 |
 |
 |
 |
TENISUL DE MASA IN SEC. XIX SI INCEPUTUL SEC.XX - ESEU
Lect.univ.dr. Nicolae OCHIANA Universitatea din Bacau, Facultatea de Stiintele Miscarii Sportului si Sanatatii
Cuvinte cheie: istorie, tenis de masa, sec. XIX, sec. XX
Rezumat
Tenisul de masa romanesc este un joc sportiv care, in decursul timpului, a inregistrat pe plan international performante sportive deosebite. Astfel, „cartea de vizita" a tenisului de masa romanesc este onorata de numeroase nume ilustre, care au castigat numeroase titluri mondiale, continentale, balcanice etc.).
In mod paradoxal, sau in contrast cu performantele deosebite obtinute de sportivii nostri pe plan international se afla teoria si metodologia jocului de tenis de masa. Fara a gresi prea mult, putem afirma ca in tenisul de masa romanesc practica a luat-o inaintea teoriei. Aceasta afirmatie este argumentata si de penuria de lucrari de specialitate si cercetari stiintifice pe care o putem caracteriza drept sporadica si incompleta.
De aceea am considerat important (fara a pretinde epuizarea problematicii tratate, care este in permanenta perfectibila) sa abordam tema evolutiei jocului, studiul si aprofundarea acestei teme putand conduce la realizarea unei monografii a tenisului de masa.
Maiorul englez W.C.Wingfield a inventat un nou joc, aducand modificari vechiului jeu de paumme pe care l-a brevetat in 1874 cu numele de „Sphairistike". Totusi, aceasta denumire nu a rezistat mult si a devenit mai tarziu Lawn Tennis ( = tenis pe peluza, tenis jucat pe iarba). Deja din 1877 aveau loc la Wimbledon primele campionate de tenis pe peluza „All England" (pentru intreaga Anglie), a caror putere de atractie nu s-a diminuat pana in zilele noastre (Cf. Schmicker J.,2000).
|
De la tenisul pe peluza pana la tenisul din spatii inchise a fost numai un mic pas pentru ca bogatii si petrecaretii societatii de salon din Anglia voiau sa se lase prada „viciului", chiar si pe vreme rea, pe insula cu o clima capricioasa.
Aproximativ in acesti ani, s-a schimbat deodata jocul de tenis de la podea la masa. Un elastic, un snur sau o plasa au fost repede intinse peste o masa de bucatarie sau din camera de zi (foto 1). Drept palete serveau cartile sau tabacherele; mingea era din elastic sau a fost cioplita dintr-un dop de pluta; asa s-a nascut tenisul de masa din zilele noastre. Cand s-a intamplat asta exact si cine a avut intr-adevar revolutionara idee, nu se stie nici astazi.
Abia in 1878, s-a pomenit intr-o carte postala engleza de ping-pong. Industria a inceput sa ia in seama noul sport, a trecut rapid la noi afaceri care insemnau mari castiguri. Deja in 1884 firma engleza de articole de sport Ayres Ltd. propunea in catalogul sau un joc de tenis de masa, iar 3 ani mai tarziu, firma americana Parker Brothers a scos pe piata acelasi set, cu un succes si o vanzare si mai mare.
|
Unul dintre primele brevete pentru articolele tenisului de masa a fost inregistrat in 1891 cu nr. 19070 pentru un anume Charles Baxter din Moreton-in-the-Marsh, Glaucester. Alte sute de inregistrari la Biroul Londonez de brevete au fost facute in urmatorii ani. Cu fler, Jaques and Son (si fiul), in 1891 asigura pe plan mondial denumirea de „ping-pong". Drepturile pentru U.S.A au fost vandute mai tarziu lui Parker.
La 16 iulie 1891, Jaques and Son isi asigura la Biroul Londonez de Brevete drepturile asupra unui set complet de tenis de masa cu numele de „Gossima" (foto 2).
Ca si la fratele mai mare, tenisul, aceasta denumire inflorita la libera alegere nu a rezistat mult timp, iar acest set de ping-pong a dat lovitura la vanzari. Probabil, a avut loc si o imbunatatire a mingilor ceea ce a dat un impuls ridicarii popularitatii (foto 3).
 |
In 1890 inginerul englez James Gibb – un alergator de fond si un jucator entuziast al tenisului de masa - a adus cu el dintr-o calatorie de afaceri in America, mingea din celuloid. Din cauza unor dezavantaje (sutura bombata, umflata) ce determinau ca ricosarea (saltul) sa fie un joc de noroc, mingile din celuloid au fost repede inlocuite cu obisnuitele mingi de cauciuc.
 |
|
Practicat la inceput aproape numai in cercurile studentesti si militare, tenisul de masa a capatat repede un ecou in inalta societate si s-a transformat pe nesimtite intr-un sport la moda (foto 5). Seturile complete ale tenisului de masa au devenit pe atunci cele mai iubite articole pentru timpul liber (foto 6).
Firma Xylonite din Essex producea saptamanal in perioadele de varf pana la 6 tone de mingi. Chiar si accesoriile tenisului de masa erau la mare cerere. Colectorul de mingi de la Aitken's si o intreaga linie de alte aparate pentru ridicarea mingilor, ce crutau spatele impovarat al jucatorilor, erau foarte des cerute.
Prima minune a tenisului de masa a fost Cavendish-Club din Londra, initiat de membrii lui „Nondescript Cricket Team". Ei doreau sa-si ocupe in intregime timpul din vara ploioasa a anului 1900 (dupa alte surse a anului 1890) in asteptarea urmatoarei partide de cricket, ajungand la schimbul cu ping-pong-ul.
Mesele de joc, valabile in zilele noastre sunt consolidate dupa regulile de la Cavendish. Probabil aceste masuri isi au originea in masa combinata pentru tenis de masa si pentru biliard produsa de Ayres Ltd.
Primul turneu de la care s-au pastrat rezultatele, a avut loc in 1901 in Westminster - Londra. In total au luat parte 240 de jucatori, printre care si 48 de femei. S-a jucat la simplu, la dublu si la dublu-mixt (sau „four-handed-play" = joc la patru, maini asa cum se numea pe atunci); dar chiar si simplu mixt, un concurs direct intre femei si barbati care nu se mai joaca in ziua de azi.
In acelasi an la cumparaturile pentru sarbatorile de iarna din Londra au dat lovitura gramofonul si seturile pentru tenis de masa, care contineau 4 palete, o plasa, o jumatate de duzina de mingi si un carnetel cu reguli.
Ping-pong - o adevarata pictura a sunetelor, datorita zgomotului caracteristic al ricosarii mingii pe masa si pe paleta - si-a inceput turul de victorii in jurul lumii, chiar si in Franta si U.S.A. unde la inceput se numea „Pim-Pam" si respectiv „Whiff-Whaff".
|
Mania tenisului de masa parea sa nu aiba granite. Numai in 1902 au fost publicate mai mult de o duzina de carti avand ca tema Ping-Pong-ul (foto 7).
In acelasi an, au aparut pe piata muzicala 18 compozitii diferite, care aveau drept titlu notiunea de „ping-pong" (foto 8). Si in America, pentru un concurs de poezii initiat de San Francisco Examiner s-au primit mai mult de 1000 scrisori pe tema ping-pong-ului. Petrecerile ping-pong speciale erau date nu numai in inalta societate. Pentru a invita oaspetii in mod corespunzator, oamenii se serveau de una din cele 50 de tipuri de invitatii, care se gaseau pe piata.
Din punct de vedere tehnic, paletele au suferit schimbari care au adus un nou val de popularitate. La inceput, se juca cu palete, care erau initial folosite pentru jocul de battledore and shuttlecock, un predecesor al badmintonului (foto 9).
Pe dinafara, aceste instrumente de joc cu forma lor supradimensionata, lunga de 30 cm aduceau cu chitarele de banjo sau cu tigaile de prajit.
Suprafata de lovire era prevazuta cu pergament, care provoca zgomotul de ricosare caracteristic, sec. Asa cum erau produse, aceste banjo-uri nu se potriveau prea bine pentru rapidul joc de tenis de masa. Foarte repede s-a incercat inlocuirea pergamentului cu o tapisare sau cu un strat efectiv din piele sau glaspapir sau s-a jucat efectiv cu palete de lemn ( foto 10).
La 12 decembrie 1901 s-a infiintat in Anglia in timpul marelui turneu de la Royal Aquarium, Asociatia tenisului de masa (Table Tennis Association = TTA). Patru zile mai tarziu a fost infiintata Asociatia Ping-Pong (PPA), uniune rivala, dar sustinuta de industria articolelor sportive. „ The Official Handbooks" (manualele oficiale) ale celor 2 asociatii au fost predecesoarele cartii cu reguli scoasa mai tarziu de actuala asociatie mondiala I.T.T.F.
Destul de curand s-a experimentat si acoperirea paletei cu cauciuc. In 1901 Frank Bryan a adus pe piata paleta „Antropos" cu cauciuc, iar un anume Percy Bromfield a experimentat sfera din cauciuc a unei mingi de fotbal pe paleta sa. In 1902 englezul Grode a venit cu ideea sa acopere suprafata de lovire cu cauciuc in zimti, datorita careia lovituri complet noi au devenit posibile.
In ciuda calitatilor convingatoare ale noului material a trebuit sa mai treaca doua decenii pana ce stratul acoperitor din cauciuc cu zimti sa se afirme pe plan mondial.
Arnold Parker a publicat in 1902 cartea „Ping-Pong, the Game and How to play it„ (ping-pong, jocul sau cum sa-l joci), articole (extrase) din ea au aparut in „Daily Mail" din Londra, in „Nemen Wiener Tagblatt" si in „Sport im Bild" din Berlin si care au dus la o crestere a popularitatii noului sport. Frankfurter Zeitung scria la 29 ianuarie 1902 „Cine insa … a incercat vreodata noul joc, acela nu se lasa si joaca cat de des poate, intotdeauna cu chef innoit si cu o inviorare sanatoasa Ping-Pong! Ping-Pong!"
|
In patria mama, Anglia, apare la un moment dat indiferenta pentru acest sport datorita in special rivalitatilor dintre cele 2 asociatii, precum si datorita monotoniei jocului. La acea data, caracterul ofensiv al jocului se limita la transmiterea mingii in terenul advers.
In ciuda tuturor rezistentelor (la Universitatea Oxford ping-pong-ul a fost interzis multa vreme, ca si in interiorul Camerei Comunelor), a inceput o a doua perioada de inflorire In 1922, s-a reinfiintat P.P.A. (Ping-Pong Association) dupa riguroase interventii ale industriei, care nu era pregatira pentru nici un compromis si care proteja inca numele de „ping-pong", ajungandu-se in sfarsit la E.T.T.A.
|
In 1923, entuziasti ca legendarul Ivor Montagu (deja presedinte fondator al E.T.T.A. la 17 ani) si mama sa Lady Swaythling au pus pe picioare impreuna cu ziarul „ Daily Mirror" un turneu, care a mobilizat peste 40000 de participanti ce au jucat in 40 de sali aproximativ 4 luni. Jocurile finale au avut loc la „Stadium Club" in London-Holborn.
In timpul unui turneu de la Memorial Hall (foto 12) din Londra (anterior numit Campionatul European) care a avut loc intre 7-12 decembrie 1926, pe durata a 2 sedinte cele 9 asociatii nationale din: Austria, Ungaria, Germania, Danemarca, Anglia, Suedia, Wales, India si Cehoslovacia au infiintat Federatia Internationala de Tenis de masa I.T.T.F.).
La hotararea adunarii, Campionatul European (nu neaparat datorita Indiei) a devenit Campionat Mondial, iar castigatorii concursurilor de simplu vor fi de atunci campioni mondiali. Presedintele fondator al I.T.T.F. a fost Ivor Montagu (foto 13)
Nascut in 1904 ca al treilea fiu al celui de-al doilea Lord de Swaythling, Ivor Montagu devine repede una dintre cele mai distinse figuri ale tenisului de masa. In 1922, ca student la Cambridge facea parte din echipa de tenis de masa, care a invins marea sa rivala Oxford. La 17 ani era presedinte fondator al E.T.T.A., iar la 22 al I.T.T.F. Montagu, care a fost presedinte pana in 1967 (40 de ani!), nu era cunoscut numai in lumea tenisului de masa. Fan al cricketului, producator de film, era printre altele co-autor la renumita pelicula „Scott of the Antartic" (1948), iar printre prietenii sai se numarau Charlie Chaplin si regizorul rus Eisenstein.
La primul Campionat Mondial din decembrie 1926 s-a jucat numai in 2 sali, la 6 mese. Favoriti erau jucatorii Anglia sau India dar cei care au castigat au fost artistii ai mingii de celuloid din Ungaria (au castigat atat titlul cu echipa si cele 4 concursuri de simplu).
I.T.T.F. a incercat sa standardizeze conditiile exterioare care se dezvoltau diferit pe plan international si de aceea a luat fraiele in mana datorita situatiei incerte. In felul acesta a fost interzis voleul imprumutat de la tenis (jocul mingii inainte de saltul pe masa).
Masurile mesei care pana atunci erau diferite de la tara la tara, au fost stabilite la 2,74 x 1,525 m pe 76 cm inaltime asa cum sunt si in zilele noastre. Era permis ca mingea sa cantareasca intre 2,1 – 2,3 g Mai tarziu, greutatea stabilita la 2,5 g a ramas valabila pentru multe decenii, pana cand I.T.T.F. s-a hotarat in anul 2000 sa o schimbe la 2,7 g si in acelasi timp a crescut diametrul de la 38 la 40 cm. Delegatii de la primul Campionat Mondial din Londra nu au putut ajunge la un acord asupra punctajului. In ianuarie 1928 la Campionat Mondial din Stockholm, I.T.T.F. a stabilit punctajul cu 21 puncte, valabil pana in 2001, cand s-a modificat la 11. mingea capata prin efectul intarit de catapultare o rotatie si un tempo mai bun decat inainte.
|
O data cu straturile acoperitoare de tip sandwich, japonezii, au descoperit la jumatatea anilor 50 un nou mod de lovire, care a schimbat complet jocul de tenis, si anume lovirea in jumatatea superioara a mingii ; astfel, mingea se roteste cu viteza sporita.
De aproximativ 50 de ani, liderii tenisului de masa mondial au fost de origine asiatica (mai intai japonezii, mai tarziu chinezii). Japonezii au condus in anii 50 datorita strategiei: lovitura sus-rotatie-impuls, bazandu-se pe antrenament sistematic si pe o disciplina aproape militareasca.
Apoi, conducerea a fost preluata de chinezi care au castigat pentru prima data Campionatul Mondial in 1953 (specialistii lor ofensivi si agresivi folosind zimti exteriori nu erau de acord cu rotatia mingii in jurul propriei axe).
|
Jucatorii si spectatorii erau obositi de partide lungi si plictisitoare de cateva ore, in care mingea era trimisa de ambii jucatori cu un calm stoic ca intr-un pact de neagresiune.
In 1936, la Campionat Mondial din Praga, la meciul dintre legendarul Alex Ehrlich (Polonia) si Farkas „Lupu" Paneth (Romania), a avut loc cel mai lung schimb de mingi care a durat 2 ore si 12 minute la scorul de 0:0. Apoi, Ehrlich a facut punctul si a preluat conducerea; Paneth s-a enervat si 18 minute mai tarziu el a pierdut meciul cu 6:21 si 8:21.
Modificarile pentru imbunatatirea regulamentului apar treptat. Pentru a asigura un mod de joc atractiv si ofensiv, a fost introdusa o noua regula de timp (chiar inainte de Campionat Mondial de la Baden din 1937) prin care ambii jucatori sa fie descalificati, daca meciul nu se termina dupa 1 h de joc (cu 2 seturi castigate), respectiv 105 minute (3 seturi castigatoare). De ce aceasta modificare? Amintim doar partida dintre Hagurnauer (Franta) si Goldberger (Romania) care a fost intrerupta in al 5-lea set la scorul de 5:3, dupa ce se jucase 7 ore sau meciul pe echipe dintre Austria si Romania care a durat 12 h.
Slabiciunile noilor reguli s-au aratat repede. In acelasi an, nu s-a putut stabili campioana mondiala la femei simplu, pentru ca in finala dintre Ruth Aaron (S.U.A.) si Trude Pritzi (Austria) scorul era 1:1 la seturi dupa 105 minute. Regula s-a aplicat si ambele jucatoare au pierdut, fiind invinse numai de noile prevederi care nu aveau nici o legatura cu realitatea.
Dupa campionatul mondial, limita de timp era 20 minute pe set. In 1947 si 1961, regula de timp a fost schimbata in 2 etape pana a ajuns cea de azi; adica, daca intr-un set se joaca 15 minute, punctul este primit de adversar, daca el poate sa returneze serviciul si inca 12 lovituri ale celui care se afla la serviciu. In felul acesta, fiecare jucator la serviciu este constrans automat sa preia initiativa si sa devina ofensiv.
Jucatorii de profesie puteau participa la toate campionatele, datorita faptului ca in 1932 I.T.T.F. a hotarat ca nu exista profesionisti sau amatori, ci numai jucatori.
Abstract
Romanian table tennis is a sport that has reached remarkable international performannces in the course of time. Thus, the Romanian table tennis has the honour of including many well-known sportsmen who, in the course of time, have won many world, continental and balkanic titles.
Paradoxically,the theory and methodology of table tennis is in contrast with the special international performances achieved by our sportsmen. We can state,without being too far from the truth, that the Romanian table tennis has actually outrun the theory. This statement is also supported by the penury of papers and scientific researches in this field, which are sporadic and incomplete.
This is the reason for which we think it is important to approach the topic of the evolutionof the game (without pretending to study the whole area of this topic, which can be continuously enlarged), the thoroughgoing study of this subject eventually leading to the achievement of a monograph of table tennis.
Bibliografie
Angelescu, N., Tenis de masa. Bucuresti, Edit. Sport-Turism, 1977
Deniso, Patrizio & colab., Tennistavolo, preparazione fisica, tecnica e didactica. Roma, Editura Societa Stampa Sportiva, 1992
F.I.T.M., Table Tennis Sciences. Japan, nr 4-5, Published by IT, 2002
Hodges, L., Table tennis step to success. USA, Edit. Human Kintetics, 1992
Messinis, E.D., Table Tennis from A-Z. Athens, 2000
Schmicker, Jurgen, Das grobe buch vom tischtennis. Deutschen Bibliothek erhaltlich, 2000
http://www.olympic.org
http://www.ittf.com/
www.ettu.org/
http://www.attu.org
www.fftt.com
www.usatt.org/
www.trymysport.co.uk
www.ottf.org.au
www.sttv.ch
http://www.hkolympic.org
http://www.tabletennis.org.nz
http://banglapedia.search.com.bd
http://www.tenis-stolowy.pl
http://www.communityguide.com.au
http://tabletennis.about.com
http://www.megaspin.net
http://www.pongworld.com/home.php
http://www.sdtta.org/history.html
