinetoterapeutul detine rolul principal, avand functia de a initia, organiza, indruma, realiza si evalua intregul sistem de actiuni intreprinse cu pacientul sau carora acesta este supus in procesul terapeutic-recuperator. Calificarea si competenta sa il indreptatesc si obliga in acelasi timp sa aprecieze de fiecare data momentul cand este necesara o anumita interventie, scopul care ar putea fi realizat si modalitatea cea mai indicata a interventiei. Oportunitatea unei interventii conditioneaza adeseori succesul ei, dupa cum, chiar si neinterventia poate fi uneori benefica. 

In timpul interactiunii terapeutice, kinetoterapeutii si pacientii schimba mesaje pe cale verbala, nonverbala sau paraverbala. Daca prin comunicarea verbala ei transmit continutul referential, semnificativ al mesajului, exprima informatia implicita si operationala, prin comunicarea nonverbala ei schimba impresii, atitudini, trairi, dorinte, intentii, asteptari care exprima un continut subiectiv individual sau de grup. Mesajele afective comunicate pe cale paraverbala (intonatia, tempoul vorbirii, accentul, pauza etc.) si nonverbala (gesturi, expresia fetei, pozitia capului, infatisarea fizica etc.), care insotesc mesajele cognitive exprimate verbal au o semnificatie distincta.

 La testarea initiala s-a constatat ca majoritatea kinetoterapeutilor adoptau o serie de atitudini necorespunzatoare, neadaptate la particularitatile pacientului si la obiectivele urmarite (ca urmare a slabei reprezentari a intelegerii empatice si nurturantei in sistemul aptitudinal si atitudinal al kinetoterapeutilor), aveau o slaba capacitate de a asigura transpozitia didactica a cunostintelor stiintifice in cunostinte utile si utilizabile de catre pacienti, fapt care ingreuna mult procesul de invatare si implicit recuperarea si facea imposibila aplicarea unei forme de terapie formativa si ca adoptau un mod de tratare a informatiei mai curand dogmatic si rigid, care nu tinea cont nici de subiectivitatea proprie, nici de cea a pacientilor.

Prin folosirea grilei de evaluare lingvistica si a reglarilor realizate pornind de la rezultatele initiale, kinetoterapeutii si-au ameliorat competentele comunicative. Acest rezultat s-a datorat faptului ca, prin intermediul grilei de evaluare folosite, kinetoterapeutii au reusit sa recunoasca si sa descifreze corect mesajele verbale si non-verbale transmise de pacienti si sa utilizeze modalitatile verbale si non-verbale de comunicare cele mai adecvate pentru a transmite informatiile pacientului, in functie de situatia de comunicare existenta.

Astfel, in timpul interactiunii terapeutice, kinetoterapeutii cu competente cognitive si comunicative ameliorate au reusit sa imbine mai multe forme de comunicare; sa fie atenti la modul de exprimare si stilul propriu de comportare, la mimica, gesturile, postura corporala si miscarile specifice ale pacientilor; sa sesizeze corect starile afective, atitudinile si reactiile receptorului fata de ce si cum comunica el in situatia terapeutica; sa aiba capacitatea de decodificare exacta a mesajelor verbale si nonverbale transmise de pacienti pentru ca relatiile comunicative dintre ei sa poata continua eficient.

S-a constatat, de asemenea, ca distanta terapeutica nu este niciodata fixa; ea trebuie sa fie fara incetare autoevaluata si reajustata in functie de dinamica relatiei, atat la nivelul mesajelor conceptuale, cat si a celor afective. Constientizand mai bine acest lucru, kinetoterapeutii au gasit si au pastrat o buna distanta terapeutica, fapt care a condus la cresterea sentimentului de securitate al pacientilor. Kinetoterapeutii au invatat ca distanta buna este variabila pentru fiecare, ca trebuie mereu testata si adaptata in functie de pacient si de starile sale de moment, de tehnicile folosite si de scopurile urmarite.

Concluzii

• Folosind aceste repere kinetoterapeutii pot identifica locul in care se situeaza fiecare pacient intre cele doua extremitati opuse, dupa cum isi mascheaza sau nu discursurile sau ceea ce simt (proiectie), sau daca se exprima in nume propriu sau numindu-si emotiile (reflexie). In functie de rezultate, ei isi pot regla discursurile proprii si pot adopta strategii de schimbare a atitudinilor pacientilor fata de propria activitate discursiva.
• Folosirea reperelor discursive in sedintele cu pacientii ajuta kinetoterapeutul sa analizeze discursul pacientului si sa-l adapteze pe al sau la ceea ce vrea sa devina terapie formativa. Aceste repere constituie instrumente de evaluare-reglare a reeducarii si permit sa se tina mai bine cont de individualitatea pacientului.
• Aceste repere pot ajuta kinetoterapeutul sa evalueze cunostintele pacientului in raport cu patologia sa si sa formuleze un discurs care sa favorizeze apoi unele schimbari prin abandonarea vechilor modalitati de reprezentare a bolii sale. Discursul kinetoterapeutului va putea fi astfel adaptat la reprezentarile pacientului despre boala si situatia de bolnav, pentru a evita blocajele cognitive sau afective ale acestuia. 
• Rezultatele si schimbarile pozitive obtinute cu pacientii in urma interactiunilor terapeutice, a tipurilor de comunicare verbala si nonverbala, constituie etalonul de control si validare a calitatii interventiei kinetoterapeutului, a modului sau practic de relationare, cooperare cu pacientii, de intelegere si transmitere a mesajului.
• Este necesara formarea kinetoterapeutilor pentru o anumita sensibilitate epistemologica, pe care sa o aplice in activitatea lor, devenind formatorii pacientilor lor. Daca actul educativ ar deveni parte componenta a actului terapeutic, ar fi posibila reducerea duratei de spitalizare, limitarea consumului de medicamente, promovarea unor comportamente de sanatate corespunzatoare.

Abstract

The illness or the accident, as well as theirs after-effects hall-mark the system of mental representations; therefore, hallmarks the motor ability. Efficacious rehabilitation of the motor ability is difficult to accomplish; unless, the correction of mental representations are targeted.

To improve the motor ability of a patient, ill or not, it is necessary to possess instruments to adjust and assess the mental representations. In order to be able to help the patients to modify (correct) some of their mental representations, we would suggest adopting some cognitive attitudes. They should target the elucidation, decentralization, seeking the validation realm and taking in consideration of the subjectivity aspect.

Suggested indicators give to the therapist the possibility to better acknowledge the real emotions and feelings that the patient goes through. Moreover, how those emotions and feelings influence in general the patient's system of mental representations and during the rehabilitation process in particular.

Bibliografie

1. ASSAL, J-PH., Former le patient pour la gestion de sa maladie: vers une efficacité thérapeutique au secours des traitements classiques. Actes du colloque: éducation et responsabilisation du patient. Paris, 1994
2. BIRKENBIHL, V.F., Antrenamentul comunicarii sau arta de a ne intelege. Bucuresti, Edit. Gemma Pres, 1998
3. BUI-XUAN, G., Influence d'une déficience sensorielle sur la représentation et sur la motricité: In: Revue de STAPS. France, 1986
4. COURTES, J., Analyse sémiotique du discours. De l'énoncé a l'énonciation. Paris, Edit. Hachette-Supérieur, 1991
5. DECCACHE, A. si LAVENDHOMME, E., Information et éducation du patient, des fondements aux méthodes, Bruxelles, Edit, De Boeck Université, 1989
6. EPURAN, Mihai, Asistenta psihologica in kinetoterapie, Note de curs, Universitatea 'Babes -Bolyai' Cluj-Napoca, 2001
7. EPURAN, Mihai, Metodologia cercetarii activitatilor corporale. Exercitii fizice. Sport. Fitness. Bucuresti, Edit. FEST, 2005
8. FAVRE, D. si RANCOULE, Y., Peut-on décontextualizer la démarche scientifique?, Aster nr. 16 - modeles pédagogiques, 1993
9. FORTIN, B., Les effets protecteurs de trois ressources de support interne: l'estime de soi, le lieu de controle et l'efficacité personnelle. In: Sciences et Comportament. Paris, 1992
10. GATTO, F., L'évaluation-régulation permettrait-elle au thérapeute de jouer le rôl de médiateur de l'amélioration de la santé de la population? In: Kinesithérapie scientifique. France, nr. 383/1998
11. GRÉMY, F. et all, Quelle santé, quelle médicine, quels médicins voulons-nous pour le 21^e siecle en France et en Europe?, Acte du colloque de Caen, 1996
12. HINCKLEY et all, Comunication characteristics of provider-patient information exchanges. In: H. Giles si W.P. Robinson (Eds.), Handbook of Language and Social Psychology. Chichester: John Wiley & Sons
13. MARZA, D., Ameliorarea actului recuperator kinetoterapeutic prin implicarea factorilor de personalitate si aplicarea legitatilor psihologice ale relatiilor terapeut-pacient. Iasi, Editura Tehnopress, 2005
14. MARZA, D., Corelatii intre eficienta actului terapeutic-recuperator si necesitatea formarii psiho-pedagogice a kinetoterapeutilor. In: Volumul Studii si cercetari stiintifice, seria Stiinte socio-umane, Bacau, nr. 4/2001
15. MARZA, D., Reglarea comportamentului kinetoterapeutului in functie de caracterul psihologic al diverselor tipuri de pacienti traumatizati. In: Volumul Actualitati si perspective in Educatie Fizica, Sport si Kinetologie, editat de Ministerul Educatiei Nationale si Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 5-6 martie 1998
16. PINON, J., Relatia medic-bolnav. In: http://www.netinfo.fr/intermedic/medextra/GP/relation, 2001

GRILA DE EVALUARE LINGVISTICA IN CADRUL RELATIEI KINETOTERAPEUT-PACIENT (MODEL)

DOGMATIC

NEDOGMATIC

Mod de formulare a enunturilor

Pacientul/ kinetoterapeutul se exprima neclar, cu subintelesuri (folosind: se pare, se spune etc.)

-1

0

+1

Pacientul/ kinetoterapeutul se exprima clar, explican-du-si ideile.

Enunt implicit

Enunt explicit

Mod de folosire a cunostintelor detinute

Pacientul/ kinetoterapeutul se exprima la figurat, in termeni de credinte, opinii (folosind: trebuie, verbul a fi la indicativul prezent etc.)

-1

0

+1

Pacientul/ kinetoterapeutul constientizeaza si recunoaste ca nu este atotcunoscator si nu da o forma definitiva ideilor exprimate (folosind: poate, mi se pare etc.)

Idee formulata definitiv

Idee ipotetica

Mod de folosire a explicatiilor si exemplelor

Pacientul/ kinetoterapeutul generalizeaza explicatiile in legatura cu sine si cu ceilalti; el nu alege decat exemple care ii confirma ceea ce gandeste deja (folosind excesiv:  totdeauna,niciodata etc.)

-1

0

+1

Pacientul/ kinetoterapeutul adapteaza explicatiile si exemplele in functie de context (folosind contra-exemplele)

Generalizare excesiva

Validitate

Atitudinea fata de componenta subiectiva a relatiei

Pacientul/ kinetoterapeutul nu sesizeaza interventia emotiilor asupra compor-tamentelor proprii si le proiecteaza asupra mediului extern (absenta cuvantului eu, absenta exprimarii emotiilor si sentimentelor)

-1

0

+1

Pacientul/ kinetoterapeutul realizeaza ca emotiile sale ii influenteaza comportamentele si le recunoaste si le exprima (folosind cuvantul eu si explicand ceea ce simte)

Atitudine proiectiva

Atitudine reflexiva

TOTAL

TOTAL