CARACTERUL AUTOPLASIC AL UNOR ACTIVITATI CORPORALE

- Eseu cu aspect de 'punct de vedere'-

Prof. univ. dr. psih. Mihai EPURAN

Doctor Honoris Causa

Cuvinte cheie:activitati corporale, concept, caracter autoplastic, corp uman, exercitii calistenice, plastie corporala

Pentru inceput, se fundamenteaza teoria activitatilor corporale (gimnice, ludice, agonistice, recreative si compensatorii) care au functii autotelice si autoplatice. Tendinta omului de a realiza un corp armonios si frumos este milenara.

 Se ilustreaza, apoi, aceasta tendinta si motivatie de autorealizare prin date din literatura si arte plastice. Foarte multe exercitii analitice sau sintetice (gimnice, calistenice, aerobice, de culturism si de fitness) indeplinesc functia autoplastica. Societatea contemporana stimuleaza aceasta tendinta si premiaza realizarile cele mai izbutite, permitand insa si exagerari care ignora bunul simt si etica.

 1. Punctul de vedere

Aici este vorba de o tema cu caracter teoretic, chiar metateoretic. In domeniul activitatilor corporale, sunt multe teorii care, in mare parte, incearca sa fundamenteze cat mai stiintific domeniul si stiinta care se ocupa de el. Personal, am sustinut existenta denumirea Stiintei Activitatilor Corporale; alti autori au denumit-o altfel, iar unii au considerat ca stiinta domeniului nostru inca nu s-a structurat suficient. In legatura cu aceste diferite puncte de vedere, aducem aminte cititorilor ca in filosofia stiintei Karl Popper emite ideea ca asa-zisele adevaruri stiintifice sunt supuse permanent 'falsificarii', iar Th. Kuhn sustine ideea ca numai o anumita paradigma justifica existenta unei stiinte. Consider ca stiinta noastra este o 'stiinta normala', a carei paradigma s-a constituit si stabileste genurile de cercetari care trebuie facute si fata de care sunt interpretate rezultatele. (Nepotrivirile care apar sunt rezolvate in cadrul limitelor admise de paradigma). Stiinta revolutionara, spune Kuhn, paraseste vechea paradigma pentru a o inlocui cu alta.

2. Conceptul de activitati corporale

Am formulat acest concept in anul 1969, precizandu-l si ameliorandu-l de-a lungul anilor, mai ales in 1990 si 2005.

 Definim activitatile corporale ca activitati cu finalitate proprie (autotelice si autoplastice) raspunzand dorintei omului de a le practica pentru a trai bucuria miscarii, pentru propria dezvoltare fizica, recreare si divertisment, compensare sau ameliorare. (Epuran, 1969, 1973, 1992, 2000, 2005).

 Consideram activitatile corporale ca o familie de activitati, fiecare activitate avand functii si obiective proprii, dar asociindu-se, intrepatrunzandu-se si chiar coexistand, ca o expresie a complexitatii fiintei umane si a multiplelor ei motivatii si aspiratii in contextul vietii sociale.

 Am preferat termenul de 'corporal' in locul celui de 'fizic', cu care are multe similitudini si care-l poate inlocui, fara a distorsiona semnificatia primului.

 Este cunoscut faptul ca intreaga manifestare a fiintei umane are drept componenta permanenta si fundamental structurala miscarea corporala, activitatea corporala, in toate formele ei, mai mult sau mai putin evoluate, analitice sau sintetice, simple sau complexe, innascute sau dobandite, cu functii de adaptare la natura, de munca, sociale etc. In fond, activitatea corporala este esenta vietii. Dar noi, aici, nu la aceasta acceptiune larga a termenului ne referim, ci la una foarte apropiata de ceea ce se numeste in mod curent exercitiu corporal, exercitiu fizic, educatie fizica si sportiva, joc, sport sau chiar cultura fizica. Daca preferam sa vorbim despre activitati corporale o facem pentru ca fiecare din termenii enumerati au sfere limitate, iar unii, cum sunt educatia fizica, educatia sportiva sau cultura fizica, semnifica nu numai activitatea subiectului, ci si actiunea social-pedagogica de formare intentionata in directia corespunzatoare. In cazul 'educatiei fizice', este vorba, in acelasi timp, de activitate si obiect-disciplina de invatamant.

 Conceptul de activitate corporala depaseste sfera limitata a 'educatiei fizice', inteleasa doar ca gimnastica sau, in cel mai bun caz, ca activitati cu caracter sportiv, in scoala. Tendintele firesti de autodezvoltare ale fiintei umane, ca si reflectarea acestora in teoria si activitatile practice, urmeaza principiul dependentei de conditiile social-istorice ale existentei. Societatea moderna pretinde alt gen de activitati, corespunzatoare conditiilor si spiritului innoitor pe care aceasta le-a generat.

 Activitatile corporale - multiple, variate, diversificate - trebuie sa dezvolte si sa formeze - in toate situatiile – si sa previna, sa compenseze si sa corecteze disfunctiile, acolo unde conditiile de viata, munca si activitate nu reusesc sa pastreze echilibrul personalitatii umane.

 3. Tipurile de activitati corporale

 Intr-o lucrare anterioara (1969), am expus principalele aspecte ale activitatilor corporale care ne preocupa. Am deosebit astfel activitatile corporale ludice, agonistice, gimnice, recreative si compensatorii care, credem noi, acopera satisfacator aria educatiei fizice, jocului, sportului, 'conditiei' (fitness-ului) recreatiei, corectari si compensarii prin exercitiile fizice, corporale.

 In textul de fata, nu mai descriem activitatile corporale ludice, agonistice, recreative si compensatorii (vezi Epuran 2005 (a, b) si 2006), mentinand referirile la activitatile gimnice ale caror caracteristici ne slujesc in dezvoltarea prezentei teme.

 Activitati corporale gimnice (lat. - gymnas) sunt orientate spre dezvoltare armonioasa, efectuate, de regula, benevol, de multe ori cu scop de autoperfectionare, in care sunt cuprinse: gimnastica de baza, gimnastica aerobica, joggingul, exercitiile de conditie - 'fitness', exercitiile calisthenice, cu functii de autodezvoltare si sanogeneza. Cele mai multe activitati gimnice sunt analitice; ele prelucreaza metodic si sistematic - cu orientare spre perfectionare - acele segmente corporale pe care jocul si sporturile le solicita integral si functional. Utilizate in scop pedagogic si in asociere cu alte forme de activitate, ele constituie continutul de baza al educatiei fizice scolare in cele mai multe tari.

 Asa cum am spus mai inainte, socotim ca in grupele propuse isi gasesc locul toate genurile de exercitii analitice sau sintetice, individuale sau colective, in natura sau in spatii inchise, pe apa sau zapada, cu sau fara mijloace tehnice s.a.m.d. Dezvoltarea sociala viitoare va putea crea si alte forme sau tipuri de activitati destinate cresterii calitatii vietii. Putem avansa ipoteza dezvoltarii unor tipuri de activitati corporale heteroclite, ca urmare a inventivitatii mintii umane.

Daca ne referim la diferitele functii ale activitatile corporale (functia auxologica - de dezvoltare fizica si psihica, in care integram functia sanogenezica /sanogenica/, functia conativa - de implinire a nevoii de miscare si de satisfactie si functia integrativ-sociala (Epuran, Mihai & Epuran, Valentina, 1975) sau la aspectele corespunzatoare lor, vom constata ca satisfac integral ceea ce se numeste idealul dezvoltarii si formarii omului modern, cel putin sub aspectul corporal-biologic, psihologic si socio-cultural, ideal individual sau ideal colectiv, de corectare sau compensare, de recreare sau divertisment. Aspectele psihosociale, integrative se intalnesc si se coreleaza cu cele sanogenezice de dezvoltare a sanatatii /nu sanogenetic, care provine din fondul ereditar!/ intr-o extensie care se subsumeaza educatiei permanente, pentru o superioara calitate a vietii.

4. Caracteristicile autoplastice ale activitatilor corporale.

 Autoplastia este actiunea de modelare a propriei fiinte - indeosebi corporale - prin activitati specifice. Daca din punct de vedere psihologic, autoeducatia consta in faptul ca individul uman 'isi ia soarta in propriile maini', dupa expresia lui L.S. Vigotski, din punctul de vedere al practicii activitatilor corporale, individul uman isi modeleaza cu precadere fiinta corporala. Caracteristica autoplastica provine din motivatia individului, din intentia a realiza dezvoltarea armonioasa a corpului propriu si, prin aceasta, de a dobandi o imagine superioara despre sine ca persoana.

Aspectul acesta este bine reliefat in activitatile gimnice, amintite mai sus (exercitii calisthenice, ritmice, de formare si expresie corporala, culturism) si destul de accentuat in pregatirea performantei sportive (pregatirea fizica si lucrul in „sala de forta', in activitatile compensatorii si chiar in cele de timp liber si recreativ. Mai retinem si semnificatia de ordin general a caracteristicii autoplastice a activitatilor corporale, si anume, contributia la dezvoltarea capacitatii de adaptare la situatii noi, cu promptitudine si suplete. Chiar daca acest complement al activitatilor corporale nu este explicit sau vizibil exprimat in psihopedagogia exercitiilor fizice, el este prezent in mod permanent in viata, stand si la baza educarii 'plasticitatii' corpului si miscarilor in disciplina mai noua (totusi, cu traditii milenare) a expresiei corporale, in gimnastica ritmica, patinaj si inot artistic, dansuri, culturism si fitness. 

Frumusetea corporala impreuna cu frumusetea armoniei miscarilor au fost, din toate timpurile, valorile estetice cele mai laudate si premiate.

ISTORIE

5. Cultul corpului

 Filosoful Hippolyte Taine (1828-1893) a elogiat in lucrarea lui „Filosofia artei' (1865, tradusa la noi in 1973) cultul spartanilor pentru corpul puternic, rezistent si iute, format in gimnazii, prin exercitii zilnice si indelungate, de regula, cu trupul gol, solicitat sa reziste frigului si apei reci.

'Marile sarbatori nationale, jocurile olimpice, pytice si nemeice, ale vechilor greci, prilejuiau etalarea si triumful corpului gol. Tinerii celor mai insemnate familii, sub ochii si aplauzele intregii natiuni, despuiati de vestminte, luptau, boxau, aruncau cu discul, alergau pedestru sau cu care.' Pe castigatori ii celebrau cei mai mari poeti, li se faceau statui si numele celor care erau primii la alergare era dat olimpiadei la care participase. Nu se codeau sa etaleze perfectiunea copului inaintea zeilor, in timpul festivitatilor solemne. 'Aveau o stiinta a atitudinilor si miscarilor, numita orchestrica (sublinierea autorului); ea hotara si indica pozitiile cele mai frumoase potrivite dansurilor sacre.'…'Se mergea mai departe: perfectiunea corporala era socotita un semn al divinitatii.' (p.44).

Mai departe, autorul spune: 'Grecia isi face cu atata staruinta din animalul uman frumos un model, incat il preface in idol, pe pamant glorificandu-l si in cer divinizandu-l. Din aceasta conceptie, se nascu sculptura, careia ii putem marca toate etapele desfasurarii…. Oamenii timpului aceluia au observat corpul gol si in miscare, la baie, in gimnazii, in dansurile sacre, la jocurile publice; i-au remarcat si preferat formale si atitudinile care manifesta vigoarea, sanatatea si activitatea…. Trei, patru sute de ani, si-au corectat, purificat, dezvoltat ideea lor de frumusete fizica. Nu este de mirare ca ajung in cele din urma li se dezvalui modelul ideal al corpului omenesc.' (p. 45)

Filosoful francez nu omite sa dezvolte rolul gimnasticii in formarea omului antic: 'alaturi de orchestrica, mai functiona in Grecia o institutie si mai specific nationala, care constituia a doua parte a educatie, gimnastica. Dam de ea inca la Homer; eroii lupta, arunca discul, alearga pe jos sau in care; cei neindemanatici sunt dispretuiti.' (p. 287). 'Doua secole la rand, ambele institutii care formeaza corpul omenesc, orchestrica si gimnastica, iau nastere, se dezvolta, se propaga in jurul punctului lor de plecare, se raspandesc in toata lumea greaca, sunt sursa mijloacelor de razboi, impodobesc cultul, devin reper cronologic, fac din perfectiunea corporala scopul principal al vietii omului si imping pana la viciu. (p. 97). (Acest viciu grecesc se pare ca a inceput sa se manifeste odata cu aparitia gimnaziilor, dupa Becker, citat de Taine.)

Relatarea despre modul cum vede H. Taine cele doua institutii ale vechilor greci este numai un esantion din numeroasele descrieri ale istoricilor. Amintim aici excelenta prezentare a istoriei dezvoltarii practicii exercitiilor fizice de-a lungul timpului de Constantin Kiritescu, in bine cunoscuta sa monografie 'Palestrica', din 1943.

Orchestrica

Iata cum descrie C. Kiritescu orchestrica:

'Orchestrica era arta dantului. Educatia armonica cerea ca exercitiile gimnastice, datatoare de putere, agilitate si indemanare sa fie completate cu danturile, care dadeau miscarilor mladiere, eleganta si gratie. Arta dantului la Greci ne este relevata de desenele ceramice'…. Autorul il citeaza pe Aristotel care defineste dantul ca 'arta de a traduce printr-o gesticulatie variata si ritmata caracterele, pasiunile si actele fiintelor omenesti.' 'Dupa Lucian, dantul mladiaza nu numai trupul, dar si sufletul; el leaga fizicul de moral.'… 'Aceasta tendinta de a exprima prin miscari si gesturi starile sufletesti a facut ca dantul sa fie nelipsit de la toate imprejurarile in care se da expresiune sentimentele persoanelor sau grupurilor.' … 'Insotirea muzicii cu exercitiul fizic era o forma a armoniei dintre trup si suflet; muzica imprumuta gymnicului moderatie si masura, oprindu-l de la brutalitatea atletismului, iar gymnicul daruieste muzicei substanta, impiedicand-o sa degenereze in dulcegarie sentimentala. Dantul facea parte din viata de toate zilele a Grecilor vechi si era in legatura cu toate variatele aspecte ale acestei vieti. Muzica era indisolubil legata de dant ca si de celelalte forme de exercitii fizice; ea insotea exercitiile pentathlonului, cortegiile in timpul mersului in cadenta si in jurul rugului in timpul sacrificiilor, acompania declamatia versurilor si corurilor.' (Kiritescu, 1943, p. 88-89)

6. Portretul omului educat fizic (sau fit, de la fitness)

 Platon, in „Republica', descrie modul cum erau 'educati' luptatorii (razboinici destinati apararii cetatii si care faceau parte din clasa de mijloc a societatii). Programul, de tip spartan, la care erau supusi atat barbatii, cat si femeile, este astfel descris de Andre Cresson (1947): 'Elevii erau crescuti dupa principiile gimnasticii si muzicii: exercitii regulate pentru mentinerea sanatatii, fortei, supletei, indemanarii in manuirea armelor, higiena alimentatiei care, asigurand echilibrul necesar, nu dadea corpului nici prea mult nici prea putin; sobrietate extrema; nimic pentru lacomie; asigurarea unei sanatati solide astfel ca ranitii sa nu aiba nevoie de medic si sa se refaca singuri, daca gravitatea starii lor nu-i condamna la moarte. Cat despre muzica, ea cultiva la indivizi atitudinile virtuoase si disciplina de sine.' (p. 47)

Frumusetea corpului si a sufletului

Plastia corporala, 'kalos' coreleaza cu 'agathos' din expresia vechilor greci 'Kalos kai agathos' - Frumos si bun.

 Kalocagathia a reprezentat conceptia estetica din filosofia vechilor greci, conform careia frumosul (kalon) se afla in indisolubila unire cu binele (agathon), esteticul cu eticul. Acest concept este dezvoltat de Socrate si Platon, dupa care frumosul nu poate exista decat ca manifestare a ceea ce este si moral.

 'La Atenieni, valoarea fiintei umane e considerata ca un lucru complex, depinzand de mai multe calitati, din intrunirea carora trebuie sa rezulte perfectiunea fiintei, considerata ca un ideal al vechiului grec. Acest ideal de perfectiune era concretizat in formula kalos kai agathos. In traducere literara inseamna: om frumos si bun; de fapt, este expresia ce chintezentiaza pe omul vrednic, inzestrat laolalta cu toate calitatile fizice, sufletesti si morale ale bunului cetatean.' Kalokagatia, cuvant compus, deseori intrebuintat de marii ganditori ai Greciei clasice, era expresiunea superioara a unei conceptiuni de inalta etica individuala si sociala, continuand in linie directa virtutea eroilor homerici, o forma de rafinament aristocratic la care se ajungea printr-o educatie ingrijita, aplicata la toate componentele fiintei omenesti.

La acest ideal de perfectiune, se putea ajunge printr-o egala impartasire intre educatia corpului si a spiritului. Ea trebuia sa dea omului, in primul rand, sanatatea trupeasca, barbatia, puterea si dibacia. Rezultatul lor era frumusetea corpului, manifestata prin dezvoltarea proportionata a corpului si prin tinuta lui. Din vrednicia trupeasca, se dezvoltau calitatile morale: curajul, energia, cumpaneala. Paralel cu ele, trebuia /facuta/ educatia in filosofie si in artele libere, care dau individului insusirile spiritului, egale cu ale corpului. Intrunirea acestor calitati de vrednicie si frumusete corporala, de calitati morale si de rafinament intelectual, realizau o armonie in educatia generala a omului, al carui teoretician a fost mai cu seama Platon.' (C. Kiritescu, 1943, p. 64)

Perioada anilor 500-440 a.Chr. este considerata ca apogeu al culturii grecesti. Dupa cum relateaza istoricul Kiritescu, 'pentathlonul a fost creat pentru a introduce, in locul lupelor brutale, superioritatea masurii si armoniei; el nu este numai un exercitiu de intrecere, dar si de formare a corpului. La idealul fortei, s-a adaugat acela al frumusetii plastice. Arta statuara a lui Phydias si a scolii sale urmaresc realizarea corpului ideal. Atletii apar in arena complet goi. Conceptia armonica se precizeaza: scopul educatiei este omul care realizeaza echilibrul armonic al tuturor facultatilor sale.'

'Atributele omului ideal, format prin educatie, sunt de ordin fiziologic si igienic (sanatate, forta, dibacie, rezistenta, otelire), estetic (statura frumos dezvoltata, tinuta, mers usor, gratie in miscari, culoare infloritoare a pielii), moral (curaj, energie, stapanire de sine, simplitate, vioiciune, simt colectiv, patriotism: Aceste calitati sunt necesare pentru a face un bun cetatean al statului, sprijin in timp de pace si pavaza in timp de razboi…Exercitiile fizice se bucura de un deosebit prestigiu. Cele mai luminoase inteligente nu se marginesc numai la a le propovadui, dar le si practica in public. Sophocle, comandant al flotei de razboi si mare poet tragic, era un frecventator asiduu al palestrelor; la fel Platon si Aristotel.' (Kiritescu, p. 100-101).

'Grecii antici avand ca norma de viata Binele si Frumosul, acel kalokagathon, se obligau singuri sa-l traiasca si sa-l realizeze, neavand nevoie de vointa - care si lipseste din morala lor - ci de dorul perfectiei, de participarea fireasca la ceea ce este semanat in tine si trebuie doar cultivat si cules.' (Comarnescu, 1946, p. 173) /noi numim astazi, automotivare/

7. Exercitiile calistenice

Pornind de la cele descrise mai sus despre kalokagathia vechilor greci, intelegem mai usor conceptul si activitatile calistenice (callisthenics) definite astazi ca 'un set de exercitii fizice care urmaresc sa te faca suplu si sanatos.' (Logman Dictionary)

In literatura romana, exercitiile 'callisthenice' sunt amintite de Kiritescu, vorbind despre sistemul lui Clias, sustinut de acesta, in lucrarea din 1828 'Exercitii pentru frumusete si sanatate pentru femei'.

H. Haag & G. Haag considera ca exercitiile calistenice isi au originea in Grecia antica, reprezentand stiinta (arta) de a-si ingriji propriul corp prin practicarea 'atletismului' (atletismul era denumirea generica a tuturor exercitiilor practicare in palestre). Cei doi autori germani largesc sfera calisteniei, considerand ca aceasta se exprima in evul mediu prin jocurile cu minge; filantropinistii ii acorda calisteniei intelesul actual, Lucrarea lui Gutsmuths, din 1793, citata de Kiritescu (1943, p. 231, 262), 'Gymnastik für die Jugend' este descrisa de cei doi drept 'Callistenics for Youth' [in textul englez al dictionarului lui Haag & Haag]. In continuare, Jahn, Ling si Wener sunt cei care au contribuit la dezvoltarea ulterioara a calisteniei, ultimul fiind creditat cu ideea de diferentiere intre calistenia functionala si calistenia emotionala.

Desi Haag & Haag largesc foarte mult sfera exercitiilor calistenice, ei descriu cateva din caracteristicile de baza ale acestora: 1) radacina lor se afla in gimnastica, 2) sunt efectuate intr-un anumit spatiu prin variate forme de alergare sau mers, 3) sunt practicate fara un echipament special si folosesc numai aparate mici, ca mingi, panglici, cercuri, maciuci, coarda, 4) cu timpul, au fost folosite ca exercitii pentru perfectionarea flexibilitati si posturii, ca antrenament fara aparate fixe, in gimnastica la sol, 5) exercitiile calistenice functionale urmaresc dezvoltarea conditiei (fizice), fitness-ul, precum si remedierea unor disfunctii, 6) elementul esential al calistenicelor este bucuria miscarii, factor de baza psihologic si fizic, 7) exercitiile calistenice sunt folosite si ca mijloace in pregatirea sportivilor pentru forta, rezistenta, viteza etc.

Gimnastica ritmica este considerata de Haag & Haag ca sensul ingust al calistenicelor, ca disciplina de educare prin miscari armonioase si expresive, rafinate prin muzica. Ea a devenit sport olimpic in 1958. (Haag & Haag, 2003, p. 103-106).

Exercitiile callisthenice care fac parte din activitatile corporale gimnice, dupa clasificarea noastra, au caracteristica de cutare a frumosului in executiile ritmice, expresive, suple, coordonate, armonioase - ca 'melodie' a miscarilor, insotite de muzica ritmata, sugestiva si stimulativa.

Practic, s-a dezvoltat si o disciplina cu caracter pedagogic numita 'expresie corporala'

8. Corpul, oglinda sufletului

Referindu-se la Scolile filosofice grecesti, A. Dumitriu scrie:

'In capitolul precedent am vazut ca scoala filosofica peripatetica avea o structura interioara care determina pozitia magistrului si a elevului unul fata de celalalt. Elevul era un 'un auditor, ascultator si cunoscator'. Termenul 'auditor' ne duce imediat, prin asociatie, la scoala pitagoreica, unde, intr-adevar, exista o treapta pe care discipolii se numeau „auditori'.

Iata ce relateaza Aulus Gellius - dupa traditie, spune el, asa cum a aflat de la filosoful Taurus - despre metoda lui Pitagora si a scolii care i-a succedat, de a-si recruta discipolii si de a le face educatia:

'2 Chiar de la inceput, tinerii care veneau sa invete erau examinati dupa fizionomie. Acest cuvant vrea sa spuna ca erau cercetate firea si caracterul oamenilor, incercand sa se stabileasca insusirile intelectuale dupa expresia si trasaturile fetii, ca si dupa tinuta si infatisarea corpului in intregime. 3 Cel ce era cercetat de el si gasit apt, era primit indata la invatatura si i se prescria un anumit timp de tacere. Nu se fixa la toti acelasi numar de zile, ci fiecare isi avea timpul stabilit dupa capacitatea sa presupusa. 4 Cel ce tacea asculta cele ce spuneau altii si n-avea voie sa intrebe daca nu le intelegea suficient si nici sa comenteze ceea ce auzise. Timpul de tacere nu dura la nimeni mai putin de doi ani. Cei ce se gaseau pe acest parcurs de tacere si ascultare se numeau auditori. Dupa ce invatasera lucrurile cele mai grele - tacerea si ascultarea - si incepeau sa devina eruditi… abia atunci aveau voie sa vorbeasca, sa intrebe, sa scrie ce auzisera... 6 in aceasta faza ei se numeau matematicieni, desigur de la disciplinele pe care incepusera sa le invete si sa le mediteze, caci grecii vechi intelegeau prin matematici geometria, gnomica, muzica si celelalte discipline superioare. ... 7 De aici, impodobiti cu aceste discipline ale stiintei, treceau mai departe, la cercetarea alcatuirii universului si a principiilor naturii, si atunci se numeau, in sfarsit, fizicieni.'

'Este interesant de subliniat ca aceste trepte ale invataturii nu erau arbitrare, ci formau o ierarhie naturala. In acest sens, filosoful Taurus, mentionat de Gellius - in acelasi loc - ca sursa de informatii in privinta scolii pitagoreice, ii atrage atentia acestuia ca, in timpul lor, lucrurile nu se mai petreceau la fel. 'Astazi, toti acesti oameni, care brusc, fara preparatie, vin si isi stabilesc domiciliul la filosofi, nu le este destul faptul ca sunt cu totul ignoranti, straini de muzica si de geometrie, dar decreteaza ordinea dupa care vor invata filosofia.'

'Aceasta ordine a formarii discipolului avea prin urmare justificarea ei atat din punct de vedere pedagogic, cat si in ceea ce priveste ierarhia cunostintelor si chiar a 'formarii integrale' a discipolului, care nu poate face salturi, ci trebuie sa urmeze o anumita scara naturala.' (Anton Dumitriu, 1974, p. 42-43)

9. Interesul pentru corpul uman si miscarile sale

 Istoria artei dezvolta cronologia interesului pentru corpul uman, ca si dispretul si chinuirea lui in epoca medievala, apoi Renasterea atitudinii fata de frumusetea fizica si spirituala a lui.

 Din cele mai vechi timpuri, omul a fost interesat de imaginea lui si a semenilor, ramase in picturile din pesteri sau pe vasele pentru ofrande. Artele plastice au urmarit, in principal, frumosul uman si al naturii, redand uneori si o realitate pe care abia mai tarziu oamenii o vor putea inregistra foto si, mai tarziu, video. Discobolul lui Miron este un moment al aruncarii discului, dar unele fresce si basoreliefuri sunt adevarate kinograme ale alergarii sau sariturii omului. Evident ca si animalele, ca fiinte vii, s-au bucurat de reprezentari statice sau dinamice, reprezentari prin care autorii anonimi au inscris un prezent pentru ei si date memorabile pentru noi.

Exprimarea armoniei corporale in artele plastice

Artele plastice reprezinta lumea reala sau imaginara prin structuri expresive, forme vizuale, ca desenul, pictura, sculptura, mijloace de expresie a unui continut artistic.

Mihail Alpatov (1962), scrie: 'de multa vreme se vorbeste despre doua aspecte ale artei plastice: unul a fost numit 'imitativ', in sens mai restrans 'descriptiv', celalalt 'decorativ' sau 'formal'. Vitruvius, in „Despre arhitectura', vorbeste de un principiu utilitar-constructiv si de unul 'decorativ'. Creatia artistica este unitara si nu suma a doua elemente disparate. 'Senzatia directa, cat si ideea abstracta sunt componentele oricarei adevarate opere de arta'. (Alpatov, p. 11)

Sculpturile si picturile antice exprima frumusetea atletilor si a zeilor, ca efecte ale exercitiilor in palestre. S-ar putea formula si astfel de ipoteze ca imagistica artei grecilor este reprezentarea ideala a omului, ca expresie a mandriei poporului, tot asa cum am putea considera ca zeitatile si 'eroii' nu se putea sa nu fie perfecti. Sculptura lui Policlet reprezinta un atlet care poarta o lance. Proportiile lui au fost considerate in epoca drept proportii ideale ale corpului omenesc.In mitologia greaca, cele trei fiice ale lui Zeus: Aglaie (Splendoarea), Euphrosyne (Veselia) si Thalia (Bucuria), personificand, ca grup, frumusetea, gratia, farmecul si calineria feminina si facand parte din alaiul fie al Aphroditei, fie al lui Apollon. (cf. Kernbach).

'Tres in una', opera de arta existenta la Palatul Champs-Elysees, s-ar parea ca este o varianta a celor trei gratii, dar de fapt este o sinteza plastica asupra configuratiei corpului feminin, reprezentand cele trei tipuri constitutionale de femei specifice antichitatii, Renasterii si epocii moderne, care, de fapt, se intalnesc si in natura. In centru sculpturii, recunoastem femeia antichitatii cuforme armonioase care reflecta idealul morfologic feminin, in dreapta femeia renascentista, cu linia umerilor cazuta, iar in stanga, tipul modern cu umerii mai puternici si ridicati.(cf. Gineta Stoenescu, 1982, p. 15)

Idealul armonic

In mod firesc, nazuinta spre un ideal armonic ne ridica si intrebarea daca exista un tip somatic ideal sau numai individualitati. Din cei mai frumosi ochi, barbii, buze etc. nu faci un portret ideal.

Frumusetea e o armonie individuala si unica. Si totusi, Leonardo da Vinci propune un model ideal al proportiilor corpului uman.

/Leonardo da Vinci se inspira in modelul sau geometric dupa inginerul militar si arhitectul roman Vitruvius (sec. 1. a.c.), care afirma ca in arhitectura simetria si bunele proportii trebuie sa se bazeze pe proportiile unui om 'bine facut'./

Renasterea a preluat, in unele directii, idealul omului armonios, frumos si bun al antichitatii, transducand tinuta corporala si spirituala in expresii specifice.

Renasterea a insemnat si intoarcerea la cultura frumosului si armonicului din antichitatea greaca. Referindu-se la sculpturile lui Michelangelo, G. Oprescu remarca:

'Niciodata, poate mai mult decat in arta lui Michelangelo, n-a existat o imagine mai convingatoare al omului fizic receptacul al tuturor pornirilor sufletesti. Frumos si puternic ca un atlet antic, el ne produce, in acelasi timp, convingerea ca stapaneste imense forte sufletesti latente, gata sa izbucneasca.'

 'Spre deosebire de David al lui Bernini, dinamic, hotarat, incrancenat, cel al lui Michelangelo pastreaza 'modelul' statuilor antice, cu musculaturi eroice, dar la care aseza capul care, la el, exprima gravitate, tristete adanca si indurerata'. (Oprescu, 1943, p. 330).

 Lui Mihai Ralea nu-i place miscarea. Preluand o afirmatie a poetului Baudelaire care si-a exprimat dezgustul pentru tot ce e miscare, grimasa, chin, filosoful roman face urmatoarele notatii, care ne surprind, cunoscand deschiderea sa asupra caracteristicilor fiintei umane:

'Arta statuara greceasca n-a exprimat altceva decat linistea perfecta.Calmul contine in el intrinsec o virtute estetica. Frumosul e, in primul rand, ceva adaptat…Miscarea insemna ceva care se adapteaza. Procesul e intotdeauna mai urat decat efectul. Ne deprindem mai greu cu arta moderna, aceea a lui Rodin, de pilda, care exprima miscarea, nervozitatea, agitatia.'(1958, p. 301)

 Nu putem discuta caracteristicile estetice ale staticului sau dinamicului in arta, chestiunea depasindu-ne, dar vom atrage atentia asupra impresiei de perfectiune si frumusete pe care ne-o creeaza imaginea unor miscari pe care marii artisti le-au infatisat. Amintim Discobolul lui Miron, basoreliefurile cu scene de lupta, grupul statuar Laokoon al lui Michelangelo, Rapirea Sabinelor. Sa nu uitam ca in activitatile corporale aspectele dinamice sunt preponderente. Imagistica moderna, prin arta fotografilor, inregistrarilor video 'au ralenti' ne permite sa intelegem, o data cu mecanismele intime ale miscarilor, frumusetea, eleganta si perfecta adaptare a lor la sarcina propusa de individ, adica exact caracteristicile 'melodiei cinetice a miscarii', miscarea frumoasa, armonioasa. O tehnica rationala, care respecta legile biomecanice este frumoasa si spunem despre executant ca 'se exprima frumos', adica, ne comunica esenta miscarilor.

Realizarea de sine, ca imagine obiectivata sau arta

 P. Comarnescu, autorul monografiei „Kalokagathon' se refera la mecanismul etic si estetic al realizarii de sine, ceea ce sprijina ideea noastra ca in activitatile corporale autoplastice, imaginea de sine si imaginarea de sine sunt fenomene apartinatoare personalitatii umane. Psihologii considera imaginea de sine ca elementul structural cel mai important al personalitatii.

 'Creatia cea mai esentiala pe care o are de indeplinit omul este aceea de a se realiza pe sine.' 'Realizarea de sine este tot atat de mult fapt etic, cat si fapt estetic. Ea este o statornicire concreta a imaginilor armonizate de actiune. Ratiunea alege din imaginatie ceea ce este mai relevant pentru sensu-i moral, iar perfectia se formeaza launtric in aceasta opera de arta, ce este eu-l realizat. Realizarea de sine este o inventie umana, pentru ca foloseste libertatea descoperirii. Isi este, de asemenea, din punct de vedere imanent scop siesi. Ea se extinde in timp si spatiu ca si dansul, care este muzica si volum.' (Comarnescu, 1946, p. 141-142, sublinierea autorului)

PREZENTUL

10. Caile autoplastiei

 Departe de noi de a face aici o descriere cu caracter metodic. Selectionam numai cele mai folosite mijloace pentru realizarea scopului specific al autoplastiei corporale.

 Gimnastica si gimnastica ritmica. Exercitiile din diferitele tipuri de gimnastica, mai ales cele din gimnastica 'de baza', detin aceasta functie de dezvoltare corporala, autotelica si autoplastica. Daca alfabetul are numai 26 litere si permite o infinitate de continuturi de comunicare, de la proza la poezie, ce putem spune despre extraordinarul numar de miscari si exercitii corporale, dintre care multe au si functie de comunicare nonverbala? Esentiala este orientarea tematica a utilizarii acestor exercitii, adica scopul formarii armonioase a corpului si a exprimarii estetice.

Exercitiile calistenice, la care ne-am referit mai sus, intr-o interpretata foarte larga, pot fi descrise mai simplu, prin miscarile executate cu gratie, fara echipament special, eventual cu acompaniament muzical, in scopul dezvoltarii tonusului muscular si al realizarii unui nivel bun al 'conditiei' (fitness) (cf. Oxford Dictionary of Sport Science and Medicine)

Gimnastica aerobica, sau exercitiile aerobice, promovate de K. C. Cooper in anii '60, sunt efectuate cu intensitate slaba, timp mai indelungat, pentru intarirea sistemului cardiovascular si andurantei. Se foloseste mersul, alergarea, inotul, ciclismul, schiul de fond si dansul. Gimnastica aerobica are si forma 'sportiva', unde acompaniamentul ritmic ne duce cu gandul la 'calistenice'.

Exercitiile de fitness (de conditie fizica, in terminologia veche din sport). Fitness-ul este destinat sa asigure 'calitatea vietii', abilitatea individului de a trai liber si echilibrat. Functionarea efectiva si eficienta a persoanei este suma unor astfel de abilitati: sa de bucure de timpul liber, sa fie sanatoasa, sa reziste la bolile hipokineziei, sa faca fata situatiilor critice.

Componentele fitness-ului pentru sanatate sunt: capacitatea aerobica (anduranta cardiovasculara), puterea musculara, anduranta musculara, flexibilitatea, compozitia corporala. Fitness-ul se obtine prin exercitii practicate cu regularitate, solicitand agilitatea, echilibrul, coordonarea, viteza, puterea si timpul de reactie. Michael Pratt spune: 'activitatea corporala este ceea ce faci; fitness-ul fizic este ceea ce dobandesti.' (cf. Physical Best, p. 7).

Exercitiile de constientizare corporala si relaxarea. Constientizarea corporala este, in mod deosebit, efectul diferitelor exercitii de modelarea a corpului, privit ca intreg. Exercitiile analitice ale culturistilor sunt dublate firesc de constientizarea functionarii fiecarei fibre sau grupe musculare. Alternarea contractiilor cu relaxarea intra in 'meniul' acestor exercitii, pe care psihologia sportului le denumeste 'tehnici si deprinderi de reglare psihica'.

Culturismul. Sensul curat al termenului culturism (bodybuilding, in engleza) este acela de exercitii, cum sunt ridicarile de greutati pentru dezvoltarea marimii, formei si simetriei muschilor corpului. Culturismul sportiv conduce la exagerarea caracteristicilor dezvoltarii muschilor, la barbati si femei, evaluarea fiind facuta dupa criterii subiective de catre arbitri, analizand diferitele pozitii (poze) al concurentilor, impartiti pe categorii de greutate.

Fata de exagerarile din ultimii ani, acum s-au restrictionat criteriile de participare, pentru limitarea depasirii volumului masei musculare. S-a introdus, in acest scop, 'bodybuildingul clasic', spre deosebire de culturism, pentru limitarea greutatii sportivilor. 'Modernizarea' culturismul consta din experimentarea introducerii muzicii in competitiile feminine. (cf. Fitness&Fight, nr.8 (174), p.23).

11. Plastia corporala si sinele

Efecte pentru sine si pentru altii

Atitudinile care stau la baza eforturilor indivizilor pentru formare corporala armonioasa sunt foarte diferite. La baza lor, sta motivatia de autorealizare, dorinta de ameliorare a propriei persoane si chiar de atingere, daca se poate, a unui 'model social', in pas cu vremea sau societatea prezenta (chiar in conformitate cu anumite grupuri cu conceptii estetice mai putin ortodoxe) si cu tendinta de perfectionare.

Este, desigur, dorinta de realizare a unei imagini de ordin estetic, impresionanta pentru ceilalti, satisfacatoare pentru sine.

Orice realizare individuala are nevoie de confirmare, de apreciere sociala. Mai intai, individul doreste sa obtina feed-back-ul muncii sale, in oglinda de acasa si de la sala, imagini dublate de masurari repetate ale indicatorilor 'modelului'. Tot acum se intervine cu ceea ce in multe domenii se numeste cosmetizare si, in final, cu chirurgia plastica. Este, prin urmare, incercarea de a realiza imagine de sine ideala. Este realizare de sine sau opera a construirii de sine. Mai apoi, de multe ori simultan cu prima etapa, individul doreste confirmarea sociala a realizarii estetice de sine. Colegii, consilierii, antrenorii sunt primii evaluatori. Urmeaza concursurile de 'frumusete', de fitness, de culturism. Un semn bun este introducerea unor criterii de evaluare si a valorii sociale a concurentelor/ concurentilor la concursurile de frumusete (ceea ce nu se prevede la culturism sau alte discipline).

A arata bine in ochii celorlalti este motivatie fireasca a oricarei persoane, intrucat perceptia celorlalti este esentiala in relatiile sociale de orice natura.

 Efecte pozitive al eforturilor cu scop autoplastic pot fi rezumate astfel:

- Formarea unei imagini reale, dublata si de o nazuinta spre imaginea ideala - Self concept

- Ameliorarea imaginii de sine

- Ameliorarea valori sinelui (self-vorth)

- Cresterea increderi in sine

- Constiinta corporala si satisfactia realizarii unui model performant

- Ameliorarea constiintei de sine sociala

- Exacerbarea folosirii limbajul nonverbal pe plan corporal

- Cresterea capacitatii de adaptare la 'provocarile vietii' prin stimularea energiei de adaptare.

12. Culturism si narcisism

Legendele grecilor sunt izvor de inspiratie si pentru artisti si poeti ca si pentru psihologi sau psihiatri.

Legenda despre tanarul si frumosul Narcis poveste ca el era iubit de numeroase fete muritoare, dar si de nimfe, mai ales de Echo, pe care insa infumurat le dispretuia. Echo a murit de 'inima rea'. Pedepsit de zeita razbunarii, Nemesis, sa-si vada chipul in apa unei fantani si sa se indragosteasca de sine, Narcis, la randul sau, a murit de durerea de a nu fi putut ajunge la tanarul zarit in apa. Narcisa, floarea, creste pe malul raurilor si, primavara, isi intoarce fata spre cursul apei. Cand vine vara. se vestejeste si moare. (cf. H. de la Ville de Mirmont, 1892, Victor Kernbach, 1980).

Omul isi faureste, pe parcursul primilor ani de viata, o imagine de sine din ale carei starturi se desprinde si valorizarea de sine (self-vorth), eu-l ideal si idealul eu-lui, care dau unor indivizi increderea in calitatile lor. De aici, nu mai este mult pana la dragostea de sine, baza a ingamfarii si egoismului. Pana in preajma anilor 1910, narcisismul conducea la ideea perversiunii: in loc sa doreasca a iubi un obiect exterior, individul alege ca obiect propriul corp. (Corpul ca obiect, de care dispui si pe care il admiri!). Din 1914, Freud face din narcisism o forma de investitie pulsionala necesara vietii subiective, pe care o numeste autoerotism. Evolutia omuletului incepe nu numai cu descoperirea corpului propriu, dar mai ales cu posibilitatea de a-l stapani si a-l transforma ca al sau. Pentru Lacan, stadiul imaginii in oglinda, cand copilul de recunoaste pe sine, corespunde narcisismului primar. De la identificarea primordiala se trece la identificarea imaginara, constitutiva eu-lui. Idealul eu-lui se edifica pornind de la dorinta primara si de la amagirea ideatica. Corpul propriu este un obiect, care este imaginea de care 's-a prins' si in care sunt topite amagirea, sau chiar instrainarea, dupa limbajul si interpretarea psihanalitica. Ca si in cazul lui Narcis, iluzia amorului pentru altul este amorul de el insusi, fara sa-i dea seama. In final, el pierde si se pierde pe sine.

Imaginea ideala de sine urmareste mentinerea si crearea unor motive de autostima, tendinta fireasca a oricarui individ, considerata ca tendinta narcisica (autofilie). Pe scurt, narcisismul poate fi definit ca dragostea pentru imaginea de sine.

Valorizarile narcisiste sunt diferite: tinuta, frumusete, rang, bogatie, sexualitate, dominare, afirmare.

Alegerea corpului ca obiect consta in investirea automotivata pentru a fi asa cum isi doreste individul, asteptand de la ceilalti recunoasterea si evaluarea pozitiva a imaginii lui, ca un tip special de feed-back, care-i amplifica mandria si autostima.(cf. B. Balbure, 1999; Gorgos, 1989, III, p.183; Porot, 1969, p. 398)

Culturism si psihanaliza. Motivatia profunda pentru activitatea sportiva este discutata de F. Antonelli sub diferite aspecte. Unul dintre acestea este sustinut de 'conceptul freudian al actiunii fortelor inconstiente, impreuna cu libidoul, asupra comportamentului compensatoriu orientat spre rezolvarea conflictelor care provin din acestea, pe care Harlow il foloseste pentru a explica dezvoltarea culturismului ca expresia unei incercari de compensare a complexului de inferioritate legat de o identificare puternica a individului cu idealul masculin.' (Antonelli, 1963, p. 20)

 Culturistii au o imagine se sine 'ideala', sugerata de maestri si impusa de regulamentele de concurs (daca sunt competitori si fac totul (antrenamente specifice, folosesc anabolizante), pentru a se 'forma'. Oglinda este 'consultata' permanent, in intrecerea cu sine, colegii de sala fiind, in acelasi timp, comparatori si stimulatori.

 Exagerarile si deformarile provin din mentalitati de limita: exhibitionism, amor propriu, cautarea riscului, instinctul Thanatos,cautarea recordurilor deosebite, chiar nefiresti. 'Cartea recordurilor' este o colectie de ispravi, dintre care multe exprima anomalia psihologica a organi-zatorilor si a practicantilor. Sporturile extreme merita o tratare separata, avand caracteristici contradictorii.

13. Partea sportiva a autoplastiei

O buna parte din exercitiile sau sistemele de exercitii destinate autoformarii corporale au devenit probe sau chiar sporturi independente in competitii olimpice sau mondiale. Explicatia sta in schimbarile profunde ale vietii sociale, culturale si economice din ultimul secol. Diferentierea unor sporturi si despartirea lor in ramuri quasiindependente are aceeasi explicatie.

Culturismul este pe primul loc intre sporturile cu caracteristici autoplastice. De unde indivizii il practicau pentru a ameliora propria imagine a corpului 'bine facut' si armonios dezvoltat, acum devine obiect de intrecere cu altii, dupa reguli care nu fac decat sa exacerbeze anumite grupuri musculare. Sunt cunoscute concursurile mondiale de Mr. Olympia, si Miss Olympi, Mr. si Miss Univers, Fitness International etc.

Tot aici, isi au locul concursurile de fitness, de aerobic, de frumusete, de cel mai puternic etc. in care functia de autoperfectionare corporala include atat musculatura, cat si nivelul functional, forta, mobilitatea, rezistenta, in multe practici acestea fiind combinate cu aspecte estetice, de expresie si ritm. Se poate considera ca introducerea unor probe de exprimare, cunostinte si comportament general in concursurile de frumusete este o apropiere de idealul relatiei armonice dinte corp si minte.

 Indirect, exercitiile cu ingreuiere pentru atleti, baschetbalisti, poloisti, schiori etc. nu numai ca fitness si pentru forta, anduranta, si, de ce nu, pentru imagine.

 Rafinarea tehnicii este o alta fata a interventiei pentru plastie, de data aceasta pentru latura functionala a 'formei vii'; miscarea corecta este si frumoasa. Se spune despre 'melodia miscarii' sau despre 'exprimare frumoasa si eficienta' despre comunicare nonverbala kinezie. Este o plastie interioara si interiorizata, pentru care sportivul face mii de exercitii pana atinge 'modelul' dorit (imaginat, reprezentat sau copiat dupa modele picturale ale celor mai buni performeri. In fond, aspectul vizibil al acestei plastii care se adreseaza mecanismelor neurale, care au si o amprenta personala, individuala, determinata de diferitele raportului dintre partile si segmentele corpului, ritmul proceselor psihice si capacitatea de autoevaluare si autoreglare a individului. Este ceea ce se numeste, in mod curent, 'stil', maniera personala de a realiza comportamentul tehnic.

14. Performantele sunt efemere

 Efemeridele, dupa ce-si fac datoria fata de perpetuarea speciei, mor.

 Performantele sportive traiesc foarte putin si apoi sunt depasite de altele si altele. Raman in istorie si in statistici. Caracterul autotelic este dat de automotivatia sportivului, de tendinta lui spre excelenta, in spatele caruia pot coexista diferite scopuri, modele reale sau ideale. Realizarea performantei nu este productie materiala, ci ideala, morala si subiectiva, este valoare morala. Spectacolul sportiv si comercializarea sportivilor si sportului, in general, produc bogatie.

Motivatia de realizare care-l sustine pe sportiv poate avea aspecte diferite, de la afirmarea sinelui, la intrecerea de sine si a altora, de compensare a unor complexe psihoindividuale sau psihosociale, de sublimare a agresivitatii.

 In concluzie, putem spune ca tendinta si dorinta de a realiza un corp frumos si armonios dezvoltat, inzestrat si cu capacitatea functionala necesara unei vieti active si pe toata durata existentei sunt pe deplin justificate si calduros recomandate. Formele sportive ale exercitiilor de tip gimnic, calistenic, aerobic adauga un plus de motivatie si ofera satisfactia aprecierii sociale. Cat despre culturism, cat timp se mentine in zona personala, poate fi practicat, fiind cea mai potrivita activitate pentru stimularea formarii corporale. Culturismul sportiv nu poate fi acceptat decat daca se inscrie in randul „sportului curat'. Tendinta actuala este ca si salile de culturism si practicantii acestui sport sa fie impuse la legislatia antidoping, ceea ce inseamna ca diferitele substante „sustinatoare de efort' trebuie sa nu fie nocive pentru sanatate si sa nu incalce regulile fairplay-ului.

Abstract

If from a psychological point of view, self-education consists in the fact that one person 'takes the destiny into his own hands', according to L.S. Vigotski, then, from the practical point of view, the person models, mainly, the corporal being. The autoplastic characteristic rise from the person's motivation, from the intention of achieving a harmonically development of the body and, through this, to achieve a superior imagine about himself as person. This aspect well emphazised in gyms activities, above mentioned (the chalistenics, ritmics, formative and corporal expression exercises, bodybuilding) and emphatic enough in sportive performance training (physical training and work in 'gym', in compensatory activities and even in recreational and spare time activities.) We also keep in mind the general semnification of autoplastic characteristic regarding the corporal activities, namely, the contribution to adaptation capacity development to new situations, with expedience and grace.

Bibliografie

1. ALPATOV, Mihail, Istoria artei. Bucuresti, Edit. Meridiane, 1962
2. ANTONELLI, Ferruccio, Psicologia e psicopatologia dello sport. Roma, Leonardo Ediz., 1963
3. BALBURE, Brigitte, Narcissime. In: Grand Dictionnaire de la Psychologie. Paris, Larousse, 1999
4. BAROGA, L., Culturism, sanatate, fortã, frumusete. Edit. Stadion, Bucuresti, 1970
5. COLOMBIER, Pierre de, Histoire de l'art. Paris, Librairie Artheame, 1942
6. COMARNESCU, Petru, Kalokagathon. Cercetare a corelatiilor etico-estetice in arta si in realizarea de sine. Bucuresti, Edit. Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, 1946
7. CRESSON, Andre, La philosophie antique, Paris, P.U.F., 1947
8. DE LA VILLE DE MERMONT, H., Mythologie elementaire des grecs et des romains. Paris, Hachette, 1892
9. DICTIONAR DE ESTETICA GENERALA. Bucuresti, Edit. Politica, 1972
10. DUMITRIU, Anton, Philosophia mirabilis. Bucuresti, Edit. Enciclopedica Romana, 1974
11. ENACHESCU, Constantin, Expresia plastica a personalitatii. Bucuresti, Edit. Stiintifica, 1975
12. EPURAN, Mihai, Despre stiinta activitatilor corporale - teoria si filosofia lor - Culegere de texte. Bucuresti, Edit. Renaissance, 2005 (b)
13. EPURAN, Mihai, Metodologia cercetarii activitatilor copporale. Exercitii fizice, Sport, Fitness. Bucuresti, Edit. FEST, 2005 (a)
14. EPURAN, Mihai, HOLDEVICI, Irina, TONITA, Florentina, Psihologia sportului de performanta. Teorie si practica. Bucuresti, Edit. FEST, 2001
15. GORGOS, Constantin (Red), Dictionar enciclopedic de psihiatrie. Vol I-IV. Bucuresti, Edit. Medicala, 1987-1992
16. KERNBACH, Victor, Dictionar de mitologie generala, Bucuresti, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, 1980
17. KIRITESCU. C. Palaestrica. Istoria educatiei fizice din toate timpurile la toate popoarele. Origini, evolutie, concepte, metode, impliniri. Bucuresti, Edit Casa Scoalelor, 1943
18. OPRESCU, G., Manual de istoria artei. Vol. I-IV. Bucuresti, Edit. 'Universul, 1943-1946
19. OXFORD Dictionary of Sport Science and Medicine, Oxford University Press, 1996
20. PHYSICAL BEST. Physical education for lifelong fitness. Champaign, Human Kinetics, 1999
21. POROT, Antoine, Manuel alphabetique de pasychiatrie. Paris, P.U.F., 1969
22. RALEA, Mihail, Estetica si calmul. In: Scrieri din trecut in literatura si filozofie. vol 3. Bucuresti, Edit. de Stat pentru Literatura si Arta, 1958
23. SPORT ED ARTE. Trecentocinquante opere della mostra dello sport nella storia e nell' arte. Giochi della XVII Olimpiade Roma 1960. Roma, Tipografia artistica A. Nardini 1960
24. STOENESCU, Gineta, Culturismul pentru femei. Bucuresti, Edit. Sport-Turism, 1982
25. STOENESCU, Gineta, Expresie corporala si dans. Bucuresti, Universaitatea Ecologica, f.a.
26. TALABAN, Maria-D., Antropologia sportului: aspecte naturale si culturale. In: Stiinta sportului, Bucuresti, nr. 13, 1998, p. 32
27. TAINE, Hypolite, Filosofia artei. Bucuresti, Edit. Enciclopedica Romana, 1973