Reviste 2007/59-3

INCREDEREA IN SINE SI PERFORMANTA SPORTIVA - STUDIU DE CAZ

Psiholog Ioana BANICA Institutul National de Cercetare pentru Sport

Cuvinte cheie: afirmare de sine, imagine de sine, incredere, succes

Rezumat

Sportul de astazi este o competitie dura, o intrecere cu sine si cu altii, presupunand succes si glorie, concentrare si control, automotivare si placere, incredere si perseverenta, dar mai ales, performanta – prin urmare, atingerea limitelor propriilor posibilitati fizice si psihice si uneori chiar depasirea lor.

Nimeni nu poate contesta faptul ca astazi diferenta dintre un invingator si un invins se face de multe ori la nivel mental. Intre numeroasele aspecte ce sunt integrate de psihologia sportului in categoria factorilor ce determina eficienta unui sportiv, se numara si increderea in sine.

Fundamente teoretice

De-a lungul timpului, conceptul de increderea in sine a fost supus mai multor controverse. In timp ce unii psihologi insista asupra caracterului innascut al acesteia si o asimileaza cu o trasatura de personalitate, altii subliniaza caracterul dobandit si o descriu drept consecinta sau raspuns la o serie de experiente pozitive si negative din viata unui individ. Fara a accentua nici una dintre aceste viziuni extreme, este important sa se mentioneze doua lucruri: exista un prag innascut de vulnerabilitate, diferit de la un individ la altul, dar mediul, educatia si evenimentele de viata au o influenta cruciala asupra increderii in sine (Haddou, Marie, 2004, p.10).

De altfel, s-au facut studii de specialitate care au demonstrat ca persoanele care au crescut in familii organizate si s-au simtit apreciate, valorificate si iubite au un potential de incredere in sine mai ridicat decat persoanele provenite din familii dezorganizate si care au avut parte de critici, respingeri si esecuri repetate.

Increderea in sine are legatura cu imaginea de sine, cu acceptarea si intelegerea de sine. Nucleul personalitatii individului este eul care incepe sa se manifeste propriu-zis in jurul varstei de trei ani cand copilul se raporteaza la sine cu pronumele personal eu.

Dupa cum mentiona si G. Allport, primul aspect al identitatii de sine care se dezvolta este eul corporal intrucat, inainte de toate, copilul mic este supus unui "flux" continuu de senzatii organice. Insa, pe langa simtul corporal, tot in primii trei ani de viata, la copil se dezvolta atat simtul unei identitati de sine continue, cat si respectul fata de sine sub forma negativismului (rezistenta copilului la dorintele adultilor pentru a-si proteja aparitia eului). Ulterior, aceasta identitate de sine se va accentua si se va afirma in paralel cu perceperea lumii exterioare, dezvoltandu-se astfel constiinta de sine si constiinta de altul.

In acest demers, un rol important il are compararea cu ceilalti. Cel mai frecvent, indivizii se compara cu cei asemanatori si cu cei apropiati, drept pentru care un prim moment important in formarea imaginii de sine este reprezentat de interiorizarea de catre copil a imaginilor parentale. Astfel, imaginea de sine a parintilor, atitudinile si valorile lor morale influenteaza puternic structurarea identitatii copiilor; pe de o parte, niste parinti cu o imagine de sine sanatoasa vor contribui la aparitia unei imagini similare la nivelul copilului lor si, pe de alta parte, conferirea unui cadru familial in care copilul se simte acceptat si apreciat conduce la formarea unei bune imagini personale, sursa a increderii in sine. Pe masura trecerii timpului, individul incepe sa se evalueze pe sine raportandu-se la membrii grupului in care se integreaza, stabilind astfel conformitatea sa fata de caracteristicile prezentate de acestia si fata de standardele fixate de ei. Totusi, el nu isi obtine componentele propriei identitati numai prin constientizarea similitudinilor cu ceilalti, ci si prin distingerea diferentelor existente intre sine si altii. Astfel, prezenta unei eventuale deficiente fizice sau obtinerea unor rezultate mai slabe decat cele ale celorlalti membri ai grupului determina, automat, un sentiment de inferioritate care contamineaza imaginea de sine si, implicit, increderea in propria persoana. Totodata, tinand cont de faptul ca imaginea de sine are un rol important in stabilirea unor relatii echilibrate cu cei din jur, este evident ca o persoana care are un nivel scazut de autoapreciere, va fi mai retrasa si mai greu de integrat intr-un grup datorita temerii ca ceilalti o vor devaloriza.

In concluzie, fiecare individ isi cristalizeaza imaginea de sine in urma introspectiei, a continuei comparari si diferentieri de ceilalti si a dinamicii propriilor esecuri si succese. Dar, acest mod de a se vedea pe sine nu este intotdeauna fidel realitatii, existand persoane care isi subapreciaza sau isi supraapreciaza propriile trasaturi, calitati si competente. Din acest motiv, in ceea ce priveste autocunoasterea, semnificativ ramane caracterul adecvat sau neadecvat al reflectiilor / judecatilor individului asupra sa, in functie de acestea si imaginea de sine fiind mai mult sau mai putin obiectiva. Practic, o imagine de sine optima este aceea in care eul nu se identifica cu esecurile personale, iar individul este constient nu numai de posibilitatile, ci si de limitele sale, mentinandu-si expectatiile de autorealizare la un nivel care sa concorde cu potentialul sau real. De aici, deriva si un nivel optim al increderii in sine (expresie a imaginii de sine), vazuta drept certitudine sau siguranta individului ca detine aptitudini si competente menite sa-i asigure succesul.

In activitatea sportiva al carei specific este competitia si, prin urmare, compararea cu ceilalti, increderea in sine este fundamentala. Un sportiv bine pregatit din punct de vedere fizic, tehnic si tactic dar fara incredere in ceea ce poate face va performa la un nivel situat cu mult sub adevaratul sau potential. El nu va indrazni sa realizeze intr-un meci anumite executii de care nu este sigur, va avea indoieli atunci cand trebuie sa ia rapid decizii, va juca sub o perpetua tensiune si va fi mult mai vulnerabil la accidentari. In plus, fiecare esec inregistrat va fi perceput drept un atac asupra stimei de sine, o confirmare a faptului ca nu detine suficiente abilitati pentru a avea un bun randament. Asadar, lipsa increderii in sine nu are numai un efect imediat – pierderea unui meci / concurs – ci, din pacate, unul devastator si persistent in timp, intrucat insuccesul provoaca, la randul sau, emotii negative, submineaza increderea si nivelul de pretentie (Martens, R., 1999, p.332).

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o perpetuare a nereusitei:

2007-59-6

Figura 1 – „Cercul vicos" al neincrederii in sine

De cealalta parte, un nivel optim al increderii in sine echivaleaza cu a fi convins ca poti atinge obiectivele stabilite, ca poti depasi eventualele erori sau insuccese si ca poti intotdeauna sa devii mai competent din punct de vedere fizic si psihologic. Un sportiv cu incredere in propriile capacitati nu se va lasa intimidat de succesele adversarilor si demobilizat de insuccesele sale temporare, ci se va implica si mai mult in procesul de pregatire in vederea dobandirii de noi aptitudini menite sa-i asigure imbunatatirea randamentului. De altfel, se poate face o intreaga lista de aspecte asupra carora actioneaza increderea in sine, influentandu-le pozitiv (http://html.rincondelvago.com)

Motivatia - increderea in sine sporeste motivatia sportivului care constientizeaza ca pregatirea intensa este cea care il ajuta sa-si atinga obiectivele; totodata, sportivul adopta o atitudine pozitiva fata de activitate si devine perseverent in efort.

Concentrarea – sportivului, increzator in propriile capacitati, ii este mai usor sa se concentreze asupra sarcinii intrucat el nu resimte o stare de presiune; de cealalta parte, sportivul neincrezator tinde sa se focalizeze asupra greselilor sale, asupra executiilor care nu ii reusesc sau asupra propriilor temeri, ceea ce ii perturba capacitatea de concentrare.

Rezistenta fizica – increderea in sine conduce la reducerea senzatiei de oboseala fizica si mentala pe care o resimte orice sportiv in decursul unui proces de pregatire intens si de durata.

Stabilirea de obiective – in marea lor majoritate, persoanele increzatoare isi stabilesc obiective mobilizatoare, realiste si bine etapizate in vederea atingerii unui nivel inalt de performanta, in vreme ce sportivii neincrezatori tind sa-si stabileasca obiective marunte si centrate strict pe obtinerea unui rezultat imediat care sa le imbunatateasca partial stima de sine.

Strategia de joc - sportivii siguri pe ei joaca pentru a castiga si sunt mobilizati pana la finalul partidei, nerenuntand la lupta nici atunci cand jocul ia o turnura nefavorabila pentru ei; sportivii lipsiti de incredere joaca pentru a nu pierde (motivati de evitarea esecului) sunt preocupati sa nu faca greseli si sunt imediat demoralizati daca meciul evolueaza in defavoarea lor.

Abilitatea de a face fata presiunii – increderea in sine il activeaza pe sportiv inaintea unei competitii iar lipsa increderii genereaza presiune, anxietate, incordare si teama, ceea ce implicit afecteaza evolutia sportivului in meci si randamentul final.

Posibilitatea accidentarii – sportivii neincrezatori sunt caracterizati de o serie de temeri precum: teama de esec, teama ca vor dezamagi persoane importante pentru ei neridicandu-se la asteptarile acestora, teama de adversar si teama de accidentare, iar toate acestea ii fac mai prudenti in meciuri.

Desi ne-am referit pana acum la sportivii lipsiti de incredere in propriile forte si la cei ce prezinta un nivel optim al increderii, nu trebuie pierduta din vedere o a treia categorie – sportivii cu exces de incredere in sine. De fapt, acestia au o falsa siguranta, mult sub capacitatile lor reale. Sunt sportivi care isi reprezinta deformat realitatea, supraevaluandu-si abilitatile si considerand ca nu mai este necesar sa se pregateasca intens deoarece detin suficiente competente pentru a castiga.

Tinand cont de toate aceste trei posibilitati sau forme de manifestare a increderii in sine, se poate spune ca intre aceasta variabila si randamentul sportiv exista o relatie ce se poate schematiza sub forma unui U inversat.

Randamentul este scazut atunci cand nivelul increderii in sine este slab, creste pana la un punct maxim care corespunde unui nivel optim de incredere si apoi scade, ca urmare a supraestimarii - falsa incredere in sine- (http://html.rincondelvago.com).

Asadar, este inutil sa insistam asupra importantei dezvoltarii la sportiv a unui nivel propice al increderii / sigurantei de sine ca variabila decisiva ce intervine in performanta.

2007-59-7

Figura 2 – Relatia dintre increderea in sine si randamentul sportiv

Studiu de caz

Psihologii implicati in acordarea de asistenta de specialitate s-au confruntat in numeroase cazuri cu sportivi pentru care lipsa increderii in sine reprezinta principala sursa a insucceselor profesionale. Un exemplu relevant in acest sens este si sportivul ce face obiectul prezentului studiu de caz.

Obiectiv

In mod concret, activitatea de asistenta psihologica a avut in acest caz doua obiective majore:

optimizarea parametrului incredere in sine la sportivul consiliat;

conturarea unor pasi generali de interventie psihologica eficienta in cazul confruntarii cu sportivi ce prezinta un nivel scazut al increderii in sine.

Ipoteza

Am pornit de la ipoteza potrivit careia demersul de intarire a increderii in sine presupune parcurgerea a trei etape esentiale: cunoasterea de sine, acceptarea de sine, afirmarea de sine.

Metode

Chestionarele si testele specifice aplicate la sfarsitul anului 2005 - inceputul anului 2006 (scala ESS – imaginea de sine, chestionarele SCAT si CSAI – anxietate, chestionar – increderea in sine, scurta autodescriere cu titlul "Cine sunt eu ?"), interviurile initiale de evaluare si observatia au conturat clar imaginea unui sportiv cu deficit la nivelul increderii in sine.

Subiect

Sportivul C. A., in varsta de 16 ani, este component al lotului national de box cadeti. Acesta a ajuns sa faca parte din colectivul lotului in urma rezultatelor inregistrate la nivel de club si, partial, la nivel national. Odata integrat in componenta lotului, el a beneficiat de asistenta psihologica.

Descrierea problemei

Informatiile relevante in acest sens ar putea fi structurate astfel:

Sportivul se afla intr-o etapa a vietii (adolescenta) care presupune parcurgerea unui intens si continuu proces de conturare a identitatii de sine.

Desi actualmente imaginea de sine incepe sa se imbunatateasca, exista inca o vulnerabilitate la nivelul eului corporal – nu este foarte multumit de aspectul sau fizic.

Din punct de vedere emotional, sportivul prezinta o sensibilitate accentuata si o dispozitie usor fluctuanta.

Are o slaba rezistenta la critici si traieste constant „drama" respingerii (are tendinta de a se simti criticat sau respins de cei din jur cu usurinta).

Cu toate ca adolescentilor le este caracteristica mai ales tendinta de opozitie, respingerea oricaror principii ce vin din exterior intrucat acestea sunt vazute drept constrangeri, noi avem de-a face cu un sportiv deosebit de conformist, care accepta aproape neconditionat sa se supuna regulilor si normelor de conduita cerute de mediul in care se integreaza.

Prezinta un nivel destul de ridicat atat al anxietatii trasatura, cat si al anxietatii stare, care se reflecta si in comportamentul sau competitional (manifesta o puternica nesiguranta in propriile capacitati, teama de esec si de evaluare, fiind preocupat de faptul ca ar putea dezamagi prin evolutia sa).

Relatiile sale cu familia sunt, in general, stranse, cu amendamentul ca tatal este o persoana mai distanta si raporturile cu el sunt destul de superficiale; de altfel, sportivul resimte nevoia unei comunicari mai profunde cu tatal in care investeste emotional, dar de la care nu simte ca primeste suficienta atentie si afectiune. Totodata, mama ar putea fi integrata in categoria parintilor superprotectori care favorizeaza in randul copiilor timiditatea, nesiguranta, teama si incapacitatea de a lua decizii.

Gradul sau de autonomie nu este foarte ridicat, fiind un individ usor dependent emotional.

Este deosebit de preocupat de integrarea sa in cadrul unui grup, fapt ce se fundamenteaza tot pe necesitatea sa de a primi afectiune, de a fi acceptat si apreciat pentru ceea ce este.

Are nevoie de comunicare, stabilirea de contacte cu cei din jur si, indeosebi, de ascultare activa din partea acestora.

Tinde sa fie excesiv de critic cu sine si sa-si stabileasca obiective ce nu sunt in concordanta cu posibilitatile sale reale, din dorinta de a-si demonstra competenta celor din jur.

Alegerea ramurii sportive practicate este oarecum compensatorie (fragilitatea sa emotionala este usor mascata de practicarea unui sport individual ce presupune contact direct cu adversarul – lupta corp la corp); in plus, a gasit in antrenorul sau de la club un partial substitut al tatalui, relatiile cu acesta depasind nivelul simplei implicari profesionale si capatand intense valente emotionale.

Interventie

Bilantul evaluarilor sportivului a determinat conturarea unui plan de interventie psihologica menit sa conduca la intarirea eului, la sporirea increderii in sine si la autonomizarea personala. Principiile asistentei au tinut cont de faptul ca increderea in sine este practic „constructia" fiecarui individ in parte, tinand de modul in care se percepe acesta, de feedbackul primit de la cei din jur sub forma comportamentelor de acceptare sau respingere si de dinamica succeselor / esecurilor profesionale.

Pasii interventiei au avut o succesiune logica, mergand pe traseul:

cunoastere de sine -> acceptare de sine -> afirmare de sine

Autocunoasterea reprezinta fundamentul oricarei schimbari. Este cheia succesului si consta nu numai in descoperirea propriilor posibilitati pentru a le putea exploata mai bine, ci si in identificarea punctelor slabe pentru a le putea depasi mai usor. In acest sens, sportivul a fost ajutat sa-si faca un autoportret cat mai fidel realitatii, interventia psihologului „fortand" putin recunoasterea calitatilor sau, altfel spus, evidentierea laturilor pozitive ale personalitatii sportivului, intrucat tendinta generala a acestuia era de a minimaliza propriile resurse sau reusite in detrimentul slabiciunilor si al esecurilor. Mai mult, s-a apelat la sprijinul antrenorilor pe care sportivul ii investeste cu incredere si competenta, cerandu-li-se acestora sa-i acorde preponderent feedbackuri pozitive destinate intaririi increderii in propriile competente.

In vederea acceptarii de sine, s-au facut interventii regulate pentru ca sportivul sa ajunga sa-si acorde „dreptul la imperfectiune si esec". Elementele identificate de sportiv ca facand parte din categoria punctelor slabe au fost trecute pe o lista in vederea unei mai bune obiectivizari. Ulterior, s-a trecut la aprofundarea lor si la gasirea de catre sportiv a diverselor modalitati de imbunatatire sau de transformare a acestora in calitati. Este de mentionat ca lista in cauza continea numeroase elemente tehnice si tactice specifice sportului practicat, pe care individul le percepea ca fiind deficitar insusite. De aceea, a fost iarasi nevoie de cooptarea antrenorilor in demersul optimizarii increderii in sine a sportivului. Acestia au avut de realizat, la randul lor, o fisa de evaluare a sportivului ce a fost ulterior confruntata cu cea personala subliniindu-se neconcordantele (sportivul trecuse la puncte slabe anumite procedee pe care a constatat apoi ca antrenorul le apreciaza ca facand parte din categoria elementelor corect executate; acolo unde au existat totusi similitudini sau, cu alte cuvinte, puncte slabe corect identificate de o parte si de alta, s-a trecut la stabilirea unor strategii de imbunatatire, respectiv la corectarea si intarirea lor in cadrul antrenamentelor). Totodata, s-a recurs la modificarea manierei in care sportivul percepea esecul in competitii – fiecare esec reprezenta o confirmare a lipsei de valoare, o noua lovitura data imaginii / stimei de sine. De remarcat totusi faptul ca nivelul de motivatie a sportivului era unul destul de ridicat iar insuccesul genera cel mai frecvent dorinta de perfectionare si nu tendinta de a abandona, ceea ce a reprezentat un important avantaj. S-a insistat asupra centrarii sportivului pe aspectele pe care le poate controla si canalizarea energiilor sale asupra antrenamentelor si strategiilor psihologice de infruntare a anxietatii competitionale (controlul gandurilor si exercitii de vizualizare).

Ciclul interventiei nu este insa complet daca nu vizeaza si afirmarea de sine. Astfel, sportivul a fost indemnat si ajutat in procesul de stabilire a unor obiective proprii. Conturarea lor a fost insa directionata in asa fel incat sa se ajunga, in final, la un set de scopuri realiste (nu imposibile) si bine etapizate. Realizarea sau atingerea fiecarui mic obiectiv din cele prestabilite era puternic subliniata / intarita prin recompense pozitive, iar faptul ca sportivul vedea ca poate ajunge la finalitatea dorita a condus la castigarea unui plus de incredere. In acelasi timp, s-a insistat asupra evitarii aprecierii succesului in functie de numarul de meciuri castigate si debarasarea de proiectele nerealiste, fiind mai importanta cuantificarea unor evolutii din ce in ce mai bune ale sportivului.

Ar fi insa nedrept sa nu subliniem importanta unui meci castigat la pozitivarea imaginii de sine a unui sportiv si la sporirea increderii intrucat, dupa cum afirma si Martens: „Sportivii au nevoie de incredere in sine pentru a castiga dar trebuie si sa castige pentru a dobandii incredere in sine" (Martens, R., 1999, p.327). Drept urmare, consideram ca demersul de intarire a increderii in sine a sportivului in cauza a beneficiat de avantajul inregistrarii la momentul potrivit a unui excelent rezultat in plan international (medalie de argint la campionatele mondiale).

Concluzii

Facand o analiza a interventiei psihologice, putem afirma urmatoarele:

ambele obiective propuse initial au fost indeplinite constatandu-se o imbunatatire a nivelului increderii in sine a sportivului investigat si stabilindu-se o structura cadru (generala) pentru interventii ulterioare in cazul sportivilor cu probleme similare;

derularea procesului de asistenta psihologica in cazul unui sportiv cu deficit la nivelul increderii in sine trebuie sa aiba in vedere parcurgerea celor trei pasi propusi (cunoasterea de sine, acceptarea de sine si afirmarea de sine) intrucat nu poti intari increderea in propriul potential daca sportivul nu invata, in prealabil, sa se analizeze realist si obiectiv, sa-si accepte calitatile, dar si limitele, sa aiba curajul si dezinvoltura de a se afirma, de a se implica intr-o activitate si de a continua independent de rezultatul inregistrat;

cooptarea antrenorilor in acest demers si in asistenta psihologica, in general, este esentiala si contribuie la asigurarea eficientei.

Alex. Dumas: „ A te indoi de tine inseamna a face pact cu inamicul si a porni la lupta chiar impotriva ta. Inseamna a te condamna la infrangere, fiind primul care crede in ea." (Martens, R., 1999, p.331).

Abstract

Nowadays sport is a heavy-handed competition, a challenge with self and others, which assume success and glory, focus and control, self motivation and pleasure, confidence and perseverance, but, especially, performance – therefore, achieving own physical and psychological limits and, sometimes, even transcend them.

No one can dispute that, today, the difference between the winner and the looser is, often, mentally made. Among numerous aspects that are integrated in sportive psychology, between factors that determine the athlete's efficiency, it is also included the self-reliant factor.

Bibliografie

ALLPORT, G., Structura si dezvoltarea personalitatii. Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogica, 1991

EPURAN, M., Psihologia sportului de performanta. Teorie si practica. Bucuresti, Edit. FEST, 2001

HADDOU, M., Cum sa-ti intaresti increderea in sine. Bucuresti, Edit. Trei, 2004

MARTENS, R., Ghidul antrenorului in psihologia sportului. Bucuresti, CCPS, 1999

ROFFE, M., Pautas psicologicas para entrenadores tecnicos, tacticos y fisicos de futbol. In: www.psicodeportes.com, octombrie-noiembrie, 2006

Autoconfianza – Autoeficacia. In: http://html.rincondelvago.com/autoconfianza-y-autoeficacia-en-el-deporte.html, ianuarie, 2006